Meteora — semeţe turnuri de piatră

„Nimic nu poate fi mai ciudat şi mai minunat ca această zonă fantastică, ce nu se aseamănă cu nici un loc din câte am văzut până acum. În . . . nici o altă regiune muntoasă pe unde am umblat n-am văzut ceva care să poată fi comparat cu aceste piscuri superbe.“ — Robert Curzon, un călător englez, 1849.

ÎN TIMP ce ne apropiem de oraşul Kalabáka şi de satul învecinat Kastráki, ambele situate în câmpia Tesaliei (Grecia), rămânem complet surprinşi de uluitoarea privelişte ce ni se deschide în faţă. Zărim o „pădure“ de turnuri uriaşe de piatră — peste 20 de stânci care se înalţă spre cer, având sute de metri înălţime, tăiate parcă cu lama şi împrăştiate peste tot. Pe vârfurile lor stau ca o cunună mănăstiri cu galerii de lemn şi cu acoperişuri cu cornişe.

Aceasta este Meteora din Grecia: un loc unde stânci nemaiîntâlnite, cioplite de natură, se contopesc cu rodul eforturilor incredibile ale omului. „Meteora“ — termen provenit dintr-un cuvânt grecesc ce înseamnă „care se înalţă deasupra solului“ — defineşte acest grup de turnuri de piatră solitare şi cele peste 30 de mănăstiri construite pe ele. Înălţimea medie a stâncilor e de 300 m, cel mai înalt vârf măsurând aproximativ 550 m de la sol.

Pe măsură ce ne apropiem, umbra semeţelor stânci se lungeşte. Această lume stranie ne oferă o privelişte mereu în schimbare, după cum se profilează umbrele printre stânci de-a lungul zilei. Iarna, uriaşele stânci negre se înalţă semeţe din albul covorului de omăt.

Cum s-au format

Există multe teorii în legătură cu formarea stâncilor de la Meteora. Mulţi cred că, în urmă cu milioane de ani, câmpia unde se află Meteora era acoperită de apele unei mări continentale. Potrivit unei teorii, o modificare geologică de proporţii a împins, nu se ştie cum, stâncile în sus. Revista Experiment arată că, după părerea unor geologi, „aceste stânci trebuie să fi ajuns la forma actuală între 2000 şi 1000 î.e.n.“.

Iată ce a scris despre Meteora Robert Curzon, ale cărui cuvinte le-am citat la începutul  articolului: „Capătul unui şir de dealuri stâncoase pare că s-a rupt în bucăţi în urma vreunui cutremur de pământ ori a fost măturat de Potop, rămânând doar câteva . . . stânci ca nişte ace, înalte, subţiri şi fine“. E interesant că până şi mitologia Greciei antice spune că munţii Tesaliei s-au format în urma unui potop provocat de zei. — Geneza 6:1—​8:22.

Mănăstiri în înaltul văzduhului

Indiferent care ar fi explicaţia geologică a formării stâncilor de la Meteora, se ştie că, începând cu secolul al IX-lea e.n., ele au atras atenţia oamenilor. În prezent, alpiniştii, care escaladează stâncile de aici cu ajutorul unor echipamente speciale, sunt, probabil, cei mai în măsură să aprecieze performanţele primilor pustnici care au venit să locuiască în grotele şi crăpăturile din stânci. Modul în care au fost construite mănăstirile pe aceste înălţimi, aproape inaccesibile, constituie încă subiectul unor discuţii controversate.

Dar cum urcau şi coborau la început cei ce îşi duceau viaţa în mănăstirile lor de pe înălţimi? Ei bine, după cum se arată în cartea Meteora — The Rock Monasteries of Thessaly, ‘fie se căţărau pe nişte scări de lemn coborâte din vârful stâncilor, fie se lăsau traşi în sus într-o plasă coborâtă cu ajutorul unui troliu aflat în mănăstirea de deasupra. În ambele situaţii, vizitatorul trebuia să se bizuie pe buna-credinţă a călugărilor şi pe îndoielnicele cunoştinţe de inginerie ale acestora’. Întrebat cât de des era înlocuită frânghia care ţinea plasa, se zice că un fost stareţ ar fi răspuns: „Numai când se rupea“. Abia în 1925 s-au săpat în stâncă trepte pentru a uşura accesul la mănăstiri.

Primii pustnici care au urcat pe aceste turnuri de piatră au fost Varnavas, aproximativ prin anii 950–965 e.n., şi Andronikos din Creta,  în 1020. Pe aceste meleaguri au venit apoi călugări de prin tot Bizanţul şi, astfel, pe înălţimi au ajuns să fie 33 de locuinţe monastice. În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, comunităţile de călugări au cunoscut cea mai înfloritoare perioadă, după care au intrat în declin.

„Priviţi cum am ajuns!“, a exclamat stareţul unei mănăstiri. „Oh, . . . tinerilor nu le mai place o astfel de viaţă!“ Într-adevăr, nu mai sunt locuite decât şase mănăstiri, dintre care două sunt de călugăriţe. Pe mai multe înălţimi de la Meteora se pot zări complexe monastice părăsite.

O bogată vitrină culturală

În prezent, mănăstirile de pe aceste stânci constituie unul dintre cele mai interesante puncte de atracţie de pe harta culturală a Greciei. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, ele reprezintă un tezaur unic al moştenirii culturale. În ultimii ani, Statul Grec a început să fie preocupat de păstrarea bogăţiilor culturale de la Meteora. Clădirile au fost renovate şi deschise publicului; s-au înfiinţat şi câteva muzee. Ce se poate vedea aici?

În afară de icoane portabile, robe călugăreşti şi codexuri cu cântece bisericeşti, se pot vedea şi unele manuscrise biblice rare, de importanţă istorică. Printre ele putem aminti Codex 591, pe pergament, care datează din 861–862 e.n. şi conţine comentarii interpretative asupra cărţii biblice Matei.

Puternicele forţe ale naturii au creat cu adevărat o privelişte fără egal. Dacă vizitaţi vreodată Grecia, includeţi în itinerarul vostru şi Meteora! Şi asiguraţi-vă că aveţi la voi suficient film, pentru că veţi simţi o dorinţă irezistibilă să folosiţi aparatul de fotografiat. — De la un colaborator.

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Mănăstirea Sf. Nicholas Anapausas

Mănăstirea lui Rousanou

[Provenienţa fotografiilor]

M. Thonig/H. Armstrong Roberts

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

Mănăstirea Sfintei Treimi

Mănăstirea Marelui Meteoron

[Provenienţa fotografiilor]

R. Kord/H. Armstrong Roberts

[Provenienţa hărţii de la pagina 15]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 16]

Fundalul: Y. Yannelos/Greek National Tourist Organization