Distracţie sănătoasă pe două roţi

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

CARE vehicul este mai ieftin decât multe altele, mai rapid decât o maşină în numeroase oraşe, mai bun pentru sănătate şi, totodată, distractiv? Bicicleta. Mersul pe bicicletă este un exerciţiu fizic benefic, care îmbină utilul cu plăcutul. În vremurile de azi, când mulţi oameni sunt preocupaţi de sănătatea lor, mersul pe bicicletă merită atenţia noastră.

 

De la jucărie la mijloc de transport

Baronul german Karl von Drais este considerat inventatorul bicicletei. Căluţul lui de lemn asemănător unei trotinete, apărut prin 1817, a fost modelul de bază. Drezina, cum a fost el numit, avea două roţi, un scaun şi un ghidon pentru direcţie — dar nici un fel de pedale. Autopropulsia a fost inventată în 1839, când un fierar scoţian pe nume Kirkpatrick Macmillan a ataşat nişte manivele care erau antrenate cu pedale legate printr-o tijă de conexiune la roata din spate. A urmat un moment de răscruce în istoria vehiculelor cu două roţi. Francezii Pierre şi Ernest Michaux, tată şi fiu, au montat pe roata din faţă nişte pedale fixate pe manivele, construind astfel velocipedul (din latinescul velox, -cis „iute“ şi pes, pedis „picior“), un vehicul mai rapid şi mai uşor de folosit.

Viteza dezvoltată de acest vehicul era proporţională cu mărimea roţii din faţă. Bicicleta cu  roţi inegale, apărută în Anglia, avea roata din faţă, cu diametrul de 1,5 metri, foarte mare în comparaţie cu roata din spate. Această bicicletă se numea penny-farthing, avându-se în vedere contrastul dintre un penny, o monedă mare, şi un farthing, o monedă mult mai mică.

Apoi a apărut bicicleta Rover, care le oferea celor ce o foloseau facilităţile bicicletei cu roţi inegale, însă avea centrul de greutate mai jos şi roţi egale sau aproape egale ca mărime. În 1879, englezul Henry Lawson a prezentat la Paris un vehicul a cărui roată din spate era acţionată cu ajutorul unui lanţ. Acest model a fost în cele din urmă cunoscut sub numele de bicyclette.

Majoritatea bicicletelor moderne au roata din faţă egală ca mărime cu cea din spate. Astfel, modelul de bază a suferit puţine modificări. Astăzi, familia de biciclete — bicicleta obişnuită, de turism, de curse şi de teren accidentat — le conferă bicicliştilor lejeritate în mişcări, cele două roţi fiind uşoare şi prevăzute cu pneuri.

Distracţie sănătoasă

Întrucât nu produce zgomot, nu poluează, iar pe distanţe mici e adesea mai rapidă decât autovehiculele, bicicleta este folosită în multe ţări ca mijloc de transport. În Africa, Asia şi oriunde altundeva, bicicleta a devenit mijlocul de transport „cară de toate“, întrucât cei ce merg pe bicicletă — sau o împing — îşi transportă cu ajutorul ei mărfurile la piaţă. Foarte adesea, bicicleta duce mai mult de o persoană. Astfel, pe cadrul bicicletei sau pe protbagaj, ce-i drept puţin confortabil, biciclistul poate lua cu el o rudă sau un prieten.

În ţările occidentale, unde principalul mijloc de transport este automobilul, preocuparea tot mai mare pentru sănătate asociată cu dorinţa de a evada din rutina vieţii urbane a contribuit la renaşterea interesului pentru bicicletă. De-a lungul arterelor principale s-au amenajat numeroase benzi sau piste pentru biciclişti. În Marea Britanie, de exemplu, multe oficialităţi se mândresc cu pistele lungi de kilometri amenajate pentru biciclişti.

Întrucât mersul pe bicicletă nu ridică problema poluării cu gaze de eşapament, acesta contribuie la o bună sănătate. „E o protecţie împotriva bolilor cardiovasculare, cauza principală a deceselor şi a morţii premature în Regatul Unit al Marii Britanii“, a afirmat Adrian Davis, consultant pe probleme de transport. Mersul pe bicicletă pretinde un efort mai mare, solicitând circa 60–85% din energia unei persoane, comparativ cu 45–50%, cât se foloseşte când se merge pe jos. Întrucât membrele inferioare sunt supuse unei greutăţi minime, pericolul de a suferi daune la nivelul oaselor este, de asemenea, mai mic decât în cazul mersului pe jos.

Un alt folos al mersului cu bicicleta este buna dispoziţie pe care i-o produce biciclistului. Cercetările arată că mersul pe bicicletă declanşează producerea la nivelul creierului a unor substanţe chimice numite endorfine, care contribuie la crearea unei bune dispoziţii. În afară de aceasta, mersul pe bicicletă asigură o conformaţie frumoasă. Cum aşa? „La o viteză de pedalare moderată, biciclistul va arde aproximativ şapte calorii pe minut sau 200 de calorii într-o jumătate de oră“, se spune în ziarul The Guardian. Care sunt rezultatele? Probabil o talie mai suplă şi îndepărtarea grăsimii de pe coapse.

Distracţie fără riscuri

În ţările cu multe automobile, grija pentru siguranţa bicicliştilor este tot mai mare. De exemplu, ar trebui ca un biciclist să poarte cască de protecţie? Bineînţeles că este înţelept să se ia anumite măsuri de precauţie. Se ştie însă că simplul fapt de a purta o cască de protecţie nu garantează că biciclistul nu va suferi un accident. Ziarista Celia Hall a atras atenţia asupra unui studiu efectuat pe 1 700 de biciclişti de diferite vârste care purtau cu toţii cască de protecţie. Una dintre concluziile surprinzătoare ale studiului a fost că purtarea unei căşti de protecţie le dădea bicicliştilor un fals sentiment  de siguranţă. Ba chiar mai rău, 6% dintre ei purtau căşti de protecţie care nu li se potriveau. Dacă cicliştii poartă cască de protecţie necorespunzătoare, pericolul de a suferi leziuni corporale în caz de accident creşte cu 50%. Dacă purtaţi cască de protecţie, asiguraţi-vă că vi se potriveşte. Verificaţi cu regularitate casca de protecţie a copilului vostru. Purtarea unei căşti prea mari ar putea avea consecinţe tragice.

În general, şoferii de automobile îi consideră pe biciclişti un factor de iritare şi tind să le ignore prezenţa. Aşadar, faceţi-vă văzuţi. Purtaţi haine de protecţie — fluorescente ziua şi reflectorizante noaptea. De asemenea, bicicleta trebuie să fie vizibilă şi noaptea. Dotarea bicicletei cu catadioptri la pedale şi cu faruri în faţă şi în spate este adesea o cerinţă impusă de lege şi, bineînţeles, o măsură de precauţie înţeleaptă. Asiguraţi-vă că echipamentul de siguranţă pe care îl alegeţi satisface standardele legale din ţara voastră.

O bicicletă bine întreţinută este esenţială pentru siguranţa voastră. Verificaţi-o şi curăţaţi-o cu regularitate şi menţineţi-o într-o stare bună. După ce luaţi toate aceste măsuri de precauţie, probabil că veţi considera că este înţelept să nu mergeţi pe arterele principale. Dar, pentru a circula în siguranţă, veţi avea nevoie de tipul corespunzător de bicicletă. — Vezi chenarul „Bicicleta corespunzătoare pentru voi“.

Mersul pe bicicletă: un sport

Pentru unii, mersul pe bicicletă este un sport. În scandalurile iscate recent cu ocazia renumitului Tur al Franţei, cursele de ciclism au fost asociate cu consumul de droguri şi cu decepţia. Într-un  articol din revista Time, intitulat „Fie ca cel mai bun drog să câştige!“, se spunea despre cursă că a fost „un dezastru“. Din cauza controverselor stârnite de problema dopajului şi a substanţelor chimice care îmbunătăţesc performanţele, reputaţia acestui sport a fost pătată.

Bicicliştii înţelepţi analizează cu grijă cât de mult timp şi efort să cheltuiască cu acest sport. Deşi mersul pe bicicletă este îndrăgit de mulţi datorită foloaselor pe plan fizic pe care le aduce, persoanele echilibrate recunosc că exerciţiile fizice sunt doar un factor în dobândirea unei vieţi lungi şi sănătoase. Totuşi, data viitoare când vă veţi urca pe bicicletă, gustaţi la maximum distracţia sănătoasă pe care o oferă mersul pe bicicletă!

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 21]

Bicicleta corespunzătoare pentru voi

Bicicletele de teren accidentat (mountain bike) au cadrul mic, solid, ghidonul drept, pedale mai înalte decât la modelele convenţionale şi pneuri mari, care au aderenţă la sol. Cu ajutorul mai multor pinioane, biciclistul urcă în rampă cu mai multă uşurinţă.

Dacă mergeţi pe suprafeţe dure sau pe un teren accidentat, aveţi nevoie de un model hibrid, o combinaţie de bicicletă de teren şi bicicletă convenţională. Acest model are pneuri mai înguste, iar pedalele puţin mai joase. Bicicletele convenţionale permit o poziţie mai dreaptă a corpului şi au mai puţine pinioane.

Indiferent de modelul pe care îl alegeţi, asiguraţi-vă că mărimea bicicletei vi se potriveşte. Încercaţi-o mai întâi. Reglaţi ghidonul, şaua şi pedalele. Când treceţi piciorul peste cadru, talpa picioarelor trebuie să fie pe pământ (vezi mai sus).

Pentru a beneficia de cea mai sigură şi confortabilă poziţie trebuie să reglaţi înălţimea şeii astfel că, atunci când pedala se află în poziţia cea mai de jos, piciorul să fie întins, iar călcâiul pe pedală (vezi stânga). În general, ghidonul trebuie fixat la înălţimea şeii. — Sursa: revista Which?

[Legenda ilustraţiei de la paginile 18, 19]

Bicicletă cu roţi inegale

[Provenienţa ilustraţiei]

Police Gazette, 1889

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Velociped

[Provenienţa ilustraţiei]

Men: A Pictorial Archive from Nineteenth-Century Sources/Dover Publications, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

În unele ţări, purtarea căştii de protecţie este obligatorie

[Legenda fotografiilor de la pagina 20]

În multe ţări, bicicleta este folosită ca mijloc de transport