Cine este arhanghelul Mihail?
Potrivit Bibliei
Cine este arhanghelul Mihail?
POTRIVIT Bibliei, există milioane de creaturi îngereşti care locuiesc în domeniul spiritual (Daniel 7:9, 10; Revelaţia 5:11). În tot cuprinsul lor, Scripturile fac de sute de ori referire la îngerii care îi rămân loiali lui Dumnezeu. Totuşi, numai două dintre aceste creaturi spirituale sunt menţionate cu numele. Una dintre ele este îngerul Gabriel, care, în decurs de 600 de ani, a transmis personal mesaje din partea lui Dumnezeu la trei persoane (Daniel 9:20–22; Luca 1:8–19, 26–28). Celălalt înger menţionat în Biblie cu numele este Mihail.
Mihail este, bineînţeles, un înger remarcabil. De pildă, în cartea Daniel, Mihail e descris luptându-se cu demoni răi în favoarea poporului lui Iehova (Daniel 10:13; 12:1). Sub inspiraţie divină, Iuda arată în scrisoarea sa că Mihail are o confruntare cu Satan în legătură cu corpul lui Moise (Iuda 9). Cartea Revelaţia spune că Mihail se războieşte cu Satan şi cu demonii săi, după care îi aruncă din cer (Revelaţia 12:7–9). Nici un alt înger nu este înfăţişat ca având o putere şi o autoritate atât de mare asupra duşmanilor lui Dumnezeu. Aşadar, nu e de mirare că Biblia îl numeşte în mod potrivit pe Mihail „arhanghelul“, prefixul „arh-“ însemnând „căpetenie“.
Identitatea lui Mihail este controversată
În religiile creştinătăţii, precum şi în iudaism şi islamism, se întâlnesc opinii contradictorii cu privire la îngeri. Unele explicaţii sunt vagi. De exemplu, The Anchor Bible Dictionary spune următoarele: „S-ar părea că există un singur înger superior şi/sau un grup mic de arhangheli (de obicei patru sau şapte)“. Potrivit cu The Imperial Bible-Dictionary, Mihail este „numele unei fiinţe supraomeneşti, în legătură cu care există, în general, două opinii: fie că e Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, fie că e unul dintre aşa-numiţii şapte arhangheli“.
În tradiţia iudaică, aceşti şapte arhangheli sunt Gabriel, Ieremiel, Mihail, Raguel, Rafael, Sariel şi Uriel. Islamicii cred însă că există patru arhangheli, adică Jibril, Mikal, Izrail şi
Israfil. Catolicii cred şi ei că există patru arhangheli: Mihail, Gabriel, Rafael şi Uriel. Ce spune Biblia? Există într-adevăr mai mulţi arhangheli?Răspunsul Bibliei
În afară de Mihail, în Biblie nu e menţionat nici un alt arhanghel. În plus, Scripturile nu folosesc termenul „arhanghel“ la plural. Biblia foloseşte pentru Mihail termenul arhanghelul, lăsând să se înţeleagă că numai el poartă acest titlu. Aşadar, este cât se poate de logic să concluzionăm că Iehova Dumnezeu i-a delegat numai uneia dintre creaturile sale cereşti autoritate deplină asupra tuturor celorlalţi îngeri.
În afară de însuşi Creatorul nostru, despre o singură persoană fidelă se spune că are îngeri în subordine, şi anume despre Isus Cristos (Matei 13:41; 16:27; 24:31). Apostolul Pavel a vorbit în mod clar despre ‘Domnul Isus’ şi „îngerii săi plini de putere“ (2 Tesaloniceni 1:7). Petru a spus următoarele despre înviatul Isus: „El este la dreapta lui Dumnezeu, căci s-a dus în cer; iar îngeri şi autorităţi şi puteri i-au fost supuse“. — 1 Petru 3:22.
Deşi în Biblie nu există nici o afirmaţie care să-l identifice în mod clar pe arhanghelul Mihail cu Isus, există un verset biblic care îl pune pe Isus în legătură cu autoritatea de arhanghel. În scrisoarea sa către tesaloniceni, apostolul Pavel a profeţit: „Însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glas de arhanghel şi cu trompeta lui Dumnezeu, şi cei morţi în comuniune cu Cristos se vor ridica primii“ (1 Tesaloniceni 4:16). În acest verset, Isus este prezentat exercitându-şi autoritatea de Rege mesianic al lui Dumnezeu. Totuşi, el vorbeşte cu „glas de arhanghel“. Remarcaţi, de asemenea, că el are puterea de a învia morţii.
În timp ce era pe pământ ca om, Isus a înfăptuit câteva învieri. Pentru aceasta, el şi-a folosit glasul ca să rostească ‘strigăte poruncitoare’. De exemplu, când l-a înviat pe fiul unei văduve din oraşul Nain, el a spus: „Tinere, îţi zic: Scoală-te!“ (Luca 7:14, 15). Ulterior, chiar înainte de a-l învia pe prietenul său Lazăr, Isus „a strigat cu voce tare: «Lazăr, vino afară!»“ (Ioan 11:43). Dar, în aceste ocazii, vocea lui Isus a fost vocea unui om perfect.
După ce a fost înviat, Isus a fost înălţat într-o „poziţie superioară“ în cer, ca spirit (Filipeni 2:9). Nemaifiind om, el are glasul unui arhanghel. Aşadar, când trompeta lui Dumnezeu a sunat chemarea pentru ca „cei morţi în comuniune cu Cristos“ să fie înălţaţi la cer, Isus a lansat „un strigăt poruncitor“, de data aceasta „cu glas de arhanghel“. Este logic să concluzionăm că numai un arhanghel ar putea chema „cu glas de arhanghel“.
Într-adevăr, există şi alte creaturi îngereşti de rang înalt, cum ar fi serafimii şi heruvimii (Geneza 3:24; Isaia 6:2). Totuşi, Scripturile lasă să se înţeleagă că înviatul Isus Cristos este căpetenia tuturor îngerilor — arhanghelul Mihail.