Să facem cunoştinţă cu albinele fără ac din Australia

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

V-AŢI lăsat vreodată învăluiţi de zumzetul liniştitor al harnicelor albine care zboară din floare în floare în razele strălucitoare ale soarelui de la începutul primăverii? Într-⁠adevăr, ele sunt nişte insecte superbe. Numai de n-⁠ar înţepa!

Probabil, veţi rămâne surprinşi să aflaţi că există albine care nu înţeapă. Acestea sunt cunoscute ca albinele fără ac din Australia (Austroplebeia symei) şi trăiesc în multe zone din estul Australiei. Albinele fără ac au o lungime puţin mai mare de 4 mm. Sunt negre, faţa şi părţile lor laterale fiind acoperite cu un păr des de culoare albă. Multe au nişte puncte mici galbene pe marginile din spate ale segmentelor toracice. De-⁠a lungul coastei cuprinse între nordul îndepărtat al Queensland-⁠ului şi sudul New South Wales-⁠ului trăiesc cel puţin zece specii de albine fără ac. Unele au fost observate şi în Teritoriul de Nord, din zona tropicală a continentului.

Gândiţi-⁠vă la avantajele de care se bucură cei ce extrag mierea din stupi. Un apicultor spune: „Când lucrez cu [alte specii de albine] port mască de protecţie şi pulover cu guler rol, însă când lucrez cu [albinele fără ac] nu am nevoie de nici o protecţie. La cinci minute după ce deschid stupul, albinele continuă să lucreze ca şi cum nici nu aş fi acolo“.

Stupii albinelor fără ac se deosebesc foarte mult de cei ai celorlalte albine. De fapt, deseori aceştia sunt numiţi cuiburi. În loc să-⁠şi strângă mierea şi polenul în faguri obişnuiţi, cu celule hexagonale, albinele fără ac construiesc ciorchini de celule ovale din ceară şi răşină. După ce sunt umplute, aceste celule sunt căpăcite, iar albinele construiesc altele deasupra sau în jurul lor.

În cuib

Să facem o vizită în interiorul cuibului, care adăposteşte aproximativ 15 000 de albine fără ac. Fiţi atenţi însă deoarece, deşi aceste albine nu înţeapă, ele vă pot muşca cu mandibulele.

Trecând prin coridorul cuibului, vedem o mare forfotă. Albinele desfăşoară o adevărată  muncă în echipă. Fiecare ştie cu exactitate ce are de făcut şi unde trebuie făcut. Vedem o albinuţă modelând şi şlefuind o nouă celulă de miere, ca şi cum ar urma îndeaproape un plan perfect. Alături de noi, alte patru albine căpăcesc o celulă care tocmai a fost umplută cu miere. O structură tridimensională imensă constituie cadrul pe care urmează să fie construite celulele de miere. Această capodoperă inginerească contribuie la susţinerea greutăţii mierii.

Intrăm acum în următorul compartiment, unde observăm o albină mult mai mare decât celelalte. Aceasta este matca, în toată splendoarea ei! Cât de frumoasă e, cu corpul ei înveşmântat în inele aurii şi negre-⁠strălucitoare şi înconjurată de o mulţime de albine în plină activitate! Acum matca începe să depună ouă în cele 60 de celule care i-⁠au fost pregătite. Cu câtă delicateţe şi precizie face acest lucru, care ne aminteşte de o mamă care-⁠şi aşază sugarul în pătuţ! Dar observaţi şi cât de repede căpăcesc lucrătoarele celulele în urma ei. În doar câteva minute, totul e gata.

Ecloziunea ouălor

La ecloziunea ouălor, fiecare larvă consumă hrana ce i-⁠a fost pusă în celula pregătită pentru ea. Când atinge dimensiuni mai mari decât celula ei de ceară, larva îşi ţese un cocon mătăsos. În acest cocon, larva devine albină (trecând prin stadiul de nimfă). Mai târziu, albina iese din cocon şi începe să lucreze. Aceasta se întâmplă după ce a fost răsfăţată puţin de câteva albine-⁠doică. Ce se întâmplă cu celulele de ceară? Sunt strânse imediat, iar materialul este reciclat. Odată ce albinele au ieşit din coconi, aceştia devin inutili. Dacă ar fi lăsaţi acolo, în cuib ar fi dezordine. De aceea, multe albine curăţitoare înlătură acest gunoi.

Multe specii de albine fără ac produc un material de construcţie numit cerumen. Ele îl obţin din ceara produsă de propriul lor corp amestecată cu răşina şi ceara pe care le adună de la plante şi arbori. Cerumenul este folosit  la construirea unui cadru alcătuit din stâlpi, grinzi şi traverse, cu toate îmbinările întărite. În timp ce formează celulele de miere şi de polen pe acest cadru, albinele aleargă în interiorul celulelor, modelând şi bătătorind cerumenul. Apoi, celulele sunt umplute şi căpăcite pentru depozitare. Din instinct, albinele par să cunoască valoarea sezonală a plantelor şi pericolele pe care le aduce cu sine vremea de sezon. Se pare că ele sunt conştiente că strângerea şi păstrarea hranei este esenţială pentru supravieţuire.

Albinele părăsesc cuibul şi merg în căutarea materialului de construcţie, precum şi a nectarului şi a polenului. Odată ce iese din cuib, albina devine un pilot şi un navigator iscusit. De asemenea, ea ştie cu precizie ce lucruri să adune şi unde le poate găsi.

Întemeierea unei noi familii

Pe măsură ce colonia creşte, cuibul se umple la maximum. Ce se întâmplă acum? „Va trebui să ne construim încă o locuinţă“, pare a fi mesajul transmis familiei. Din când în când, un cercetaş va investiga o cavitate ce pare a fi un loc potrivit pentru construirea unui nou cuib. Urmează vizita „inginerilor“. De obicei, între 30 şi 50 de astfel de experţi vor cerceta timp de câteva ore suprafaţa internă a cavităţii, ca şi cum ar trasa pe ea linii şi ar înfige ţăruşi. Apoi, după ce stabilesc că fundaţia este bună, ei se întorc acasă, probabil pentru a da raportul. După aceea, de obicei în decurs de 48 de ore, vor sosi la faţa locului adevăraţii „constructori“. Această echipă poate fi formată uneori din peste o mie de albine, dar fără matcă. Ele se apucă repede de treabă, aducând înăuntru materiale de construcţie şi provizii din vechiul cuib.

În vederea sosirii mătcii la noua reşedinţă, cuibul pentru înmulţire trebuie construit în aşa fel încât în interior să se păstreze o temperatură constantă de 28°C. În acest scop, lucrătoarele căptuşesc de jur împrejur cuibul cu un strat de cerumen, ca şi cum ar înveli cuibul cu o pătură. Este ca şi cum aceste înţelepte albine ar şti că ouăle trebuie păstrate la cald. Acum totul este gata, iar, în jurul celei de-⁠a noua zile, tânăra matcă, a cărei dezvoltare a avut loc în vechiul cuib, este adusă în noul cuib. Imediat, ea începe să depună ouă, din care vor ieşi mai multe albine pentru palatul ei.

Treptat, albinele care s-⁠au mutat din vechiul cuib vor muri şi vor fi înlocuite de albinele tinere, născute în noul cuib. Cu timpul, şi albinele din acest cuib vor considera că este necesar să construiască o nouă locuinţă. Şi astfel continuă un ciclu uimitor, proiectat de un Creator fără seamăn!

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

În loc să construiască un fagure cu celule hexagonale, albinele fără ac construiesc ciorchini de celule ovale

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

În Australia trăiesc cel puţin zece specii de albine fără ac