Meseria de profesor: satisfacţiile şi bucuriile ei

„Ce anume mă ajută să nu renunţ? Deşi meseria de profesor poate fi grea şi epuizantă, când îi văd pe copii cum se entuziasmează când învaţă ceva şi cum progresează, reuşesc să găsesc motivaţia necesară să merg mai departe.“ — Leemarys, profesoară în oraşul New York.

ÎN POFIDA tuturor greutăţilor, a obstacolelor şi a dezamăgirilor, milioane de profesori din lumea întreagă perseverează în această profesie pe care şi-au ales-o. Dar ce anume îi determină pe mii de elevi să depună eforturi pentru a deveni profesori când ştiu că s-ar putea să nu aibă parte de respectul ce li se cuvine? Ce îi face să nu renunţe?

Inna, o profesoară din Rusia, a explicat: „E plăcut să-i vezi pe foştii tăi elevi deveniţi adulţi, să-i auzi spunându-ţi că ceea ce au învăţat de la tine le-a fost util. Te simţi atât de încurajată când îţi spun că îşi aduc aminte cu drag de anii petrecuţi împreună“.

Giuliano, un profesor ale cărui cuvinte le-am citat în articolele precedente, a spus: „Una dintre cele mai mari satisfacţii o simţi atunci când îţi dai seama că ai reuşit să stimulezi interesul elevilor faţă de un anumit subiect. De exemplu, după ce am explicat un anumit subiect la ora de istorie, unii elevi mi-au zis: «Continuaţi! Mai spuneţi-ne şi altceva!» Aceste cuvinte spontane sunt ca o rază de soare într-o dimineaţă mohorâtă, deoarece îţi dai seama că ai stârnit în copii sentimente până atunci necunoscute de ei. E extraordinar să le vezi feţele radiind de bucurie pentru că au înţeles un anumit subiect“.

Elena, o profesoară din Italia, a declarat: „Cred că găseşti satisfacţie mult mai des în lucrurile mici, de zi cu zi, în micile realizări ale elevilor, decât în rezultatele impresionante, care rareori se întâmplă să le obţii“.

Connie, o australiană care are peste 30 de ani, a spus: „Te simţi răsplătit din plin când un elev de care eşti legat ca profesor îşi face timp să-ţi scrie câteva rânduri prin care îşi exprimă recunoştinţa pentru eforturile tale“.

Oscar, din Mendoza (Argentina), e întru totul de acord cu această opinie: „Când mă întâlnesc pe stradă sau oriunde altundeva cu elevi de-ai mei şi aceştia îşi exprimă aprecierea pentru ceea ce i-am învăţat, simt că eforturile mele n-au fost zadarnice“. Angel, din Madrid (Spania), a mărturisit: „Cea mai mare satisfacţie pe care mi-o aduce această frumoasă, dar dificilă profesie căreia i-am dedicat o parte din viaţă este, fără nici o îndoială, aceea de a-i vedea pe tinerii cărora le-am predat că au ajuns, într-o anumită măsură şi datorită eforturilor mele, oameni onorabili“.

Leemarys, ale cărei cuvinte le-am citat în introducerea articolului, a spus: „Am deplina convingere  că profesorii sunt oameni deosebiţi. Suntem şi puţin ieşiţi din comun deoarece ne asumăm o responsabilitate extraordinar de mare. Dar, dacă reuşeşti să schimbi lucrurile în bine — indiferent că e vorba de zece copii sau doar de unul —, ţi-ai făcut meseria şi e cel mai frumos sentiment pe care îl poţi avea. Îţi faci meseria cu bucurie“.

Le-aţi mulţumit profesorilor voştri?

Indiferent că sunteţi elev sau părinte, i-aţi mulţumit vreodată unui profesor pentru timpul acordat, pentru efortul depus şi pentru interesul arătat? Sau i-aţi trimis o scrisoare ori câteva rânduri de mulţumire? Arthur, din Nairobi (Kenya), a făcut următorul comentariu pertinent: „Şi profesorii «înfloresc» când sunt lăudaţi. Guvernul, părinţii şi elevii ar trebui să-i preţuiască mult şi să preţuiască munca lor“.

Scriitoarea LouAnne Johnson, profesoară şi ea, a scris: „La o sută de scrisori de apreciere primesc, poate, şi o scrisoare critică la adresa unui profesor, ceea ce îmi întăreşte convingerea că sunt mult mai mulţi profesori buni decât profesori incompetenţi“. E interesant că mulţi oameni chiar au angajat un detectiv particular ca „să-i ajute să-l găsească pe un fost profesor. Oamenii vor să-i găsească pe profesorii lor şi să le mulţumească“.

Profesorii pun temelia instruirii pe care o are o persoană. Până şi cei mai buni profesori de la cele mai prestigioase universităţi le sunt îndatoraţi profesorilor care şi-au făcut timp şi au depus eforturi să le stimuleze şi să le cultive dorinţa de a învăţa, de a cunoaşte şi de a înţelege lucrurile. Arthur, din Nairobi, spune: „Toate personalităţile din sectorul public sau privat au fost cândva învăţate de un profesor“.

Cât de recunoscători ar trebui să le fim acestor femei şi bărbaţi care ne-au trezit dorinţa de a cunoaşte, ne-au stimulat mintea şi inima şi ne-au arătat cum să ne satisfacem setea de cunoaştere şi de înţelegere!

Dar cât de recunoscători ar trebui să-i fim Marelui Instructor, Iehova Dumnezeu, care a inspirat cuvintele din Proverbele 2:1–6: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de DOMNUL [Iehova, NW] şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci DOMNUL [Iehova, NW] dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere“.

Remarcaţi că, în aceste versete care îndeamnă la reflecţie, conjuncţia condiţională „dacă“ apare de şase ori. Să ne gândim: dacă suntem dispuşi să acceptăm această provocare, putem „găsi cunoştinţa lui Dumnezeu“! Dobândirea acestei cunoştinţe depăşeşte cu mult orice altă instruire.

[Chenarul de la pagina 13]

Un părinte fericit

Un profesor din New York a primit următoarea scrisoare:

„Aş dori să vă mulţumesc din tot sufletul pentru ceea ce aţi făcut pentru copiii mei. Cu grija, bunătatea şi talentul dumneavoastră i-aţi ajutat să se realizeze, şi sunt convinsă că n-ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul dumneavoastră. M-aţi făcut să mă simt foarte mândră de copiii mei — lucru pe care n-am să-l uit niciodată. A dumneavoastră, S. B.“

Cunoaşteţi vreun profesor căruia i-aţi putea adresa cuvinte încurajatoare?

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

„E extraordinar să le vezi feţele radiind de bucurie pentru că au înţeles un anumit subiect.“ — GIULIANO (ITALIA)

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

„Te simţi răsplătit din plin când un elev . . . îşi face timp să-ţi scrie câteva rânduri prin care îşi exprimă recunoştinţa.“ — CONNIE (AUSTRALIA)