Cum se poate face faţă afecţiunilor prostatei

„Când aveam 54 de ani, la un moment dat am început să urinez foarte des, uneori o dată la 30 de minute. Acest simptom m-⁠a determinat să consult un medic, şi am aflat că era necesar să mi se extirpe prostata.“ În întreaga lume, cazuri asemănătoare sunt la ordinea zilei în clinicile în care se tratează bolile de prostată. Ce poate face un bărbat pentru a preveni apariţia vreunei boli de prostată? Când ar trebui să ceară sfatul medicului?

PROSTATA este o glandă în formă de nucă, situată sub vezica urinară şi care înconjoară uretra (vezi ilustraţia cu zona pelviană masculină). La un adult dezvoltat normal, prostata cântăreşte aproximativ 20 de grame şi măsoară cel mult 4 centimetri de-⁠a lungul axei ei transversale, 3 centimetri de-⁠a lungul axei ei verticale şi 2 centimetri de-⁠a lungul axei ei orizontale. Funcţia ei este aceea de a produce un lichid care constituie aproximativ 30 la sută din volumul lichidului seminal. Acest lichid, care conţine acid citric, calciu şi enzime, probabil că favorizează motilitatea spermei (capacitatea de a se mişca) şi fertilitatea. În plus, lichidul secretat de prostată conţine zinc, despre care oamenii de ştiinţă presupun că este un factor protector împotriva infecţiilor tractului genital.

Simptomele unei boli de prostată

Mai multe simptome ce se manifestă în zona pelviană sunt asociate cu o afecţiune inflamatorie sau tumorală a prostatei. Prostatita, inflamaţia prostatei, poate cauza febră, urinare dificilă şi dureri în regiunea sacrală sau a vezicii urinare. Când prostata este foarte umflată, urinarea poate fi chiar imposibilă. Dacă inflamaţia este cauzată de bacterii, boala se  numeşte prostatită bacteriană şi poate fi acută sau cronică. De obicei, ea este asociată cu infecţia tractului urinar. Totuşi, în mai multe cazuri, cauza inflamaţiei nu este depistată şi, din acest motiv, boala este numită prostatită nonbacteriană.

Afecţiunile obişnuite ale prostatei pot mări frecvenţa micţiunilor, pot cauza apariţia nevoii de a urina în timpul nopţii, scăderea forţei fluxului urinar şi apariţia senzaţiei de golire incompletă a vezicii. În general, acestea sunt simptome ale hiperplaziei benigne de prostată (HBP), o mărire de natură necanceroasă a volumului prostatei, boală ce poate afecta bărbaţii care au peste 40 de ani. Riscul apariţiei HBP creşte odată cu înaintarea în vârstă. Un sfert dintre bărbaţii de 55 de ani şi jumătate dintre cei de 75 de ani suferă de HBP.

Prostata poate fi atacată şi de tumori maligne. În general, cancerul de prostată este descoperit cu ocazia examenelor medicale periodice, chiar dacă nu au apărut simptome. În unele stadii mai avansate, afecţiunea poate fi însoţită de retenţie urinară şi de umflarea vezicii urinare. Când cancerul s-⁠a răspândit deja la alte organe, ar putea fi însoţit de dureri de spate, simptome neurologice şi umflarea picioarelor cauzată de obstrucţia sistemului limfatic. Recent, într-⁠un singur an, numai în Statele Unite s-⁠au înregistrat 300 000 de cazuri de cancer de prostată şi 41 000 de decese cauzate de acesta. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că 30 la sută dintre bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 60 şi 69 de ani şi 67 la sută dintre cei ce au între 80 şi 89 de ani se vor îmbolnăvi de cancer de prostată.

Cine este mai predispus la cancerul de prostată?

Cercetările arată că riscul apariţiei cancerului de prostată creşte foarte mult după vârsta de 50 de ani. În Statele Unite, acest tip de cancer este de două ori mai răspândit în rândul negrilor decât în rândul albilor. Numărul cazurilor de cancer de prostată variază pe glob, acesta fiind mare în America de Nord şi în ţările Europei, mediu în Africa de Sud şi mic în Asia. Acest lucru lasă să se înţeleagă că mediul şi alimentaţia pot avea un rol important în evoluţia cancerului de  prostată. Dacă un bărbat emigrează într-⁠o ţară în care numărul celor ce suferă de o boală de prostată este ridicat, riscul de a se îmbolnăvi şi el poate creşte.

În cazul bărbaţilor care au rude ce suferă de cancer de prostată, probabilitatea de a se îmbolnăvi de această boală este mai mare. „Riscul ca un bărbat să se îmbolnăvească de cancer de prostată este de două ori mai mare dacă tatăl sau fratele lui are această boală“, explică Societatea Americană de Oncologie. Câţiva factori de risc sunt vârsta, rasa, naţionalitatea, antecedentele familiale şi lipsa activităţii fizice. La bărbaţii care au o alimentaţie bogată în grăsimi şi un stil de viaţă sedentar, riscul îmbolnăvirii de cancer de prostată este mai mare.

Prevenirea afecţiunilor prostatei

Deşi încă nu cunosc cu exactitate cauzele cancerului de prostată, oamenii de ştiinţă sunt de părere  că ar putea fi vorba de factori genetici şi hormonali. Din fericire, doi factori de risc pot fi ţinuţi sub control: alimentaţia şi lipsa activităţii fizice. Societatea Americană de Oncologie recomandă „limitarea consumului de alimente bogate în grăsimi animale şi un consum mărit de alimente de provenienţă vegetală“. Aceasta recomandă, de asemenea, consumarea a „cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume pe zi“, precum şi a pâinii, a cerealelor, a pastelor făinoase, a altor produse pe bază de cereale, a orezului şi a leguminoaselor. Roşiile, strugurii şi pepenii verzi sunt bogaţi în licopene, antioxidanţi ce contribuie la prevenirea deteriorării ADN-⁠ului şi la scăderea riscului apariţiei cancerului de prostată. Unii specialişti susţin că şi anumite plante medicinale şi mineralele pot fi de folos.

Societatea Americană de Oncologie şi Asociaţia Americană de Urologie sunt de părere că ţinerea sub observaţie medicală a cancerului de prostată poate salva viaţa bolnavului. Cele mai mari şanse ca tratamentul să-⁠şi facă efectul există când cancerul este detectat din timp. Societatea Americană de Oncologie le recomandă bărbaţilor peste 50 de ani, sau peste 45 de ani în cazul celor ce se află în categoria cu risc mărit, să facă anual un examen medical. *

Examenul ar trebui să cuprindă testul antigenului specific prostatic (ASP). Acest antigen este o proteină produsă de celulele prostatei. Nivelul lui creşte în cazul bolilor de prostată. „Dacă rezultatele testului ASP nu sunt normale, cereţi-⁠i medicului să vă spună care sunt riscurile apariţiei cancerului şi dacă trebuie să mai faceţi şi alte analize“, afirmă Societatea Americană de Oncologie. De asemenea, examenul cuprinde un tuşeu rectal. Prin rectul pacientului, medicul poate simţi orice anomalie a prostatei, întrucât glanda este situată în partea din faţă a rectului (vezi ilustraţia cu zona pelviană masculină, de la pagina 20). „Dacă testul ASP şi tuşeul rectal indică o anomalie“, e bine să se facă o ecografie transrectală, iar medicul trebuie să hotărască dacă este necesară efectuarea unei biopsii sau nu. Acest test durează aproximativ 20 de minute.

Pe lângă depistarea cancerului de prostată, în urma unor examene urologice anuale se poate descoperi din timp HBP, despre care s-⁠a vorbit mai înainte, fapt care ar permite efectuarea unui tratament mai puţin agresiv (vezi chenarul „Tratamente pentru HBP“). O conduită morală curată poate proteja o persoană de boli venerice, care pot duce la prostatită.

Cu siguranţă, prostata este o glandă care merită să fie protejată şi îngrijită. Bărbatul menţionat la începutul acestui articol a relatat că după operaţie şi-⁠a revenit complet. După părerea lui, „toţi bărbaţii ar trebui să facă anual un examen medical preventiv“, chiar dacă nu au nici un simptom.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 21]

Chestionarul simptomelor hiperplaziei benigne de prostată (HBP)

Îndrumări: Răspundeţi la următoarele întrebări încercuind numărul potrivit.

La întrebările 1–6 trebuie să se răspundă în felul următor:

0 — Deloc

1 — Mai puţin de o dată din cinci

2 — Mai puţin de jumătate dintre dăţi

3 — Aproximativ jumătate dintre dăţi

4 — Mai mult de jumătate dintre dăţi

5 — Aproape întotdeauna

1. Pe parcursul ultimei luni, după ce aţi terminat de urinat, cât de des aţi avut senzaţia de golire incompletă a vezicii? 0 1 2 3 4 5

2. Pe parcursul ultimei luni, cât de des a trebuit să urinaţi din nou în decurs de două ore după urinare? 0 1 2 3 4 5

3. Pe parcursul ultimei luni, cât de des vi s-⁠a întâmplat ca în timp ce urinaţi să vă opriţi şi să reîncepeţi să urinaţi de mai multe ori? 0 1 2 3 4 5

4. Pe parcursul ultimei luni, cât de des v-⁠a fost greu să amânaţi urinarea? 0 1 2 3 4 5

5. Pe parcursul ultimei luni, cât de des aţi avut un flux urinar slab? 0 1 2 3 4 5

6. Pe parcursul ultimei luni, cât de des a trebuit să vă forţaţi ca să urinaţi? 0 1 2 3 4 5

7. Pe parcursul ultimei luni, din momentul în care aţi mers la culcare până în momentul în care v-⁠aţi sculat dimineaţa de câte ori, în medie, v-⁠aţi trezit pentru a urina? (Încercuiţi numărul de dăţi.) 0 1 2 3 4 5

Suma numerelor încercuite reprezintă intensitatea simptomelor HBP. Slabe: 0–7; moderate: 8–19; severe: 20–35.

[Provenienţa]

De la Asociaţia Americană de Urologie

[Chenarul de la pagina 22]

Tratamente pentru HBP

▪ MEDICAMENTE: Se folosesc multe medicamente, în funcţie de simptomele bolnavului. Doar medicul vi le poate prescrie.

▪ ŢINEREA SUB OBSERVAŢIE: Bolnavul îşi face periodic examene medicale şi nu ia medicamente.

▪ TRATAMENTE CHIRURGICALE:

a) Rezecţia transuretrală a prostatei (TURP). Chirurgul introduce prin uretră un instrument (rezector) ce conţine un fir electric curbat care taie ţesutul şi cicatrizează vasele de sânge. Nu este necesară incizia externă. Operaţia durează aproximativ 90 de minute. Procedurile pe cale transuretrală sunt mai puţin traumatice decât operaţiile deschise.

b) Incizia transuretrală a prostatei (TUIP). Este asemănătoare cu TURP. Totuşi, această procedură lărgeşte uretra prin efectuarea câtorva tăieturi în gâtul vezicii urinare şi în prostată.

c) Operaţia deschisă. Se apelează la această procedură când metoda transuretrală nu se poate aplica din cauză că prostata e prea mărită. Operaţia deschisă necesită o incizie externă.

d) Operaţia cu laser. Aceasta constă în folosirea laserului pentru dezintegrarea ţesutului care a dus la obstrucţia prostatei.

Pacientul are ultimul cuvânt în ce priveşte alegerea tratamentului, dacă va accepta vreunul. Într-⁠o ştire recent publicată în The New York Times se făcea observaţia că unii specialişti au rezerve chiar şi cu privire la încercarea de a depista cancerul de prostată, îndeosebi la oamenii în vârstă, deoarece acesta „poate fi o boală cu evoluţie lentă, care e puţin probabil să aducă daune permanente sănătăţii, în timp ce tratarea lui poate avea efecte secundare grave“.

[Chenarul de la pagina 22]

Întrebări pe care i le puteţi pune medicului înainte de a decide în favoarea operaţiei

1. Ce operaţie îmi recomandaţi?

2. De ce este necesară operaţia în cazul meu?

3. Există alternative la intervenţia chirurgicală?

4. Care sunt avantajele operaţiei?

5. Care sunt riscurile operaţiei? (De exemplu, riscul producerii unei hemoragii sau al impotenţei)

6. Ce se poate întâmpla dacă nu sunt operat?

7. Unde aş putea afla o altă părere?

8. Ce experienţă aveţi în efectuarea acestei operaţii fără transfuzie de sânge?

9. Unde va fi efectuată operaţia? Respectă medicii şi asistentele din acest spital drepturile pacientului în legătură cu transfuzia de sânge?

10. Ce tip de anestezie mi se va face? Are anestezistul experienţă în domeniul chirurgiei fără transfuzii?

11. În cât timp mă voi însănătoşi?

12. Cât va costa operaţia?

[Diagrama de la pagina 20]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Diagramă cu zona pelviană masculină

Vezica urinară

Prostata

Rectul

Uretra

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

O alimentaţie sănătoasă şi exerciţiile fizice moderate pot contribui la reducerea riscului apariţiei cancerului de prostată