Potrivit Bibliei

Deţine ştiinţa secretul vieţii veşnice?

CU ANI în urmă, o astfel de întrebare ar fi părut absurdă. Astăzi însă, unii oameni analizează cu seriozitate această perspectivă. Cercetătorii au reuşit să dubleze durata de viaţă a musculiţei-⁠de-⁠oţet şi a unor viermi folosind anumite tehnici despre care unii sunt de părere că pot fi aplicate şi în cazul oamenilor.

Cercetările arată că celulele umane obişnuite mor; ele nu se divid decât de un număr finit de ori. După aceea, ele nu se mai divid. Acest proces a fost comparat cu un ceas intern care programează îmbătrânirea şi momentul morţii. În prezent, oamenii de ştiinţă lucrează la reglarea acestui ceas.

Potrivit unei teorii larg răspândite, secretul îmbătrânirii se găseşte în capetele fiecărei catene de ADN, zonă numită telomer. Telomerele au fost comparate cu capetele de plastic ale unui şiret, care au menirea de a împiedica destrămarea şiretului. Oamenii de ştiinţă au observat că, de fiecare dată când celulele se divid, telomerele se scurtează asemenea unui fitil ce arde. Se pare că telomerele se tot scurtează, până când celula încetează să se mai dividă. În prezenţa unei anumite enzime însă, telomerele nu se scurtează. Acest lucru, potrivit teoriei, le-⁠ar putea da celulelor posibilitatea de a continua să se dividă la infinit. Directorul unei companii care participă la această activitate a spus: „Este prima dată când ne putem gândi la nemurirea omului“. Dar nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de acord.

Cum a apărut moartea

Bineînţeles, de milenii, oamenii care au credinţă în Biblie cred că există posibilitatea ca oamenii să trăiască veşnic. Ei nu-⁠şi pun încrederea în oamenii de ştiinţă, ci în Marele Savant, care a creat toate fiinţele, Iehova Dumnezeu. — Psalmul 104:24, 25.

Biblia arată că moartea umană nu a făcut parte din scopul Creatorului. Prima pereche de oameni a fost creată după imaginea lui Dumnezeu şi a fost aşezată într-⁠o grădină paradiziacă. Cei doi erau perfecţi; ei nu aveau nici un defect mintal sau fizic. Prin urmare, ei aveau perspectiva de a trăi etern pe pământ. Aceasta a fost dorinţa lui Dumnezeu cu privire la ei. El le-⁠a poruncit să dea naştere la copii şi, treptat, să extindă Paradisul pe întreg pământul. — Geneza 1:27, 28; 2:8, 9, 15.

Aşa cum se arată în Geneza capitolul 3, Adam s-⁠a răzvrătit în mod deliberat împotriva  lui Dumnezeu, deşi ştia că pedeapsa pentru aceasta era moartea. Mai mult decât atât, urmând calea neascultării, el şi-⁠a condamnat urmaşii încă nenăscuţi la păcat şi moarte. Apostolul Pavel a explicat acest lucru astfel: „Printr-⁠un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-⁠a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“ (Romani 5:12). Cu alte cuvinte, din cauză că Adam a păcătuit, corpul lui nu a mai fost perfect. Cu timpul, el a îmbătrânit şi, în cele din urmă, a murit. Urmaşii săi au moştenit acest defect.

Aşadar, moartea umană este consecinţa răzvrătirii lui Adam urmate de judecata lui Dumnezeu. Oamenii nu vor reuşi să anuleze această sentinţă. Deşi ştiinţa a făcut mari progrese în domeniul medicinei, cuvintele inspirate ale lui Moise, scrise cu 3 500 de ani în urmă, sunt încă valabile: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani; şi mândria lor este muncă şi deşertăciune, căci anii trec iute şi noi zburăm“. — Psalmul 90:10.

Măsura luată de Iehova în vederea vieţii veşnice

Din fericire, există o speranţă! Chiar dacă, în prezent, toţi oamenii în cele din urmă mor, scopul lui Iehova nu este ca această situaţie să continue la infinit. Deşi Adam şi Eva au meritat să moară, Dumnezeu a ştiut că mulţi dintre urmaşii lor nenăscuţi aveau să reacţioneze cu recunoştinţă faţă de grija sa iubitoare. Pentru aceşti oameni a luat el măsuri în vederea vieţii veşnice pe pământ. Psalmistul a scris: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“ (Psalmul 37:29). Dar cum se va realiza acest lucru?

Acest lucru nu avea să se întâmple datorită dezlegării misterelor ADN-⁠ului. Dimpotrivă, viaţa veşnică este un dar pe care Iehova li-⁠l va acorda celor care exercită credinţă în el. Fiind conştient că urmaşii lui Adam şi ai Evei aveau nevoie de salvare, el a furnizat un mijloc prin care ei urmau să primească viaţa veşnică: jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos. Isus s-⁠a referit la această măsură când a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-⁠a dat pe Fiul său unic-⁠născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:16.

Asemenea lui Adam, Isus a fost un om perfect. Spre deosebire de Adam însă, Isus a ascultat în mod perfect de Dumnezeu. Astfel, Isus a putut să-⁠şi sacrifice viaţa umană perfectă ca să plătească pentru păcatul lui Adam. Datorită acestui act de iubire, care a satisfăcut cerinţele justiţiei, copiii lui Adam au putut fi achitaţi de condamnarea la moarte. Prin urmare, toţi cei care exercită credinţă în Isus vor primi darul lui Dumnezeu, şi anume viaţa veşnică. — Romani 5:18, 19; 1 Timotei 2:5, 6.

Dacă oamenii ar fi putut să înlăture imperfecţiunea şi să câştige viaţa veşnică, nu ar mai fi nevoie de răscumpărare. Biblia ne dă următorul sfat înţelept: „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiul omului, în care nu este mântuire. Suflarea lui trece, se întoarce în pământ; şi în aceeaşi zi îi pier şi planurile. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, a cărui nădejde este în DOMNUL, Dumnezeul său, care a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele, care ţine adevărul în veci“. — Psalmul 146:3–6.

Viaţa veşnică va fi posibilă nu datorită cercetărilor ştiinţifice, ci datorită lui Iehova. Dumnezeu poate să facă orice-⁠şi propune şi va şi realiza. „La Dumnezeu nici o declaraţie nu va fi ceva imposibil.“ — Luca 1:37.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

© Charles Orrico/SuperStock, Inc.