De la cititorii noştri

Familii fără tată Multe mulţumiri pentru seria de articole „Familiile fără tată: Cum poate fi întrerupt acest cerc vicios“ (8 februarie 2000)! Eram atât de pornită când am divorţat, încât doream să lupt ca să mi se încredinţeze numai mie fetiţa noastră. Însă aceste articole m-⁠au ajutat să înţeleg că fiica mea trebuie să rămână în cele mai bune relaţii cu tatăl ei, în măsura în care e posibil acest lucru. A lupta pentru încredinţarea copilului nu este o soluţie bună.

L. D., Guam

Ca mamă fără partener, m-⁠am străduit întotdeauna din greu să-⁠mi cresc băiatul potrivit principiilor biblice. Fostul meu soţ e genul de persoană „indiferentă“, cum aţi spus în articole; adică nu arată nici un pic de interes faţă de fiul său. Dar, cu toate acestea, l-⁠am învăţat pe băiatul nostru să-⁠l iubească pe tatăl lui şi să-⁠l respecte, exact aşa cum aţi sfătuit în articole. M-⁠am simţit foarte încurajată când am văzut că am procedat bine.

R. S., Brazilia

Părinţii mei au divorţat când aveam cinci ani. Tata n-⁠a arătat niciodată interes faţă de copiii lui. Uneori mă gândeam că ar fi fost mai bine să nu-⁠l fi cunoscut niciodată decât să văd indiferenţa lui. Mulţumită lui Iehova, am început să studiez Biblia cu Martorii lui Iehova când eram încă mică. Cu ajutorul adevărurilor biblice pe care le-⁠am învăţat am reuşit să depăşesc momentele când mă simţeam abandonată şi eram plină de resentimente.

C. B., Puerto Rico

De aproape şapte ani îi cresc singură pe cei trei băieţi ai mei, iar uneori îmi este foarte greu. De exemplu, sunt momente când băieţii sunt foarte greu de ţinut în frâu. Totuşi îi iubesc din toată inima şi îi mulţumesc lui Iehova că îi am. De curând, cel mare s-⁠a botezat, aşa că a meritat tot efortul. Articolele de acest gen mă încurajează să perseverez. Le voi citi de mai multe ori.

N. B., Canada

Tata m-⁠a abandonat când aveam şase ani. În prezent am 21 şi abia acum mi-⁠am dat seama cum m-⁠a afectat acest lucru. Am privit mereu căsătoria cu teamă, deoarece mă gândeam că, în cele din urmă, bărbatul respectiv mă va părăsi. În plus, consideram că n-⁠am nimic de oferit unui bărbat, pentru că nu ştiam cum este o viaţă normală de familie. Însă aceste articole mi-⁠au adus foarte multă mângâiere. M-⁠au făcut să înţeleg că într-⁠o bună zi voi putea fi o soţie iubitoare, fidelă şi echilibrată.

E. V. W., Statele Unite

Probleme între prieteni De multe ori am vrut să vă scriu, dar niciodată n-⁠am făcut-⁠o. Tocmai am terminat de citit articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce un prieten m-⁠a făcut să sufăr?“ (22 februarie 2000). Am avut o problemă serioasă cu un prieten bun şi m-⁠am trezit că-⁠i purtam pică. Acest articol a sosit la momentul potrivit.

C. V., Italia

Una dintre prietenele mele m-⁠a făcut să sufăr. Articolul m-⁠a ajutat să înţeleg că, întrucât suntem imperfecţi, uneori ne irităm unii pe alţii. Am făcut ceea ce se spunea în articol şi am lămurit lucrurile cu ea.

N. T., Trinidad

Am  18 ani şi am două prietene bune. Una e cu mult mai mare ca mine, iar cealaltă e cu doi ani mai mică. Ei bine, nu demult am avut câteva probleme cu cea mai mică. Articolul a venit exact la timp. Textul din Coloseni 3:13 ne reamintea că Iehova ne iartă cu mărinimie de multe, foarte multe ori şi că noi, la rândul nostru, trebuie să ne iertăm unii pe alţii. Ultimul paragraf m-⁠a ajutat să înţeleg ce înseamnă iertarea. Cu toţii dorim, aşadar, să fim un prieten asemenea celui descris în Proverbele 18:24, unul „mai ataşat decât un frate“ sau o soră!

W. C., Statele Unite