Ajutor plin de compasiune venit din multe părţi

AU SOSIT voluntari din toate colţurile Statelor Unite, precum şi din alte ţări. Unul dintre aceşti voluntari a fost Tom (în imaginea de mai sus), un pompier din Ottawa (Canada), în vârstă de 29 de ani. El a relatat revistei Treziţi-vă!: „Am văzut la televizor ştirile despre aceste evenimente şi-am dorit să-i susţin moral pe colegii mei, pompierii din New York. Am sosit la New York vineri, iar sâmbătă m-am dus la Punctul Zero ca să-mi ofer ajutorul. Am fost repartizat în aşa-numita brigadă cu găleţi, adică adunam dărâmăturile cu găleata.

Examinam cu multă atenţie dărâmăturile, lopată cu lopată, în încercarea de a găsi lucruri ce-ar fi putut constitui indicii ale identităţii camarazilor noştri căzuţi la datorie. Am găsit un dispozitiv Halligan, folosit pentru a deschide uşi încuiate, precum şi nişte racorduri de la un furtun. Era o muncă grea, care cerea multă atenţie. Eram o echipă de aproximativ 50 de voluntari şi ne-au trebuit cam două ore ca să umplem o basculantă.

Luni, 17 septembrie, am scos de sub dărâmături corpurile neînsufleţite ale unor pompieri care se avântaseră în clădiri în acea zi de marţi. N-am să uit niciodată scena: toate echipele de salvare s-au oprit din lucru. Ne-am scos cu toţii căştile de protecţie şi ne-am oprit câteva clipe în semn de respect faţă de colegii noştri căzuţi la datorie.

Stând aici la Punctul Zero şi privind scena, mi-am dat seama cât de uşor poţi să-ţi pierzi viaţa azi. M-am gândit la viaţa mea, la munca mea, la familia mea. Indiferent de riscuri, munca mea îmi aduce o mulţime de satisfacţii: pot să-i ajut pe oameni şi chiar să le salvez viaţa“.

Martorii oferă ajutor practic

În primele două zile de la dezastru, aproximativ 70 de persoane au căutat adăpost la sediul mondial al Martorilor lui Iehova. Celor care fuseseră cazaţi la hotel şi nu mai aveau nici cameră, nici bagaje li s-au oferit un loc unde să stea, precum şi haine de schimb. Li s-a oferit şi hrană. Însă, ceea ce a fost mai important, câţiva bătrâni creştini cu experienţă le-au oferit ajutor pe plan emoţional.

De asemenea, Martorii lui Iehova le-au trimis echipelor de căutare şi salvare care acţionau în zona cunoscută ca Punctul Zero echipamente şi materiale necesare pentru cazuri de urgenţă. Pompierilor li s-au pus la dispoziţie şi maşini cu care să ajungă în zona unde acţionau echipele de salvare. Ricardo (dreapta, sus), un Martor în vârstă de 39 de ani, care lucrează la salubritate, a luat parte la operaţiuni alături de sute de alţi lucrători, îndepărtând în fiecare zi tone de dărâmături.  Iată ce a declarat el revistei Treziţi-vă!: „Pentru toţi era foarte dureros, dar mai ales pentru pompieri, care îşi căutau camarazii dispăruţi sub dărâmături. Am văzut cum au scos de sub dărâmături un pompier ce era încă în viaţă. Un altul murise deoarece corpul unei persoane căzuse peste el. Mulţi pompieri plângeau. Am izbucnit şi eu în lacrimi. În acea zi, nimeni n-a dat dovadă de un curaj mai mare ca aceşti bărbaţi“.

„Timpuri şi evenimente neprevăzute“

Mii de oameni au murit în acest dezastru. Printre aceştia se numără cel puţin 14 Martori, care s-a întâmplat să se afle la locul tragediei sau în apropiere. Joyce Cummings, în vârstă de 65 de ani, originară din Trinidad, avusese programare la un cabinet stomatologic aflat în apropiere de World Trade Center. Din nefericire, dezastrul a avut loc chiar atunci. Se pare că a fost sufocată de fum. Ea a fost dusă de urgenţă la un spital din apropiere, însă medicii n-au reuşit s-o salveze. La fel cum s-a întâmplat cu mulţi alţii, ea a fost victima ‘timpurilor şi a evenimentelor neprevăzute’ (Eclesiastul 9:11, NW). Era cunoscută ca o evanghelizatoare foarte zeloasă.

Calvin Dawson (vezi chenarul) era angajat la o firmă de brokeraj ale cărei birouri se aflau la etajul 84 al turnului sudic. El se afla în biroul său, de unde a putut vedea foarte bine ce s-a întâmplat imediat după ce turnul nordic a fost lovit de avion. Patronul său, care nu era la birou, l-a sunat să afle ce se întâmplase. El povesteşte: „Calvin încerca să-mi spună ce vedea. Mi-a zis: «Oamenii sar de la etaj!» I-am zis să iasă imediat de-acolo, să plece cu toţii din birou“. Calvin n-a reuşit să iasă din clădire. Patronul spune în continuare: „Calvin a fost un om minunat, pe care l-am apreciat cu toţii, chiar şi aceia dintre noi care nu avem preocupări spirituale. I-am admirat devoţiunea şi omenia“.

O altă victimă din rândul Martorilor a fost James Amato (pe cealaltă pagină, dreapta, jos), tată a patru copii şi căpitan în cadrul unităţii de pompieri din New York. Cei care l-au cunoscut au mărturisit că era atât de curajos, încât „intra într-o clădire cuprinsă de flăcări chiar şi-atunci  când oamenii fugeau afară“. James a fost promovat in absentia la gradul de comandant de batalion.

Alt Martor a fost George DiPasquale, care lucra de şapte ani ca pompier. Era căsătorit cu Melissa şi avea o fetiţă de doi ani, pe nume Georgia Rose. Era bătrân într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova din Staten Island. El s-a aflat la etajul al 10-lea din turnul sudic când acesta s-a prăbuşit. Şi el a plătit cu viaţa încercarea de a-i salva pe alţii.

Aceştia sunt doar doi dintre sutele de pompieri, poliţişti şi membri ai echipelor de salvare care şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau cu mult curaj să-i salveze pe oameni. Nu sunt îndeajuns cuvintele pentru a descrie eroismul acestor salvatori. Primarul New York-ului, Rudolph Giuliani, a declarat mai târziu în faţa unui grup de pompieri ce fuseseră promovaţi următoarele: „Dispoziţia voastră de a merge înainte, fără nici o teamă, în cele mai dificile situaţii, ne emoţionează profund pe toţi. . . . Şi nu există . . . un exemplu mai potrivit de curaj decât Unitatea de Pompieri a oraşului New York“.

Un minister al mângâierii

În zilele ce au urmat tragediei, aproximativ 900 000 de Martori ai lui Iehova din Statele Unite au depus în toată ţara un efort susţinut ca să le ofere mângâiere celor întristaţi. Iubirea faţă de aproapele i-a determinat să-i mângâie pe cei îndureraţi (Matei 22:39). În ministerul lor, ei s-au străduit să le îndrepte atenţia spre singura speranţă care există pentru omenirea chinuită de suferinţă. — 2 Petru 3:13.

Martorii au dat dovadă de multă compasiune când au discutat cu oamenii. Obiectivul lor era acela de a le oferi mângâiere din Scripturi şi de a imita exemplul înviorător al lui Cristos, care a zis: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu am un temperament blând şi o inimă umilă şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară“. — Matei 11:28–30

Câtorva grupuri formate din bătrânii unor congregaţii locale ale Martorilor lui Iehova din Manhattan li s-a dat voie să pătrundă în zona Punctului Zero ca să stea de vorbă cu membrii echipelor de salvare şi să le ofere mângâiere. Reacţia a fost foarte bună. Iată ce au spus unii dintre aceşti miniştri: „Bărbaţii aveau ochii scăldaţi în lacrimi când le citeam versete din Biblie“. Câţiva lucrători se odihneau pe o barcă ancorată într-un port de ambarcaţiuni. „Arătau atât de necăjiţi, cu capetele plecate, de parcă nu mai reuşeau să facă faţă celor văzute. Ne-am aşezat lângă ei şi le-am citit câteva versete din Biblie. Ne-au mulţumit foarte mult că am venit la ei, spunându-ne că efectiv avuseseră nevoie să audă acele cuvinte de mângâiere.“

În multe cazuri, oamenii contactaţi după această tragedie au vrut ceva de citit, de aceea au fost oferite gratuit mii de broşuri. Printre aceste broşuri putem aminti Când vă moare cineva drag, Va exista vreodată o lume fără război? şi Se îngrijeşte într-adevăr Dumnezeu de noi? De asemenea, de o atenţie deosebită s-au bucurat două numere ale revistei Treziţi-vă!, şi anume „Noua înfăţişare a terorismului“ (22 mai 2001) şi „Cum se poate face faţă stresului posttraumatic“ (22 august 2001). În multe cazuri, Martorii au vorbit despre speranţa biblică a învierii (Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Cu acest mesaj mângâietor s-a ajuns probabil la milioane de oameni.

Ar trebui să ne dea de gândit

Tragedii ca acestea din New York ar trebui să ne dea de gândit la toţi şi să ne determine să ne întrebăm ce facem cu viaţa noastră. Trăim doar pentru a ne satisface dorinţele egoiste sau ne străduim să facem ceva pentru fericirea altora? Iată ce întrebare a pus profetul Mica: „Ce alta cere DOMNUL de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?“ (Mica 6:8). Smerenia, sau modestia, ar trebui să ne îndemne să apelăm la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi adevărata speranţă referitoare la morţi şi pentru a afla ce va face în curând Dumnezeu ca să restabilească condiţiile paradiziace pe acest pământ. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre promisiunile din Biblie, vă îndemnăm să luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din zona voastră. — Isaia 65:17, 21–25; Revelaţia 21:1–4.

[Chenarul de la pagina 11]

RUGĂCIUNEA TATIANEI

Lena, soţia lui Calvin Dawson rămasă văduvă, i-a povestit redactorului nostru despre rugăciunea pe care fiica ei de 7 ani a spus-o la câteva zile după ce a aflat că tatăl ei nu se va mai întoarce acasă. Lena tocmai rostise o rugăciune, când Tatiana a întrebat-o: „Mami, pot să mă rog şi eu?“ Mama ei a fost de acord. Tatiana s-a rugat: „Iehova, Tatăl nostru ceresc, vrem să-ţi mulţumim pentru mâncare şi pentru această zi de viaţă. Şi mai vrem să te rugăm ca spiritul tău să fie cu mine şi cu mami, ca să fim tari amândouă. Şi vrem să-ţi cerem ca spiritul tău să fie cu tati, ca să fie tare când o să se întoarcă. Şi, când o să se întoarcă, să fie drăguţ, puternic şi fericit şi sănătos şi să-l vedem din nou. În numele lui Isus . . . oh, şi să nu uiţi s-o întăreşti pe mami. Amin“.

Lena, nefiind prea sigură că Tatiana înţelesese cum stau lucrurile, i-a zis: „Tiana, a fost foarte frumoasă rugăciunea ta! Dar, scumpa mea, tu ştii că tati n-o să se mai întoarcă, nu-i aşa?“ Brusc, pe faţa Tatianei s-a putut citi uimire amestecată cu groază. „Nu?!“, a spus ea. „Nu“, i-a zis mama. „Am crezut că ţi-am spus asta. Am crezut c-ai înţeles că tati n-o să mai vină acasă.“ Tatiana a spus: „Dar mereu mi-ai zis c-o să se întoarcă în lumea nouă!“ Dându-şi în cele din urmă seama la ce s-a gândit fiica ei, Lena a zis: „Oh, iartă-mă, Tatiana! Am înţeles eu greşit. Am crezut că te-ai gândit că tati o să se întoarcă mâine acasă“. Lena a mărturisit: „M-am simţit atât de bine să ştiu că lumea nouă e atât de reală pentru ea“.