O vizită într-o farmacie chinezească
O vizită la o farmacie chinezească
DE CÂTEVA zile, Kwok Kit se simte rău, aşa că s-a hotărât să consulte un medic. Fiind chinez, el preferă un medic de medicină chineză tradiţională. Un prieten de familie cunoaşte un astfel de medic, care lucrează într-un magazin de plante medicinale propriu, situat în apropiere. Acest prieten îi spune lui Kwok Kit că medicul îi poate prepara un ceai de plante medicinale care îl va vindeca.
În China, ca de altfel în cea mai mare parte a Asiei sud-estice, o vizită la medic nu este la fel ca în ţările occidentale. În Occident, o vizită la medic presupune, de obicei, o programare, apoi te duci la cabinetul medicului, unde eşti examinat şi primeşti o prescripţie medicală. După aceea trebuie să mergi la farmacie, unde ţi se vor elibera medicamentele prescrise. În ce priveşte vizita la un medic chinez, procedura este mult mai simplă. Mergi la magazinul de plante medicinale, unde vei găsi aproape întotdeauna un erborist care practică şi medicina chineză. El te va examina, va diagnostica afecţiunea, va cântări diversele cantităţi din plantele medicinale pe care ţi le-a prescris şi îţi va spune cum să le iei, toate acestea în timpul unei scurte vizite! *
Plante medicinale folosite ca remedii?
Deşi majoritatea occidentalilor sunt obişnuiţi cu pastile, capsule şi injecţii, aceste tipuri de medicamente sunt relativ noi. De mii de ani, oamenii se bazează pe mijloace naturale de vindecare. De exemplu, medicii evrei din timpurile biblice foloseau ca remedii uleiul, balsamul şi vinul (Isaia 1:6, NW; Ieremia 46:11; Luca 10:34). Cataplasmele făcute din smochine uscate se pare că erau folosite la tratarea abceselor. — 2 Împăraţi 20:7.
De fapt, aproape fiecare naţiune sau popor a folosit cândva plante medicinale şi diverse tipuri de preparate pentru tratarea bolilor şi a afecţiunilor. Chiar şi multe mirodenii folosite în prezent la gătit,
la început erau întrebuinţate în scopuri terapeutice. Acest lucru nu înseamnă că asemenea practici au avut întotdeauna succes. Dimpotrivă, superstiţiile şi ignoranţa îşi spuneau deseori cuvântul. Cu toate acestea, asemenea metode de tratare a bolnavilor au fost folosite milenii la rând. Chiar şi în prezent, unele dintre cele mai cunoscute medicamente sunt extrase din plante.Medicina chineză: teorie şi practică
Tratarea bolilor cu ajutorul remediilor din plante medicinale este o parte integrantă a istoriei chinezilor. Legenda îi atribuie lui Huang Di, Împăratul Galben *, meritul de a fi redactat lucrarea Nei Jing, canonul medicinei interne, pe care medicii din China îl consultă şi azi. Acest canon, a cărui datare este controversată, abordează multe dintre subiectele pe care le dezbate un manual de medicină din Occident. Nu sunt dezbătute doar diagnosticarea, simptomele, cauzele, tratamentul şi prevenirea bolilor, ci şi anatomia şi funcţiile corpului.
Ca în cazul majorităţii ocupaţiilor din sud-estul Asiei, doctrina referitoare la Yin şi Yang exercită o influenţă puternică asupra teoriei şi practicii medicinei chineze. În acest caz, Yin reprezintă recele, iar Yang caldul, dar aceste principii reprezintă, în acelaşi timp, multe alte proprietăţi contrastante. * Pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului sunt luate în considerare şi punctele de pe meridianele corpului, în legătură cu care este pusă şi acupunctura. Sunt prescrise plante medicinale şi alimente fie reci, fie calde pentru a neutraliza dezechilibrul dintre Yin şi Yang din corpul pacientului.
De exemplu, un pacient care are febră este considerat cald, deci îi vor fi prescrise plante medicinale despre care se spune că răcesc. Deşi Yin şi Yang s-ar putea să nu mai fie amintite în mod expres, aceleaşi principii continuă să stea la baza stabilirii tratamentului. Dar cum stabileşte medicul de medicină chineză diagnosticul? Şi cum arată un magazin de plante medicinale? Pentru a afla, să-l însoţim pe Kwok Kit până la magazinul pe care i l-a recomandat prietenul lui.
Un magazin de plante medicinale exotic
Surpriză! Azi, Kwok Kit trebuie să aştepte ca să fie examinat de medic. Se pare că este o epidemie de gripă sau de răceală şi sunt doi pacienţi înaintea lui. Dar, în timp ce aşteptăm, să aruncăm o privire prin magazin.
Când am intrat, primele lucruri care ne-au atras atenţia au fost nişte grămăjoare de produse uscate: ciuperci, o specie de moluşte, urechi-de-mare, smochine, nuci şi alte lucruri comestibile, expuse în coşuri la intrare. Într-adevăr, în magazin se găsesc şi alimente. Dar unele dintre ele pot fi prescrise şi ca medicamente.
Privind în spatele acestor produse, observăm nişte tejghele de sticlă pe părţile laterale ale acestui magazin foarte îngust. Pe acestea se află specii rare de plante medicinale, minerale şi părţi uscate din corpul anumitor animale, toate acestea având un preţ foarte ridicat. Privind cu mai multă atenţie, observăm şopârle şi căluţi-de-mare uscaţi, coarne de cerb, perle, precum şi alte lucruri exotice. Până acum câţiva ani, printre acestea se puteau vedea şi coarne de rinocer, vezicule biliare de urs şi alte părţi din corpul unor animale, dar acum ele sunt interzise.
Într-un colţ al magazinului găsim pachete de plante medicinale pentru afecţiuni obişnuite cum ar fi răceli şi dureri de stomac, precum şi o adevărată farmacie de sticluţe cu remedii din plante medicinale chinezeşti. Spuneţi-i vânzătorului ce anume vă supără şi fie vă va recomanda un produs îmbuteliat, fie vă va da un pachet cu un amestec de plante medicinale şi vă va spune cum să preparaţi doctoria acasă.
Lângă peretele din spatele vânzătorului vedem nişte rafturi pe care sunt aşezate în ordine borcane mari de sticlă ce conţin rădăcini, frunze şi rămurele uscate. Patronii acestor magazine sunt bine familiarizaţi cu aceste plante care pot fi cumpărate pentru automedicaţie sau pentru gătit. În cealaltă parte a magazinului se află
un dulap înalt până în tavan, cu multe rânduri de sertare foarte uzate. Este numit baizigui, sau „dulapul celor o sută de copii“, deoarece conţine peste o sută de sertare cu plante medicinale. Sertarele permit accesul cu uşurinţă la plantele medicinale cele mai folosite în prescripţii, plantele cel mai des folosite aflându-se în locurile uşor accesibile. Nu este ceva neobişnuit ca sertarele să nu fie etichetate. Vânzătorii cu experienţă ştiu cu exactitate unde să găsească fiecare plantă medicinală.Observaţi cu câtă iscusinţă cântăreşte vânzătorul plantele medicinale pentru o femeie pe care o serveşte. El foloseşte o balanţă asiatică delicată, dar exactă, alcătuită dintr-o tijă gradată. La un capăt al tijei este agăţată cu ajutorul a trei sfori o tavă rotundă, iar la celălalt capăt este o greutate mobilă. El ştie că administrarea unei supradoze din anumite plante medicinale poate fi fatală, prin urmare trebuie să fie foarte atent când cântăreşte. Nu cântăreşte totul. Acum îl vedem luând o jumătate de pumn din mai multe tipuri de plante medicinale aflate în diverse sertare şi aşezându-le pe o bucată de hârtie de împachetat. Aveţi dreptate, această prescripţie conţine şi învelişuri larvare de cicadă goale. În timp ce împachetează amestecul, vânzătorul îi spune femeii cum să pregătească poţiunea.
Remediile din plante medicinale se prepară şi se administrează în diverse moduri. Unele sunt sub formă de pulbere. Pacientul dizolvă pulberea în apă fierbinte, iar apoi bea poţiunea obţinută. Unele sunt sub formă de pastă, care se ia cu miere sau sub formă de tinctură. Totuşi, acestei femei i se spune să folosească cea mai obişnuită metodă de preparare — decocţia. Aceasta înseamnă că plantele medicinale vor fi fierte într-un vas de ceramică aproximativ o oră. Apoi, ea va bea din acest amestec o dată la câteva ore. Dacă mai târziu are din nou nevoie de produsele indicate pe reţetă, nu va trebui decât să revină la magazin pentru a lua încă o doză.
În sfârşit, îi vine rândul şi lui Kwok Kit. Nu, medicul nici nu-i ia tensiunea arterială, nici nu-l ascultă la inimă. Însă îl întreabă ce simptome are. Cum doarme în ultimul timp? Cum stă cu digestia, cu pofta de mâncare, cu stomacul, cu temperatura şi care este starea şi culoarea pielii? Medicul îi examinează ochii şi culoarea anumitor zone ale limbii. Acum, îi ia pulsul de la ambele mâini din poziţii diferite şi apăsând mai tare sau mai încet, procedură despre care se crede că dezvăluie starea mai multor organe şi părţi ale corpului. De fapt, medicul ţine cont până şi de orice miros neobişnuit pe care îl depistează! Concluzia? Aşa cum ne aşteptam, Kwok Kit are gripă. El are nevoie de odihnă la pat şi trebuie să bea multe lichide împreună cu decoctul de plante medicinale prescrise. Ceaiul obţinut va fi amar, dar îl va face să se simtă mai bine. După ce-i spune lui Kwok Kit ce alimente să evite, medicul chiar îi recomandă să mănânce după ce-şi va lua doctoria câte o prună conservată, ca să rămână cu un gust plăcut în gură.
Aşadar, Kwok Kit iese cu pachetul de plante medicinale. Consultaţia şi medicamentele îl costă mai puţin de 20 de dolari, un adevărat chilipir. Deşi plantele medicinale nu fac vindecări miraculoase, Kwok Kit ar trebui să se facă bine în câteva zile. Dar el nu trebuie să facă greşeala pe care o fac unii, crezând că, luând o cantitate mai mare de plante medicinale, va trage foloase mai mari. Nu este ceva neobişnuit să auzim despre oameni care au reacţii adverse grave la consumarea unor supradoze de anumite plante medicinale.
În unele ţări există puţine norme, sau, probabil, nici una, referitoare la plantele medicinale ori la cei ce practică medicina chineză tradiţională. Aceasta a dus la apariţia fitoterapeuţilor falşi şi chiar la vânzarea de preparate periculoase pe bază de plante medicinale, recomandate ca tratamente. Este lesne de înţeles, aşadar, că, atunci când este vorba despre alegerea unui medic de medicină chineză tradiţională, mulţi bolnavi asiatici se bazează pe recomandările rudelor sau ale prietenilor apropiaţi.
Bineînţeles, nici un tratament, indiferent că este bazat pe plante medicinale sau pe medicamente occidentale, nu poate vindeca orice boală. Cu toate acestea, farmacia chineză şi cei ce practică medicina chineză tradiţională continuă să facă parte integrantă din cultura asiatică.
[Note de subsol]
^ par. 3 Treziţi-vă! nu recomandă un anumit tratament pentru problemele de sănătate. Creştinii trebuie să fie siguri că nici un tratament pe care îl urmează nu încalcă principiile biblice.
^ par. 8 Se spune că Împăratul Galben, un conducător legendar dinaintea dinastiei Zhou, a domnit în perioada 2697–2595 î.e.n. Mulţi erudiţi însă sunt de părere că lucrarea Nei Jing nu a fost consemnată în scris decât după dispariţia dinastiei Zhou, care a existat în perioada 1100–250 î.e.n.
^ par. 9 Caracterul chinezesc pentru Yin înseamnă literalmente „umbră“ şi reprezintă întunericul, recele, feminitatea. Yang, opusul lui Yin, simbolizează lucrurile luminoase, calde, masculine.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Într-un magazin de plante medicinale se pot găsi şi produse exotice, cum ar fi căluţi-de-mare uscaţi
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Rădăcinile, frunzele şi rămurelele uscate sunt cântărite cu grijă