Oamenii în căutarea siguranţei

„Sfârşitul secolului al XX-lea nu a însemnat şi sfârşitul vărsărilor de sânge şi al persecuţiilor care îi constrâng pe oameni să fugă pentru a-şi salva viaţa. Noul mileniu a surprins în lagăre pentru refugiaţi şi în alte adăposturi temporare zeci de milioane de oameni, înspăimântaţi de faptul că vor fi ucişi dacă vor cuteza să se întoarcă la casele lor.“ — Bill Frelick, membru al Comitetului American pentru Refugiaţi.

JACOB avea un vis. Îşi dorea cu ardoare să trăiască într-un loc unde putea să meargă la şcoală, unde oamenii puteau trăi în pace şi unde familia lui putea să-şi pască liniştită caprele fără teama că vor fi ucise de bombe.

Oamenii din oraşul său i-au spus că există într-adevăr un astfel de loc, dar că se află la o distanţă foarte mare. Tatăl i-a explicat că era foarte periculos să meargă până acolo, întrucât câţiva oameni muriseră de foame şi de sete în drum spre acel loc. Totuşi, când o vecină a sa, al cărei soţ fusese ucis, a plecat împreună cu cei doi copii ai ei, Jacob s-a hotărât să plece şi el, dar singur.

Jacob nu şi-a luat cu el nici mâncare, nici îmbrăcăminte, iar în prima zi nu a făcut altceva decât să alerge întruna. Drumul spre locul de siguranţă era plin de trupuri moarte. A doua zi a întâlnit o femeie din oraşul lui care i-a spus că putea să li se alăture ei şi tovarăşilor ei. Au mers pe jos zile în şir, traversând sate părăsite. Odată au trebuit să traverseze un teren minat, unde unul dintre membrii grupului lor a fost ucis. Nu mâncau decât frunze.

După zece zile au început să apară primele victime. Mulţi mureau de foame şi de oboseală. Apoi au fost bombardaţi de avioane. În cele din urmă, Jacob a trecut graniţa şi a ajuns într-un lagăr pentru refugiaţi. Acum el merge la şcoală şi nu mai este înspăimântat când aude trecând vreun avion. Toate avioanele pe care le vede transportă hrană, nu bombe. Totuşi îi e dor de familia lui şi îşi doreşte nespus de mult să se întoarcă acasă.

În întreaga lume există milioane de persoane ca Jacob. Multe dintre ele au fost traumatizate de război şi suferă de foame şi de sete. Puţini ştiu ce înseamnă să duci o viaţă de familie  normală, iar mulţi nu se vor mai întoarce niciodată la casele lor. Ei sunt cei mai săraci dintre săracii lumii.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi i-a împărţit pe aceşti pribegi săraci în două categorii: refugiaţi şi persoane strămutate. Un refugiat este o persoană care pleacă din ţara de origine din cauza unei temeri justificate de a fi persecutată sau violentată. O persoană strămutată în interiorul ţării sale de reşedinţă este şi ea constrânsă să-şi părăsească locuinţa din cauza războiului sau a unor pericole la fel de mari. *

Bineînţeles, nimeni nu ştie cum reuşesc numeroşi refugiaţi şi persoane strămutate să trăiască de pe o zi pe alta în lagăre temporare şi nici cum rătăcesc mulţi oameni lipsiţi de orice speranţă dintr-un loc în altul în căutarea siguranţei. Unele surse arată că cifra totală înregistrată la nivel mondial este, după cât se pare, de circa 40 de milioane de persoane, dintre care jumătate sunt copii. De unde vin toţi aceşti oameni?

O problemă a zilelor noastre

După încheierea primului război mondial, problema refugiaţilor a căpătat o nouă dimensiune, imperiile fiind dizolvate, iar minorităţile etnice persecutate. În consecinţă, milioane de europeni au cerut azil în alte ţări. Din cauza celui de-al doilea război mondial — mult mai devastator decât primul —, alte milioane de oameni au fost nevoite să-şi părăsească locuinţa. Din 1945, războaiele au început să se restrângă la anumite zone, dar au rămas la fel de traumatizante pentru populaţia civilă afectată de conflictele armate.

„Deşi odată cu războaiele apar întotdeauna refugiaţi, numai în secolul al XX-lea conflictul internaţional a afectat populaţii întregi“, a explicat Gil Loescher în cartea sa Beyond Charity — International Cooperation and the Global Refugee Crisis (Dincolo de caritate — Cooperarea internaţională şi criza mondială a refugiaţilor), publicată în 1993. „Eliminarea deosebirii dintre combatanţi şi noncombatanţi a dat naştere la mulţimi imense de refugiaţi care doresc cu disperare să scape de ravagiile actelor de violenţă comise fără a se ţine seama de nimic.“

În plus, multe dintre conflictele din zilele noastre sunt războaie civile care fac victime nu numai în rândul bărbaţilor aflaţi la vârsta recrutării, ci şi în rândul femeilor şi al copiilor. Alimentate de vechi dezacorduri religioase şi etnice, unele dintre aceste conflicte par interminabile. Într-o ţară din Africa, unde războiul civil durează deja de 18 ani, există patru milioane de persoane strămutate în interiorul ţării, în timp ce alte sute de mii s-au refugiat în străinătate.

Singura modalitate prin care civilii epuizaţi de război pot scăpa de violenţă este aceea de a-şi părăsi casa. „Refugiaţii îşi părăsesc ţara de reşedinţă şi încearcă să fie primiţi în altă ţară nu pentru că aşa vor sau au anumite interese personale, ci pentru că sunt nevoiţi“, se explică în cartea The State of the World’s Refugees 1997–98. Totuşi, actualmente, faptul de a fi primit într-o altă ţară s-ar putea să nu fie chiar atât de uşor.

Pe parcursul anilor ’90, numărul total al refugiaţilor din întreaga lume a scăzut de la circa  17 milioane la 14 milioane. Însă această aparentă scădere nu face decât să inducă în eroare. S-a estimat că, în timpul aceluiaşi deceniu, numărul persoanelor strămutate în interiorul ţării lor a ajuns la 25–30 de milioane. Ce se întâmplă?

În prezent, statutul de refugiat se obţine în mod legal mult mai greu, şi aceasta din diverse motive. Statele ar putea să refuze să accepte refugiaţi fie din cauză că nu pot face faţă afluxului de persoane refugiate, fie din cauza temerii justificate că un număr mare de refugiaţi ar putea duce la instabilitate economică şi politică. Uneori însă, civilii îngroziţi nu au nici măcar resursele fizice şi materiale necesare pentru a face o călătorie lungă până la graniţă. Singura lor posibilitate este aceea de a se muta într-o zonă mai sigură din ţara lor de reşedinţă.

Valul tot mai mare de refugiaţi economici

Alături de milioanele de refugiaţi propriu-zişi există milioane de săraci care încearcă să-şi îmbunătăţească viaţa recurgând la unica soluţie pe care o cunosc: mutarea într-o ţară în care condiţiile de trai sunt mai bune.

La 17 februarie 2001, un cargobot vechi şi ruginit a eşuat pe ţărmul Franţei. Încărcătura: circa o mie de bărbaţi, femei şi copii care călătoriseră pe mare fără hrană aproape o săptămână. Ei plătiseră 2 000 de dolari de persoană pentru această călătorie periculoasă, fără să cunoască nici măcar destinaţia. Căpitanul şi echipajul au dispărut după ce vasul a eşuat. Din fericire însă, pasagerii înspăimântaţi au fost salvaţi, iar Guvernul Francez a promis că va examina cererile lor de azil. În fiecare an, milioane de persoane asemenea lor pornesc în astfel de călătorii.

Cei mai mulţi dintre aceşti emigranţi economici sunt dispuşi să îndure mari greutăţi şi se expun la riscuri. Ei reuşesc într-un fel sau altul să strângă bani de drum, pentru că sărăcia, violenţa, discriminarea sau regimul opresiv din ţara lor — şi uneori toţi aceşti factori la un loc — spulberă orice speranţă.

În încercarea de a găsi un trai mai bun, mulţi îşi riscă până şi viaţa. Pe parcursul ultimului deceniu, circa 3 500 de emigranţi s-au înecat ori au dispărut în timp ce încercau să traverseze strâmtoarea Gibraltar din Africa în Spania. În anul 2000, 58 de emigranţi chinezi s-au sufocat în timp ce stăteau ascunşi într-un camion care îi transporta din Belgia în Anglia. Mult mai mulţi emigranţi mor de sete în Sahara când camioanele lor şubrede şi supraîncărcate se defectează în mijlocul deşertului.

În pofida pericolelor, rândurile refugiaţilor economici din întreaga lume se îngroaşă tot mai mult. Aproximativ o jumătate de milion de oameni intră ilegal în Europa în fiecare an şi alţi 300 000 în Statele Unite. În 1993, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie a estimat că numărul emigranţilor din întreaga lume era de 100 de milioane, dintre care peste o treime se stabiliseră în Europa şi Statele Unite. De atunci, numărul a crescut, cu siguranţă, în mod considerabil.

Mulţi dintre aceşti emigranţi nu găsesc niciodată siguranţa mult căutată. Puţini refugiaţi ajung să aibă un adăpost sigur şi permanent. De cele mai multe ori, aceşti pribegi scapă de anumite probleme ca să dea de altele. În articolul următor se vor analiza în detaliu câteva dintre aceste probleme şi cauzele lor fundamentale.

[Notă de subsol]