Salt la conţinut

Salt la cuprins

Complexul sistem ecologic

Complexul sistem ecologic

Complexul sistem ecologic

„Varietatea vieţii este poliţa noastră de asigurare. De ea depind chiar viaţa şi mijloacele noastre de existenţă.“ — PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR.

PE PĂMÂNT, viaţa există din abundenţă şi într-o imensă diversitate. Sintagma „diversitate biologică“, sau, pe scurt, „biodiversitate“, se referă la toate speciile de pe pământ, de la cele mai mici bacterii la giganticii sequoia, de la râme la vulturi.

Această diversitate a vieţii de pe pământ constituie un măreţ sistem ale cărui elemente, inclusiv cele abiotice, se află într-o strânsă interdependenţă. Viaţa depinde de componente abiotice cum ar fi atmosfera pământului, oceanele, apa dulce, substanţele minerale şi solurile. Această „comunitate“ în care se desfăşoară viaţa se numeşte biosferă, iar oamenii fac parte integrantă din ea.

Biodiversitatea include toate bacteriile şi toţi microbii. Despre mulţi dintre aceştia se ştie că îndeplinesc funcţii chimice vitale, care permit ecosistemelor să funcţioneze. Biodiversitatea, sau sistemul ecologic, include şi plantele verzi care produc oxigen în urma fotosintezei, absorbind energia solară şi stocând-o sub formă de zaharuri. Acestea reprezintă principala sursă de energie pentru cele mai multe forme de viaţă.

Pierderea varietăţii

Din nefericire, unii cercetători spun că, în pofida frumuseţii şi a varietăţii formelor de viaţă, omul distruge speciile de plante şi animale într-un ritm alarmant. Care sunt câteva modalităţi?

Distrugerea habitatului. Aceasta este principala cauză a dispariţiei speciilor. Ea include tăierea copacilor pentru folosirea lor în industria lemnului, mineritul, defrişările în vederea creării de păşuni pentru vite şi construirea de baraje şi autostrăzi în locuri unde cândva omul nu pusese piciorul. Pe măsură ce ecosistemele sunt restrânse, speciile îşi pierd resursele necesare pentru a trăi. Mediul lor natural este fragmentat, degradat şi distrus. Traseele de migrare sunt perturbate. Diversitatea genetică se reduce. Organismele vii care populează o anumită regiune nu se mai pot reface în urma bolilor şi a altor probleme. Prin urmare, speciile dispar una câte una.

Dispariţia anumitor specii poate chiar declanşa o reacţie în lanţ de dispariţii a altor specii, deoarece, atunci când este eliminat un element din sistemul ecologic, sunt afectate şi alte elemente. Dispariţia speciilor importante de plante şi animale, cum ar fi polenizatorii, poate afecta miriade de alte specii.

Introducerea altor specii. Când oamenii introduc o specie nouă într-un ecosistem, specia respectivă ar putea pune stăpânire peste habitatul unor specii autohtone. Specia străină ar putea totodată să modifice indirect atât de mult ecosistemul, încât să ia locul speciilor autohtone sau ar putea aduce cu ea boli la care acestea nu au imunitate. Îndeosebi pe insule, unde speciile trăiesc de mult timp izolate şi nu sunt obişnuite cu „nou-veniţi“, e posibil ca ele să nu se poată adapta şi să nu poată supravieţui.

Un exemplu tipic este o algă „ucigaşă“, Caulerpa taxifolia, care distruge alte specii marine din Marea Mediterană. Introdusă accidental în largul coastei Monacoului, alga a început acum să se întindă pe fundul mării. Ea este toxică şi nu are prădători cunoscuţi. „Am putea asista la declanşarea unui dezastru ecologic“, a spus Alexandre Meinesz, profesor de biologie marină la Universitatea din Nice (Franţa).

Exploatarea. Aceasta a dus la dispariţia câtorva specii. O situaţie tipică este aceea a porumbelului călător. La începutul secolului al XIX-lea, porumbelul călător era pasărea cea mai răspândită în America de Nord. Când migrau, stoluri de peste un miliard de porumbei întunecau cerul zile la rând. Cu toate acestea, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, porumbelul călător a fost atât de vânat, încât a ajuns în pragul dispariţiei. În septembrie 1914, într-o grădină zoologică din Cincinnati, ultimul porumbel călător care mai rămăsese a murit. În mod asemănător, bizonul american din Marile Câmpii a fost vânat până când a ajuns o specie pe cale de dispariţie.

Creşterea populaţiei pământului. La mijlocul secolului al XIX-lea, populaţia globului era de un miliard. După un secol şi jumătate, când populaţia lumii e de şase miliarde de locuitori, oamenii au început să se întrebe dacă nu cumva sunt în pericolul de a depăşi limitele impuse de resursele planetei. În fiecare an, pe măsură ce populaţia lumii creşte, speciile de plante şi animale dispar într-un ritm alarmant.

Încălzirea planetei. Potrivit Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbările Climaterice, e posibil ca, pe parcursul acestui secol, temperaturile să crească cu 3,5°C. Acest salt de temperatură va fi prea mare pentru unele specii, care nu vor putea supravieţui. Conform cercetătorilor, se pare că una dintre principalele cauze ale distrugerii recifelor de corali (adevărate ancore pentru biodiversitatea marină) este încălzirea apei.

Oamenii de ştiinţă spun că o creştere cu un metru a nivelului mărilor de pe întregul glob ar putea însemna dispariţia unor suprafeţe considerabile de ţărm, habitatul unei abundente biodiversităţi. Unii cred că încălzirea planetei poate afecta calotele glaciare din Groenlanda şi Antarctica. Dacă acestea s-ar topi, s-ar putea produce o catastrofă ecologică.

Un fenomen de proporţii epidemice

Cât de repede dispar speciile? Răspunsul la această întrebare este evaziv. Pentru oamenii de ştiinţă, majoritatea speciilor care dispar rămân încă un mister. Mai întâi de toate, ei trebuie să stabilească numărul speciilor existente. Potrivit opiniei ecologului John Harte, de la Universitatea din California (Berkeley), „se cunosc circa un milion şi jumătate de specii de plante şi animale, dar ştim că există şi multe specii necunoscute, numărul lor total fiind, după cât se pare, de 5 până la 15 milioane“. Unii estimează acest număr la peste 50 de milioane. Potrivit spuselor specialistului Anthony C. Janetos, determinarea cifrei exacte este aproape imposibilă, deoarece „majoritatea speciilor vor dispărea înainte de a fi cunoscute şi descrise“.

Ştiinţa modernă abia a început să descifreze complicatele mecanisme ecologice care fac posibilă funcţionarea corespunzătoare a ecosistemelor. Dacă oamenii nu ştiu câte specii există, cum ar putea ei să înţeleagă complexul sistem ecologic, precum şi modul în care este afectat de dispariţia unor plante şi animale? Cum ar putea ei să spună ce înseamnă dispariţia unor specii pentru sistemul care contribuie la menţinerea vieţii pe planetă?

Când oamenii de ştiinţă încearcă să stabilească rata dispariţiei speciilor, estimările lor, deşi diferite, sunt adesea descurajatoare. „Circa 50% din flora şi fauna planetei ar putea fi la un pas de dispariţie în decurs de o sută de ani“, a spus o autoare de lucrări ştiinţifice. Prognoza lui John Harte este chiar mai sumbră: „Biologii estimează că, în următorii 75 de ani, defrişarea pădurilor tropicale va duce la dispariţia a peste o jumătate din speciile existente pe pământ“.

Pornind de la calculele savantului Stuart Pimm, de la Universitatea din Tennessee, revista National Geographic afirmă că „11% dintre păsări, adică 1 100 de specii din cele aproape 10 000 câte sunt cunoscute în lume, sunt pe cale de dispariţie; e puţin probabil că cele mai multe dintre aceste 1 100 de specii vor trăi mult după sfârşitul [secolului al XXI-lea]“. În aceeaşi revistă se spune: „O echipă alcătuită din botanişti renumiţi a raportat recent că din opt plante una este în pericol de dispariţie. «Nu e vorba numai de speciile de pe insule sau de cele din pădurile tropicale, de păsări sau de mamifere mari şi captivante», a spus Pimm. «Totul este expus pericolului, care pândeşte la tot pasul. . . . Dispariţia speciilor este un fenomen de proporţii epidemice»“.

Avem nevoie de toate aceste specii?

Ar trebui să ne îngrijoreze pierderea diversităţii biologice? Avem într-adevăr nevoie de această varietate de specii? Numeroşi specialişti de renume susţin că răspunsul este afirmativ. Diversitatea speciilor de pe pământ le oferă oamenilor hrană, substanţe chimice folositoare şi multe alte produse şi servicii. Gândiţi-vă, de asemenea, la foloasele pe care speciile nedescoperite le pot rezerva omenirii. De exemplu, s-a estimat că, din primele 150 de medicamente prescrise de medici în Statele Unite, 120 sunt pe bază de produse naturale. Astfel, odată cu pierderea unor specii de plante, omenirea pierde şi şansa de a descoperi noi medicamente şi substanţe chimice. „De fiecare dată când pierdem o specie, pierdem o şansă de viitor“, a spus Sir Ghillean Prance, director la Kew Gardens, din Londra. „Pierdem posibilitatea de a găsi un tratament pentru SIDA sau o recoltă rezistentă la viruşi. Aşadar, trebuie să stopăm într-un fel dispariţia speciilor, nu doar de dragul planetei, ci de dragul . . . necesităţilor noastre.“

Totodată avem nevoie de ecosisteme naturale care să asigure acele servicii de care depind toate creaturile vii. Producerea oxigenului, purificarea apei, filtrarea poluanţilor şi prevenirea eroziunii solului sunt funcţii vitale îndeplinite de ecosisteme sănătoase.

Insectele asigură polenizarea. Broaştele, peştii şi păsările ţin sub control dăunătorii; midiile şi alte organisme acvatice curăţă sursele de apă; plantele şi microorganismele ajută la formarea solurilor. Importanţa economică a tuturor acestor servicii este imensă. Dacă ar fi să exprimăm în bani foloasele biodiversităţii la nivel mondial, printr-o estimare prudentă s-ar ajunge la 3000 de miliarde de dolari pe an, la preţurile din 1995.

În pofida dependenţei omului de diversitatea vieţii, fenomenul dispariţiei speciilor este la apogeu, complexul nostru ecosistem fiind ameninţat. Acum, când începem să înţelegem rolul vital al biodiversităţii, oamenii sunt cauza dispariţiei mai multor specii ca oricând! Dar este omul în măsură să rezolve această problemă? Care este viitorul biodiversităţii pământului?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

Cât de preţioasă este viaţa?

Toate discuţiile despre importanţa biodiversităţii par să indice că ar trebui să avem grijă de celelalte forme de viaţă atâta timp cât slujesc nevoilor noastre. Unii consideră că acest mod de gândire este îngust. Paleontologul Niles Eldredge atrage atenţia asupra valorii inerente a vieţii: „Noi, oamenii, preţuim viaţa din jur — speciile de plante şi de animale care ne reţin privirile cu frumuseţea lor, splendidele locuri sălbatice, neatinse de mâna omului — şi datorită valorii ei intrinsece. Ceva din interiorul nostru recunoaşte că suntem legaţi de această lume naturală şi simţim pace lăuntrică şi încântare ori de câte ori putem să fim în mijlocul ei“.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Lista roşie

„Lista roşie“ este întocmită de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale, organizaţie care evaluează situaţia speciilor pe cale de dispariţie. În continuare sunt prezentate câteva dintre speciile pe cale de dispariţie incluse în „Lista roşie“ pe anul 2000:

Albatrosul-comun (Diomedea exulans)

Aceasta este una dintre cele 16 specii de albatroşi ameninţate pe întregul glob cu dispariţia. Se spune că un număr foarte mare de albatroşi se îneacă după ce se prind accidental în cârligele cu momeală fixate de bărcile de pescuit costier.

[Provenienţa fotografiei]

Foto de Tony Palliser

Maimuţa-duk obişnuită (Pygathrix nemaeus)

Această frumoasă maimuţă asiatică trăieşte în regiunea central-sudică a Vietnamului şi în unele regiuni din Laos. Este o specie pe cale de dispariţie deoarece i se distruge habitatul şi e vânată atât pentru carne, cât şi pentru anumite părţi ale corpului, folosite în medicina tradiţională la prepararea unor medicamente.

[Provenienţa fotografiei]

Maimuţa de la paginile 7 şi 32: fotografie de Bill Konstant

Helix ceratina

Habitatul acestui melc grav ameninţat cu dispariţia are o suprafaţă de numai 7 hectare. Melcul trăieşte în suburbiile oraşului Ajaccio, pe coasta sud-vestică a insulei Corsica. Viaţa lui este în pericol din cauza unui proiect care include construirea unui aeroport şi a drumurilor de acces la plajă.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie de G. Falkner

Mimetes chrysanthus

Această încântătoare floare a fost descoperită în 1987 în Western Cape (Africa de Sud). Incendiile frecvente şi speciile invadatoare cu care Mimetes chrysanthus este incompatibilă constituie o permanentă ameninţare pentru ea.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie de Craig Hilton-Taylor

Pristis microdon

Acest peşte pe cale de dispariţie trăieşte în Oceanul Indian, în vestul Oceanului Pacific, precum şi în golfurile, estuarele şi fluviile învecinate. Este pescuit în cantităţi foarte mari şi se găseşte în număr tot mai mic. Este ameninţat şi cu pierderea şi deteriorarea habitatului.

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea Sun International Resorts, Inc.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

Decimarea vieţii marine

Bogăţia oceanelor, cândva considerată inepuizabilă, s-a dovedit a fi limitată. Paleontologul Niles Eldredge a scris în revista Natural History despre exploatarea excesivă a oceanelor: „Prin folosirea tehnologiei moderne, pescuitul marin a luat o amploare atât de mare, încât regiuni imense de pe fundul oceanelor sunt golite într-un mod care se aseamănă cu defrişarea pădurilor. Totuşi, din cauza aceleaşi tehnologii se distruge o cantitate uluitoare de resurse; broaştele ţestoase marine şi focile, împreună cu numeroase specii de peşti şi de nevertebrate care nu prezintă interes comercial, mor de fiecare dată când sunt scoase din apă plasele de pescuit sau când trece un trauler“.

Vorbind despre aşa-numita „relansare iraţională a pescuitului de crevete“, revista National Geographic explica faptul că, „de-a lungul Coastei Golfului [Texas, SUA], zeci de kilograme de vietăţi marine, o mare parte fiind peşti tineri, sunt sacrificate doar pentru o jumătate de kilogram de crevete“. Peştii şi moluştele nedorite sunt numite captură secundară. Un biolog federal şi-a exprimat nemulţumirea spunând: „Rata medie a capturii secundare este de circa patru la unu“. Nu e de mirare că oceanele au devenit câmpurile de exterminare a numeroase specii pe cale de dispariţie!

[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

Formele de viaţă ascunse de păduri

Pădurile planetei noastre freamătă de viaţă, printre formele de viaţă existente numărându-se specii care încă nu au fost descoperite de om. Ecologul John Harte a făcut următoarea remarcă: „Pădurile tropicale acoperă mai puţin de 2% din suprafaţa planetei, şi totuşi sunt unica locuinţă a cel puţin 50% sau, probabil, chiar a 90% din totalul speciilor de pe pământ. Cifra mai mare are la bază supoziţia că majoritatea speciilor care se vor descoperi vor fi specii tropicale, întrucât explorarea biologică a tropicelor s-a făcut în zone relativ restrânse şi disparate. Totuşi, şi alte habitate sunt puţin explorate şi, fără îndoială, adăpostesc numeroase specii necunoscute până azi de oamenii de ştiinţă. Printre aceste habitate sunt solurile pădurilor temperate, cum ar fi pădurile bătrâne din zonele mlăştinoase de pe coasta nord-vestică a Statelor Unite, dinspre Oceanul Pacific“.

Cine ştie câte surprize îl aşteaptă pe om dacă va avea vreodată ocazia să cerceteze formele de viaţă ascunse de păduri!

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Porumbelul călător, acum dispărut

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Fish & Wildlife Service, Washington, D.C./Luther C. Goldman