Îndrăgita roată gigantică din Viena

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRIA

PRIVIREA ţi se opreşte mai întâi asupra peisajului pitoresc al Vienei. Apoi zăreşti în depărtare dealurile împădurite ale acestui oraş. Într-un astfel de decor aproape că auzi valsurile ritmate ale lui Strauss. Un tânăr a ales special acest cadru şi, abia stăpânindu-şi bătăile inimii, îi cere mâna iubitei sale. Sunt la 60 de metri înălţime. Cum aşa? Tânărul nu este nici primul şi, bineînţeles, nici ultimul care se urcă în îndrăgita Riesenrad (roata gigantică) a Vienei cu o astfel de ocazie specială.

Roata gigantică, situată într-un parc imens din Viena, numit Prater, îi fascinează pe oameni de peste 100 de ani. Invitaţia de la intrarea în acest parc de distracţii sună în felul următor: „Nu poţi spune c-ai văzut Viena dacă n-ai admirat-o din roata uriaşă“. Totuşi, fiind mai veche decât toate roţile gigantice din lume, Riesenrad a avut de înfruntat de-a lungul timpului multe dificultăţi. Cum a fost construit acest colos de oţel? Cum a reuşit el să supravieţuiască furtunilor timpului?

Prima roată gigantică

Pentru a urmări pas cu pas istoria roţii gigantice, trebuie să dăm timpul înapoi, întorcându-ne în secolul al XIX-lea, când a avut loc revoluţia industrială. În acea perioadă, oţelul devenise materialul preferat în construcţiile industriale. În diverse capitale ale lumii începuseră să răsară structuri de oţel cu arhitecturi îndrăzneţe: Crystal Palace în Londra, construit numai din oţel şi sticlă, Palm House în Viena şi Turnul Eiffel în Paris. Totuşi, reprezentativ pentru acest tip de  construcţie a fost oraşul Chicago, acesta fiind locul unde inginerul american George Ferris a construit prima roată gigantică, cu ocazia Târgului Internaţional din 1893.

Senzaţionala roată a lui Ferris avea un diametru de 76 de metri, precum şi 36 de cabine, fiecare cu o capacitate de 40 de persoane. Acestea erau purtate în înaltul cerului, oferindu-li-se timp de 20 de minute o privelişte de neuitat a oraşului Chicago şi a împrejurimilor lui. Pentru mulţi vizitatori ai târgului, roata a fost, fără îndoială, cel mai important punct de atracţie. Totuşi, în cele din urmă, roata lui Ferris din Chicago nu a mai constituit o noutate şi, în 1906, după ce a fost mutată de două ori, a fost demontată şi dusă la fier vechi. Cu toate acestea, în întreaga lume ideea unei roţi gigantice începuse deja să pună la încercare imaginaţia oamenilor.

Roata gigantică soseşte la Viena

Walter Basset, inginer britanic şi ofiţer de marină în rezervă, a fost, după cât se pare, foarte entuziasmat de roata gigantică din Chicago. În 1894, el a început să lucreze la proiectul unei roţi gigantice care urma să fie amplasată în Earl’s Court (Londra), iar ulterior a construit alte roţi pentru oraşele Blackpool (Anglia) şi Paris. Între timp, Gabor Steiner, care se ocupa cu amenajarea parcurilor de distracţii din Viena, căuta noi atracţii pentru oraşul lui. Într-o zi, un reprezentant al lui Walter Basset i-a propus lui Steiner să devină asociaţi şi să construiască o roată gigantică în Viena. Cei doi au căzut imediat de acord şi s-a găsit un loc potrivit pentru senzaţionala invenţie din Anglia. Dar cum au stat lucrurile cu obţinerea autorizaţiei de construire?

Când Steiner a adus la cunoştinţa municipalităţii planurile sale de construcţie, unul dintre funcţionari s-a uitat la proiecte, apoi la Steiner şi din nou la proiecte. După aceea, dând din cap în semn dezaprobator, l-a întrebat: „Chiar credeţi, domnule director, că o să găsiţi pe cineva care să vă dea voie să construiţi monstrul ăsta şi să-şi asume răspunderea pentru el?“ Steiner a răspuns: „Dar astfel de roţi există deja la Londra şi la Blackpool şi funcţionează fără nici o problemă!“ Funcţionarul nu s-a lăsat convins. „Englezii n-au decât să facă ce vor“, a răspuns el, „eu n-am de gând să-mi asum acest risc“. Nelăsându-se descurajat, Steiner a perseverat, iar în final a obţinut autorizaţia de construire a roţii.

Ridicarea giganticei structuri de oţel a fost în sine un eveniment impresionant. Curioşii se strângeau zilnic la şantierul de construcţie pentru a-şi exprima opiniile în legătură cu progresul lucrărilor. După numai opt luni, totul era gata. La 21 iunie 1897, ultima lovitură de ciocan a fost dată de Lady Horace Rumbold, soţia ambasadorului Angliei la Curtea Vienei. După câteva zile, roata gigantică a fost pusă în funcţiune. Iată ce a spus Steiner mai târziu: „Toţi oamenii erau încântaţi, iar chioşcurile de bilete erau luate cu asalt“.

Drumul dificil al roţii gigantice

Arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei austro-ungare, îi plăcea să scruteze capitala imperiului de la înălţimea roţii gigantice. Asasinarea lui în  1914, scânteia primului război mondial, a influenţat negativ şi soarta roţii gigantice. Nu numai că a fost lipsită de faimosul ei oaspete, dar, când a fost transformată în observator militar, publicul nu a mai avut acces la ea. Roata gigantică a fost repusă în funcţiune în mai 1915. Totuşi, ţara trecea pe atunci printr-o criză de fier, iar roata gigantică se afla acolo, în văzul tuturor, aşteptând să fie demontată. Ea a fost vândută în 1919 unui comerciant din Praga, care urma să o demonteze în trei luni. Totuşi, demontarea complicatei structuri ar fi fost mai costisitoare decât fierul în sine. Prin urmare, faimoasa construcţie a scăpat ca prin minune de „condamnarea la moarte“ şi a continuat să încânte publicul, care o privea plin de apreciere.

Războiul şi căderea monarhiei austro-ungare au adus schimbări majore în Viena. În anii ’30 ai secolului trecut, situaţia economică s-a înrăutăţit, iar cea politică a devenit instabilă. Steiner, cândva o celebritate, trebuia acum să ducă o viaţă de fugar din cauza originii sale evreieşti. Cu toate acestea, în 1939 şi 1940, s-a înregistrat un număr record de persoane care s-au dat în roata gigantică. Cel de-al doilea război mondial, care izbucnise între timp, părea că-i mâna pe oameni spre o sălbatică goană după plăceri. Totuşi, în septembrie 1944, oraşul vuia de o ştire cutremurătoare: roata gigantică era în flăcări! Din cauza unui scurtcircuit produs la un montagne russe din apropiere s-a declanşat un incendiu, care s-a întins spre roata gigantică, distrugând şase dintre cabinele acesteia. Însă dezastrul cel mai mare urma să vină.

În aprilie 1945, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, roata a luat din nou foc. De data aceasta, toate cele 30 de cabine ale ei au fost cuprinse de flăcări împreună cu mecanismele de control. Singurul lucru care a mai rămas a fost structura de fier, arsă şi ea. Dar nici acest dezastru nu a însemnat sfârşitul roţii. După terminarea războiului, în timp ce blocurile de locuinţe zăceau în ruină, roata gigantică, deşi numai un schelet de oţel, se înălţa sfidătoare. Încă o dată s-a ajuns la concluzia că demontarea ei ar fi fost prea costisitoare. Exista altă soluţie?

Da! Roata a fost şi de data aceasta refăcută; totuşi, din motive de siguranţă, cabinele au fost înlocuite din două în două. Din mai 1947 până azi, ea continuă să se învârtă, ridicându-i şi coborându-i încet pe pasagerii cuprinşi de încântare. Multe filme, precum The Third Man, a cărui celebră coloană sonoră este interpretată la ţiteră, au făcut ca roata gigantică să ajungă renumită până dincolo de graniţele Vienei.

Roata gigantică din Viena există şi astăzi, în timp ce primele roţi de acest fel ridicate în Chicago, Londra, Blackpool şi Paris au fost demult duse la fier vechi. Ea rămâne o mărturie a puternicei voinţe de a reconstrui de care a dat dovadă generaţia postbelică şi este un simbol al Vienei. Dacă veţi vizita vreodată Viena, cu siguranţă veţi dori să vă daţi în roata gigantică. Poate că, în timp ce vă veţi da în ea, veţi auzi un bătrânel povestindu-le nepoţilor cum, la înălţimea la care te poartă roata, încerca să-şi astâmpere inima, gata să-i sară din piept când bunica i-a spus că îi acceptă cererea în căsătorie.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 19]

RIESENRAD (ROATA GIGANTICĂ)

Anul de construcţie: 1897

Înălţimea: 64,75 m

Diametrul roţii: 60,96 m

Masa roţii: 245 t

Masa întregii construcţii de fier: 430 t

Viteza: 2,7 km/h

[Provenienţa fotografiei]

Sursa: The Vienna Giant Ferris Wheel, de Helmut Jahn şi Peter Petritsch, 1989, pagina 39

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Nord-estul Vienei văzut din roata gigantică