Eforturile mele de a lua decizii înţelepte

RELATARE DE GUSTAVO SISSON

La vârsta de 12 ani, deşi dedicam mult timp înotului, m-am hotărât să devin medic. Dar, cam în aceeaşi perioadă, am început să studiez Biblia şi, prin urmare, am dorit să devin un ministru creştin. Ce s-a ales de diversele mele aspiraţii şi preocupări? Erau compatibile unele cu altele?

ÎN 1961, Olive Springate, o misionară a Martorilor lui Iehova în Brazilia, a început să studieze Biblia cu mine şi cu mama. Din cauza opoziţiei din partea lui tata, un reputat medic din Pôrto Alegre, am întrerupt studiul. Totuşi, Olive a continuat să ţină legătura cu noi, iar în cele din urmă am început să recunosc glasul adevărului în ceea ce învăţasem. Dar, pe atunci, dedicam atât de mult timp înotului, încât eram cu totul distras de la lucrurile spirituale.

Când aveam 19 ani, am întâlnit la clubul de înot o tânără atrăgătoare, pe nume Vera Lúcia, şi am început să ne dăm întâlniri. Mama i-a vorbit despre convingerile noastre, iar Vera Lúcia s-a dovedit interesată. Prin urmare, am luat legătura cu Olive, iar ea a început să studieze Biblia cu noi, în pofida opoziţiei din partea tatălui Verei.

Vera Lúcia a continuat să studieze şi a făcut progrese în studierea Bibliei. Ea chiar a început să conducă studii biblice cu câteva persoane care lucrau la clubul de înot. În acelaşi timp, eu mă concentram asupra antrenamentelor în vederea apropiatelor concursuri naţionale de înot.

După o perioadă de peste un an de când studiam şi asistam la întrunirile creştine, tatăl Verei a început să aibă bănuieli că se întâmpla ceva. Într-o zi, când ne-am întors acasă de la întrunire, el ne aştepta şi ne-a întrebat unde fuseserăm. I-am răspuns că asistaserăm la o întrunire creştină şi că, deşi pentru el religia nu avea importanţă, pentru noi era o chestiune de viaţă şi de moarte. A oftat şi a zis: „Bine, dacă pentru voi este o chestiune de viaţă şi de moarte, pur şi simplu va trebui să accept lucrurile aşa cum sunt“. Din ziua aceea, atitudinea lui s-a schimbat şi, deşi nu a devenit niciodată Martor al lui Iehova, el a fost un prieten apropiat şi un tovarăş în timpuri de restrişte.

Luarea unor decizii

Mă hotărâsem să abandonez înotul după campionatul naţional, dar, în urma a două victorii şi  a stabilirii unui record brazilian la 400 şi la 1500 de metri stil liber, m-am calificat pentru Jocurile Panamericane ce urmau să se ţină la Cali (Columbia) în 1970. Deşi Vera Lúcia nu era de acord cu acest lucru, am început antrenamentele pentru aceste întreceri sportive.

După ce am înotat bine la Cali, antrenorii m-au întrebat dacă doream să mă antrenez pentru Jocurile Olimpice. M-am gândit la faptul că nu-mi terminasem studiile în medicină şi la minunatele adevăruri pe care le aflasem cu privire la scopurile lui Iehova şi am renunţat cu totul la cariera sportivă. De atunci, progresul meu spiritual a fost rapid. În 1972, anul în care Jocurile Olimpice s-au ţinut la München (Germania), eu şi Vera Lúcia ne-am simbolizat dedicarea lui Iehova prin botezul în apă, lucru care a îndemnat-o pe mama să reînceapă studierea Bibliei, după un anumit timp botezându-se şi ea.

După botezul mamei, opoziţia tatălui meu s-a înteţit. În cele din urmă, familia noastră s-a destrămat şi, întrucât eram încă la facultate, am fost nevoiţi să trăim din mica pensie a mamei şi din suma încasată prin vânzarea locuinţei noastre. Drept urmare, eu şi Vera Lúcia a trebuit să amânăm căsătoria. De fapt, importantele lecţii pe care le-am primit de la tata m-au ajutat să iau deciziile pe care le-am luat. El îmi spunea mereu: „Nu te teme să fii diferit“ şi „Cei ce alcătuiesc majoritatea nu au întotdeauna dreptate“. Una dintre maximele lui preferate era: „Valoarea unui om se măsoară în funcţie de ceea ce le dă altora“.

Am avut ocazia de a pune în practică excelentele sfaturi ale lui tata şi în calitate de Martor al lui Iehova. Eram la căpătâiul lui când a murit în 1986. Deveniserăm din nou prieteni şi ne respectam reciproc. Cred că era mândru de mine, deoarece devenisem medic ca el.

Între timp, în 1974 am absolvit medicina. M-am hotărât să devin medic generalist, dar, mai târziu, după ce m-am gândit mai bine, am ajuns la concluzia că le-aş fi de mai mare ajutor fraţilor mei creştini dacă aş deveni chirurg (Faptele 15:28, 29). Prin urmare, am acceptat această sarcină grea, iar în următorii trei ani m-am specializat în chirurgie.

O bătălie juridică ce m-a pus la grea încercare

Am fost implicat într-un caz foarte trist al unei fetiţe Martore, în vârstă de 15 ani, care avea o hemoragie internă. Fetiţa era palidă şi hipotensivă, dar lucidă şi absolut fermă în hotărârea ei de a nu accepta sânge. După ce i-am mărit volumul sângelui circulant, am efectuat o endoscopie şi am spălat zona afectată cu soluţie salină răcită, pentru oprirea hemoragiei. La început, starea ei s-a îmbunătăţit, dar după 36 de ore, în timp ce era la terapie intensivă, hemoragia a reînceput brusc. În pofida eforturilor sale sârguincioase, medicul de gardă nu a reuşit să ţină sub control hemoragia şi să-i păstreze fetiţei ridicat volumul sângelui circulant, iar ea a murit.

Când s-a întâmplat acest lucru, comisia etică m-a suspendat din funcţia de intern şi a înaintat cazul meu la consiliul medical regional. Eram acuzat de încălcarea a trei articole ale codului etic medical, ceea ce îmi punea în pericol autorizaţia de a profesa medicina şi, odată cu aceasta, şi mijloacele de existenţă.

Un comitet a stabilit o perioadă de 30 de zile în care trebuia să-mi prezint în scris pledoaria. Avocaţii mei au pregătit argumente de ordin juridic şi constituţional, iar eu, cu ajutorul Comitetului de Asistenţă Sanitară local, un grup de Martori care încearcă să promoveze cooperarea dintre spital şi pacient, am pregătit o pledoarie bazată pe aspecte medicale şi ştiinţifice. La audiere, grupul de experţi a pus întrebări îndeosebi referitoare la poziţia mea ca medic şi ca Martor al lui Iehova. Totuşi, pledoaria mea s-a axat în principal pe argumente ştiinţifice şi pe declaraţiile unor chirurgi celebri.

Dovezile prezentate au confirmat că pacienta refuzase să accepte transfuzia de sânge şi că eu nu făcusem nimic pentru a o influenţa să ia această decizie. În urma audierii s-a  mai stabilit că, dintre cei patru medici consultaţi, eu eram singurul care începuse un anumit tip de tratament care să fie în concordanţă cu dorinţele şi starea patologică a pacientei.

După aceea, cazul meu a fost înaintat unui grup de experţi care urma să voteze într-o plenară. Am prezentat o pledoarie orală de zece minute în care, la fel ca în pledoaria scrisă, m-am axat pe aspectele de ordin medical. După ce m-au audiat, doi membri ai grupului de experţi au menţionat că, deşi nu se făcuseră transfuzii, tratamentul pe care-l prescrisesem avea o bază ştiinţifică solidă. Alt medic a scos în evidenţă că tratamentul fără sânge este eficient şi că, în cazul acestuia, mortalitatea este scăzută. Ultimul consilier a afirmat că chestiunea controversată nu era dacă transfuziile de sânge erau bune sau nu, ci dacă un medic îi poate impune pacientului un anumit tratament pe care acesta nu-l doreşte, iar consilierul nu era de părere că un medic are acest drept. Prin urmare, cu o majoritate de 12 la 2, consilierii au votat în favoarea ridicării tuturor acuzaţiilor, fiind astfel disculpat.

Apăr drepturile unui pacient

Unele autorităţi în domeniul medical au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să-i forţeze pe pacienţii Martori să accepte transfuzii de sânge, iar uneori am prezentat dovezi în cadrul audierilor de la proces care au contribuit la revocarea hotărârilor judecătoreşti. Într-un caz, un Martor a suferit o tumefiere a vaselor de sânge din esofag, problemă care cauzează o gravă sângerare gastrică. În perioada în care a fost spitalizat, era deja foarte anemic, nivelul hemoglobinei fiind de 4,7 grame pe decilitru. * La început nu s-au exercitat presiuni asupra lui de a accepta sânge şi i s-a administrat doar un tratament de întreţinere.

Apoi, după o săptămână de spitalizare, pacientul a rămas surprins când a fost vizitat de un reprezentant al tribunalului care aducea un ordin de efectuare a transfuziei. În acest moment, nivelul hemoglobinei se ridicase la 6,4, iar pacientul se restabilise din punct de vedere clinic. Se pare că judecătorul îşi bazase decizia pe primul nivel al hemoglobinei, nu pe al doilea, care era mai ridicat.

Comitetul de Asistenţă Sanitară s-a oferit să dea o mână de ajutor. Pacientul m-a rugat să-l examinez. L-am examinat, iar după aceea am reuşit să-l internez într-un spital în care putea fi tratat fără sânge. În acelaşi timp, avocaţii lui au contestat hotărârea judecătorească ce prevedea să i se facă o transfuzie de sânge.

Am fost chemat pentru o audiere înaintea unei judecătoare, care mi-a cerut informaţii referitoare la starea pacientului. În timpul audierii, ea m-a autorizat să continuu să tratez pacientul, timp în care se analiza temeinicia hotărârii judecătoreşti. Când a sosit momentul noii audieri, pacientul se însănătoşise şi fusese externat. Când am fost chemat pentru a depune din nou mărturie, avocatul spitalului mi-a cerut să dovedesc că tratamentul pe care îl recomandasem avea o bază ştiinţifică. Spre ruşinea lui, am prezentat un articol dintr-o revistă medicală, publicată chiar de spitalul pe care îl reprezenta el, articol în care se recomanda acest tratament!

Când s-a dat sentinţa, am fost încântaţi să auzim că poziţia noastră prin care sprijineam tratamentele alternative la transfuziile de sânge fusese justificată. Spitalului i s-a cerut să plătească toate despăgubirile, inclusiv cheltuielile de judecată. Deşi spitalul a făcut recurs, a pierdut din nou.

Îngrijirea familiei

De când am devenit Martor, am avut parte de sprijinul Verei în calitate de tovarăş devotat, de soţie capabilă şi de mamă exemplară a copiilor noştri. Cum a reuşit ea să facă faţă tuturor dificultăţilor, susţinând familia noastră şi contribuind la îngrijirea copiilor, care acum sunt tineri întreprinzători? Acest lucru a fost posibil datorită profundei sale iubiri faţă de Iehova şi faţă de ministerul creştin.

 Ca părinţi, i-am învăţat pe copii doctrinele şi principiile biblice încă de când ei se aflau la o vârstă fragedă. Deşi ducem o viaţă foarte plină, ne străduim să slujim ca miniştri cu timp integral câteva luni pe an. Şi facem tot posibilul să respectăm un anumit program care cuprinde citirea cu regularitate a Bibliei, discutarea unui text biblic în fiecare zi şi împărtăşirea convingerilor noastre altora în ministerul creştin. În ultimul timp, familia noastră a condus săptămânal în medie 12 studii cu persoane care nu sunt Martori.

De asemenea, eu şi Vera Lúcia încercăm să-i includem pe fiii noştri în activităţile noastre, respectându-le în acelaşi timp gusturile personale. Credem că sunt necesare trei lucruri fundamentale pentru ca părinţii să se îngrijească în mod potrivit de familie. În primul rând, este necesară o învăţătură potrivită, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. În al doilea rând, un exemplu potrivit, care le oferă copiilor dovezi clare că părinţii lor manifestă o teamă sănătoasă de Dumnezeu. Şi, în al treilea rând, asocieri potrivite cu creştini de toate vârstele şi condiţiile sociale, care le pot transmite multe deprinderi membrilor familiei. Ca soţi, ne-am fixat ca obiectiv să furnizăm familiei noastre aceste lucruri.

Privind înapoi spre cei aproape 30 de ani de serviciu adus lui Iehova, eu şi soţia mea putem spune, fără urmă de îndoială, că datorită lui ne-am bucurat de cele mai bune lucruri pe care ţi le oferă viaţa şi am avut parte de multe bucurii şi binecuvântări. Deşi nu am ajuns la Jocurile Olimpice, încă îmi place să înot câţiva kilometri pe săptămână. Este adevărat, ca medic, precum şi ca Martor al lui Iehova, am o viaţă extrem de ocupată, dar este foarte satisfăcător să-mi pot ajuta fraţii şi surorile creştine să persevereze în serviciul lui Dumnezeu când trec prin încercări.

Sunt întrebat deseori dacă nu sunt îngrijorat că-mi voi pierde slujba în lumea nouă a lui Dumnezeu, în care nu vor mai exista boli. Celor ce mă întreabă le răspund că voi fi primul care va sări de bucurie când „şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta“ şi când „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. — Isaia 33:24; 35:6.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

În timp ce operam un pacient

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Împreună cu Vera Lúcia şi la un studiu în familie