Drogurile: Există o soluţie!
Drogurile: Există o soluţie!
„S-AU găsit cantităţi uriaşe de cocaină de contrabandă în sticle de vin.“ Articolul de ziar cu acest titlu arăta în ce mod a confiscat poliţia din Johannesburg (Africa de Sud) un container conţinând 11 600 de sticle de vin sud-american. Vinul conţinea între 150 şi 180 de kilograme de cocaină. Se crede că a fost cea mai mare cantitate de cocaină de contrabandă care a intrat în ţară până la acea dată.
Deşi aceste capturi ne dau probabil impresia că se înregistrează succese în lupta împotriva drogurilor, adevărul este că, la nivel mondial, poliţia confiscă doar aproximativ 10–15% din drogurile cu care se face contrabandă. Din nefericire, e ca şi cum un grădinar ar rupe câteva frunze ale unei buruieni dăunătoare, care creşte foarte repede, lăsându-i însă rădăcinile în pământ.
Uriaşele profituri obţinute din afacerile cu droguri împiedică eforturile guvernelor de a stopa producerea şi vânzarea lor. Numai în Statele Unite se estimează că din vânzarea drogurilor se obţin anual miliarde de dolari. Fiind în joc sume atât de mari, nu e deloc surprinzător că poliţia şi autorităţile guvernamentale, ba chiar şi unele persoane cu funcţii foarte înalte, pot cădea în capcana corupţiei.
Alex Bellos, de la săptămânalul brazilian The Guardian Weekly, preciza că, potrivit unei
anchete efectuate în rândul parlamentarilor, „numele a 3 congresmeni, 12 deputaţi de stat şi 3 primari . . . se găseau pe o listă cu peste 800 de persoane despre care se presupunea că au legătură cu crima organizată şi cu traficul de droguri din Brazilia“. Pe listă erau trecute şi numele unor „poliţişti, avocaţi, oameni de afaceri şi fermieri din 17 dintre cele 27 de state ale ţării“. Referitor la aceste dezvăluiri, un profesor de ştiinţe politice de la Universitatea din Brasília a declarat: „Se aduc numeroase acuzaţii unor persoane aparţinând tuturor păturilor sociale din Brazilia“. Acelaşi lucru se poate spune despre multe ţări în care societatea e dominată de droguri. Legile pieţei privind cererea şi oferta nu fac decât să alimenteze problema.Având în vedere succesul limitat obţinut în urma restricţiilor impuse prin lege, unii pledează în favoarea legalizării anumitor droguri. Ideea mult vehiculată este că oamenilor trebuie să li se permită să deţină droguri în cantităţi mici pentru consum personal. Se crede că acest lucru ar facilita controlul statului asupra drogurilor şi ar reduce profiturile uriaşe obţinute de baronii drogurilor.
Unii au reuşit
Dezintoxicarea poate avea ca efect mai întâi eliberarea toxicomanului de dependenţa de droguri, iar apoi o îmbunătăţire a stării de sănătate a acestuia. Din nefericire însă, e foarte probabil ca, după ce se întoarce în mediul de unde a plecat, toxicomanul să fie tentat să consume din nou droguri. Scriitorul Luigi Zoja explică de ce lucrurile stau aşa: „Efectiv e imposibil să se elimine un comportament fără o reorientare a pacientului spre un mod de gândire complet nou“.
Darren, despre care am vorbit în articolul anterior, a găsit un ‘nou mod de gândire’ ce i-a schimbat viaţa. Iată ce explică el: „Mă declaram ateu, dar, cu timpul, chiar dacă eram sub influenţa drogurilor de dimineaţa până seara, am ajuns să-mi dau seama că trebuie să existe un Dumnezeu. Odată, timp de două sau trei luni, am încercat să mă las de droguri, dar n-am putut din cauza prietenilor. Deşi mă drogam în continuare, am început să citesc cu regularitate din Biblie înainte de a merge la culcare. Mă întâlneam mai rar cu prietenii mei. Într-o seară, eu şi colegul meu de cameră eram sub influenţa unei doze mari de droguri. Eu i-am spus ceva despre Biblie. A doua zi dimineaţă el i-a telefonat fratelui său, care era Martor al lui Iehova. El ne-a îndrumat spre un Martor care locuia în acelaşi oraş cu noi, iar eu m-am dus la el acasă.
Am stat de vorbă până la 11 noaptea; am plecat de acolo cu vreo 12 auxiliare pentru studierea Bibliei. Am început să studiez Biblia cu el şi m-am lăsat şi de droguri, şi de fumat. După nouă luni m-am botezat ca Martor al lui Iehova“.
Nu e deloc uşor pentru un toxicoman să renunţe la droguri. Michael, menţionat în articolul anterior, povesteşte cât de greu i-a fost când s-a lăsat de ele după ce se drogase timp de 11 ani: „Mi-era foarte greu să mănânc şi, prin urmare, am început să slăbesc. Simţeam tot felul de furnicături, transpiram şi vedeam aure în jurul persoanelor. Mă cuprinsese o dorinţă nestăpânită de a mă apuca din nou de droguri, dar, apropiindu-mă de Iehova în rugăciune şi studiind Biblia, am reuşit să mă eliberez de ele“. Aceşti foşti toxicomani sunt de acord că e indispensabil să întrerupi orice legătură cu vechiul anturaj.
De ce eşuează eforturile umane
Consumul de droguri ilicite e doar o faţetă a unei probleme globale mult mai mari. O forţă extraordinar de puternică ce îndeamnă la rău, la violenţă şi la cruzime ţine sub control întreaga lume. Biblia spune: „Întreaga lume zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19). În Revelaţia 12:9, apostolul Ioan arată cine este ‘cel rău’: „Astfel, a fost azvârlit jos balaurul cel mare, şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pământ locuit; el a fost azvârlit jos, la pământ, iar îngerii lui au fost azvârliţi cu el“.
În afară de propriile sale slăbiciuni, omul are de luptat şi cu acest duşman puternic. Satan e cel care l-a făcut pe om să cadă în păcat la început. El e hotărât să-i facă pe oameni să decadă şi mai mult şi să-i îndepărteze de Dumnezeu. Drogurile par să facă parte din strategia sa. El acţionează cu multă mânie, deoarece ştie că „nu are decât o perioadă scurtă de timp“. — Revelaţia 12:12.
Care este soluţia lui Dumnezeu?
Biblia ne dezvăluie ce măsuri pline de iubire a luat Creatorul nostru ca să răscumpere omenirea din această stare păcătoasă în care se găseşte. În 1 Corinteni 15:22 se spune: „Aşa cum în Adam toţi mor, tot aşa în Cristosul toţi vor fi făcuţi vii“. Isus a fost dispus să vină pe pământ ca fiinţă umană perfectă şi să-şi sacrifice viaţa pământească pentru a răscumpăra omenirea, eliberând-o de consecinţele păcatului şi din moarte.
Cunoscând motivul pentru care mor oamenii, precum şi care e soluţia la problemele omenirii, mulţi au găsit motivaţia şi curajul să se elibereze de dependenţa de droguri. Biblia îi ajută pe oameni la nivel individual să găsească încă de pe acum o soluţie la problema drogurilor. Mai mult decât atât, ea ne vorbeşte despre vremea când Satan va înceta să mai aibă vreo influenţă, iar toate problemele acestei lumi, inclusiv drogurile, vor fi eliminate pentru totdeauna.
Cartea biblică Revelaţia vorbeşte despre „un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea de la tronul lui Dumnezeu şi al Mielului“ (Revelaţia 22:1). Acest râu simbolic reprezintă măsurile luate de Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos pentru restabilirea omului la o viaţă perfectă pe un pământ paradiziac. Revelaţia menţionează şi nişte pomi ai vieţii ce cresc de-a lungul acestui râu, iar apoi spune: „Frunzele pomilor erau pentru vindecarea naţiunilor“ (Revelaţia 22:2). Aceste frunze simbolice reprezintă măsurile vindecătoare luate de Iehova în vederea restabilirii omenirii la perfecţiune spirituală şi fizică.
În sfârşit, omul va fi eliberat nu numai de droguri, ci de toate celelalte probleme şi necazuri care îl chinuiesc în acest sistem degradat!
[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]
Cât de inofensivă e marijuana?
Mai multe state examinează problema legalizării marijuanei, îndeosebi pentru uz medical. S-a constatat că acest drog reduce stările de greaţă cauzate de chemoterapie şi se pare că îi ajută pe bolnavii de SIDA să-şi recapete pofta de mâncare. Drogul a fost folosit şi drept calmant.
Deşi părerile sunt împărţite în ce priveşte rezultatele acestor cercetări, testele despre care vorbeşte revista New Scientist arată că există unele efecte dăunătoare ale consumului de marijuana.
La Universitatea Harvard s-a efectuat un test comparativ pe două grupuri de consumatori, unii care fumau marijuana zilnic şi unii care o făceau mai rar. În ce priveşte testele intelectuale standard nu s-au prea observat diferenţe. Însă, la testul de adaptabilitate, cei care consumau des marijuana au obţinut rezultate mult mai slabe.
O altă universitate a supus unui test pe parcursul unei perioade de 15 ani un grup de fumători obişnuiţi de marijuana şi un grup de fumători de ţigarete. Fumătorii de marijuana obişnuiau să consume 3 sau 4 ţigări de marijuana pe zi, în timp ce fumătorii de ţigarete fumau 20, sau mai multe, ţigări pe zi. Un număr egal de subiecţi din ambele grupuri au avut bronşită şi accese de tuse. În urma examinării plămânilor s-au constatat aceleaşi efecte distructive asupra celulelor la ambele grupuri.
Deşi fumătorii de marijuana fumau mult mai rar, s-a constatat că o singură ţigară de marijuana eliberează de trei ori mai mult gudron decât o ţigaretă. În plus, revista New Scientist preciza: „Fumătorii de marijuana inspiră mai adânc şi îşi ţin respiraţia mai mult“.
De asemenea, s-a constatat că, în cazul celulelor imunitare din plămânii fumătorilor de marijuana, capacitatea de a lupta cu bacteriile este cu 35% mai scăzută decât cea a celulelor din plămânii fumătorilor de ţigarete.
[Provenienţa fotografiei]
U.S. Navy photo
[Chenarul de la pagina 11]
„O acuzaţie dureroasă“ adusă părinţilor
Într-un editorial apărut în ziarul Saturday Star (Africa de Sud) se exprima îngrijorarea faţă de creşterea alarmantă a numărului de tineri sud-africani care consumă droguri, după care s-a făcut următorul comentariu:
„Deseori, această problemă a copiilor noştri [consumarea drogurilor] constituie o acuzaţie dureroasă adusă la adresa noastră, a părinţilor, precum şi la adresa societăţii în general. Săptămână de săptămână trudim pentru bani, dedicându-ne timpul şi energia succesului material. Copiii noştri ne solicită extraordinar de mult pe plan fizic şi psihic. Dar este de calitate timpul pe care li-l oferim? E mai uşor să le dăm bani ca să ne lase în pace. Chiar mai uşor decât să-i ascultăm când ne vorbesc despre temerile lor, despre speranţele lor sau despre grijile lor. În seara asta, când vom fi aşezaţi la o masă într-un restaurant sau când ne vom relaxa în faţa televizorului, vom şti noi oare ce fac copiii noştri?“
Şi am putea adăuga: Ştim ce gândesc ei?
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Mulţi au găsit motivaţia să se elibereze de droguri