Războiul azi

LAGĂRUL de refugiaţi s-⁠a înfiinţat în mare grabă pentru a-⁠i putea primi pe cei 1 548 de refugiaţi sosiţi pe neaşteptate dintr-⁠o ţară africană vecină. Într-⁠o poiană noroioasă din mijlocul unei păduri de palmieri s-⁠au ridicat mai multe corturi albastre şi kaki. Nu exista curent electric, nici aşternuturi; nu era apă curentă şi nici toalete. Ploua. Cu ajutorul unor beţe, refugiaţii au săpat nişte canale de scurgere ca să nu le intre apa în corturi. Două agenţii umanitare internaţionale au depus eforturi febrile pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din lagăr.

Pentru a ajunge în lagăr, refugiaţii profitaseră de ocazie şi se urcaseră la bordul unui cargou părăsit, încercând să scape de războiul civil care de ani de zile făcea ravagii în ţara lor. Nu era un război cu tancuri sau cu bombardiere grele. Totul a început când aproximativ 150 de soldaţi înarmaţi cu puşti-⁠mitralieră s-⁠au apucat să terorizeze ţara. În anii care au urmat, soldaţii au ocupat satele unele după altele, cerând tribut de la populaţia civilă, recrutând alţi soldaţi şi ucigându-⁠i pe toţi cei ce li se împotriveau. În cele din urmă, au ajuns să deţină controlul asupra întregii ţări.

Printre refugiaţii din lagăr se afla şi o tânără femeie pe nume Esther. „Cele mai grele momente din viaţă au fost când mi-⁠am pierdut soţul în acest război“, a spus ea. „L-⁠au împuşcat. Te cuprinde groaza. Auzi un ţipăt şi te gândeşti că acum vine cineva să te ucidă. Ori de câte ori vezi pe cineva cu o puşcă, te gândeşti că te va ucide. Am trăit în tensiune tot timpul. Doar aici pot dormi noaptea. Acasă nu reuşeam. Aici dorm ca un prunc.“

„În corturile astea ude?“, a întrebat un corespondent al revistei Treziţi-⁠vă!

Esther a izbucnit în râs. „Şi de va trebui să dorm în noroiul ăsta, va fi mai bine decât acolo de unde vin.“

 Ambrose, care are 10 ani, şi-⁠a petrecut cea mai mare parte a vieţii fugind cu familia lui din regiunile unde se purtau luptele. „Aş vrea să fie pace şi să mă duc din nou la şcoală“, a spus el. „În definitiv, mă fac mare.“

Kpana, în vârstă de 9 ani, are nişte ochi căprui foarte frumoşi. Întrebată care sunt primele ei amintiri, fetiţa a răspuns fără să stea pe gânduri: „Război! Lupte!“

Genul de război din faţa căruia au fugit aceşti oameni a ajuns să fie tipic ultimilor ani. Potrivit unei lucrări de referinţă, în 46 dintre cele 49 de conflicte majore izbucnite în lume după 1990 s-⁠au folosit în exclusivitate arme uşoare. Spre deosebire de sabie sau suliţă, care necesită abilitate şi putere pentru a fi mânuite cu succes în luptă, armele de foc de dimensiuni mici * au permis ca atât amatorii, cât şi profesioniştii să lupte în războaie. De obicei sunt recrutaţi adolescenţi şi copii care apoi sunt obligaţi să jefuiască, să mutileze şi să ucidă.

Multe dintre aceste conflicte armate nu au fost interstatale, ci au izbucnit în interiorul unei singure ţări. Războaiele nu se poartă pe un câmp de luptă între soldaţi antrenaţi, ci în oraşe şi sate, unde cei ce luptă sunt, în majoritate, civili. Din cauză că luptele sunt purtate, în general, de persoane fără nici o instruire militară, legile tradiţionale ale războiului sunt violate fără scrupule. Ca urmare, e ceva obişnuit ca bărbaţii, femeile şi copiii neînarmaţi să fie victimele unor atacuri sălbatice. Se crede că, în războaiele de azi, peste 90% dintre cei ucişi sunt civili. În aceste războaie, armele de foc de dimensiuni mici şi armele uşoare joacă un rol important.

Bineînţeles, nu puştile şi pistoalele cauzează în mod direct conflicte — oamenii s-⁠au luptat unii cu alţii cu mult înainte de a fi inventat praful de puşcă. Totuşi, stocurile mari de arme de foc îndeamnă mai degrabă la luptă decât la negocieri. Din cauza armelor, războaiele pot dura mai mult, iar măcelul poate fi mai crud.

Deşi în războaiele din prezent se folosesc arme uşoare, urmările sunt dintre cele mai „grele“. În anii ’90, cu acest tip de arme au fost ucise mai mult de 4 milioane de persoane. Peste 40 de milioane de oameni s-⁠au refugiat într-⁠o altă ţară sau au fost obligaţi să-⁠şi părăsească locuinţele. Armele de foc de dimensiuni mici au paralizat din punct de vedere politic, social, economic şi ecologic toate societăţile devastate de război. Comunitatea internaţională a plătit sume uriaşe — zeci de miliarde de dolari — pentru operaţiuni de ajutorare în caz de urgenţă, operaţiuni de menţinere a păcii, intervenţii militare şi îngrijirea refugiaţilor.

De ce au ajuns armele de foc de dimensiuni mici să aibă un rol atât de important în conflictele din prezent? De unde provin toate aceste arme? Ce s-⁠ar putea face pentru a limita sau a anihila efectul lor ucigător? În articolele următoare vom examina aceste întrebări.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

FOTO ONU 186797/J. Isaac