Mai multă siguranţă în călătoria cu avionul

COMANDANTUL împinge manetele înainte, iar copilotul confirmă primirea aprobării de decolare din partea turnului de control al traficului aerian. Stând în spatele piloţilor ca observator în cabina de pilotaj, simt că inima îmi bate mai să-⁠mi iasă din piept în timp ce motoarele cu reacţie produc un vâjâit înăbuşit. Corpul îmi este împins în scaun când avionul, un Boeing 747, o mare „pasăre de fier“, accelerează. Apoi decolăm lin, iar Pista nr. 34 a Noului Aeroport Internaţional din Tokyo se micşorează constant în urma noastră şi dedesubtul nostru.

Pericolul pluteşte în aer!

Câteva clipe mai târziu auzim o bubuitură puternică, iar aparatul de zbor începe să tremure şi să se încline foarte tare. Un sunet asurzitor umple cabina. Este alarma! Câteva lumini roşii şi galbene iluminează panoul de comandă în timp ce copilotul încearcă să redreseze avionul.

„A luat foc motorul numărul trei!“, strigă comandantul în timp ce apasă un buton care opreşte alarma. „Numărul trei nu se mai învârte, nu mai are presiune de ulei, iar pompa hidraulică nu mai funcţionează“, spune copilotul. „Reducem combustibilul la numărul trei. Oprim alimentarea cu combustibil la numărul trei. Motorul numărul trei scos din funcţiune.“ După fiecare comandă, unul dintre piloţi îndeplineşte acţiunea corespunzătoare, iar apoi este verificat de celălalt pilot. Ei conlucrează la aducerea situaţiei sub control în aşa fel încât ai impresia că mişcările le sunt regizate. Mă uimeşte capacitatea lor de a rămâne calmi şi, în acelaşi timp, de a acţiona cu hotărâre pentru a readuce situaţia sub control.

Apoi, copilotul comunică prin radio cu turnul de control, cerând aprobare pentru aterizare de urgenţă şi solicită pregătirea unui echipament de urgenţă. După aceea informează echipajul de cabină să pregătească cabina pentru aterizarea de urgenţă.

În timp ce echipajul ia toate măsurile de siguranţă pentru caz de urgenţă, încerc să-⁠mi şterg transpiraţia de pe sprâncene, ţinându-⁠mă strâns de scaun! Spre uşurarea mea, aterizarea este foarte lină. De asemenea, mă simt cam prost că m-⁠am speriat atât de tare. Ştiţi, de fapt nimic din cele relatate mai sus nu a fost real. Nu zburam realmente deasupra Japoniei.  Mă aflam într-⁠un modern simulator de zbor (asemănător celui din imaginea de mai sus), aparţinând companiei United Airlines Flight Center, din Denver (Colorado, SUA). Echipajul doar se antrena. Pentru mine, un veteran în domeniul simulatoarelor de zbor pe calculator, această experienţă a fost cu adevărat stimulatoare.

Simulare în vederea unei mai mari siguranţe

Scenarii similare sunt puse în acţiune de către echipajele de zbor în astfel de simulatoare de sute de ori în fiecare zi. De ce? Pentru a se antrena şi pentru a le asigura pasagerilor o mai mare siguranţă; da, pentru siguranţa dumneavoastră. Dar de ce se face acest antrenament în simulatoare şi nu în avioane adevărate? Există multe motive, dar, înainte de a le analiza, să aruncăm o privire asupra modului în care s-⁠a dezvoltat simularea zborului.

Pe parcursul celor două războaie mondiale, au fost înfiinţate şcoli în care se foloseau simulatoare de zbor rudimentare pentru satisfacerea cererii tot mai mari de piloţi experimentaţi. Spre sfârşitul anilor ’60, simularea zborului a făcut un mare pas înainte, deoarece simulatoarele prezentau situaţii ce se asemănau foarte mult cu realitatea. S-⁠a ajuns chiar la simularea unor detalii subtile, cum ar fi modul în care se comportă avionul atât în funcţie de greutatea lui, cât şi în funcţie de cantitatea de combustibil pe care o are la bord. Aceşti factori influenţează funcţionarea avionului. Apoi, în timpul zborului, combustibilul arde, iar caracteristicile zborului unui aparat se schimbă. Progresele înregistrate în domeniul electronicii şi al calculatoarelor au făcut posibilă simularea atât a acestor situaţii, cât şi a multor altora.

Obiectivul este acela de a produce simulatoare care să imite zborul real cu o cât mai mare fidelitate. În acest scop, simulatoarele moderne au o platformă mare, solidă, acţionată hidraulic, care asigură şase grade de libertate. Sistemul este acţionat de nişte pompe hidraulice mari, care pot supune pentru moment echipajul la o mobilitate ce produce o forţă între +1 şi –1g *.

Când piloţii mânuiesc comenzile, ei simt rezultatele în timp real, ca şi cum s-⁠ar afla într-⁠un avion adevărat. Acceleraţia, deceleraţia, rotaţiile în jurul axei, înclinarea faţă-⁠spate, atingerea pistei şi suprafaţa ei dură, precum şi condiţiile meteorologice sunt toate percepute nu numai de urechea internă a pilotului, ci şi de restul corpului.

S-⁠au făcut progrese în domeniul sistemelor vizuale create pe calculator, sisteme care afişează anumite aeroporturi ale lumii şi împrejurimile lor. Aceste imagini ce par a fi  reale sunt proiectate pe ecrane situate în faţa cabinei simulatorului. În lăţime, imaginea formează un unghi de până la 180 de grade, iar, în înălţime, un unghi de 40 de grade. Simulatoarele de zbor le dau piloţilor posibilitatea de a „zbura“ în toate condiţiile meteorologice, cum ar fi ninsoare, ploaie, fulgere, grindină şi ceaţă, şi în timpul zilei, seara sau noaptea.

Vizitarea unui simulator

Calea de acces în simulatorul pe care l-⁠am vizitat era o punte de metal ce traversa un spaţiu gol de 6 metri care despărţea „solul“ de această cutie mare, albă şi fără ferestre, ridicată pe o imensă platformă mobilă. Dispozitivul arată ca un modul lunar sau ca un păianjen uriaş.

Odată ajuns înăuntru, te simţi de parcă tocmai ai fi intrat în cabina unui avion adevărat. Vezi toate cadranele, luminiţele indicatoare, manometrele, butoanele şi manetele fixate exact ca în avionul după care a fost creat simulatorul. Terry Bansept, ghidul meu şi tehnicianul simulatorului, a spus că multe dintre aceste panouri şi instrumente sunt, de fapt, componentele unui avion.

Terry mi-⁠a explicat că simulatoarele de zbor au ajuns să fie de mărime naturală, complet funcţionabile, copii exacte ale cabinei de pilotaj a diverse tipuri de avioane. Pe măsură ce folosirea simulatoarelor lua amploare, cei ce lucrează în  domeniul aviaţiei şi-⁠au dat seama că acestea asigură un antrenament de zbor de înaltă calitate. Pe lângă faptul că îi învaţă pe piloţi să zboare, instruirea prin intermediul simulării zborului include manevre de urgenţă.

Dacă un simulator atinge un anumit nivel de fidelitate, piloţii chiar pot trece în jurnalul de bord timpul petrecut în simulator, ca şi cum tot acel timp ar fi pilotat un avion. În anumite condiţii, antrenamentul şi testarea piloţilor pot avea loc aproape în întregime într-⁠un simulator.

De ce se folosesc simulatoare de zbor?

Simulatoarele îndeplinesc mai multe roluri utile. Datorită folosirii lor în locul avioanelor se economisesc combustibil şi ulei. De asemenea, se reduc aglomeraţia traficului aerian, poluarea fonică şi a aerului, precum şi costurile pe care le presupun antrenamentul şi funcţionarea. Nu costă nimic să te „prăbuşeşti“ cu un simulator şi nu se răneşte nimeni.

„Simulatoarele contribuie la reducerea numărului accidentelor din timpul antrenamentului“, a spus Terry. „Ele dau posibilitatea antrenării pentru cazuri de urgenţă, cum ar fi incendierea unui motor, ruperea trenului de aterizare, o explozie de cauciuc, pierderea totală a tracţiunii, turbulenţe atmosferice, forfecarea de vânt şi vizibilitatea redusă.“ De asemenea, piloţii primesc o instruire îndelungată în ce priveşte folosirea sistemelor mecanice, iar defectarea şi cedarea sistemelor nu pune în pericol aparatul de zbor şi viaţa celor aflaţi la bord.

Cu privire la acest lucru, J. D. Whitlatch, un pilot cu experienţă, a făcut următoarea observaţie: „Scenariile pe care le folosim în simulatoare reprezintă 6 milioane de posibile combinaţii de întâmplări şi condiţii. Ar fi imposibil să antrenăm echipajele cu un avion să facă faţă atâtor situaţii“.

În Statele Unite, chiar şi simulatoarele sunt verificate cu atenţie şi certificate de Administraţia Federală de Aviaţie (FAA), de piloţi de încercare şi de tehnicieni. Înainte de ziua de antrenament, tehnicienii repară, verifică şi „pilotează“ simulatoarele ca să se asigure că acestea vor imita cu fidelitate zborul aparatelor. Când unui avion i se aduc unele modificări, aceleaşi modificări trebuie făcute şi simulatoarelor. La fiecare şase luni, reprezentaţii FAA „pilotează“ simulatoarele pentru a se asigura că sunt fidele.

Se învaţă din tragediile trecute

Folosind informaţiile înregistrate cu ajutorul cutiilor negre, flight data recorder şi cockpit voice recorder, recuperate de la locul accidentelor, inginerii de aviaţie pot programa simulatoarele să reconstituie cu exactitate condiţiile şi defecţiunile care au apărut în realitate şi care au cauzat accidentele respective. Aceste informaţii şi simulări pot fi folosite de membrii echipelor de investigaţie ca să determine cauza fiecărui accident. Mai mult decât atât, aceste date pot contribui la instruirea generaţiilor viitoare de piloţi în ce priveşte modul în care trebuie să reacţioneze când se ivesc probleme. De asemenea, datele sunt folosite de către producătorii de avioane şi componente de avioane pentru a vedea cum să proiecteze şi să construiască pe viitor avioane şi componente mai bune.

Dacă în urma investigaţiilor se descoperă că ceea ce a dus la producerea unui accident sau ceea ce ar fi putut cauza un accident a fost o eroare de pilotaj, se poate iniţia o instruire cu scopul evitării unor erori asemănătoare. Lew Kosich, un pilot cu multă experienţă, afirmă: „Scenariile pe care le prezentăm nu sunt fictive; ele s-⁠au petrecut undeva în realitate“. În strădania de a îmbunătăţi reacţiile piloţilor, programele de instruire şi, în fond, siguranţa pasagerilor, specialiştii în domeniul aviaţiei continuă să evalueze şi să reconstituie situaţii care s-⁠au petrecut, studiind reacţiile piloţilor în aceste situaţii.

În timp ce încerc acum, sub supravegherea atentă a copilotului meu, Terry, să „aterizez“ cu „Boeingul 747“ pe „Aeroportul Charles de Gaulle“ din Franţa, aştept să aud sunetul cristalin al atingerii roţilor de pista de aterizare. Vai, o manevră greşită blochează ecranul simulatorului! Tocmai m-⁠am prăbuşit cu o „pasăre de fier“ în turnul de control al traficului aerian!

Cât de fericiţi putem fi că cei ce pilotează avioanele de pasageri sunt adevăraţi experţi, graţie, într-⁠o anumită măsură, şi simulatoarelor de zbor. Data viitoare când zburaţi, puteţi fi siguri că atât voi, cât şi ceilalţi pasageri sunteţi pe mâini bine antrenate. — De la un colaborator.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Simulare de decolare din San Francisco

şi de zbor deasupra New York-⁠ului

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Simulator de zbor, Denver (Colorado)