Tinerii se întreabă . . .

De ce ne-⁠a părăsit tata?

„Nu am înţeles niciodată pe deplin de ce a plecat tata. Nu ştiam decât ce-⁠mi spusese mama.“ — James *.

CÂND tatăl îşi face bagajele şi părăseşte familia, în general el lasă în urma sa un tumult de durere şi amărăciune. „Am fost foarte trist când mama şi tata s-⁠au despărţit“, mărturiseşte James, băiatul de 14 ani menţionat mai înainte. Iar, când tatăl pleacă fără să spună de ce şi apoi nu mai dă nici un semn de viaţă, copiii lui vor trebui, în anii care vor urma, să se lupte, probabil, cu sentimente de vinovăţie, resentimente şi cu sentimentul că au fost abandonaţi. *

Dacă şi tatăl tău a plecat, probabil că motivul plecării sale te umple de amărăciune. „Tata a plecat pentru altă femeie“, mărturiseşte un tânăr pe nume Michael. „L-⁠am văzut o dată cu ea, iar acest lucru m-⁠a înfuriat. Simţeam că tata ne trădase.“ Totuşi, în unele cazuri, plecarea tatălui aduce uşurare. Melissa, al cărei tată este alcoolic, spune: „Dacă ar fi rămas acasă, ne-⁠ar fi fost şi mai greu“.

În multe cazuri însă, copiii nu au nici cea mai vagă idee despre motivul plecării tatălui lor, iar acest lucru poate face ca absenţa lui să fie şi mai dureroasă. Este adevărat, ştiai, probabil, că părinţii tăi au probleme, dar nu ţi-⁠ai fi imaginat niciodată că aveau să se despartă. Robert îşi aminteşte: „Când a plecat tata, nu înţelegeam prea bine ce se întâmpla. Tot ce ştiam era că lucrurile nu mergeau prea bine, deoarece părinţii mei se certau tot timpul“.

Dar de ce îşi părăsesc unii taţi familia? Dacă şi tatăl tău a plecat, ar trebui să consideri că te-⁠a respins? Şi ce motive ar avea părinţii tăi să nu-⁠ţi spună prea multe despre despărţirea lor? Nu-⁠ţi sunt datori cu o explicaţie?

De ce nu spun nimic

Motivele pentru care un tată pleacă de acasă nu sunt niciodată plăcute. Deseori, motivul este adulterul, o conduită greşită care, de obicei, este bine ascunsă de restul familiei. Când o soţie descoperă o greşeală de acest gen, probabil că decide să divorţeze de soţul ei. Ea s-⁠ar putea chiar să-⁠i ceară soţului ei să plece fără prea multe explicaţii înainte de depunerea actelor de divorţ. Copiii s-⁠ar putea să nu ştie nimic cu privire la motivul pentru care se întâmplă toate acestea.

Însă încearcă să înţelegi ce motive ar avea mama ta să nu-⁠ţi spună în mod concret ce s-⁠a întâmplat. Probabil, ea consideră că dezvăluirea  comportamentului greşit al tatălui tău nu ar face altceva decât să aducă suferinţă. De asemenea, încearcă să înţelegi cât de multă durere îi poate cauza unei femei faptul de a descoperi infidelitatea soţului ei (Maleahi 2:13, 14). Aşadar, dacă adulterul este cauza despărţirii părinţilor tăi, să nu fii surprins dacă mama ta consideră că este prea dureros să discute despre această problemă.

Dar ce se poate spune despre tatăl tău? Este lesne de înţeles că, dacă i-⁠a fost infidel mamei tale, nu este dispus să-⁠ţi vorbească despre asta. Unii bărbaţi se simt atât de vinovaţi cu privire la conduita lor greşită, încât nici nu pot să dea ochii cu copiii lor! Însă, în pofida comportării lor ruşinoase, mulţi taţi continuă să-⁠şi iubească copiii şi încearcă, probabil, să reia legătura cu ei.

În unele cazuri, tatăl pleacă din cauza conduitei greşite a soţiei sale şi depune orice efort pentru a ţine legătura cu copiii lui. În alte cazuri însă, despărţirea nu este nici pe departe consecinţa adulterului, ci punctul culminant al certurilor conjugale de ani de zile (Proverbele 18:24, NW). * Întrucât acestea au loc de cele mai multe ori în particular, s-⁠ar putea ca tu să nu ai nici o idee despre motivul certei.

În Proverbele 25:9, Biblia spune: „Apără-⁠ţi cauza împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă secretul [vorbirea confidenţială a, NW] altuia“. Uneori certurile dintre soţi au la bază chestiuni de ordin particular, intim. Indiferent că îţi vine să crezi sau nu, s-⁠ar putea să fie mai bine pentru tine să nu auzi despre ce se ceartă. Pe lângă acest lucru, în multe cazuri dezvăluirea ‘vorbirii confidenţiale’ nu face altceva decât să agraveze situaţia. S-⁠ar putea să te simţi înclinat să fii de partea cuiva, fapt care poate contribui la adâncirea prăpastiei formate în familie. Prin urmare, având în vedere toate aceste lucruri, poate fi spre binele tău ca părinţii tăi să păstreze pentru ei detaliile certurilor lor.

Luptă împotriva resentimentelor prin dobândirea înţelepciunii

Cu toate acestea, este greu să nu fii furios sau să nu ai resentimente când tatăl tău îşi părăseşte familia, iar tu nu-⁠ţi poţi răspunde la întrebarea: De ce? Totuşi, în Proverbele 19:11, Biblia spune că „înţelepciunea îl face pe om încet la mânie“. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ea dă la o parte mânia. Şi nu trebuie să cunoşti toate detaliile ca să ai înţelepciune.

De exemplu, Biblia ne ajută să înţelegem că părinţii noştri sunt imperfecţi. Ea spune: „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Acceptarea acestui adevăr dureros te poate ajuta să ai un punct de vedere obiectiv cu privire la greşelile părinţilor tăi. Dacă, de exemplu, tatăl tău a încălcat jurământul de căsătorie, acest lucru constituie o greşeală gravă, de care este răspunzător înaintea lui Dumnezeu (Evrei 13:4). Dar aceasta nu înseamnă neapărat că te-⁠a respins sau că nu te mai iubeşte.

Toate cuplurile căsătorite au „necazuri în carnea lor“ (1 Corinteni 7:28). Şi, deşi nu există scuze pentru o astfel de conduită, unii bărbaţi şi femei cedează păcatului din cauza încercărilor vieţii din această lume agitată. Robert îşi aminteşte: „Tata ne dorea numai binele. El s-⁠a mutat cu familia într-⁠o zonă unde credea că putea să câştige mai bine, ca să avem o casă mai frumoasă şi ca familia să fie fericită“. Dar, la scurt timp, bunele intenţii ale tatălui său de a oferi familiei o viaţă mai bună s-⁠au risipit. Robert mărturiseşte: „Tata a început să neglijeze  întrunirile creştine. Apoi, şi-⁠a pierdut locul de muncă. După un timp, a început să fie violent cu mama şi cu sora mea“. La scurt timp, lucrurile s-⁠au înrăutăţit până acolo încât tatăl şi mama sa au divorţat.

Robert putea să se lase copleşit de amărăciune din cauza greşelilor tatălui său. Dar a înţeles situaţia în care se afla tatăl său şi astfel a putut să-⁠şi potolească mânia. Deşi destrămarea căsniciei părinţilor lui a fost o experienţă tragică, Robert a învăţat ceva important din aceasta. El spune: „Când îmi voi întemeia o familie, lucrurile spirituale trebuie puse pe primul plan“.

Şi Michael, menţionat mai înainte, a trebuit să lupte împotriva amărăciunii. „Doream să-⁠l fac pe tata să sufere pentru ceea ce ne-⁠a făcut“, recunoaşte el. Însă el a continuat să ţină legătura cu tatăl său. Cu trecerea timpului, Michael chiar a reuşit să dea la o parte mânia şi să depăşească situaţia.

Şi tu poţi încerca să rămâi în relaţii cât mai normale cu tatăl tău. Este adevărat, s-⁠ar putea ca el să fi lăsat răni adânci atât în inima ta, cât şi în a mamei tale. Dar probabil că tu nu cunoşti toate detaliile. Şi, chiar dacă ştii că e vinovat de o conduită greşită, el rămâne totuşi tatăl tău. Ai obligaţia de a-⁠i arăta, cel puţin într-⁠o oarecare măsură, respect (Efeseni 6:1–3). Evită orice „furie şi mânie şi strigăt şi vorbire injurioasă“ în relaţiile cu el (Efeseni 4:31). Dacă este posibil, rămâi neutru în disputele conjugale ale părinţilor tăi. Asigurându-⁠i pe ambii părinţi că-⁠i iubeşti, vei reuşi, probabil, să rămâi în bune relaţii cu amândoi.

Nu este vina ta

Faptul de a-⁠l vedea pe tatăl tău părăsind familia poate fi una dintre cele mai dureroase situaţii prin care treci vreodată. Dar, chiar dacă nu vei afla niciodată toate motivele plecării sale, nu trebuie să crezi că a fost vina ta. Este adevărat, ai putea considera că, plecând, te-⁠a respins pe tine. Însă rareori se destramă căsătoriile din cauza copiilor. Părinţii tăi au jurat înaintea lui Dumnezeu că vor trăi împreună. Este responsabilitatea lor, nu a ta, de a-⁠şi duce la îndeplinire jurământul. — Eclesiastul 5:4–6.

Totuşi, dacă te simţi dezorientat, vinovat sau răspunzător de situaţie, de ce nu încerci să le vorbeşti părinţilor tăi? Ei chiar s-⁠ar putea deschide în faţa ta şi te-⁠ar putea linişti în această privinţă. James, amintit la începutul articolului, recunoaşte: „Credeam că eu eram de vină, până când mama şi tata şi-⁠au făcut timp şi mi-⁠au vorbit“. Tânăra Nancy se simţea şi ea vinovată când părinţii ei s-⁠au despărţit. După câteva discuţii cu mama ei, Nancy a ajuns la următoarea concluzie: „Copiii nu trebuie să se învinovăţească pentru ceea ce fac părinţii lor“. Într-⁠adevăr, lăsându-⁠i pe părinţi ‘să-⁠şi poarte propria sarcină’, nu te vei simţi copleşit pe plan afectiv (Galateni 6:5). Dar cum poţi acum face faţă situaţiei de a trăi într-⁠o familie fără tată? Într-⁠un articol viitor se va răspunde la această întrebare.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Nu te învinovăţi pentru problemele conjugale ale părinţilor tăi