Vedeţi dincolo de ceea ce văd ochii?

ÎN MOD obişnuit, şoferii nu pot să vadă traficul într-o curbă lipsită de vizibilitate. Dar, cu ajutorul unei oglinzi aşezate în curbă, ei pot vedea maşinile care vin din faţă şi, astfel, pot evita accidentele. În mod asemănător, oamenii nu pot să vadă un Creator invizibil. Există vreo modalitate prin care putem şti dacă El există?

Un scriitor din secolul I a menţionat cum putem percepe ceea ce nu putem vedea. Iată ce a scris el: „Însuşirile nevăzute ale Lui [Dumnezeu], puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi“. — Romani 1:20.

Gândiţi-vă puţin la acest lucru. Observaţi o inteligenţă reflectată în lucrurile din jur pe care omul nu le poate crea? Vă ajută aceste lucruri să vedeţi cu „ochii înţelegerii“ că există cineva mai mare decât omul? Să examinăm câteva exemple. — Efeseni 1:18, King James Version.

Să învăţăm din creaţie

Aţi fost vreodată uimiţi de splendoarea unui cer înstelat într-o noapte fără lună şi aţi văzut în această minunăţie dovada existenţei unui Mare Făuritor? „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“, a exclamat un observator din antichitate. „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“, a meditat acest bărbat. — Psalmii 8:3, 4; 19:1.

Este firesc să fim uimiţi de lucrurile din creaţie, care sunt prea minunate ca să poată fi copiate de oameni. Un vers dintr-o bine cunoscută poezie sună astfel: „Un copac, doar Dumnezeu să facă ştie“. Însă mult mai uimitoare este crearea unui bebeluş, care vine pe lume fără  nici o îndrumare creativă din partea părinţilor. Când un spermatozoid de la tată se uneşte cu un ovul de la mamă, în ADN-ul celulei nou-formate se elaborează rapid planurile necesare pentru formarea unui copil. Se spune că, în cazul în care instrucţiunile conţinute de ADN „ar fi aşternute în scris, s-ar umple o mie de cărţi de 600 de pagini“.

Acesta nu e decât începutul. Celula iniţială se divide formându-se două celule, apoi patru, apoi opt şi aşa mai departe. După aproximativ 270 de zile se naşte un bebeluş alcătuit din miliarde de celule vii, de peste 200 de tipuri. Şi gândiţi-vă că celula iniţială deţinea informaţiile necesare pentru a realiza toate aceste tipuri diverse de celule şi pentru a le produce exact la momentul potrivit! Nu vă simţiţi îndemnaţi să-l lăudaţi pe Creator? Remarcaţi laudele adresate de psalmist, care a scris: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoşător şi admirabil“. — Psalmul 139:13–16.

Cei care au studiat aceste „miracole“ sunt cuprinşi de admiraţie şi respect. Dr. James H. Hutton, fost preşedinte al Societăţilor Medicale din Chicago şi din statul Illinois, a declarat că era uimit de „capacitatea magică [a celulei] de a transmite celulelor descendente informaţiile care s-au avut în vedere a fi reproduse. Este într-adevăr minunat că cercetătorii noştri au putut să cunoască aceste lucruri. În mod sigur însă, o Inteligenţă Divină trebuie să fi fost cea care a planificat aceste fenomene“.

Dr. Hutton a spus în continuare: „În specialitatea mea secundară, şi anume endocrinologia, studiul funcţiilor endocrine şi al tulburărilor legate de aceste glande îmi întăreşte convingerea că o Putere Divină trebuie să fi fost cea care a realizat această complexitate uimitoare şi funcţiile acestor structuri vitale“. El a concluzionat: „Contemplând aceste minuni mi se pare că am motive incontestabile să cred că o putere omnipotentă şi omniscientă a proiectat acest univers, l-a pus în mişcare şi îl supraveghează“.

După aceste observaţii, dr. Hutton a pus următoarea întrebare: „Este El un Dumnezeu care e o persoană şi care observă fiecare vrabie ce cade?“ Iată răspunsul lui: „Mă cam îndoiesc de acest lucru. Nu cred nici că El acordă o mare atenţie activităţilor mele zilnice oarecum lipsite de importanţă“.

De ce mulţi oameni recunosc că în „minunile“ creaţiei se vede clar o inteligenţă, însă pun la îndoială existenţa unui Dumnezeu ca persoană, care este interesat de omenire?

Se îngrijeşte într-adevăr Dumnezeu de noi?

Mulţi se gândesc că, dacă ar exista un Dumnezeu, el n-ar permite ca oamenii să sufere atât de mult. O întrebare obişnuită pe care şi-o pun unii este următoarea: Unde era Dumnezeu când am avut nevoie de el? Un bărbat care a supravieţuit masacrelor comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial, masacre în care şi-au pierdut viaţa milioane de oameni, a fost atât de îndurerat din cauza suferinţei pe care a văzut-o, încât a spus: „Dacă mi-aţi putea linge inima, v-aţi otrăvi“.

Aşadar, mulţi sunt în dilemă. Aşa cum a declarat observatorul din antichitate menţionat mai înainte, când examinăm ordinea extraordinară care există în jur şi modul în care au fost proiectate lucrurile vedem dovezi clare ale existenţei unui Creator. Totuşi, dacă El e un Dumnezeu care se îngrijeşte de noi, cum poate să permită asemenea suferinţe îngrozitoare? Dacă vrem să înţelegem în mod corect cine e Dumnezeu şi să ne închinăm lui în mod corespunzător, trebuie să găsim un răspuns satisfăcător la această întrebare importantă. Dar unde putem găsi răspunsul?

Vă invităm să vă procuraţi un exemplar al broşurii Se îngrijeşte într-adevăr Dumnezeu de noi? La pagina 32 a acestei reviste puteţi afla cum trebuie să procedaţi. Considerăm că, în urma unei analize atente a părţilor intitulate „De ce a permis Dumnezeu suferinţa“ şi „Care a fost rezultatul răzvrătirii?“, veţi găsi răspunsuri satisfăcătoare.

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Vedeţi în aceste lucruri dovezi ale existenţei unui Creator?