Salt la conţinut

Salt la cuprins

Piramidele din Mexic

Piramidele din Mexic

Piramidele din Mexic

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

MAJORITATEA oamenilor ştiu câte ceva despre piramidele din Egipt. Arheologii au descoperit şi în America, îndeosebi în Mexic, multe structuri piramidale. Asemenea perechilor lor din Egipt, piramidele mexicane sunt vechi de secole şi sunt învăluite în mister.

O piramidă egipteană este un mormânt în jurul căruia s-⁠a clădit un morman simetric şi imens de pietre. Nişte coridoare interioare duc la mormânt, cea mai importantă parte a piramidei. Însă piramida mexicană este o movilă mare de pământ, în vârful căreia se află un templu, pe panta movilei existând o scară exterioară ce duce spre vârf. Cu câteva excepţii, piramidele găsite în America nu sunt morminte.

Teotihuacán, „oraşul zeilor“

Una dintre cele mai interesante piramide din Mexic se află în Teotihuacán. Situat la aproximativ 50 de kilometri nord-⁠est de Ciudad de Mexico, Teotihuacán continuă să fie un mister pentru antropologi şi arheologi. Această metropolă antică a fost abandonată de constructori cu mai bine de 500 de ani înainte de apariţia civilizaţiei aztece. Denumirea de Teotihuacán, din limba nahuatl, înseamnă „oraşul zeilor“ sau „unde oamenii devin zei“. Se crede că aztecii au denumit astfel oraşul când l-⁠au vizitat.

George Stuart, editor la revista National Geographic, precizează că „Teotihuacán a fost primul centru urbanistic adevărat din emisfera vestică . . . A fost ridicat la începutul erei creştine, au trecut şapte secole peste el, apoi a intrat în legendă. În jurul anului 500 A.D., când se afla în plină înflorire, se estimează că avea între 125 000 şi 200 000 de locuitori“.

Aproape de centrul oraşului se află marea Piramidă a Soarelui. Aceasta măsoară la bază 220 pe 225 m şi are cinci terase, înălţimea actuală fiind de 63 de metri. Pentru a ajunge în vârful piramidei, trebuie să urci mai bine de 240 de trepte. În nordul anticului oraş se află Piramida Lunii, înaltă de 40 de metri. În vârful acestor două piramide principale se aflau cândva temple.

În ultimele decenii s-⁠au descoperit multe lucruri despre aceste piramide. Aşa cum s-⁠a exprimat Stuart, „totuşi nu ştim aproape nimic despre originile locuitorilor Teotihuacánului, ce limbă vorbeau, cum era organizată societatea lor şi ce anume a dus la declinul lor“.

Alte piramide

Chiar în inima oraşului Ciudad de Mexico se poate vizita Templul Principal al aztecilor. Deşi nu se vede nici o piramidă, totuşi se pot observa vestigiile unei structuri piramidale, care a constituit baza Templului Principal. Arheologii au scos la iveală două altare pe care se aduceau sacrificii umane.

Chichén Itzá este unul dintre siturile cu piramidele cel mai des vizitate din Mexic. Există multe ruine antice în regiunile mayaşe, însă acestea sunt cele mai accesibile deoarece se află în apropierea oraşului Mérida, din Yucatán. Deşi sunt construite pe teritoriu mayaş, structurile dovedesc că toltecii exercitau cândva o mare influenţă în aceste regiuni. Unele construcţii sunt un indiciu al bogatelor cunoştinţe matematice şi astronomice pe care le deţineau constructorii.

În Palenque vizitatorii vor găsi un impresionant complex mayaş înconjurat de jungla din Chiapas. Printre numeroasele piramide şi clădiri se află ­Palatul şi Templul Inscripţiilor. Templul Inscripţiilor „este unul dintre cele mai renumite temple din întreaga Mezoamerică, deoarece acesta nu a constituit pur şi simplu baza unui templu ca toate celelalte, ci a fost un monument funerar“, se explică în cartea The Mayas — 3 000 Years of Civilization (Mayaşii: 3 000 de ani de civilizaţie). „Există o scară interioară, boltită, care duce la cea mai grandioasă cameră funerară găsită vreodată în regiunea mayaşă.“ Mormântul a fost construit pentru un guvernator care a trăit în secolul al VII-⁠lea şi care se numea Pacal, sau Uoxoc Ahau.

Acestea sunt doar câteva dintre piramidele din Mexic. Însă pretutindeni în ţară există ruine şi ­piramide. Şi în Guatemala şi în Honduras există piramide enorme. Toate aceste structuri antice demonstrează că locuitorii Mezoamericii doreau să-⁠şi construiască locurile de închinare pe un fundament mai înalt. În cartea sa Las Antiguas Culturas Mexicanas (Culturile mexicane din antichitate), Walter Krickeberg a scris: „Obiceiul de a construi temple pe un fundament prevăzut cu trepte îşi are originile în străvechea închinare la înălţimi“. El a adăugat: „Deşi noi considerăm cerul o «boltă», la alte popoare cerul este reprezentat ca un munte pe care soarele îl urcă dimineaţa şi îl coboară seara; prin urmare, pantele sale sunt prevăzute cu trepte asemenea treptelor unei structuri imense. Aşadar, «muntele artificial» . . . a fost transformat într-⁠o piramidă cu trepte şi, aşa cum reiese din legendele şi obiceiurile multor popoare ale Mezoamericii, şi într-⁠un simbol al cerului“.

Acest concept le poate aduce aminte celor ce studiază Biblia de relatarea biblică despre turnul Babel, situat într-⁠un oraş cunoscut mai târziu sub numele de Babilon. În Geneza 11:4 se spun următoarele despre constructorii acestui turn: „Au mai zis: «Hai să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume»“. Nu prea departe de ruinele Babilonului, arheologii au descoperit structuri piramidale, cunoscute sub denumirea de zigurate.

Forma de închinare ce îşi are originile în Babilon s-⁠a răspândit în multe părţi ale lumii, ajungând probabil până în regiunea cunoscută mai târziu sub numele de Mexic. Nu ar fi surprinzător ca ziguratele Babilonului, precum şi religia practicată acolo să fi fost prototipul misterioaselor şi impresionantelor piramide din Mexic.

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Teotihuacán

[Provenienţa fotografiei]

CNCA.-INAH.-MEX Reproducción Autorizada por el Instituto Nacional de Antropología e Historia

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Palenque