Găsirea unui loc pe care să-l poată numi casa lor

„Fie casa cât de modestă, nicăieri nu e mai bine ca acasă.“ — John Howard Payne.

MAI întâi a izbucnit războiul, care nu s-a terminat niciodată. Apoi a venit seceta, care nu a încetat niciodată. Odată cu seceta a venit şi foametea. Neavând încotro, oamenii şi-au abandonat casele, plecând în căutare de apă, hrană şi locuri de muncă.

Prin urmare, ei s-au adunat cu miile la punctul de frontieră. Dar, cu câţiva ani înainte, ţara vecină primise deja un milion de refugiaţi, iar acum nu mai accepta nici unul. Poliţia de frontieră, echipată cu bastoane, avea grijă ca nimeni să nu treacă graniţa.

Un funcţionar de la biroul de emigrări local a vorbit deschis despre motivele ce stau la baza atitudinii reticente faţă de valul uriaş de refugiaţi. „Ei nu îşi plătesc impozitele, distrug drumurile, taie copacii şi folosesc toată apa. Nu mai vrem alţii.“ *

Scene tragice de acest fel devin tot mai obişnuite. Persoanele strămutate constată că e din ce în ce mai dificil să-şi găsească un loc pe care să-l poată numi casa lor. „Pe măsură ce numărul oamenilor care caută protecţie creşte, statele ezită tot mai mult să o ofere“, s-a explicat recent într-un raport întocmit de Amnesty International.

Persoanele care reuşesc totuşi să ajungă într-un lagăr pentru refugiaţi s-ar putea să găsească o oarecare siguranţă, însă cu greu ar putea numi acest loc casa lor. Condiţiile din lagăr nu sunt nici pe departe ideale.

Viaţa în lagărele pentru refugiaţi

„[Acasă] s-ar putea să mori împuşcat, dar aici [în lagărul pentru refugiaţi] îţi mor copiii de foame“, s-a plâns un refugiat african. Aşa cum a constatat acest tată disperat, în multe lagăre persistă o problemă, şi anume lipsa hranei, a apei şi a condiţiilor de igienă şi de locuit corespunzătoare. Cauzele nu sunt greu de identificat. Ţările în curs de dezvoltare, asaltate dintr-o dată de mii de refugiaţi, fac deja eforturi pentru a-şi hrăni propriii cetăţeni şi, prin urmare, nu le pot oferi prea mult ajutor mulţimilor care apar pe neaşteptate în pragul uşii lor. Naţiunile mai bogate, care se confruntă cu propriile lor probleme, s-ar putea să ezite şi ele să ajute mulţimile de refugiaţi din alte ţări.

În 1994, când peste două milioane de oameni au fugit dintr-o ţară africană, lagărele pentru refugiaţi construite în mare grabă au rămas în mod inevitabil fără apă. Din acest motiv, în lagăre nu existau condiţii de igienă corespunzătoare. Prin urmare, a izbucnit o epidemie de holeră, care, până când a putut fi ţinută sub control, a ucis mii de persoane. Şi, ca şi când situaţia nu ar fi fost suficient de gravă, printre refugiaţii civili s-au infiltrat luptători înarmaţi care au preluat imediat controlul asupra distribuirii de ajutoare. Această problemă nu a fost singura. Potrivit unui raport întocmit de Naţiunile Unite, „prezenţa forţelor armate printre refugiaţi i-a expus pe civili la riscuri mari, aceştia putând fi cu uşurinţă intimidaţi, hărţuiţi şi recrutaţi forţat“.

Din cauza afluxului de refugiaţi înfometaţi, populaţia autohtonă ar putea avea de suferit. Unii oficiali din regiunea Marilor Lacuri (Africa) s-au plâns: „[Refugiaţii] ne-au distrus rezervele de hrană, terenurile agricole, vitele şi parcurile naturale, cauzând foamete şi epidemii . . . [Ei] beneficiază de ajutoare sub formă de alimente, în timp ce noi nu primim nimic“.

 Cu toate acestea, problema cea mai spinoasă este, după cât se pare, aceea că numeroase lagăre temporare devin în cele din urmă locuinţe permanente. De exemplu, într-o ţară din Orientul Mijlociu, circa 200 000 de refugiaţi stau înghesuiţi într-un lagăr construit iniţial pentru un sfert din acest număr. „N-avem unde să ne ducem“, a explicat unul dintre ei cu amărăciune. Aceşti refugiaţi, a căror suferinţă durează de mult timp, întâmpină obstacole mari în obţinerea unui loc de muncă în ţara-gazdă. Prin urmare, se estimează că 95% dintre ei sunt şomeri sau angajaţi cu normă redusă. „Sincer să fiu, nu ştiu cum reuşesc [ei] să-şi asigure strictul necesar“, a spus un funcţionar care se ocupă de problema refugiaţilor.

Dar, dacă pentru refugiaţii din lagăre situaţia este grea, pentru persoanele strămutate care nu pot pleca din ţară situaţia este şi mai grea.

Suferinţa strămutării

Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, „proporţiile şi aria de extindere a acestei probleme, suferinţa umană pe care o generează, precum şi impactul asupra păcii şi a securităţii internaţionale au făcut, pe bună dreptate, din strămutarea în interiorul ţării o problemă de interes internaţional“. Din anumite motive, aceşti oameni fără locuinţă sunt de obicei mai vulnerabili decât refugiaţii.

Nici o organizaţie internaţională nu se interesează de binele persoanelor strămutate, iar starea jalnică în care se află acestea rareori atrage atenţia mijloacelor de informare în masă. Guvernul ţării lor, implicat în vreun conflict militar, s-ar putea să nu dorească sau să nu poată să le ofere protecţie. De cele mai multe ori, când părăsesc zonele periculoase familiile sunt dispersate. Deseori, constrânse să meargă pe jos, unele persoane strămutate nici măcar nu supravieţuiesc marşului spre un loc care oferă mai multă siguranţă.

Multe dintre aceste persoane dezrădăcinate caută un adăpost în oraşe, trăind în condiţii mizere în mahalale de locuinţe improvizate sau în clădiri abandonate. Alţii se adună în lagăre temporare, care uneori sunt expuse atacurilor armate. De obicei, rata mortalităţii în rândul acestora este mai mare decât în rândul membrilor oricărui alt grup din ţară.

Chiar şi cele mai bine intenţionate eforturi de a alina suferinţa acestor persoane strămutate poate avea efect de bumerang. În The State of the World’s Refugees 2000 se spune: „În ultimii zece ani ai secolului al XX-lea, organizaţiile umanitare care au activat în ţările sfâşiate de război au salvat mii de vieţi şi au depus mari eforturi pentru a alina suferinţa oamenilor. Totuşi, una dintre principalele lecţii învăţate în aceşti zece ani a fost aceea că, în situaţii conflictuale, acţiunile umanitare pot fi uşor manipulate de părţile aflate în conflict, o consecinţă involuntară a acestui fapt fiind întărirea poziţiei pe care o deţin părţile vinovate de încălcarea drepturilor omului. De asemenea, ajutoarele furnizate de organizaţiile umanitare pot alimenta economiile de război, contribuind la susţinerea şi prelungirea războiului“.

În căutarea unei vieţi mai bune

În afară de refugiaţi şi de persoane strămutate în interiorul ţării de rezidenţă există un val tot mai mare de refugiaţi economici. Această ultimă categorie de refugiaţi a apărut ca urmare a câtorva factori: adâncirea continuă a prăpastiei dintre ţările bogate şi cele sărace şi emisiunile de la televizor care le prezintă zilnic unora dintre cei mai săraci cetăţeni ai lumii stilul de viaţă luxos din anumite ţări. În prezent este uşor să călătoreşti în întreaga lume, iar graniţele nu mai sunt greu de trecut. Războaiele civile şi discriminarea etnică şi religioasă sunt alţi factori care îi determină pe oameni să se mute fără ezitare în ţări mai prospere.

Totuşi, dacă unii emigranţi — îndeosebi cei care au deja rude în ţările industrializate — reuşesc să se mute, alţii sfârşesc prin a-şi ruina viaţa. Cei care cad în mâinile traficanţilor delincvenţi se confruntă cu un mare pericol (vezi chenarele aferente articolului). Aşadar, înainte de a emigra din motive economice, membrii unei familii ar trebui să se gândească cu seriozitate la aceste pericole.

În 1996, un vapor vechi s-a scufundat în Marea Mediterană, iar 280 de oameni s-au înecat. Victimele, emigranţi din India, Pakistan şi Sri Lanka, plătiseră între 6 000 şi 8 000 de dolari americani pentru a ajunge în Europa. Până să naufragieze, înduraseră săptămâni întregi de foame, de sete şi abuzuri fizice. „Călătoria spre prosperitate“ s-a transformat într-un coşmar care a culminat cu o tragedie.

Practic orice refugiat, persoană strămutată sau emigrant ilegal trece printr-un coşmar. Indiferent de motivele pentru care au fost dezrădăcinaţi — război, persecuţie sau sărăcie —, suferinţa acestor oameni generează următoarele întrebări: Va fi rezolvată vreodată această problemă? Sau valul de refugiaţi va continua să crească?

[Notă de subsol]

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

Starea jalnică a emigranţilor ilegali

În afară de refugiaţi şi de persoanele strămutate, în întreaga lume există între 15 şi 30 de milioane de „emigranţi ilegali“. Cei mai mulţi dintre ei sunt oameni care speră să scape de sărăcie — şi, probabil, de prejudecăţi şi persecuţii — mutându-se în ţările mai bogate.

Întrucât în ultimii ani posibilitatea de a emigra legal s-a redus, a apărut o nouă formă de comerţ ilegal, obiectul fiind emigranţii. De fapt, traficul de emigranţi a devenit în prezent o afacere profitabilă pentru organizaţiile criminale internaţionale. Unii cercetători au calculat că această afacere aduce anual profituri de 12 miliarde de dolari, riscurile la care sunt expuşi traficanţii fiind minore. Pino Arlacchi, subsecretar general al Naţiunilor Unite, a numit acest lucru „piaţa infracţională cu cel mai rapid ritm de creştere“.

Emigranţii ilegali nu beneficiază practic de nici un fel de protecţie din partea legii, iar paşapoartele lor sunt confiscate, fără nici o excepţie, de traficanţi. Forţa de muncă a acestor emigranţi este folosită în ateliere în care se munceşte în condiţii grele, la muncile casnice, la muncile agricole sau în industria piscicolă. Unii sfârşesc prin a lua calea prostituţiei. Dacă sunt prinşi de autorităţi, ei vor fi, probabil, repatriaţi, fără nici un ban în buzunar. Dacă se plâng de condiţiile grele de muncă, ei pot fi bătuţi ori agresaţi sexual sau chiar le este ameninţată cu violenţa familia de acasă.

În general, bandele de criminali îi atrag pe potenţialii emigranţi promiţându-le locuri de muncă bine plătite. Prin urmare, o familie săracă şi-ar putea ipoteca toate bunurile doar pentru a-l trimite pe un membru al familiei în Europa sau în Statele Unite. Dacă emigrantul nu-şi poate plăti cheltuielile, i se va pretinde să muncească pentru a-şi plăti datoria, care s-ar putea ridica la circa 40 000 de dolari. „Viaţa nouă“ ce i s-a promis se dovedeşte a fi o viaţă de sclav.

[Legenda fotografiei]

Refugiaţi ilegali în Spania

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

Inocenţă distrusă

Familia lui Siri trăia în zona deluroasă din sud-estul Asiei, unde părinţii ei cultivau orez. Într-o zi, o femeie le-a spus părinţilor ei că putea să-i facă rost lui Siri de un loc de muncă la oraş bine plătit. Oferta ei de 2 000 de dolari — mană cerească pentru nişte simpli agricultori — a fost greu de refuzat. Totuşi, în scurtă vreme, Siri s-a trezit închisă într-un bordel. Patronii i-au spus că, pentru a-şi câştiga libertatea, trebuia să plătească 8 000 de dolari. Pe atunci Siri avea 15 ani.

Siri nu a avut cum să plătească această datorie. Fiind bătută şi abuzată sexual, Siri a fost obligată să facă ce i se spunea. Atâta timp cât le era de folos, ea nu avea să fie niciodată liberă. Realitatea crudă este că multora dintre aceste prostituate li se dă în cele din urmă drumul numai ca să se întoarcă în satele lor şi să moară de SIDA.

Acest trafic cu carne vie este la fel de prosper şi în alte părţi ale lumii. Într-un raport pe 1999 intitulat International Trafficking in Women to the United States (Traficul internaţional de femei aduse în Statele Unite) se estima că anual se face trafic cu 700 000 până la 2 000 000 de femei şi copii, dintre care mulţi sunt folosiţi pentru prostituţie. Unii sunt înşelaţi, alţi sunt pur şi simplu răpiţi, însă practic toţi sunt constrânşi să muncească împotriva voinţei lor. O adolescentă din Europa Răsăriteană care a fost salvată din mâinile unei bande de prostituţie a spus despre răpitori: „Nu m-am gândit niciodată că e posibil aşa ceva. Oamenii ăştia sunt animale“.

Unele victime ale prostituţiei sunt luate din lagărele pentru refugiaţi, promisiunile că vor primi locuri de muncă şi bani mulţi în Europa şi Statele Unite fiind irezistibile. În cazul nenumărator femei, căutarea unei vieţi mai bune a condus la o sclavie sexuală.

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

Calculaţi preţul înainte de a emigra din motive economice

Având în vedere numeroasele grupuri criminale implicate în traficul de emigranţi şi dificultatea de a emigra legal în ţări dezvoltate, soţii şi taţii ar trebui să analizeze cu atenţie următoarele întrebări înainte de a lua o decizie:

1. Este situaţia noastră economică cu adevărat disperată, încât să fie necesar ca unul dintre membrii familiei sau întreaga familie să se mute într-o ţară unde salariile sunt mai mari?

2. Ce datorie va trebui să-mi fac pentru a acoperi cheltuielile de călătorie şi cum voi reuşi să o achit?

3. Merită să-mi despart familia pentru câştiguri ce s-ar putea dovedi nerealiste? Mulţi emigranţi ilegali constată că practic e imposibil să obţii un loc de muncă cu normă întreagă în ţările dezvoltate.

4. Ar trebui să cred poveştile despre salarii mari şi avantaje sociale? Biblia spune: „Omul simplu [fără experienţă, NW] crede orice cuvânt, dar omul prevăzător ia seama bine cum merge“. — Proverbele 14:15.

5. Ce garanţie am că nu vom ajunge pe mâinile unei organizaţii criminale?

6. Dacă o astfel de grupare a organizat călătoria, sunt conştient că soţia mea — sau fiica mea — ar putea fi constrânsă să se prostitueze?

7. Sunt conştient că, dacă intru într-o ţară ca emigrant ilegal, s-ar putea să fiu pus în imposibilitatea de a obţine un loc de muncă sigur şi s-ar putea să fiu repatriat, pierzând toţi banii pe care i-am investit în călătorie?

8. Vreau eu să devin un emigrant ilegal sau să recurg la mijloace necinstite pentru a fi primit într-o ţară mai bogată? — Matei 22:21; Evrei 13:18.

[Diagrama/Harta de la paginile 8, 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Refugiaţi şi muncitori emigranţi

Zone cu populaţie mare de refugiaţi şi de persoane strămutate

→ Principalele rute de migrare

[Provenienţa informaţiilor]

Surse: The State of the World’s Refugees; The Global Migration Crisis şi World Refugee Survey 1999.

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

O refugiată aşteptând să-şi găsească o locuinţă

[Provenienţa fotografiei]

UN PHOTO 186226/M. Grafman