O vizită în „cel mai vechi oraş din Rusia“

ÎN IULIE 1998, eu şi soţia mea, Linda, am sosit în Moscova, ca urmare a repartiţiei de muncă primite. Nu mai fuseserăm niciodată în Rusia şi eram dornici să aflăm câte ceva despre această ţară, despre limba care se vorbeşte aici şi despre locuitorii ei.

La scurt timp de la sosirea noastră, am remarcat pe dosul bancnotei verzi de cinci ruble o imagine interesantă. Semăna cu o cetate construită din cărămidă, datând de prin secolul al XIV-lea sau al XV-lea. Cetatea se profila pe malul unui râu, iar în fundal se puteau observa o insulă şi un lac. În colţ era înscris numele acestui loc: Novgorod.

I-am întrebat pe unii moscoviţi despre acest oraş. Cu toţii ştiau de el, însă numai unul dintre cei pe care i-am întrebat fusese acolo. Mi s-a spus că oraşul se află la mai puţin de 550 km de Moscova şi că era un tren de noapte spre St. Petersburg, aflat în aceeaşi direcţie ca şi Novgorodul. Eu şi soţia mea ne-am hotărât să mergem să-l vizităm.

Călătoria noastră la Novgorod

Ştiam de unde să cumpăr bilete de tren deoarece cumpărasem înainte pentru St. Petersburg. Numărul vagonului şi al compartimentului erau înscrise pe bilete. Am ajuns în gară cu puţin înainte de orele 21, într-o seară de septembrie a anului trecut, şi ne-am instalat în compartimentul nostru din vagonul 5.

Cu un scârţâit şi apoi o smucitură, vagonul a sărit în faţă. Toată noaptea a fost aşa, deoarece călătoream cu un tren personal. Ne opream, iar, după câteva minute, se auzea şuierând un alt tren. După alte câteva minute, în timp ce trenul nostru aştepta în liniştea nopţii pe o linie secundară, celălalt tren se auzea trecând pe lângă noi. Apoi frânele erau deblocate; vagonul nostru protesta, scrâşnea, gemea, iar, în cele din urmă, pornea după celelalte vagoane. Apoi adormeam din nou.

Chiar înainte de a ajunge la Novgorod, conductoarea a bătut la uşa noastră. Gara fremăta de lume, chiar dacă era şapte dimineaţa. La un chioşc de ziare am găsit o hartă a oraşului. Tot aici l-am întrebat pe vânzător cât ne-ar costa un taxi până la hotelul unde urma să stăm. În schimbul a 20 de ruble (aproximativ 70 de cenţi), un şofer de taxi ne-a dus cu Lada lui rusească până la hotel, aflat pe celălalt mal al râului Volkhov — râul din imaginea de pe bancnotă.

Şoferul ne-a spus că nu era rus. El locuia în Rusia deoarece soţia sa era rusoaică. Recepţionera de la hotel ne-a urat bun venit şi ne-a trecut în registru chiar dacă nu era decât 7.30 dimineaţa.  Ea ne-a dat câteva sugestii unde să mergem. Ne-am plimbat pe malul râului, iar mai târziu am luat micul dejun.

Am găsit un parc cu iarba frumos tăiată şi cu copaci tunşi cu grijă. De-a lungul râului, pe promenadă erau straturi de flori ornamentale splendide. Deşi am văzut turişti — a venit un autobuz de fabricaţie coreeană care a adus un grup de turişti —, Novgorodul nu este un oraş turistic. Cei mai mulţi oameni pe care i-am întâlnit erau ruşi.

Mai mulţi localnici ne-au spus că Novgorodul este cel mai vechi oraş din Rusia. Se spune că datează de mai bine de 1100 de ani. Mărturie pentru moştenirea sa religioasă stau zecile de biserici vechi care pot fi văzute în tot oraşul. Linda a numărat pe hartă 25 de biserici numai în zona din apropierea hotelului.

În interiorul kremlinului am văzut un turn — nu e vorba de Kremlinul din Moscova; în rusă, cuvântul „kremlin“ înseamnă „cetate“. Se poate urca în turn chiar până în vârf. În schimbul a 5 ruble (mai puţin de 20 de cenţi), ni s-a permis să urcăm până sus pe scările în formă de spirală. Am comparat priveliştea din faţa ochilor cu imaginea de pe bancnota de cinci ruble. Copacii crescuseră, iar pasarela de pe zidul kremlinului era acoperită. Totuşi, se putea vedea râul Volkhov — acelaşi râu de lângă cetate şi aceeaşi insulă şi acelaşi lac din fundal. Din imaginea de pe bancnotă lipsea numai macaraua care draga râul.

 În cea de-a doua zi a şederii noastre în Novgorod am observat un lucru remarcabil. Oamenii din acest oraş, considerat mic de ruşi — chiar dacă are o populaţie de 250000 de locuitori —, ne-au recunoscut şi şi-au adus aminte chiar şi unele detalii despre noi! Ospătăriţa de la hotel, care ne văzuse cu o zi înainte, şi-a adus aminte de noi. Ea şi-a amintit că ne place cafeaua şi ne-a adus cafea. Şi-a mai amintit că nu ne plăcea sucul, aşa că a doua zi nu ne-a mai întrebat dacă dorim suc. Când am cerut nota de plată, Olga — îi reţinusem numele — a zâmbit şi mi-a spus privindu-mă ţintă: „Staţi la 356, nu-i aşa?“

Duminică, kremlinul, podul pentru pietoni ce traversează râul Volkhov, străzile şi promenada erau înţesate de mii de oameni. Linda a mers să cumpere pop-corn de la un vânzător ambulant din apropierea podului, care — aţi ghicit! — şi-a adus aminte că o văzuse cu o zi înainte.

Când ne-am dus din nou să urcăm în turn ca să admirăm încă o dată panorama, fata de la chioşcul unde se plătea taxa de intrare ne-a zâmbit şi a spus: „Nu-i aşa că aţi fost şi ieri? Ei, aţi plătit deja ieri, aşa că nu trebuie să mai plătiţi“.

Ne-am întâlnit cu David, un prieten pe care l-am cunoscut la New York cu ani în urmă. El s-a căsătorit cu o rusoaică, pe nume Alyona, iar acum locuiesc la Novgorod, unde slujesc în calitate de miniştri într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova. Ne-am dat întâlnire în faţa restaurantului Detinets, care este construit sus, exact în zidul cetăţii. Aici ni s-au servit cele mai bune mâncăruri ruseşti pe care le-am gustat vreodată. Şi, în plus, a fost şi ieftin. Un meniu cu trei feluri (salată, supă, fel principal, cafea şi desert) costă aproximativ 6 dolari.

Pentru noi, Novgorodul a fost un oraş cu oameni prietenoşi, care şi-au amintit de noi, un oraş unde se mănâncă foarte bine şi unde există destulă istorie şi diversitate pentru a-l face să fie un oraş interesant. Vom mai veni aici în mod sigur. — De la un colaborator.

[Legenda fotografiilor de la paginile 22, 23]

Bancnota rusească de cinci ruble şi o fotografie cu aceeaşi imagine a Novgorodului

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Kremlinul, văzut de pe râul Volkhov

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Oameni trecând podul pentru pietoni aflat peste râul Volkhov

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Sute de ani religia a avut un rol important în Novgorod