Zilele mai luminoase ne aduc un somn mai bun noaptea
Zilele mai luminoase ne aduc un somn mai bun noaptea
AVEŢI probleme cu somnul? Cauza ar putea fi lipsa expunerii la lumina strălucitoare a zilei, mai ales dacă sunteţi în vârstă. Câţiva cercetători din Japonia au efectuat recent un studiu într-o casă de sănătate, în rândul celor care sufereau de insomnie, şi au constatat că subiecţii nu dormeau bine din cauza unei expuneri reduse la lumina zilei. În acelaşi timp, testele de sânge au dezvăluit că vârstnicii respectivi prezentau un nivel scăzut al melatoninei.
Melatonina este un hormon secretat de epifiza cerebrală. În condiţii normale, ritmul zilnic de secreţie a acestui hormon face ca în sânge cantitatea de melatonină să fie „ridicată în timpul nopţii şi neglijabilă în timpul zilei“, se arată într-un articol apărut în revista The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism. Însă, când vârstnicii nu se expun suficient la lumina zilei, cantitatea de melatonină din sânge scade. Se pare că lipsa luminii face ca diferenţa dintre zi şi noapte să nu mai fie clară pentru organism, lucru care, după părerea cercetătorilor, afectează calitatea somnului.
Când vârstnicii cu insomnie au fost expuşi la patru ore de lumină artificială puternică pe la mijlocul zilei (de la 10 la 12 şi de la 14 la 16) timp de patru săptămâni, cantitatea de melatonină secretată a crescut, atingând „un nivel apropiat de cel al grupului de control format din tineri“, se precizează în articol. * Totodată, calitatea somnului lor s-a îmbunătăţit.
Aceste rezultate i-au determinat pe cercetători să „presupună că vârstnicii, mai ales VI [vârstnicii cu insomnie], care îşi petrec cea mai mare parte a zilei la lumina dintr-o încăpere nu beneficiază probabil de suficientă lumină a cărei intensitate să le poată regla bioritmul circadian [ceasul intern al organismului]“. Având în vedere că unii vârstnici iau suplimente de melatonină pentru a reuşi să doarmă, articolul făcea următoarea precizare: „Gândindu-ne la posibilele efecte secundare ale administrării pe termen lung a melatoninei, expunerea la lumina naturală de la miezul zilei ar putea constitui un mijloc terapeutic mai plăcut, mai bun şi mai sigur, care poate fi ţinut sub control în cazul VI [vârstnicilor cu insomnie] ce prezintă un nivel scăzut de melatonină“.
Prin urmare, dacă staţi aproape toată ziua în casă şi suferiţi de insomnie, ar fi bine să încercaţi să petreceţi un pic mai mult timp afară — sau cel puţin să lăsaţi să intre în timpul zilei cât mai multă lumină şi să faceţi întuneric în dormitor noaptea. Veţi constata, probabil, că zilele mai luminoase vă aduc un somn mai bun noaptea.
[Notă de subsol]
^ par. 4 Studiul a inclus două grupuri de control: unul format din 10 tineri, iar celălalt din 10 vârstnici sănătoşi, care locuiau în aceeaşi casă de sănătate cu vârstnicii ce aveau insomnie.