O epidemie mondială de ură

UN MONSTRU umblă liber — un monstru numit ură. Scăpat de sub control, el cutreieră pământul în lung şi-⁠n lat.

În Balcani, o regiune suferă încă de pe urma unei recente campanii de epurare etnică. Animozităţi vechi de secole au dus la execuţii în masă, la violuri, la explozii, la incendierea şi jefuirea caselor şi a satelor, la distrugerea culturilor şi uciderea animalelor, precum şi la foamete. Au rămas încă îngropate o mulţime de mine antipersonal.

În Timorul de Est, situat în sud-⁠estul Asiei, 700 000 de oameni înspăimântaţi au fost nevoiţi să fugă de frica omorurilor, a bătăilor, a împuşcărilor la întâmplare şi a strămutării forţate. Ei au lăsat în urmă locuri devastate de miliţiile paramilitare ce jefuiau totul în calea lor. „Mă simt ca un animal hăituit“, se plângea un bărbat, victimă a acestui val de ură.

Un bloc de locuinţe din Moscova a fost distrus de explozia puternică a unei bombe puse de nişte terorişti. Puteau fi zărite trupurile a 94 de oameni nevinovaţi — printre care şi copii —, pe care explozia le-⁠a aruncat în toate părţile. Peste 150 de persoane au fost rănite. În urma acestor evenimente îngrozitoare, oamenii se întreabă: „Cine urmează?“

În Los Angeles (California), un rasist a tras într-⁠un grup de copii preşcolari evrei, după care a ucis un poştaş de origine filipineză.

Ura poate fi descrisă pe drept cuvânt ca o epidemie mondială. Aproape în fiecare zi, ştirile arată ce se întâmplă când animozităţile rasiale, etnice sau religioase merg mână-⁠n mână cu nelegiuirea. Vedem naţiuni, comunităţi şi familii dezbinate. Vedem ţări implicate în genociduri. Vedem acte de-⁠a dreptul inumane înfăptuite pentru simplul motiv că alţi oameni sunt „diferiţi“.

Dacă vrem ca acest monstru numit ură să fie vreodată închis, trebuie să înţelegem care sunt rădăcinile acestei violenţe pline de ură. Este oare ura implantată în genele umane? E oare un comportament învăţat? Se poate pune capăt urii?

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Kemal Jufri/Sipa Press