Myanmar — „Ţara de Aur“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MYANMAR

CUIBĂRITĂ între lanţurile muntoase care formează graniţa naturală cu ţările asiatice învecinate, „Ţara de Aur“ îşi scaldă malurile sud-vestice, de peste 2 000 de kilometri lungime, în apele golfului Bengal şi ale mării Andaman. La vest se întind Bangladesh-ul şi India; la nord, China, iar la est, Laosul şi Thailanda. Este puţin mai mare decât Madagascarul şi mai mică decât statul nord-american Texas. Cum se numeşte această ţară? Myanmar, fosta Birmanie.

 Numit Ţara de Aur de primii locuitori ai lui, Myanmarul este bogat în zăcăminte — petrol şi gaze naturale, cupru, staniu, argint, tungsten etc. — dar şi în pietre preţioase, de felul safirului, smaraldului, rubinului şi jadului. Printre alte comori se numără şi pădurea tropicală; cheresteaua obţinută din lemnul ei este de o calitate rară, câteva dintre esenţele apreciate fiind tecul, lemnul de trandafir şi padaukul. Pădurile sunt totodată habitatul multor animale sălbatice — maimuţe, tigri, urşi, bivoli indieni şi elefanţi, ca să nu menţionăm decât câteva. Totuşi, adevărata comoară a Ţării de Aur o constituie oamenii.

Locuitorii Myanmarului

Având în mod obişnuit un temperament blând şi paşnic, locuitorii Myanmarului sunt persoane manierate şi ospitaliere. Ei îi tratează cu respect şi cu demnitate pe turişti. De obicei, copiii li se adresează bărbaţilor în vârstă cu unchiule, iar femeilor în vârstă cu mătuşică.

Cei ce vizitează Myanmarul vorbesc deseori despre tenul neted al celor în vârstă. Femeile spun că pielea se păstrează proaspătă prin folosirea unei creme de faţă ieftine, de un galben-deschis, numită thanaka, obţinută din arborele cu acelaşi nume. Pisând o ramură cu o piatră dură şi netedă şi adăugând puţină apă, femeile prepară o pastă fină, pe care o întind pe faţă, creând adevărate modele artistice. În afară de faptul că are un efect astringent şi răcoritor, thanaka protejează pielea de toridul soare tropical.

 Îmbrăcămintea specifică atât pentru bărbaţii, cât şi pentru femeile din Myanmar este aşa-numitul lungi, confecţionat foarte uşor prin coaserea capetelor unei bucăţi de material lung de aproape doi metri, obţinându-se astfel un cilindru. După ce intră în el, femeia îşi înfăşoară lungi-ul în jurul mijlocului, ca o fustă, iar capătul liber îl îndoaie în interior, la brâu. Bărbaţii, în schimb, prind ambele capete şi le leagă lejer în faţă. Decent şi lejer, lungi-ul este ideal pentru tropice.

O vizită la piaţă demonstrează că locuitorii Myanmarului sunt foarte talentaţi, experţi în confecţionarea ţesăturilor de mătase, în producerea manuală a bijuteriilor şi în sculptarea lemnului. Tecul, padaukul şi alte tipuri de lemn sunt transformate în statuete de oameni, tigri, cai, bivoli indieni şi elefanţi, toate executate cu o măiestrie uluitoare. Chiar şi lucrurile folosite în viaţa de zi cu zi, cum ar fi tăblia mesei, glasvandurile şi scaunele, sunt bogat ornamentate cu sculpturi. Totuşi, dacă doriţi cu adevărat să cumpăraţi ceva, pregătiţi-vă să negociaţi.

Locuitorii Myanmarului excelează şi în confecţionarea unor obiecte de ornament lăcuite, frumos împodobite: boluri, platouri şi cutii cu capac. Totuşi, ceea ce le conferă unicitate acestor vase sunt aspectul lor inedit şi modelele gravate pe ele. Forma de la care se pleacă este o împletitură din fâşii fine de bambus (confecţionarea produselor de cea mai bună calitate începe prin împletirea de fâşii de bambus şi păr de cal). Pe acest schelet, meşteşugarii adaugă până la şapte straturi de lac, obţinut prin amestecarea de ulei de thisei, sau răşină de copac, cu pământ fin şi oase de animal arse.

Când lacul se usucă, meşteşugarul gravează un desen pe suprafaţa produsului cu ajutorul unui ac de oţel. Apoi, după ce-l pictează şi-l finisează, obţine nu numai o lucrare de artă de mare fineţe, ci şi un obiect util în casă.

Religia exercită o puternică influenţă

Circa 85% din populaţia Myanmarului este budistă; restul cetăţenilor în mare parte pretind că sunt musulmani  şi creştini. Ca în cea mai mare parte a regiunii de sud-est a Asiei, religia joacă un rol important în viaţa majorităţii oamenilor din Myanmar. Cu toate acestea, există anumite obiceiuri religioase care pentru mulţi vizitatori sunt necunoscute.

De exemplu, călugării budişti jură să nu se atingă de nici o femeie. Aşadar, din respect, femeile au grijă să nu se apropie prea mult de călugări. Obiceiurile religioase influenţează chiar şi călătoria cu autobuzul. Un occidental ar putea fi pus în încurcătură de mesajul unei inscripţii dintr-un autobuz: „Vă rugăm să nu-l întrebaţi pe şofer în cât timp veţi ajunge“. Sunt cumva şoferii stresaţi de navetiştii nerăbdători? Nu. Budiştii din aceste locuri cred că nats (spiritele) se vor supăra din cauza unei astfel de întrebări şi că ar putea întârzia autobuzul!

Istoria Myanmarului

Istoria de început a Myanmarului s-a pierdut în negura vremii, totuşi se pare că pe aceste meleaguri au migrat câteva triburi din ţările învecinate. După toate probabilităţile, populaţia mon a dat ţării numele Suvannabhumi, adică „Ţara de Aur“. Tibeto-birmanezii au venit din lanţul estic al munţilor Himalaya, iar populaţia tai s-a mutat din zona care actualmente corespunde sud-vestului Chinei. Relieful stâncos al Myanmarului a ţinut separate aceste triburi şi, prin urmare, există numeroase grupuri tribale şi lingvistice.

În prima parte a secolului al XIX-lea, britanicii au început să sosească din India nou colonizată. S-au stabilit mai întâi în regiunea sudică, iar în cele din urmă au ocupat întreaga ţară. În 1886, Birmania, cum se numea pe atunci Myanmarul, a fost anexată Indiei britanice.

În timpul celui de-al doilea război mondial, această ţară a devenit scena unor lupte crâncene, iar în 1942, în doar câteva luni, armatele japoneze i-au forţat pe britanici să părăsească zona. Ulterior s-a construit infama „Cale ferată a morţii“. Această cale ferată lungă de 400 de kilometri trecea prin inospitaliera junglă şi printr-o regiune muntoasă, legând oraşul Thanbyuzayat (din Birmania) cu oraşul Nong Pladuk (din Thailanda). Din cauza unei crize de metal prin care a trecut ţara, cea mai mare parte a materialului folosit la construirea acestei căi ferate a provenit din linia ferată care fusese scoasă din zona centrală a Malaysiei. O mică parte a proiectului — construirea unui pod peste râul Kwai — a constituit ulterior subiectul unui film celebru.

Cu ajutorul a 400 de elefanţi, peste 300 000 de bărbaţi — prizonieri de război, precum şi civili indieni şi birmanezi — au contribuit la construirea căii ferate; ea a cerut un tribut de zeci de mii de vieţi omeneşti. Des atacată de bombardierele ţărilor membre ale Sfintei Alianţe, linia ferată a fost foarte puţin folosită, iar în cele din urmă abandonată. Ulterior, şinele au fost scoase în mare parte şi folosite la alte proiecte.

În cele din urmă, britanicii şi-au croit drum înapoi, reuşind să ia ţara din mâinile japonezilor în 1945. Totuşi, stăpânirea britanică a fost de scurtă durată, pentru că Birmania şi-a câştigat independenţa la 4 ianuarie 1948. La 22 iunie 1989, Naţiunile Unite au recunoscut noul nume al Birmaniei, şi anume Myanmar.

O ţară a capitalelor îmbrăcate în aur

De-a lungul secolelor, Myanmarul a avut numeroase capitale. De exemplu, în centrul Myanmarului se întinde Mandalay, numit în mod popular Oraşul de Aur. Presărat cu sute de pagode din diverse epoci, acest oraş cu o populaţie de 500 000 de locuitori a fost ultima capitală dinaintea ocupaţiei britanice. În 1857, regele Mindon a îmbrăcat pentru totdeauna capitala Mandalay cu onoare regală, construind un imens palat pentru el şi reginele lui. Vechiul oraş, cu o suprafaţă de 4 kilometri pătraţi, era înconjurat de ziduri înalte de 8 metri şi groase de 3 metri la bază. Zidurile erau dublate de un şanţ cu apă lat de 70 de metri.

În 1885, britanicii l-au exilat în India pe succesorul lui Mindon, regele Thibaw, dar au lăsat palatul neatins. Totuşi, cel de-al doilea război mondial nu a cruţat palatul, ci l-a distrus prin foc până în temelii. Neînfricată, populaţia Myanmarului a reconstruit după modelul original fostul palat, precum şi grandioasele construcţii din lemn vopsit în roşu şi auriu, acestea  fiind ridicate pe locurile de odinioară. Ele pot fi vizitate.

La 200 de kilometri mai jos de Mandalay se află Pagan. Şi el o fostă capitală, oraşul a fost întemeiat în timpul primului mileniu al erei noastre, cunoscând cea mai înfloritoare perioadă în secolul al XI-lea; totuşi oraşul a fost abandonat după numai 200 de ani. Cu toate acestea, în jurul a câteva sătuleţe se găsesc sute de temple şi pagode lăsate în ruină — ecoul unei glorii de mult apuse.

Capitala actuală, Yangon (numită oficial Rangoon până în 1989), este un oraş dinamic, cu peste trei milioane de locuitori; peste tot răsună claxoanele maşinilor mici, ale autobuzelor şi ale taxiurilor deschise pe lateral. Deşi de-o parte şi de alta a bulevardelor mărginite de copaci se află numeroase clădiri vechi, mărturii ale colonizării britanice, din peisajul oraşului fac parte şi clădiri cu birouri şi hoteluri moderne şi înalte.

Amplasat în acelaşi peisaj, turnul aurit, înalt de 98 de metri, al Pagodei Shwedagon, veche de 2 500 de ani, dezvăluie bogăţia şi ingeniozitatea arhitecturală a vremurilor de odinioară. Se spune că turnul este bătut în aproximativ 7 000 de diamante şi alte pietre preţioase. În vârf are un singur diamant de 76 de carate. Ca multe alte clădiri vechi din Myanmar, Shwedagonul a fost zguduit de cutremure şi războaie, astfel că o mare parte din el a fost reconstruit.

Cu toate acestea, unii afirmă că Pagoda Sule, aurită, este adevăratul centru al oraşului Yangon. Având o înălţime de 46 de metri, Pagoda Sule, veche de 2 000 de ani, formează un refugiu mare, auriu la intersecţia a patru străzi principale ale oraşului. Pagoda este înconjurată de un colier de magazine.

Aur de natură spirituală

În 1914, doi Studenţi Internaţionali în Biblie (cum se numeau pe atunci Martorii lui Iehova) au venit la Rangoon din India, căutându-i pe oamenii care apreciau un aur de o calitate superioară: aurul de natură spirituală. În 1928 şi 1930 au sosit mai mulţi misionari. În 1939 existau deja trei congregaţii, cu un total de 28 de Martori. Filiala din Bombay (India) a Martorilor lui Iehova a supravegheat lucrarea din Myanmar până în 1938. Apoi, până în 1940, lucrarea a fost supravegheată de filiala din Australia. După cel de-al doilea război mondial, în 1947, s-a înfiinţat la Rangoon prima filială din Myanmar a Martorilor lui Iehova.

În ianuarie 1978, filiala a fost mutată pe Inya Road. Clădirea cu două etaje se numeşte Betelul din Myanmar. Familia Betel, alcătuită din 52 de membri, lucrează din greu pentru a satisface necesităţile a circa 3 000 de Martori ce activează în această ţară. Datorită numărului mare de limbi tribale vorbite în Myanmar, la filială munca de traducere are preponderenţă. Munca asiduă a Martorilor lui Iehova adaugă încă o „bucată de aur nativ“ la numeroasele bogăţii ale Ţării de Aur.

[Harta de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

BANGLADESH

INDIA

CHINA

LAOS

THAILANDA

MYANMAR

Mandalay

Pagan

YANGON

GOLFUL BENGAL

[Provenienţa hărţii]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

De sus, în sensul acelor de ceasornic: Bărbaţi şi femei purtând lungi-uri; un tânăr călugăr budist; femei purtând thanaka

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Predicând într-un câmp de arahide

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

În pieţele locale se vând sculpturi în lemn

[Provenienţa fotografiei]

chaang.com

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Trasarea unui desen pe suprafaţa unei tăblii de masă lăcuite

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Un bol lăcuit, frumos ornamentat

[Provenienţa fotografiei]

chaang.com

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Filiala din Myanmar a Martorilor lui Iehova

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Jean Leo Dugast/Panos