Salt la conţinut

Salt la cuprins

Populaţia masai: un popor unic şi plin de culoare

Populaţia masai: un popor unic şi plin de culoare

Populaţia masai: un popor unic şi plin de culoare

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

CÂNTECUL strident al unui tânăr masai răsuna în toată valea, purtat de aerul umed şi dens al zorilor. În timp ce soarele dimineţii răsărea, glasul voios al băiatului se auzea tot mai tare, ca trilul unei păsări ce-şi drege vocea când se ivesc primele raze ale dimineţii.

Stăteam şi ascultam, iar chipul păstorului masai, care păştea vitele tatălui său, prindea contur în lumina dimineţii. Înfăşurat într-o pânză roşie lungă care îi acoperea parţial trupul, el stătea într-un picior ca o barză, sprijinindu-se în bâtă şi cântându-le vitelor. Permiteţi-mi să vă povestesc mai multe despre acest popor unic.

Bine aţi venit pe tărâmul populaţiei masai

Populaţia masai, un popor plin de culoare care se ocupă cu păstoritul, trăieşte în vastul spaţiu al Great Rift Valley, din estul Africii. Stabilită în Kenya şi Tanzania, populaţia masai este supravieţuitoarea unei epoci de mult apuse, trăind în mare parte aşa cum obişnuiau străbunii ei cu secole în urmă. Membrilor ei nu le pasă de trecerea timpului. De aceea, singurele lor repere temporale sunt răsăritul şi apusul soarelui şi anotimpurile veşnic schimbătoare.

Populaţia masai este renumită pentru capacitatea de a supravieţui în mediul ostil din Rift Valley, unde relieful este stâncos. Cu paşi mari şi repezi, membrii ei parcurg distanţe lungi în căutare de păşuni şi apă pentru vitele lor. Ei îşi mână vitele printre turmele de animale sălbatice — zebre, girafe şi alte animale de câmpie cu care împart ţara.

Un popor de păstori

Populaţia masai crede că toate vitele de pe pământ sunt ale ei. Această credinţă îşi are originea în legenda care spune că la început Dumnezeu avea trei fii şi că fiecăruia dintre ei i-a dat un dar. Primul fiu a primit o săgeată cu care să vâneze, cel de-al doilea a primit o sapă cu care să cultive pământul, iar cel de-al treilea a primit un toiag cu care să-şi mâne vitele. Se spune că ultimul fiu a devenit strămoşul populaţiei masai. Chiar dacă şi alte triburi au turme de vite, populaţia masai crede că aceste animale îi aparţin, de fapt, ei.

În comunitatea masai, statutul şi importanţa unei persoane se stabilesc în funcţie de mărimea turmei şi numărul de copii. Într-adevăr, un om care are mai puţin de 50 de vite este considerat sărac. Ajutat de soţiile şi copiii lui numeroşi, un bărbat masai speră să strângă o turmă mare, care poate ajunge până la o mie de capete.

Membrii unei familii masai sunt ataşaţi de turma lor. Fiecare animal are o voce şi un temperament distinct, bine cunoscut de familie. Vitele sunt adesea înfierate şi marcate cu linii curbe şi modele întortocheate, care dau şi mai multă frumuseţe animalului. Cântecele descriu frumuseţea anumitor animale din turmă şi exprimă afecţiunea faţă de ele. Taurii cu coarne mari şi răsucite sunt cei mai preţuiţi, iar viţeii sunt îngrijiţi cu tandreţe şi li se acordă atenţie ca unor bebeluşi.

De obicei, casele populaţiei masai sunt construite de femei şi sunt făcute din ramuri legate între ele cu iarbă, fiind apoi tencuite cu baligă de vacă. Având formă rotundă sau ovală, casele sunt construite într-un cerc mare, pentru a proteja un kraal interior, unde dorm noaptea vitele. Întreaga suprafaţă este împrejmuită cu un gard construit din ramuri spinoase, care îi apără pe masai şi vitele lor de animalele de pradă, cum ar fi hienele, leoparzii şi leii.

Însăşi supravieţuirea populaţiei masai depinde de sănătatea şi vigoarea turmelor ei. Laptele animalelor este consumat, iar baliga este folosită la tencuirea caselor. Rareori se întâmplă ca populaţia masai să-şi sacrifice vitele pentru carne; de regulă, pentru consum sunt ţinute câteva oi şi câteva capre. Totuşi, când este ucisă o vită, îi sunt folosite toate părţile. Coarnele sunt folosite pentru a ţine în ele lichide; din oase şi din copite se fac ornamente, iar din piele se confecţionează încălţăminte, haine, învelitori şi frânghii.

Plini de culoare şi unici

Înalţi, supli şi cu trăsături fine, locuitorii masai sunt un popor frumos. Hainele lor sunt deosebit de frumos colorate. Materialele în nuanţe vii de roşu şi albastru sunt înfăşurate în jurul trupurilor lor mlădioase. Femeile se împodobesc de regulă cu gulere circulare late, ornamentate cu mărgele şi cordeluţe multicolore. Braţele şi gleznele le sunt împodobite cu nişte spirale groase de aramă. Atât bărbaţii, cât şi femeile obişnuiesc să-şi alungească lobii urechilor cu ajutorul unor cercei grei şi al unor ornamente de mărgele. Ocrul, un mineral roşu, este pisat mărunt până devine o pudră fină şi, de obicei, este amestecat cu grăsime de vacă, după care este aplicat cu îndemânare pe corp.

Într-o seară, stând la lumina focului, am văzut un grup de locuitori masai strângându-se laolaltă ca să danseze. Aşezându-se în cerc, ei au început să-şi mişte ritmat trupul. Pe măsură ce dansul devenea tot mai ritmat, gulerele grele bătute cu mărgele ale fetelor săreau tot mai sus pe umerii lor. Apoi, războinicii masai veneau unul câte unul în centrul cercului şi făceau sărituri înalte şi spectaculoase. Uneori, dansul poate continua până spre miezul nopţii, când toţi cad morţi de oboseală.

Viaţa de familie

E o zi fierbinte. Mă alătur unui grup de femei masai la umbra unui acacia, privindu-le cum cos mărgele fine pe bucăţi de piele prelucrată. Râzând şi vorbind unele cu altele, nici nu bagă în seamă păsările-ţesător care ciripesc deasupra capului lor, ţesându-şi cuiburile cu firişoare de iarbă uscată. Pe parcursul zilei, femeile aduc apă şi lemne de foc şi se ocupă de repararea casei şi de îngrijirea copiilor mici.

Când soarele, îndreptându-se spre asfinţit, începe să pălească, păstorii se întorc acasă cu vitele. Turmele vin încet spre casă, lăsând în urmă un nor de praf roşu, luminat de razele chihlimbarii ale soarelui ce ţâşnesc palide de la orizont. Cum zăresc în depărtare norul de praf, femeile îşi lasă imediat lucrul şi se pregătesc să iasă în întâmpinarea turmei.

După ce îşi pun vitele la adăpostul kraalului, bărbaţii se plimbă printre animale, mângâie coarnele taurilor şi le admiră frumuseţea. Un băieţel prinde ugerul unei vaci şi îndreaptă spre gură un jet subţire de lapte cald, dar mama lui îl dojeneşte imediat. Fetele, care intră şi ies din mulţimea mare de coarne şi copite, mulg cu îndemânare vacile, umplându-şi ochi vasele lungi făcute din tigve.

Seara ne îngrămădim cu toţii în jurul focului, care risipeşte răcoarea. În aer pluteşte mirosul de fum şi de carne friptă, precum şi mirosul puternic al vitelor din cireada aflată în apropiere. Un bărbat împovărat de ani istoriseşte întâmplări despre locuitorii masai şi despre faptele eroice săvârşite în trecut de războinicii lor. Se opreşte numai atunci când aude în depărtare răgetul unui leu, dar apoi, fără să-i pese, îşi continuă firul povestirii cu multe detalii, încântându-i pe ascultători. În cele din urmă, unul câte unul, dispar în întunericul nopţii, ducându-se la culcare în casele lor de pământ, în formă de cupolă. În noaptea adâncă şi liniştită se aude numai respiraţia uşoară a vitelor.

Copilăria

Odată cu răsăritul soarelui, satul începe să fremete de viaţă. Copiii mici, neavând pe ei altceva decât centuri şi coliere bătute cu mărgele, se joacă în răcoarea dimineţii. Râsetele lor le sunt foarte dragi locuitorilor masai, care îşi iubesc mult copiii. Viitorul şi chiar supravieţuirea lor depind de urmaşi.

De creşterea copiilor se ocupă toţi membrii comunităţii; orice membru mai în vârstă al comunităţii poate să-l disciplineze şi să-l pedepsească pe un copil neascultător. Copiii sunt învăţaţi să-i respecte pe cei mai în vârstă şi se deprind repede cu modul de viaţă al unei familii masai. Primii ani de viaţă sunt lipsiţi de griji, dar, pe măsură ce cresc, fetele sunt învăţate să se achite de unele treburi gospodăreşti, iar băieţii sunt învăţaţi să îngrijească şi să păzească animalele din cireadă. Părinţii le transmit copiilor lor cunoştinţele legate de medicina tradiţională şi îi instruiesc cu privire la ritualurile şi tradiţiile masai, care vizează orice aspect al vieţii.

Perioada de adult

Pe măsură ce cresc, tinerii învaţă obiceiurile şi ceremoniile care vor marca trecerea de la copilărie la viaţa de adult. Printre ritualurile învăţate se numără şi cele legate de căsătorie, moarte, boli şi ghinion. Populaţia masai crede că nerespectarea acestor ceremonii atrage după sine blestemul.

Părinţii pot aranja căsătoria fiicei lor încă de când aceasta este un copil. Fata este promisă unui bărbat care posedă suficiente vite pentru a plăti preţul de mireasă cerut de tatăl ei. În general, fata se căsătoreşte cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea şi devine una dintre multele soţii ale viitorului ei soţ.

Pe măsură ce cresc, tinerii din comunitatea masai leagă prietenii strânse cu alţi tineri din generaţia lor. Aceste relaţii speciale cu cei de-o seamă cu ei pot dura o viaţă. Ei cresc împreună, ajungând din nişte copii lipsiţi de experienţă nişte luptători. Ca luptători, ei se vor achita de responsabilităţile de a ocroti gospodăria, de a proteja resursele de apă ale comunităţii şi de a apăra cireada de animalele sălbatice. Vestiţi pentru curajul lor, bărbaţii masai nu sunt văzuţi aproape niciodată fără suliţele lor ascuţite.

Când au în jur de 30 de ani, ei intră în ultima etapă a trecerii spre maturitate. Iniţierea este însoţită de petrecere şi bucurie; acum li se va permite să se căsătorească. Având această poziţie respectată, ei se vor concentra asupra găsirii unei mirese şi a creşterii cirezii de vite. Din partea lor se aşteaptă să dea sfaturi şi să rezolve neînţelegeri.

Viitorul populaţiei masai

În prezent, obiceiurile deosebite şi cultura unică a populaţiei masai sunt în pericol să dispară. În unele zone, populaţia masai nu mai poate să meargă cu vitele în căutare de noi păşuni. Pământurile întinse care alcătuiau legendara lor ţară au devenit rezervaţii naturale sau terenuri unde locuiesc şi practică agricultura populaţii tot mai numeroase. Din cauza secetei şi a problemelor economice, mulţi masai se văd obligaţi să-şi vândă vitele, la care ţin atât de mult, ca să poată supravieţui. Pe măsură ce se mută în oraşele mari, ei întâmpină aceleaşi probleme ca şi oamenii din lumea modernă.

În prezent, Martorii lui Iehova îşi efectuează ministerul şi în comunităţile masai din estul Africii. În limba masai s-au tipărit peste 6 000 de exemplare ale broşurii Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ! Astfel, populaţia masai este ajutată să vadă deosebirea dintre superstiţiile nefondate şi adevărul biblic. Într-adevăr, este cât se poate de încurajator să vezi cum Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, îi oferă acestui popor unic şi plin de culoare ocazia de a se număra printre multele ‘naţiuni şi triburi şi popoare şi limbi’ care vor supravieţui distrugerii actualului sistem de lucruri opresiv. — Revelaţia 7:9.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Locuinţă masai tradiţională

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Masai care se strâng pentru a dansa

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Două Martore masai