Tinerii se întreabă . . .

De ce este greşit să mă răzbun?

„M-a insultat.“ — Conneel, 15 ani, închis pentru omucidere.

Andrew, în vârstă de 14 ani, care a ucis o profesoară la un bal organizat de şcoală, a declarat că îi ura pe profesori şi pe părinţii săi şi că era furios pe fete deoarece l-au respins.

REVISTA Time numeşte actuala tendinţă drept un „curent mortal“. Un tânăr furios introduce pe ascuns în şcoală o puşcă semiautomată şi deschide focul asupra colegilor şi a profesorilor săi. Asemenea incidente tragice au început să pară atât de obişnuite în Statele Unite, încât la o emisiune de ştiri a unui post de televiziune această tendinţă a fost descrisă drept „o explozie de violenţă“.

Din fericire, cazurile când se trag focuri de armă în şcoli sunt încă relativ rare. Dar, chiar şi aşa, ultimele crime comise sub impulsul mâniei demonstrează cât de furioşi sunt în realitate unii tineri. Ce anume pare să declanşeze asemenea izbucniri de mânie? S-ar părea că unii dintre aceşti tineri s-au înfuriat din cauză că au fost victimele unor nedreptăţi sau ale unor abuzuri de putere din partea unor persoane aflate în poziţii de autoritate. Alţii s-au înfuriat, probabil, din cauză că au fost tachinaţi tot timpul de colegii lor. Un băiat de 12 ani care a tras cu o armă de foc într-un coleg de clasă — după care s-a împuşcat — fusese tachinat pentru că era prea gras.

Este adevărat că majoritatea tinerilor nu se vor gândi, probabil, niciodată în mod serios să comită asemenea acte de violenţă extremiste. Totuşi, nu e uşor să te lupţi cu dureroasele sentimente ce apar când eşti victima rasismului, a crudelor tachinări sau a terorizării din partea altora. Reflectând la cele petrecute pe vremea când era la şcoală, Ben mărturiseşte: „Întotdeauna am fost mai scund decât majoritatea copiilor de vârsta mea. Şi, pentru că eram ras în cap, ceilalţi copii mă tachinau mereu şi-mi trăgeau câte o palmă peste cap. Asta mă scotea din sărite. Iar, când m-am dus să cer ajutor de la cei aflaţi în poziţii de autoritate, aceştia nici nu m-au băgat în seamă, ceea ce a înrăutăţit lucrurile. Am devenit şi mai furios!“ Ben adaugă: „N-am pus mâna pe pistol ca să trag în ei doar pentru că n-am avut unul la îndemână“.

Cum ar trebui priviţi tinerii care caută să le facă rău celor ce le-au făcut rău? Şi ce ar trebui să faci dacă eşti victima unui tratament abuziv? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să vedem ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă.

Stăpânirea de sine — o dovadă de tărie!

Cu siguranţă că actele abuzive şi nedrepte nu sunt ceva nou. Iată ce sfat a dat unul dintre  scriitorii Bibliei: „Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra [înfierbânta, NW], căci aceasta duce numai la rău“ (Psalmul 37:8). Aproape întotdeauna furia duce la pierderea stăpânirii de sine. Astfel, furiei i se dă frâu liber fără a se ţine cont de consecinţe. Când cineva nu se controlează şi se ‘înfierbântă’, poate, în cele din urmă, să se aprindă de mânie! Care ar putea fi consecinţele?

Să luăm exemplul biblic al lui Cain şi Abel. „Cain s-a mâniat foarte tare“ pe fratele său Abel. Prin urmare, „când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât“ (Geneza 4:5, 8). Un alt exemplu de persoană care nu şi-a controlat mânia este cel al regelui Saul. Gelos pe faptele vitejeşti din luptă ale tânărului David, Saul efectiv a aruncat cu suliţa — nu numai după David, ci chiar şi după propriul său fiu Ionatan! — 1 Samuel 18:11; 19:10; 20:30–34.

E adevărat, există situaţii când este normal să ne înfuriem. Dar, chiar şi atunci, acea indignare îndreptăţită poate duce la rău dacă nu e ţinută sub control. De exemplu, Simeon şi Levi au avut toate motivele să se mânie pe Sihem când au aflat că o violase pe sora lor Dina. Dar, în loc să-şi păstreze calmul, ei au avut o izbucnire aprinsă de mânie, după cum reiese din cuvintele lor rostite mai târziu: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o prostituată?“ (Geneza 34:31). Iar, când furia lor a atins punctul maxim, ei „şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii şi au ucis pe toţi bărbaţii“ care locuiau în cetatea lui Sihem. Furia lor a fost contagioasă, pentru că toţi ceilalţi ‘fii ai lui Iacov’ li s-au alăturat în acel atac criminal (Geneza 34:25–27). Chiar şi după mai mulţi ani de la această întâmplare, Iacov, tatăl lui Simeon şi al lui Levi, a condamnat acea izbucnire de mânie necontrolată. — Geneza 49:5–7.

De aici învăţăm un lucru important: Mânia necontrolată este o dovadă de slăbiciune, nu de tărie. Iată ce se spune în Proverbele 16:32: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte o cetate“ (sublinierea noastră).

E absurd să ne răzbunăm

Prin urmare, Scripturile ne sfătuiesc astfel: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. . . . Nu vă răzbunaţi singuri“ (Romani 12:17, 19). Răzbunarea — fie că implică violenţă fizică, fie că implică simple cuvinte tăioase — este nesfântă. În plus, răzbunarea e pur şi simplu o acţiune inutilă, lipsită de înţelepciune. Mai întâi pentru că violenţa nu duce, de obicei, decât la mai multă violenţă (Matei 26:52). Iar apoi pentru că, deseori, la cuvinte tăioase se răspunde cu cuvinte şi mai tăioase. Nu uita nici că, în cele mai multe cazuri, mânia nu este justificată. De exemplu, eşti tu absolut sigur că cel care te-a jignit a făcut-o cu rea voinţă? Nu s-ar putea oare ca persoana respectivă să fi fost, pur şi simplu, necugetată sau prea dură? Şi, chiar dacă a fost vorba de o răutate, este răzbunarea cel mai bun lucru de făcut în situaţia respectivă?

Iată ce spune Biblia în Eclesiastul 7:21, 22: „Nu lua . . . seama la toate cuvintele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta blestemându-te. Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii“. Într-adevăr, nu e deloc plăcut ca alţii să spună lucruri rele despre tine. Însă Biblia recunoaşte că aceasta este o realitate a vieţii. Nu-i oare adevărat că şi tu ai spus, probabil, despre alţii lucruri pe care mai bine nu le-ai fi zis? Atunci de ce să reacţionezi exagerat când cineva spune ceva rău despre tine? Adesea, cea mai bună modalitate de a face faţă tachinărilor e să le ignori.

În mod asemănător, este total lipsit de înţelepciune să reacţionezi exagerat când consideri că ai fost victima unui tratament abuziv. Un tânăr pe nume David îşi aminteşte ce s-a întâmplat când a jucat baschet cu câţiva colaboratori creştini. „Cineva din echipa adversă m-a lovit cu mingea“, povesteşte David. Trăgând în mod pripit concluzia că a fost un act răutăcios, David s-a răzbunat aruncând cu putere mingea înapoi spre acel jucător. „Eram foarte furios“, recunoaşte David. Dar, înainte ca situaţia să se înrăutăţească şi mai mult, David s-a rugat lui Iehova. El şi-a zis în sinea lui: „Ce m-a apucat? Vreau să mă bat cu un frate creştin?“ Mai târziu, amândoi şi-au cerut scuze unul celuilalt.

În astfel de situaţii e bine să ne amintim exemplul dat de Isus Cristos. „Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa“ (1 Petru 2:23). Da, când eşti într-o situaţie tensionată, în loc să reacţionezi în consecinţă, roagă-te lui Dumnezeu şi cere-i să te ajute să te stăpâneşti.  Dumnezeu le va da cu generozitate „spirit sfânt celor care i-l cer“ (Luca 11:13). În loc să te răzbuni când cineva te jigneşte, poate că cel mai bun lucru ar fi să abordezi persoana respectivă şi să staţi de vorbă despre problema ivită (Matei 5:23, 24). Sau, dacă eşti victima vreunei forme serioase de hărţuială, poate din partea cuiva care te terorizează la şcoală, nu încerca să ai o confruntare care s-ar putea sfârşi cu violenţă. Dimpotrivă, trebuie să iei câteva măsuri de protecţie. *

O tânără care a lăsat deoparte mânia

Mulţi tineri au aplicat aceste principii biblice, obţinând rezultate bune. De exemplu, Catrina a fost dată spre adopţie la o vârstă foarte fragedă. Iată ce spune ea: „Mânia era pentru mine o problemă, deoarece nu înţelegeam de ce mama care m-a născut m-a abandonat. Aşa că îmi vărsam toată mânia pe mama mea adoptivă. Din cine ştie ce motive stupide, consideram că, dacă o făceam să sufere pe mama mea adoptivă, mă răzbunam, într-un fel, pe mama mea naturală. Făceam de toate: rosteam cuvinte jignitoare, băteam din picior, făceam crize de furie. Cel mai mult îmi plăcea să trântesc uşile. În plus, obişnuiam să-i spun «Te urăsc!». Şi toate astea pentru că eram foarte furioasă. Amintindu-mi de acele vremuri, nici nu-mi vine să cred că eu m-am purtat aşa“.

Ce anume a ajutat-o pe Catrina să-şi ţină sub control mânia? Iată ce ne răspunde ea: „Citirea Bibliei! Acest lucru e foarte important, pentru că Iehova ştie ce simţim“. Catrina a găsit mângâiere şi atunci când ea şi familia ei au citit împreună articole din Treziţi-vă! care tratau subiecte legate chiar de situaţia ei familială. * „Am reuşit să discutăm împreună şi să înţelegem fiecare ce simte celălalt“, mărturiseşte ea.

Şi tu poţi învăţa să-ţi ţii sub control sentimentele de mânie. Când eşti tachinat sau supus unui tratament abuziv ori ai de-a face cu persoane care te terorizează, adu-ţi aminte de cuvintele biblice din Psalmul 4:4: „Cutremuraţi-vă [agitaţi-vă, NW] şi nu păcătuiţi!“ (sublinierea noastră). Aceste cuvinte te pot ajuta să nu cedezi furiei distructive.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Adesea, cea mai bună modalitate de a face faţă tachinărilor e să le ignori