Bine aţi venit la Congresul de District „Învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu“!
Bine aţi venit la Congresul de District „Învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu“!
MILIOANE DE OAMENI VOR ASISTA la programul de congres, care se va ţine pe întregul glob în sute de locuri. Numai în România sunt programate 14 congrese. Primul se va ţine în perioada 29 iunie–1 iulie, iar ultimul în perioada 27–29 iulie. E posibil ca una dintre aceste întruniri de trei zile — de vineri până duminică — să se organizeze chiar în oraşul în care locuiţi sau într-un oraş din apropiere.
În toate cele trei zile de congres, programul va începe cu muzică la ora 9.30. Cuvântarea de deschidere de vineri va fi urmată de câteva cuvântări pe teme biblice, şi anume „Predarea învăţăturilor despre Regat aduce roade excelente“, „Impulsionaţi de «lucrurile magnifice ale lui Dumnezeu»“ şi „Să găsim plăcere în dreptatea lui Iehova“. Sesiunea de dimineaţă se va încheia cu cuvântarea-cheie intitulată „Complet echipaţi ca învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu“.
Prima cuvântare din programul de după-amiază, intitulată „Un popor curăţat pentru lucrări excelente“, va fi urmată de un simpozion din trei părţi având titlul „Să învăţăm noi înşine în timp ce-i învăţăm pe alţii“. Simpozionul va accentua importanţa punerii în practică a ceea ce predicăm în ce priveşte moralitatea, studierea personală a Bibliei şi necesitatea de a ne împotrivi eforturilor Diavolului, care caută să ne inducă în eroare. Va urma apoi cuvântarea „Să avem aversiune faţă de flagelul pornografiei“. Programul din această zi se va încheia cu analiza capitolului 60 din cartea biblică Isaia, dezbatere cu titlul „Iehova îşi înfrumuseţează poporul cu lumină“.
Sâmbătă, cuvântările „Să găsim înviorare sub jugul lui Cristos“, „Să-l imităm pe Marele Învăţător“ şi „Sunteţi dispuşi să le slujiţi altora?“ se vor concentra asupra necesităţii de a urma exemplul lui Cristos. Tot sâmbătă se vor ţine două simpozioane de o oră, intitulate „Miniştri prin care alţii devin credincioşi“ şi „Cum să tragem mai multe foloase din instruirea teocratică“. În cadrul simpozionului de dimineaţă se vor oferi sugestii pentru lucrarea de facere de discipoli, iar în cel de după-amiază se vor scoate în evidenţă diferite modalităţi prin care putem trage mai multe foloase din studierea Bibliei şi asistarea la întrunirile creştine. Programul de dimineaţă se va încheia cu o cuvântare despre botez, după care cei ce întrunesc cerinţele vor fi botezaţi. Sâmbătă după-amiază mulţi vor aştepta cu nerăbdare cuvântarea de încheiere cu titlul „Noi măsuri pentru progresul nostru spiritual“.
Programul de duminică dimineaţă include un simpozion din trei părţi, în care se va analiza cartea biblică Maleahi şi se vor face câteva aplicări excelente la situaţii întâlnite în zilele noastre. Simpozionul va fi urmat de o dramă în costume de epocă, având ca subiect răzvrătirea lui Core, Datan şi Abiram împotriva autorităţii instituite de Dumnezeu prin Moise. Apoi va urma o cuvântare pe parcursul căreia se va scoate în evidenţă mesajul transmis de dramă. Programul de după-amiază va cuprinde cuvântarea publică intitulată „Cine predă adevărul la toate naţiunile?“.
Cu siguranţă că vă veţi simţi mai bogat spiritualiceşte dacă veţi fi prezent la toate cele trei zile de congres. Pentru a afla unde se va ţine congresul cel mai aproape de locuinţa dumneavoastră, luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din localitate sau scrieţi-le editorilor acestei reviste. Lista cu adresele tuturor locurilor de congres din România, Republica Moldova şi Ucraina a apărut în numărul din 15 martie 2001 al revistei Turnul de veghere.