Asistenţii medicali: De ce avem nevoie de ei?
Asistenţii medicali: De ce avem nevoie de ei?
„Îngrijirea bolnavilor e una dintre cele mai grele ocupaţii. Compasiunea ar putea constitui motivaţia, însă cunoaşterea este singura forţă care dă rezultate.“ — Mary Adelaide Nutting, 1925, prima profesoară de nursing din lume.
SUB forma ei cea mai simplă, îngrijirea bolnavilor se practică de mii de ani — încă din timpurile biblice (1 Împăraţi 1:2–4). De-a lungul istoriei, multe femei remarcabile i-au îngrijit pe cei bolnavi. Să luăm exemplul Elisabetei a Ungariei (1207–1231), fiica regelui Andrei al II-lea. Ea a organizat distribuirea alimentelor în timpul foametei din 1226. Apoi a luat măsuri să se construiască spitale, în care le-a acordat îngrijire leproşilor. Elisabeta a murit la numai 24 de ani, însă cea mai mare parte a scurtei sale vieţi şi-a petrecut-o îngrijindu-i pe bolnavi.
Nu putem vorbi despre istoria îngrijirii bolnavilor fără să o menţionăm pe Florence Nightingale. Împreună cu alte 38 de infirmiere, această curajoasă englezoaică a reorganizat spitalul militar de la Scutari, o suburbie a Constantinopolului, în timpul Războiului Crimeii, care s-a purtat în perioada 1853–1856. Când a sosit aici, rata mortalităţii era de aproape 60%; la plecarea ei, în 1856, rata mortalităţii ajunsese la mai puţin de 2%. — Vezi chenarul de la pagina 6.
Şi Institutul Diaconiţelor Protestante din Kaiserswerth (Germania) a exercitat o puternică influenţă asupra modului de îngrijire a bolnavilor. Înainte de a pleca în Crimeea, Florence Nightingale a urmat cursurile acestui institut. Cu timpul, s-au format şi alte asociaţii remarcabile ale infirmierelor. De exemplu, în 1903, Agnes Karll a înfiinţat Organizaţia Infirmierelor Profesioniste din Germania.
În sistemul sanitar din zilele noastre, asistenţii medicali alcătuiesc categoria profesională cu cel mai numeros personal. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că în prezent există mai bine de 9 000 000 de asistenţi medicali şi moaşe care lucrează în 141 de ţări. Şi ce muncă
indispensabilă prestează aceştia! Publicaţia The Atlantic Monthly precizează că asistenţii medicali „împletesc grija cu cunoaşterea şi încrederea, lucruri deosebit de importante pentru ca pacientul să rămână în viaţă“. Prin urmare, ne putem întreba pe bună dreptate: Ce ne-am face fără asistenţii medicali?Rolul asistenţilor medicali în însănătoşirea bolnavilor
O enciclopedie defineşte nursingul drept „procesul prin care un pacient este ajutat de un asistent medical să se refacă după o boală sau un accident sau să-şi recapete independenţa într-o măsură cât mai mare“.
Bineînţeles că acest proces înseamnă mult mai mult. Nu e vorba doar de efectuarea unor analize obişnuite, cum ar fi luarea pulsului şi a tensiunii arteriale. Asistenţii medicali au un rol esenţial în ce priveşte însănătoşirea pacienţilor. Potrivit cu The American Medical Association Encyclopedia of Medicine, „asistentul medical este preocupat mai mult de reacţia generală a pacientului la boală decât de boala în sine şi are în vedere eliminarea durerii fizice, eliberarea de suferinţa psihică şi, când e posibil, evitarea complicaţiilor“. În plus, asistentul medical acordă „îngrijire plină de înţelegere, ceea ce înseamnă că ascultă cu răbdare pacienţii când aceştia vorbesc despre temerile şi neliniştile lor şi le oferă sprijin şi mângâiere pe plan afectiv“. Iar, când un pacient este pe moarte, rolul asistentului este acela „de a-l ajuta pe bolnav să înfrunte moartea cu cât mai puţină suferinţă şi cu cât mai multă demnitate posibil“, precizează aceeaşi lucrare.
Mulţi asistenţi medicali fac chiar mai mult decât li se cere. De exemplu, Ellen D. Baer a scris despre munca ei ca asistentă la Centrul Medical Montefiore din New York. Nu-i plăcea să se grăbească atunci când făcea împreună cu echipa de chirurgi vizitele de dimineaţă. „Doream să stau cu pacienţii“, scrie ea. „Doream să lucrez cu ei în ce priveşte exerciţiile de respiraţie, să-i ajut să umble, să le schimb bine pansamentul, să le răspund la întrebări, să le explic anumite lucruri şi să le ofer mângâiere. Îmi plăcea să mă apropii de pacienţi şi chiar să leg prietenii cu ei.“
Fără îndoială că toţi cei ce au fost internaţi în spital îşi amintesc de vreo asistentă medicală plină de înţelegere, care a dat dovadă de un spirit de sacrificiu asemănător. Dar ce se cere pentru a fi un asistent medical eficient?
[Legenda fotografiei de la pagina 3]
Florence Nightingale
[Provenienţa fotografiei]
Prin amabilitatea National Library of Medicine