Idealurile olimpice în criză

CÂND a propus reluarea Jocurilor Olimpice, baronul Pierre de Coubertin a prezentat şi câteva idealuri nobile. Iată ce se spune în carta Jocurilor Olimpice moderne, cuvintele fiind atribuite lui Coubertin: „La Jocurile Olimpice, cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi . . . Esenţial e nu să fi câştigat, ci să fi luptat bine“.

Coubertin credea că prin participarea la întreceri sănătoase se putea forma un caracter plin de virtuţi, se putea alimenta o judecată sănătoasă şi se putea promova o conduită corectă. El a vorbit chiar de o ‘religie a sportului’. El considera că Jocurile Olimpice îi puteau învăţa pe oameni să trăiască în pace.

Dar în 1937, când Coubertin s-⁠a stins din viaţă, toate speranţele în această privinţă erau spulberate. Jocurile fuseseră deja suspendate o dată, din cauza unui război mondial, iar tensiunile se acumulau lăsând să se întrevadă un alt conflict major. În prezent, criza idealurilor olimpice s-⁠a accentuat mai mult. Care este cauza?

Jocurile Olimpice şi dopingul

Decenii la rând, pentru a fi avantajaţi în întreceri, sportivii au luat substanţe care îmbunătăţesc performanţele sportive, iar Jocurile Olimpice au fost atinse şi ele de acest flagel. De fapt, în prezent, după 25 de ani de la introducerea testelor antidoping, despre care se crede că sunt foarte riguroase, faptul că sportivii care participă la Jocurile Olimpice folosesc substanţe interzise continuă să fie o problemă.

Unii sportivi iau steroizi pentru a avea un avantaj. Alţii iau stimulente. Alergătorii de viteză şi alţi atleţi de forţă folosesc mult hormonii de creştere, deoarece îi ajută să se refacă rapid după antrenamentele istovitoare şi contribuie la întărirea muşchilor. În acelaşi timp, un tip de eritropoietină obţinută cu ajutorul ingineriei genetice este substanţa preferată de alergătorii pe distanţe lungi, înotători şi schiorii fondişti, deoarece le măreşte rezistenţa stimulând producerea de globule roşii.

 E lesne de înţeles de ce dr. Robert Voy, fost preşedinte al comisiei antidoping din cadrul Comitetului American Olimpic, le zice sportivilor „laboratoare ambulante“. El mai spune: „Jocurile Olimpice au devenit un loc în care oameni de ştiinţă, chimişti şi medici lipsiţi de orice etică profesională îşi testează produsele“. Dar ce se poate spune despre testele antidoping? Dr. Donald Catlin, directorul laboratorului de testări antidoping din Statele Unite, declară: „Sportivul versat care vrea să se dopeze s-⁠a orientat spre substanţe pe care nu le putem depista“.

Mită şi corupţie

Întrucât doar câteva oraşe îşi pot permite să solicite găzduirea Jocurilor Olimpice, există organizatori care nu se vor da în lături de la nimic pentru a obţine găzduirea întrecerilor. În urmă cu aproape doi ani, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a fost implicat într-⁠un scandal. Unii membri CIO au fost acuzaţi că au primit mită până la 400 000 de dolari cu ocazia alegerii oraşului Salt Lake City ca oraş-⁠gazdă pentru Olimpiada de iarnă din 2002. Aceste acuzaţii au pus la îndoială valorile morale ale celor care au participat la alegerea oraşului-⁠gazdă.

Diferenţa dintre ospitalitate şi mituirea pe faţă devine adesea greu de sesizat întrucât oraşele care candidează pentru organizarea jocurilor le oferă daruri generoase celor care decid locul de desfăşurare. În scandalul Salt Lake City au fost implicaţi în jur de 20 de membri CIO, 6 dintre ei fiind, în  cele din urmă, daţi afară din comitet. În ce priveşte Jocurile Olimpice din 2000, care se vor ţine în Australia, toate încercările de a păstra o imagine nepătată au eşuat când preşedintele Comitetului Australian Olimpic a recunoscut: „Ei bine, nu am obţinut [găzduirea jocurilor] doar cu frumuseţea oraşului şi a locurilor de desfăşurare a întrecerilor sportive pe care a trebuit să le punem la dispoziţie“.

Stilul de viaţă extravagant al unor membri CIO de frunte a alimentat în continuare scepticismul. Tommy Keller din Elveţia, fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Canotaj, a declarat cândva că, după părerea sa, unele oficialităţi din sport privesc Jocurile Olimpice ca pe un mijloc de „a-⁠şi satisface vanitatea“. El a adăugat că forţa motivaţională pare a fi „goana după bani şi satisfacerea ambiţiilor personale“.

O piaţă profitabilă

Nimeni nu poate nega faptul că Jocurile Olimpice înseamnă mari sume de bani. După cum s-⁠a observat, ele au făcut ca televiziunea să se bucure de o mare audienţă, iar spoturile publicitare prezentate la TV şi radio (vândute în bloc la o sumă globală) au devenit rentabile. Ca urmare, sponsorizarea jocurilor a devenit un extraordinar instrument promoţional.

Să luăm, de exemplu, Jocurile Olimpice din 1988, când 9 companii multinaţionale au plătit Comitetului Internaţional Olimpic, în total, peste 100 de milioane de dolari pentru a obţine drepturile de publicitate la nivel mondial. Jocurile de vară de la Atlanta din 1996 au adus un profit total de 400 de milioane de dolari tot în urma acordării acestor drepturi. În sumele menţionate nu intră şi banii plătiţi pentru drepturile de difuzare TV. O reţea americană de televiziune a plătit peste 3,5 miliarde de dolari pentru drepturile de difuzare a Jocurilor Olimpice pe perioada 2000–2008 şi se spune că, pentru o perioadă de patru ani, 11 sponsori din întreaga lume vor trebui să plătească fiecare 84 de milioane de dolari. Prin urmare, unii oameni sunt de părere că, dacă în trecut Jocurile Olimpice simbolizau idealul virtuţilor omeneşti, în prezent aceste jocuri sunt în special o ocazie de a câştiga bani şi un simbol al lăcomiei omului.

 Ce anume nu a mers?

Unii specialişti spun că această criză a Jocurilor Olimpice îşi are începutul în prima jumătate a anilor ’80, când au avut loc două evenimente importante. Primul are legătură cu decizia de a li se acorda federaţiilor internaţionale de sport dreptul de a stabili care sportivi îndeplinesc condiţiile pentru a participa la Jocurile Olimpice. În timp ce în trecut CIO limita participarea la amatori, federaţiile au început să le permită şi sportivilor profesionişti să concureze la întrecerile olimpice. Dar sportivii profesionişti au adus cu ei şi o atitudine profesionistă. Doar „luptând bine“ nu se câştigau dolari şi, nu peste mult timp, cel mai important lucru a devenit câştigarea întrecerii. Nu este surprinzător că s-⁠a început să se folosească tot mai mult substanţele care măresc performanţele sportivilor.

 Al doilea eveniment important a avut loc în 1983, când CIO a aşteptat să se scoată profituri din ceea ce experţii în marketing numiseră „cel mai valoros simbol din lume neexploatat“: cercurile olimpice. Acest lucru a alimentat climatul de comercialism nestăpânit, care a ajuns să fie semnul distinctiv al Jocurilor Olimpice. Iată ce a declarat Jason Zengerle: „În pofida a tot ceea ce s-⁠a spus despre promovarea păcii şi a unităţii între toţi oamenii de pe pământ . . ., în realitate, Jocurile Olimpice sunt la fel ca . . . oricare altă manifestare sportivă care vrea să impresioneze“. Dar înseamnă oare că idealurile propuse de mişcarea olimpică nu pot fi atinse?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

CÂTEVA DATE REFERITOARE LA JOCURILE OLIMPICE

→ Simbolul olimpic constă din cinci cercuri, care reprezintă cinci continente: Africa, America de Nord şi de Sud, Asia, Australia şi Europa. Ele sunt legate între ele pentru a simboliza prietenia sportivă dintre toate popoarele.

→ Deviza olimpică este citius, altius, fortius — vine din latină şi înseamnă „mai repede, mai sus, cu mai multă forţă“. O altă traducere ar fi cea a unui pedagog din Franţa: „mai rapid, mai sus, mai puternic“.

→ Flacăra olimpică ardea pe altarul lui Zeus în timpul desfăşurării jocurilor din antichitate. În prezent, la Olimpia se aprinde de la soare o torţă, care este apoi adusă la locul de desfăşurare a jocurilor.

→ Tradiţia olimpică este veche de milenii. Potrivit consemnărilor, primele Jocuri Olimpice au avut loc în anul 776 î.e.n., însă mulţi sunt de părere că aceste jocuri îşi au originile cu cel puţin cinci secole mai înainte.

[Provenienţa fotografiei]

AP Photo/Eric Draper

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

UNDE SE VOR DESFĂŞURA JOCURILE OLIMPICE ÎN SYDNEY

Din septembrie 1993, când Sydney a fost ales pentru a fi gazda Jocurilor Olimpice din 2000, oraşul a făcut pregătiri frenetice pentru a putea primi zecile de mii de vizitatori. S-⁠a lucrat mult pentru a curăţa terenul, pentru a construi complexele de talie mondială unde se vor desfăşura întrecerile şi pentru a transforma vechile gropi de gunoaie în parcuri, iazuri şi estuare, toate acestea acoperind o suprafaţă de 760 de hectare.

Satul Olimpic din Sydney, construit ca să-⁠i găzduiască pe toţi sportivii şi oficialităţile prezente, este cel mai mare sat alimentat cu energie solară din lume. Superdomul — cel mai mare centru pentru sporturi de sală şi pentru distracţii din emisfera sudică — are cea mai mare reţea particulară de distribuţie a energiei solare din Australia şi funcţionează cu energie care nu produce aproape deloc emisii de gaz ce contribuie la efectul de seră.

Stadionul Olimpic, cu bolţile lui largi şi grinzile întreţesute, se profilează în zare în spatele Superdomului. Stadionul a costat 435 de milioane de dolari şi este cel mai mare stadion olimpic din lume, având o capacitate de 110 000 de locuri. Sub cupola principală a stadionului ar putea fi parcate unul lângă altul patru avioane de pasageri Boeing 747! Tribunele sunt acoperite cu plăci transparente care îi vor proteja pe spectatori de razele ultraviolete ale soarelui. „În 2000, pentru câteva luni, acest loc va fi inima Australiei“, a declarat Alan Patching, directorul stadionului. El s-⁠a hazardat apoi prezicând următoarele: „După aceea va deveni o emblemă, la fel ca Opera din Sydney“.

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Baronul Pierre de Coubertin

[Provenienţa fotografiei]

Culver Pictures

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 7]

AP Photo/ACOG, HO