În căutarea delfinilor din Noua Zeelandă

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NOUA ZEELANDĂ

 „E SINGURUL animal care îndrăgeşte omul fără să aştepte ceva de la el“, a spus scriitorul grec Plutarh. La cine se referea el? La delfin, un mamifer înrudit cu balena.

Potrivit cu The World Book Encyclopedia, „mulţi oameni de ştiinţă consideră că delfinii se numără printre cele mai inteligente animale, alături de cimpanzei şi de câini“. Însă, aşa cum a remarcat şi Plutarh, delfinii nu se apropie de om doar pentru a primi ceva de mâncare. Dimpotrivă, se pare că multor delfini pur şi simplu le place să fie în preajma noastră. „Deşi n-ar avea nevoie de om, delfinul e curios şi e posibil ca lui să-i placă să privească giumbuşlucurile noastre la fel de mult cum ne place şi nouă să le privim pe ale lui“, se arată în cartea Mysteries of the Deep. Dintre cele 32 de specii de delfini marini, patru trăiesc în apele din apropierea coastelor Noii Zeelande. Acestea sunt: delfinul comun (Delphinus delphis), delfinul mare săritor (Tursiops truncatus), delfinul cenuşiu (Lagenorhynchus obsurus) şi, cel mai mic delfin din lume, delfinul lui Hector (Cephalorhynchus hectori). *

În Bay of Islands, un golf unde apele scaldă o încântătoare coastă a Noii Zeelande, poţi întâlni o mulţime de delfini. Aşadar, suntem nerăbdători să mergem şi să vizităm acest golf. Pornim din oraşul Russel la bordul unei ambarcaţiuni. Ghida noastră ne spune că, în afară de delfini comuni şi delfini mari săritori, putem vedea şi delfini ucigaşi şi delfini-pilot. Ea ne zice că, pentru a-i localiza, trebuie să ne uităm fie după apa pe care o suflă prin orificiul de deasupra capului, fie după înotătoarea lor dorsală. „Uneori se întâmplă să ne găsească ei primii!“, remarcă ea.

Înotăm alături de delfini

Peste puţin timp, în faţa noastră zărim uriaşele trupuri întunecate ale unor delfini mari săritori (aceştia pot atinge o lungime de 4 metri), înotătoarele lor dorsale tăind cu uşurinţă valurile. Ei fac tot felul de giumbuşlucuri, în timp ce profită de o călătorie pe gratis lăsându-se purtaţi de valul de la prora bărcii. Apoi barca se opreşte, iar eu împreună cu ghida ne lăsăm încetişor în apele adânci şi verzi ale oceanului, unde aceşti delfini sălbatici ne vor lăsa să înotăm alături de ei.

Peste tot în jurul meu nu văd decât înotătoare dorsale, şi efectiv nu ştiu unde să-mi îndrept privirile. Respir adânc şi privesc cu uimire, dar şi cu teamă spre trupurile cenuşii ce se mişcă pe sub mine. Din adâncuri ţâşneşte la suprafaţă un delfin care mă priveşte cercetător. Apoi se roteşte uşor,  arătându-mi burta lui albă. Deşi delfinii păstrează distanţa, putem auzi foarte bine fluierăturile lor. Se pare că încercările mele de a-i imita nu-i impresionează deloc. Delfinii dispar şi apar din nou, continuând să înoate în jurul meu.

Pescuitul şi joaca

După ce ne urcăm din nou la bordul ambarcaţiunii, însoţim delfinii care ne poartă într-un golf liniştit. Aici vedem atât de mulţi delfini, încât nici nu-i putem număra! Sar din apă şi stropesc în toate părţile. În realitate, ei pescuiesc. Delfinii se hrănesc în special cu calmari, peşti şi crustacee. Asistăm chiar la ceea ce pare a fi o lecţie de pescuit. Mama lasă impresia că ameţeşte un peştişor cu sonarul ei, iar puiul încearcă parcă să-l prindă lovindu-l cu coada. Se pare totuşi că puiul mai are nevoie de câteva lecţii!

Delfinii îşi petrec o mare parte din zi cu ceilalţi delfini, jucându-se împreună. Un delfin alunecă uşor pe lângă noi, arătându-ne plin de mândrie nişte alge marine prinse pe înotătoarea lui dorsală. Ghida ne spune că algele de mare sunt jucăriile favorite ale delfinilor. Ei le adună pe înotătoare sau pe bot şi se joacă aşa ore în şir. Când un delfin se satură să se mai joace cu ele, vine altul, le adună şi continuă joaca.

„Imagini sonore“

Ca să „vadă“ bine tot ce e în jurul lor în apă, delfinii folosesc ecolocaţia, adică sonarul, care funcţionează la o frecvenţă similară cu cea a unui ecograf. Delfinii scot nişte pocnituri, iar „imaginile“ pe care le primesc îi ajută să localizeze hrana şi alte lucruri ce prezintă interes pentru ei — inclusiv noi, oamenii. Delfinii comunică între ei prin fluierături de tonalitate înaltă, transmise la frecvenţe de 10 ori mai mari şi de 4,5 ori mai rapide decât în vorbirea umană. În loc să folosească ceea ce noi numim un limbaj, delfinii par să creeze „imagini sonore“.

Cu siguranţă, mai avem multe de învăţat despre delfini! Poate că într-o bună zi îi vom înţelege pe deplin: vom înţelege cum gândesc şi ce gândesc ei despre noi. Plini de admiraţie şi cu multă afecţiune pentru aceste vieţuitoare, plecăm lăsându-le golful încântător şi liniştit, cu stâncile lui învăluite în ceaţă şi cu plajele lui albe, acoperite de nisip. Pentru prima oară simţim respect faţă de aceste vieţuitoare, iar admiraţia noastră faţă de Creatorul lor creşte. — Revelaţia 4:11.

[Notă de subsol]

 [Chenarul/Fotografia de la paginile 18, 19]

Cum se creşte un pui

Delfinii nu sunt peşti, ci mamifere. Prin urmare, puiul de delfin se hrăneşte cu laptele produs de mama sa. În cei trei ani cât îl alăptează, mama îşi învaţă puiul tot ce trebuie să ştie ca să supravieţuiască. De exemplu, ea îl învaţă cum să folosească ecolocaţia, adică sonarul, inclusiv „semnătura“ caracteristică cu care să încheie fiecare „frază“. Îl învaţă şi să pescuiască, să se împerecheze şi să trăiască în grup.

Puiul de delfin se naşte cu coada înainte, el fiind îndoit în două în interiorul mamei sale. Pe puii nou-născuţi se pot vedea nişte linii transversale ca semn că au stat îndoiţi în uterul mamei lor. Puiul suge în timp ce mama înoată; rămânând lângă mama lui, el profită şi de efectele hidrodinamicii.

[Provenienţa fotografiei]

© Jeffrey L. Rotman/CORBIS

[Harta de la pagina 19]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

NOUA ZEELANDĂ

Bay of Islands

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Delfinul mare săritor

[Provenienţa fotografiei]

© Jeff Rotman

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Delfinul lui Hector

[Provenienţa fotografiei]

Foto de Zoe Battersby

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Delfinul cenuşiu

[Provenienţa fotografiei]

Mark Jones

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Delfinul comun

[Provenienţa fotografiei]

© R.E. Barber/Visuals Unlimited