Salt la conţinut

Salt la cuprins

Băncile de seminţe — o cursă contra cronometru

Băncile de seminţe — o cursă contra cronometru

Băncile de seminţe — o cursă contra cronometru

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

VIAŢA noastră depinde de plante. Ele ne asigură hrană şi îmbrăcăminte. Din ele obţinem combustibil, materiale de construcţii şi medicamente care ne pot salva viaţa. Şi viaţa mamiferelor, a păsărilor şi a insectelor depinde de ele. Însă, după părerea unor cercetători, în următorii 50 de ani s-ar putea să dispară un sfert dintre plantele lumii. În această cursă contra cronometru s-a iniţiat un proiect de avangardă: Millennium Seed Bank (Banca de Seminţe a Mileniului).

Aclamată drept „Arca lui Noe pentru plante“ şi „o poliţă de asigurare pentru planetă“, clădirea, în valoare de 120 de milioane de dolari, aflată în sudul Angliei, va fi depozitul a sute de milioane de seminţe strânse de la cele mai ameninţate specii de plante de pe glob.

Ce este o bancă de seminţe?

V-aţi depus vreodată bunurile de valoare la o bancă pentru a fi păstrate în siguranţă până când aţi fi avut nevoie de ele? O bancă de seminţe îndeplineşte aceeaşi funcţie pentru plante. Este o metodă simplă şi economică de a păstra toate plantele cu seminţe, de la cel mai subţire fir de iarbă până la cel mai înalt copac. Odată depozitate, seminţele nu mai necesită prea multă atenţie. Majoritatea nici nu ocupă prea mult spaţiu. Într-un mic flacon se pot pune un milion de seminţe de orhidee! În cazul altor numeroase specii de plante, într-un borcan obişnuit de murături încap cam tot atâtea seminţe câţi locuitori are un oraş. După ce sunt supuse unui tratament special, aceste potenţiale plante noi pot fi păstrate în siguranţă zeci de ani, ba chiar secole, un timp mult mai îndelungat decât ar putea ele supravieţui în mediul lor, fără intervenţia omului.

Băncile de seminţe nu sunt de dată recentă, ele fiind folosite în trecut mai ales pentru plantele cultivate în scop comercial. În 1974, oamenii de ştiinţă de la Grădina Botanică Regală din Kew, o suburbie a Londrei, au început să studieze posibilităţile de conservare a seminţelor de plante sălbatice la filiala lor de la Wakehurst Place, din comitatul Sussex. După ce au depozitat 4 000 de specii de plante din întreaga lume, ei au înţeles că, dacă doreau să evite dispariţia plantelor şi a habitatelor acestora la scară mondială, aveau nevoie de o clădire mult mai mare. Prin urmare, în 1998, pe terenul de la Wakehurst Place s-a început construirea unei bănci de seminţe mult mai mari, sub patronajul Grădinii Botanice Regale din Kew.

Atingerea obiectivelor

Chiar mai înainte de încheierea lucrărilor, primul obiectiv a fost ca până în anul 2000 să se depoziteze seminţe ale tuturor plantelor care cresc în Marea Britanie: arbori, muri, graminee, arbuşti şi flori ce cresc necultivate. Dintre cele 1 440 de specii autohtone, 317 sunt ameninţate cu dispariţia. În banca grădinii botanice de la Kew se găseau deja depozitate 579 de specii, iar o echipă alcătuită din peste 250 de botanişti profesionişti şi amatori a străbătut ţara în lung şi-n lat în căutarea celorlalte specii. Cei mai entuziaşti s-au căţărat pe munţi, au coborât pante abrupte, au traversat cu mare greutate ape reci ca gheaţa, şi asta pentru a ajunge la plantele greu de găsit. Ei s-au încadrat în termenul limită propus, nereuşind să strângă seminţe doar de la câteva exemplare rare.

Începând din anul 2000, obiectivul principal este strângerea şi depozitarea în bancă a unei zecimi dintre plantele cu seminţe din întreaga lume, adică a peste 24 000 de specii, mai ales a celor care cresc în ţările cu climă uscată. Termenul limită pentru atingerea acestui obiectiv este anul 2010. O cincime din populaţia lumii trăieşte în regiunile aride, unde temperaturile sunt foarte ridicate. Viaţa acestor oameni depinde în totalitate de plante, însă, în fiecare an, zone întinse devin deşerturi. La începutul anului 1997, în unele ţări s-au pornit expediţii de strângere a seminţelor, iar, până în februarie 2001, „vânătorii“ de seminţe de la grădina botanică din Kew au strâns 300 de milioane de seminţe din 122 de ţări, ceea ce înseamnă că mai trebuie să se strângă pentru bancă seminţe de la aproape 19 000 de specii de plante.

Depozitarea seminţelor

De mult timp grădinarii şi agricultorii strâng seminţe şi le depozitează. Însă seminţele depozitate în Millennium Seed Bank sunt tratate ca să poată trăi cu mult peste durata lor obişnuită de viaţă. Secretul constă în modul în care sunt uscate şi îngheţate.

După ce sunt strânse suficient de multe seminţe, ele sunt separate de restul materialelor adunate împreună cu seminţele şi sunt puse la uscat în saci de hârtie sau de pânză ori chiar în sticle de băuturi răcoritoare. Această etapă are loc înainte ca seminţele să fie trimise în Marea Britanie. În paralel, cei care au cules seminţele pun la presat câteva exemplare ale plantei respective, pentru ca la Kew seminţele să poată fi identificate cu exactitate; ei menţionează şi locul unde au fost găsite, apelând în acest sens la sateliţii de navigaţie.

Când sosesc la Wakehurst Place, seminţele trec obligatoriu prin trei etape: două etape de uscare şi o etapă intermediară de curăţare. Puse mai întâi într-o încăpere cu o umiditate relativă scăzută, apoi în alta cu o umiditate şi mai scăzută — în ambele aerul fiind mai uscat decât în majoritatea deşerturilor —, cantitatea de apă din seminţe se reduce de la 50% la aproximativ 5%. Aceste etape sunt necesare pentru ca seminţele să nu fie distruse când sunt îngheţate şi pentru a le încetini procesele biologice până aproape de încetarea funcţiilor vitale, stare în care pot rămâne foarte mult timp. Înainte de a fi depozitate, se va face un test cu raze X câtorva seminţe ca să se vadă dacă sunt sănătoase sau dacă au fost cumva atinse de insecte. Alte câteva seminţe sunt testate pentru a se vedea dacă vor germina. De fapt, la fiecare 10 ani, se iau câteva probe care vor fi dezgheţate ca să se vadă dacă seminţele sunt încă viabile. În cazul în care mai puţin de trei sferturi din ele germinează, va trebui să se adune alte seminţe.

Cercetătorii sunt interesaţi în principal de cunoaşterea modului în care se comportă seminţele la depozitarea de durată şi de înţelegerea procesului de germinare după ce stau un timp îngheţate. În cele din urmă, seminţele sunt puse în borcane de sticlă închise ermetic şi sunt duse în una dintre cele două camere frigorifice, aflate într-un mare subsol de beton. Aici borcanele sunt aşezate în mod ordonat pe rafturi, şi astfel seminţele îşi încep lungul lor somn la o temperatură de –20°C.

Dă oare rezultate această metodă de conservare? Cu siguranţă că da! Cu câţiva ani în urmă, când s-au testat 3 000 de seminţe de la diferite plante, depozitate în bancă de zece ani, 94% dintre ele au germinat.

Seminţele câtorva specii au ridicat însă unele probleme. E vorba despre seminţele care mor dacă conţinutul lor de apă scade prea mult. Printre acestea putem aminti unele seminţe de stejar (Quercus), seminţele arborelui de cacao (Theobroma cacao) şi cele ale arborelui de cauciuc (Hevea brasiliensis). Dacă sunt îngheţate în timp ce au încă apă mor, deoarece apa când îngheaţă îşi măreşte volumul şi fisurează pereţii celulari. Oamenii de ştiinţă caută metode prin care să depăşească această problemă. O soluţie ar fi să se extragă embrionul seminţei, care apoi să fie imediat uscat şi depozitat în azot lichid, la temperaturi extrem de scăzute.

Cine va beneficia de toate acestea?

La fel ca o bancă propriu-zisă, Millennium Seed Bank efectuează „plăţi“. Unele probe de seminţe sunt utilizate în cercetare. Un sfert dintre medicamente sunt obţinute din plante, însă patru cincimi din flora lumii n-au fost încă studiate. Cine ştie ce noi remedii medicale aşteaptă să fie descoperite! De la o specie mediteraneană de bob (Vicia faba) s-a extras o proteină care coagulează sângele, iar cu ajutorul ei se pot depista boli de sânge rar întâlnite la om. Probabil că se vor descoperi şi noi alimente, combustibili sau fibre.

Porţile băncii sunt deschise oamenilor de ştiinţă din alte ţări care vin să înveţe tehnicile de depozitare a seminţelor şi secretele germinării acestora, pentru ca la întoarcere să poată înfiinţa bănci de seminţe în ţările lor. Ţările care furnizează seminţe băncii din Marea Britanie păstrează o parte destul de mare din ele şi vor beneficia în egală măsură de toate foloasele şi profiturile obţinute din cercetare.

Având aceste probe de seminţe utilizate pentru a restabili terenurile degradate şi a mări rezervele de specii de plante aflate în pragul dispariţiei, oamenii speră ca prin tehnicile de conservare folosite să poată schimba situaţia florei lumii ce dispare într-un ritm rapid şi a numeroaselor forme de viaţă care depind de aceste plante.

Cum se va încheia această cursă?

Nimeni nu poate nega că situaţia cu care se confruntă omenirea este gravă. Roger Smith, coordonatorul departamentului de conservare a seminţelor de la Kew, ne oferă trei motive care au stat la baza acestui proiect: „Primul ar fi că are o aplicabilitate imediată. Ştim oare atât de multe lucruri despre fiecare plantă încât, dacă vreuna dispare, ştim şi ce am pierdut, asta dacă ne gândim la posibilele utilizări ale plantei respective în domeniul alimentar sau medical? Al doilea ar fi chiar «reţeaua vieţii». Imaginaţi-vă că toate speciile de pe glob formează o plasă şi fiecare specie este un nod al ei. Câte noduri aţi putea tăia, iar plasa să mai poată fi folosită? Al treilea şi cel mai puternic motiv este cel legat de «administrarea» acestei reţele. Are dreptul actuala generaţie să le răpească generaţiilor viitoare posibilităţile de alegere nelăsându-le şi lor speciile pe care le-a moştenit?“

Se întrezăresc însă probleme covârşitoare. Iată ce declară Steve Alton, coordonatorul proiectului: „Poţi avea toate seminţele din lume, dar, dacă nu există habitatul în care să le semeni, ce sens mai are să le depozitezi“. Vor putea fi salvate toate speciile care dispar? Va putea fi administrată cu simţul răspunderii planeta noastră?

Putem răspunde plini de încredere în mod afirmativ la aceste întrebări. Iată ce ne promite Creatorul: „Semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da roadele şi cerurile îşi vor trimite roua; şi toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia“. — Zaharia 8:12.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 25]

UNA DINTRE MULTELE BĂNCI

Banca de la Kew este doar una dintre cele 1 300 de bănci de seminţe de pe întregul glob, ocupate din plin cu păstrarea seminţelor în camere frigorifice. Steve A. Eberhart, directorul Laboratorului Naţional de Depozitare a Seminţelor din Colorado, descrie această bancă drept un fel de „Fort Knox* pentru plante“.

* Fort Knox este o bază militară care în prezent funcţionează ca trezorerie a Statelor Unite ale Americii.

[Legenda fotografiilor

Proiectul Millennium Seed Bank

[Chenarul de la pagina 26]

LUÂND DIN FONDUL GENETIC

O sarcină importantă a băncilor de seminţe este aceea de a strânge diverse soiuri de plante cultivate şi de plante înrudite cu ele. Astfel se formează un fond genetic din care se poate lua material genetic pentru combaterea unor noi boli sau a unor dăunători ce distrug cultura respectivă. Prin încrucişare selectivă, oamenii de ştiinţă pot îmbunătăţi producţia, precum şi valoarea nutritivă şi rezistenţa la boli şi la insecte a plantelor cultivate. Acest fond genetic devine din ce în ce mai important.

Pe întregul glob, peste 90% din necesarul de calorii al omenirii este asigurat în prezent de numai 103 specii de plante, iar mai bine de jumătate din aportul mondial de energie provine doar de la trei plante de cultură importante: orezul, grâul şi porumbul. De ce constituie acest lucru o problemă?

Când un tip de cultură larg răspândit prezintă aceleaşi caracteristici genetice, devine vulnerabil în faţa unei singure boli sau a unui singur dăunător. Cel mai cunoscut exemplu care ilustrează cât de periculoasă e uniformitatea genetică este cel din Irlanda anilor ’40 ai secolului al XIX-lea. În vremea aceea, întreaga recoltă de cartofi a fost compromisă din cauza manei cartofului (Phytophthora infestans). Această ciupercă a declanşat Marea Foamete, cum a fost numită uneori, şi a dus la moartea a 750 000 de oameni.

[Chenarul de la pagina 27]

DIVERSITATEA AMENINŢATĂ

Cu ocazia Celui de-al XVI-lea Congres Internaţional Botanic, ţinut în Statele Unite, dr. Peter H. Raven le-a adresat delegaţilor prezenţi următorul avertisment: „Pe la mijlocul secolului [al XXI-lea] s-ar putea să dispară sau să fie pe cale de dispariţie nu mai puţin de 100 000 de specii de plante din totalul estimat la 300 000 de specii“. Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) arată că deja s-a înregistrat o pierdere „substanţială“ în ce priveşte diversitatea plantelor de cultură. Principala ameninţare pentru diversitatea plantelor vine dintr-o direcţie la care nimeni nu s-ar fi aşteptat.

Raportul FAO făcea următoarea precizare: „În zilele noastre, principala cauză a pierderii diversităţii genetice o constituie agricultura modernă, comercială, practicată pe scară tot mai largă. În urma introducerii a noi soiuri de plante cultivate s-a ajuns, în general neintenţionat, la înlocuirea — ba chiar la pierderea — soiurilor tradiţionale foarte variate cultivate de agricultori“.

În China, în 1949 se cultivau aproape 10 000 de soiuri de grâu. Azi se cultivă mai puţin de 1 000 de soiuri. În Statele Unite, în ultimii 100 de ani au dispărut aproape 6 000 de soiuri de mere şi se pare că au dispărut şi 95% dintre soiurile de varză şi 81% dintre soiurile de roşii.

O altă cauză a dispariţiei unor plante cultivate o constituie conflictele armate, agricultorii fiind nevoiţi să-şi abandoneze pământurile pentru mai mulţi ani, ceea ce duce la dispariţia soiurilor de plante cultivate pe plan local. Iată ce a precizat UNESCO Courier: „Războaiele . . . au afectat toate ţările de pe coasta vestică a Africii, unde se cultivă orez din timpuri străvechi. Această regiune reprezintă principala sursă pentru diversitatea genetică a orezului african (Oryza glaberrima), care . . . în prezent poate fi încrucişat cu orezul asiatic, una dintre principalele plante cultivate din lume. Dacă această plantă africană, prea puţin studiată, va fi distrusă de războaiele din regiune . . ., întreaga lume va fi afectată“.

Mai sigură decât băncile de seminţe

John Tuxill, cercetător la Worldwatch Institute, a lansat următorul avertisment: „Suntem tot mai abili în a manevra genele, însă numai natura le poate crea. Dacă dispare o plantă ce are caracteristici genetice unice, nu mai există nici o cale de a o recupera“. Prin urmare, se investesc milioane de dolari pentru păstrarea seminţelor la loc sigur în aceste bănci de seminţe.

Însă mult mai sigură este promisiunea făcută de Creatorul seminţelor, aceste miraculoase pachete compacte. Cu mult timp în urmă, el ne-a dat următoarea asigurare: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul“. — Geneza 8:22.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Strângerea seminţelor în Burkina Faso

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Depozitarea seminţelor la temperaturi sub zero grade Celsius

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un botanist din Kenya învaţă cum să verifice conţinutul de apă din seminţe

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 24–27]

Toate imaginile de la paginile 24–27: The Royal Botanic Gardens, Kew