Comori din portul perlelor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

BROOME-ul este un orăşel situat în nord-vestul Australiei, fiind înconjurat de oceane de nisip şi de apă. Spre sud-est, Marele Deşert de Nisip se întinde până în centrul Australiei. Spre vest, apele Oceanului Indian ajung să ude coastele Africii. Asupra acestui colţ nord-vestic al continentului se abat adesea uragane.

Cândva, în apele tropicale ce scaldă coasta pe care se află oraşul se găseau atât de multe bancuri de stridii, încât Broome-ul ajunsese cunoscut drept Portul Perlelor. În istoria bogată şi plină de culoare a oraşului se vorbeşte despre piraţi, sclavi şi „baroni“ ai perlelor.

Descoperirea făcută de un corsar

Deşi olandezul Dirck Hartog a explorat în 1616 aceste ţărmuri îndepărtate, coasta vestică a Australiei a rămas oarecum învăluită în mister până în anul 1688. În acest an, englezul William Dampier, scriitor, artist şi corsar, care se afla la bordul corabiei-pirat Cygnet (Mica Lebădă), a ajuns întâmplător pe acest ţărm. La întoarcerea sa acasă, Dampier a publicat o lucrare despre această călătorie. Cuvintele şi desenele lui au stârnit atât de mult imaginaţia conaţionalilor săi, încât Marina Regală i-a dat o corabie şi l-a trimis într-o călătorie de explorare a Noii Olande, cum era cunoscută pe atunci Australia.

Expediţia efectuată de Dampier la bordul corabiei Roebuck a fost considerată un eşec. Nu s-a descoperit nici un teritoriu nou, iar călătoria s-a încheiat când corabia putredă s-a făcut bucăţi şi s-a scufundat. Dampier a scăpat cu viaţă, iar, în consemnările sale despre această călătorie, el a menţionat descoperirea scoicilor perliere.

Clădite pe sânge şi nasturi

A trebuit să treacă 160 de ani până când cineva să înţeleagă cât de valoroasă era descoperirea lui Dampier. În 1854, în zona căreia Dampier îi pusese numele Shark Bay (Golful Rechinilor) au început să fie adunate perle, însă această activitate riscantă nu s-a bucurat de un succes deplin. Între timp, în apele unui golf din apropiere (Nichol Bay) s-a descoperit uriaşa stridie Pinctada maxima. Din cochilia ei, mare cât o farfurie, se obţinea cel mai bun sidef din lume — material foarte căutat pentru fabricarea nasturilor.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, din bancurile de stridii din apropierea Broome-ului s-a expediat anual în Anglia sidef în valoare de aproximativ 140 000 de lire sterline. Deşi s-au găsit multe perle valoroase în scoici, aceste pietre semipreţioase n-au constituit decât o sursă suplimentară de venit. Primii „baroni“ ai perlelor s-au îmbogăţit în principal din scoicile adunate — bogăţii care în mare parte au fost câştigate cu sânge.

La început, „baronii“ perlelor i-au convins cu vorbe dulci sau chiar i-au obligat pe aborigeni să se scufunde după perle, muncă pe care aceştia au ajuns în scurt timp s-o stăpânească bine. Însă scufundarea după perle era periculoasă şi mulţi scufundători şi-au pierdut viaţa înecându-se sau fiind ucişi de rechini. Mulţi alţii au murit din cauza condiţiilor mizere în care erau obligaţi de patroni să muncească. Pentru a avea mai multă mână de lucru din rândul populaţiei aborigene, au fost aduşi scufundători din Malaysia şi Java. Când bancurile de stridii aflate la mică adâncime au fost epuizate, s-a trecut la bancurile de la adâncimi mai mari, iar pentru scufundare se folosea o mască de scafandru inventată de puţin timp.

Asupra „Sodomei şi a Gomorei“ se abate falimentul

Flota de pescuit perle a oraşului Broome a devenit o adevărată armadă, fiind alcătuită din peste 400 de bărci. Cultura asiatică s-a amestecat cu cea europeană şi cu cea aborigenă, formând un conglomerat unic, care, de cele mai multe ori, nu era guvernat de nici o lege. Un culegător de perle a descris foarte bine climatul social al vremii astfel: „Broome-ul [era] o comunitate de oameni bogaţi, păcătoşi şi toleranţi asemănată deseori de preoţi cu Sodoma şi Gomora, fapt care era însă privit mai degrabă ca un omagiu adus progresului civic decât ca un avertisment al unei viitoare pedepse divine“.

 Dar, după izbucnirea primului război mondial, piaţa mondială a sidefului a căzut, iar Broome-ul a ajuns dintr-o dată la faliment. Industria a mai cunoscut o scurtă perioadă de înflorire între cele două războaie mondiale, însă, după încheierea celui de-al doilea război mondial, Broome-ul a primit o altă lovitură. Se inventaseră materialele plastice, iar nasturii de plastic au dus imediat la scăderea cererii de sidef.

Producerea „diamantelor adâncurilor“

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o delegaţie australiană a vizitat fermele din golful Ago (Japonia), unde se creşteau perle de cultură. Aici, Kokichi Mikimoto pusese la punct metoda cultivării perlelor, introducând artificial nisip în stridii. În cartea Port of Pearls se spune că Mikimoto le-ar fi zis australienilor că, „fiind mai mare, în stridia australiană din apele lor calde puteau fi crescute perle mai frumoase“. Sfatul lui a fost urmat, iar prin anii ’70 se obţineau cu ajutorul stridiilor australiene unele dintre cele mai mari şi mai valoroase perle de cultură.

În timp ce perlele de cultură crescute în multe ţări din lume pot ajunge să aibă 11 milimetri în diametru, perlele din Marea Sudului pot ajunge până la 18 milimetri. Un singur şirag de perle mari poate valora mai mult de 500 000 de dolari. Nu este de mirare că aceste pietre semipreţioase sferice sunt numite „diamantele adâncurilor“!

[Legenda fotografiilor de la paginile 14, 15]

William Dampier

Scafandru care culege stridii cu perle în apele ce scaldă coasta nordică a Broome-ului

Expert care scoate o perlă dintr-o stridie

O corabie originală, restaurată pentru a se putea naviga cu ea

Perlele au diverse culori (fotografie mărită)

[Provenienţa fotografiilor]

William Dampier: cu permisiunea National Library of Australia – Rex Nan Kivell Collection, NK550; scafandru: © C. Bryce – Lochman Transparencies; şirag de perle şi expert: prin amabilitatea Department of Fisheries WA, J. Lochman; corabie: prin amabilitatea Department of Fisheries WA, C. Young; perle în prim-plan: prin amabilitatea Department of Fisheries WA, R. Rose