Salt la conţinut

Salt la cuprins

Drogurile: De ce recurg oamenii la ele?

Drogurile: De ce recurg oamenii la ele?

Drogurile: De ce recurg oamenii la ele?

„AVEAM 13 ani, iar sora celui mai bun prieten al meu ne-⁠a invitat într-⁠o seară la ei acasă. Toţi s-⁠au apucat să fumeze marijuana. La început am refuzat să fumez şi eu, dar, după ce am fost invitat de mai multe ori să încerc, în cele din urmă am luat.“ Aşa a ajuns Michael din Africa de Sud să păşească în lumea drogurilor.

„Provin dintr-⁠o familie cu vederi conservatoare, care a făcut carieră în muzica clasică. Eu cântam într-⁠o orchestră, iar unul dintre instrumentişti obişnuia să fumeze marijuana în timpul pauzelor. Câteva luni la rând a tot insistat să încerc şi eu. În cele din urmă am cedat, ajungând să fumez marijuana cu regularitate.“ Astfel a început Darren din Canada să consume droguri.

Atât Michael, cât şi Darren au început apoi să consume şi alte droguri, cum ar fi LSD, opium şi stimulente. Privind în urmă, ca foşti toxicomani, ei sunt de acord că influenţa prietenilor a fost principalul motiv pentru care s-⁠au apucat să consume droguri. „N-⁠am crezut niciodată că mă voi droga, spune Michael, dar acei băieţi erau singurii mei prieteni şi, cum e şi firesc, ajungi să faci ceea ce fac ei.“

Lumea spectacolelor

Cu siguranţă că presiunile exercitate de prieteni constituie un motiv principal pentru care mulţi se apucă să consume droguri, deosebit de vulnerabili la aceste presiuni fiind tinerii. La acestea însă se adaugă şi exemplul dat de idolii lor din lumea spectacolelor, idoli care exercită o influenţă puternică asupra fanilor lor tineri.

Drogurile fac ravagii îndeosebi în industria spectacolelor. Mulţi dintre cei mai buni cântăreţi consumă la un moment dat în cariera lor droguri dure. De asemenea, multe staruri de cinema consumă în mod obişnuit droguri.

Animatorii prezintă drogurile într-⁠o lumină atât de atrăgătoare şi de fascinantă, încât tinerii nu rezistă tentaţiei de a le consuma. În 1996, revista Newsweek făcea următorul comentariu: „Străzile oraşului Seattle sunt pline de tineri care au ieşit pe străzi ca să ia heroină doar pentru că aşa a făcut şi [cântăreţul de muzică rock] Cobain“.

Revistele, filmele şi televiziunea le conferă drogurilor o aură magică. În mod asemănător, unii designeri celebri din lumea modei preferă manechinele slăbănoage, cu o înfăţişare lipsită de vlagă, reflectând imaginea toxicomanului.

De ce ajung unii dependenţi de droguri?

Există numeroşi alţi factori care contribuie la amploarea pe care o ia consumul de droguri. Printre aceştia putem aminti deziluzia, depresia şi lipsa unui scop în viaţă. Alţi factori ar fi problemele economice, şomajul şi exemplul negativ al părinţilor.

Cei cărora le vine greu să lege relaţii cu semenii lor recurg la droguri pentru a putea face faţă situaţiilor din societate. Ei cred că drogurile îi ajută să aibă mai multă siguranţă de sine, făcându-⁠i să se simtă agreabili, plini de umor şi isteţi. Alţii pur şi simplu consideră că e mai uşor să consume droguri decât să preia controlul asupra propriei lor vieţi, asumându-⁠şi responsabilităţile pe care le implică acest lucru.

Alt motiv pentru care tinerii recurg la droguri ar fi plictiseala. Iată ce se spune în cartea The Romance of Risk — Why Teenagers Do the Things They Do referitor la plictiseală şi la lipsa supravegherii părinteşti: „Băieţii şi fetele vin de la şcoală şi nu găsesc pe nimeni acasă. Nu e de mirare că se simt singuri şi îşi doresc o companie. Dar, chiar şi când le vin prietenii, de multe ori se plictisesc. Se uită ore în şir la televizor şi la videoclipuri ori navighează pe Internet în căutare de lucruri care să le trezească interesul. Fumatul, drogurile şi alcoolul pot pătrunde cu mare uşurinţă în acest cadru“.

Michael, menţionat mai înainte, a spus despre lipsa supravegherii părinteşti de acasă următoarele: „Aveam o viaţă de familie fericită. Eram deosebit de apropiaţi. Însă amândoi părinţii mergeau la serviciu, iar în timpul zilei eram lăsaţi fără supraveghere. În plus, părinţii ne dăduseră toată libertatea din lume. Nimeni nu ne disciplina. Părinţilor nici prin cap nu le trecea că eu consumam droguri“.

După ce ajung dependenţi de droguri, mulţi continuă să se drogheze din simplul motiv că le place. Iată ce a zis Michael, care consuma droguri în fiecare zi, despre efectele pe care le aveau ele asupra sa: „Visam cu ochii deschişi. Puteam să scap de toate presiunile cu care mă confruntam. Nu simţeam nici o ameninţare. Totul era minunat“.

Un alt fost toxicoman din Africa de Sud, pe nume Dick, a descris şi el efectele pe care le avea marijuana asupra sa când a început să se drogheze la vârsta de 13 ani: „Râdeam la toate glumele. Râdeam din orice“.

Se pare că avertismentele referitoare la cât de periculoase sunt drogurile nu-⁠i sperie deloc pe tineri. În general ei se gândesc că lor nu li se poate întâmpla nimic. Cartea Talking With Your Teenager arată motivul pentru care adolescenţii ignoră avertismentele privind efectele negative pe care le au drogurile asupra sănătăţii: „Îşi revin atât de repede şi sunt atât de plini de energie, încât nu cred că sănătatea lor va avea de suferit. Acest sentiment de «invulnerabilitate» e foarte des întâlnit în rândul adolescenţilor. Ei consideră că alcoolismul, cancerul pulmonar, toxicomania sunt lucruri care îi afectează pe adulţi, în nici un caz pe ei“. Mulţi pur şi simplu nu sunt conştienţi de pericole, fapt confirmat de popularitatea drogului numit ecstasy. Ce este acest drog?

Ecstasy şi rave-⁠urile

MDMA, un derivat al amfetaminei cunoscut şi sub numele de ecstasy, e un drog folosit în mod obişnuit la acele petreceri la care se dansează toată noaptea, petreceri numite rave-⁠uri. Cei ce vând acest drog promovează ideea că, luând ecstasy, îţi asiguri, fără vreun risc, o stare de euforie şi un surplus de energie pentru a putea dansa întreaga noapte. Drogul îi ajută pe dansatori să o ţină într-⁠un dans ore în şir, până când în final ajung, conform spuselor unui scriitor, într-⁠o „stare ca de transă, sau, cum zic tinerii, să «cadă în extaz»“. O tânără a explicat de ce ecstasy îi atrage aşa de mult pe tineri: „Începi să simţi furnicături de emoţie în degetele de la picioare, apoi te învăluie o căldură şi o dragoste incredibilă, care, încetul cu încetul, îţi cuprinde şi capul“.

Cu ajutorul tomografiilor cerebrale făcute unor tineri care consumă în mod obişnuit ecstasy s-⁠au obţinut dovezi fizice că în nici un caz nu e vorba de un drog inofensiv, aşa cum susţin vânzătorii lui. Conform dovezilor, ecstasy distruge neuronii din creier şi reduce nivelul de serotonină. Aceste leziuni cerebrale pot fi permanente. Cu timpul, pot apărea unele tulburări cum ar fi depresia şi pierderea memoriei. S-⁠au înregistrat chiar decese în rândul consumatorilor de ecstasy. În plus, unii traficanţi de droguri amestecă ecstasy cu heroină pentru a-⁠i face pe clienţii lor să devină dependenţi.

Cât de uşor se obţin drogurile?

În multe ţări, preţul drogurilor a scăzut, iar oferta pe piaţă a crescut. Acest lucru se datorează, în parte, unor schimbări pe plan politic şi economic. Africa de Sud e un exemplu tipic de ţară în care schimbările politice au dus la o creştere a comerţului, inclusiv a schimburilor comerciale cu alte ţări, ceea ce, în condiţiile unui slab control la frontiere, a dus şi la o creştere a traficului de droguri. Din cauza ratei şomajului tot mai mari, pentru mii de persoane, vânzarea ilegală de droguri a devenit singura sursă de venit. Odată cu drogurile se înmulţesc şi infracţiunile pline de violenţă. Potrivit unei ştiri apărute într-⁠un ziar, copiii din şcolile din provincia Gauteng (Africa de Sud) — dintre care unii nu au decât 13 ani — se află sub supravegherea poliţiei, fiind bănuiţi de trafic şi consum de droguri. Mai multe şcoli din zonă au început să-⁠i supună pe elevi la teste pentru a vedea dacă se droghează.

Care este cauza principală?

E clar că există o mulţime de motive pentru care oamenii recurg la droguri. Însă toate acestea sunt simptomele unei probleme mult mai grave, a unei cauze principale. Scriitorul Ben Whitaker a făcut aluzie la această cauză când a spus: „Actuala amploare a consumului de droguri constituie, alături de singurătate şi disperare, un semnal de alarmă împotriva slăbiciunilor şi neajunsurilor societăţii în care trăim: Altfel de ce un număr atât de mare de oameni talentaţi şi privilegiaţi preferă drogurile în locul realităţii zilelor noastre?“

Această întrebare îndeamnă la reflecţie şi ne conştientizează de faptul că societatea noastră materialistă, obsedată de succes, nu prea poate să ne satisfacă necesităţile afective şi spirituale. Nici majoritatea religiilor nu au putut să le satisfacă, şi aceasta deoarece au trecut cu vederea principala cauză a problemelor omenirii.

Trebuie să scoatem la lumină cauza şi să o acceptăm, pentru ca apoi să putem găsi singura soluţie definitivă la problema drogurilor. Despre acest lucru vom vorbi în articolul următor.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Celebrităţile prezintă uneori drogurile într-⁠o lumină atrăgătoare

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Lumea muzicii moderne e saturată de droguri

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Ecstasy e consumat în mod obişnuit la rave-⁠uri

[Provenienţa fotografiilor]

AP Photo/Greg Smith

Gerald Nino/U.S. Customs