Salt la conţinut

Salt la cuprins

Monoxidul de carbon ucide în tăcere

Monoxidul de carbon ucide în tăcere

Monoxidul de carbon ucide în tăcere

DE LA REDACTORUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

ÎN Marea Britanie aproximativ 50 de persoane mor anual intoxicate cu monoxid de carbon din cauza instalaţiilor de încălzire defecte din locuinţe. „După azbest, monoxidul de carbon constituie cea mai răspândită sursă de intoxicare atât la locul de muncă, cât şi acasă“, precizează Hazards Centre Trust din Londra. Dar ce este monoxidul de carbon?

Monoxidul de carbon este un gaz care se produce când arderea este incompletă, indiferent că ea are loc într-⁠un motor de automobil sau în instalaţiile de încălzire care funcţionează cu cărbune sau cu alţi combustibili fosili, mai ales gaz metan. Gazul este incolor, inodor şi insipid. Aşadar, cum ucide?

Globulele roşii din sânge transportă oxigenul, indispensabil vieţii, la ţesuturile organismului. Toxicitatea monoxidului de carbon constă în faptul că el este absorbit de globulele roşii din sânge în locul oxigenului. Intoxicarea cu monoxid de carbon începe să se facă simţită pe măsură ce organismul ajunge să nu mai aibă oxigen. Expunerea la mici cantităţi de monoxid de carbon pe o anumită perioadă poate provoca leziuni cerebrale permanente. Printre simptome putem aminti dureri de cap, somnolenţă, moleşeală, ameţeli, greaţă şi leşin — în cazurile grave, puls slab, comă şi insuficienţă respiratorie. Dacă o persoană se intoxică brusc cu monoxid de carbon, este absolut necesar să i se administreze imediat oxigen şi să fie ajutată să respire, altfel se asfixiază — nu ajunge suficient oxigen la creier — şi moare.

Ce se poate face pentru a preveni intoxicarea cu monoxid de carbon? Toate instalaţiile trebuie să funcţioneze bine şi să fie verificate cu regularitate de un specialist. Dacă flacăra nu mai este albăstruie şi devine galbenă, atunci trebuie să fiţi atenţi deoarece nu are loc o ardere normală şi este posibil să apară emisii de monoxid de carbon. În prezent se găsesc de cumpărat tot felul de detectoare de monoxid de carbon pentru locuinţă. Să nu fiţi niciodată neglijenţi când utilizaţi instalaţii care pot produce emisii de monoxid de carbon.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Flacără care arde necorespunzător

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Flacără care arde normal

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

În prezent se găsesc de cumpărat tot felul de detectoare de monoxid de carbon pentru locuinţă