O vizită în oraşul aurului negru

REDARE

O vizită în oraşul aurului negru

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

PROBABIL că n-aţi auzit niciodată de oraşul brazilian Ouro Prêto. Însă, în secolul al XVIII-lea, populaţia lui era de trei ori mai mare decât cea a oraşului New York, iar din veniturile lui cândva s-a reclădit oraşul Lisabona, din Portugalia, care fusese distrus până în temelii de un cutremur. În 1980, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a inclus Ouro Prêto pe Lista patrimoniului mondial, care în prezent cuprinde aproape 700 de locuri de o valoare culturală şi naturală deosebită. Dar de ce s-a acordat oraşului Ouro Prêto acest statut? Să trecem în revistă istoria acestui oraş remarcabil.

Apă aducătoare de aur

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, o mulţime de exploratori portughezi, numiţi bandeirantes, au cercetat Brazilia în căutare de noi terenuri, de sclavi amerindieni şi de aur. Una dintre expediţii a pătruns în interiorul continentului până la muntele Itacolomi. Aici, Duarte Lopes s-a îndreptat spre un pârâu să-şi potolească setea. El a luat apă în castronelul său de lemn şi a băut. Apoi a observat în castron nişte pietricele negre.

Lopes i-a vândut pietricelele unui prieten, care, bănuind că ar fi valoroase, le-a trimis guvernatorului statului Rio de Janeiro. Examinând pietrele, guvernatorul a descoperit că era vorba de aur de cea mai bună calitate, acoperit de un strat negru şi subţire de oxid de fier. Dar de unde venea acest aur? Îndată ce Lopes a descris muntele Itacolomi au şi început căutările. În 1698, bandeirante-ul Antônio Dias de Oliveira a descoperit muntele de unde provenea aurul. Căutătorii de aur s-au năpustit spre o tabără din apropierea locului unde fusese descoperit aurul, tabără care mai târziu avea să se cheme Vila Rica. În scurt timp, Vila Rica a ajuns să aibă 80 000 de locuitori. Cu timpul, a devenit capitala statului Minas Gerais, schimbându-şi numele în Ouro Prêto, care înseamnă „aur negru“.

Aurul negru devine roşu

Între anii 1700 şi 1820, prospectorii au extras 1 200 de tone de aur — 80% din aurul obţinut în întreaga lume la acea vreme. Dar unde se ducea tot acest aur? Aurul extras era topit şi turnat în lingouri la Casa dos Contos, adică la Casa de Bătut Monede. După aceea, o cincime din aur, care reprezenta taxele percepute de familia regală a Portugaliei, ajungea în trezoreria Coroanei.

Coloniştii s-au opus plătirii taxelor. Printre aceştia s-a numărat şi Felipe dos Santos, care i-a incitat pe mineri, pe soldaţi şi pe oamenii bisericii la revoltă împotriva Coroanei portugheze. Însă portughezii au ripostat. În 1720, dos Santos a fost spânzurat, iar trupul lui a fost târât de cai pe străzile oraşului. Minerii s-au întors la mină, iar taxele au continuat să crească.

Însă această acţiune n-a oprit decât pentru o vreme revolta. În acelaşi secol s-a ridicat Joaquim da Silva Xavier, supranumit şi Tiradentes, care înseamnă „Cel ce scoate dinţi“ — o aluzie la una dintre ocupaţiile sale. El făcea parte dintr-un grup de poeţi, jurişti şi militari din Ouro Prêto care obişnuiau să se adune în casa părintelui Toledo. La început, conversaţiile lor au fost în mare parte tachinări filozofice, dar după un timp s-au transformat în discuţii politice, dezbătând evenimentele din acele vremuri: coloniile nord-americane ale Marii Britanii îşi câştigaseră independenţa, iar Franţa îşi decapitase regii. Apoi, când toţi au început să discute în şoaptă despre împovărătoarele cerinţe ale Coroanei portugheze, discuţiile au căpătat un caracter de revoltă. Regina Portugaliei, Dona Maria I, îi avertizase pe rebeli că avea să li se taie capul. În pofida acestor avertismente, în 1788, Tiradentes, pe atunci sublocotenent, a trecut în fruntea mişcării Inconfidência Mineira, adică a Răscoalei Statului Minas Gerais.

Un spion a dezvăluit numele conspiratorilor. Aceştia au fost arestaţi unul câte unul şi trimişi să moară în Africa. Tiradentes a zăcut într-o temniţă umedă din Rio de Janeiro, fiind spânzurat şi decapitat la 21 aprilie 1792. Capul lui Tiradentes a fost pus la vedere pe un stâlp din piaţa oraşului Ouro Prêto, iar fiecare dintre cele patru membre ale sale a fost ţintuit pe câte un stâlp de-a lungul unor drumuri. O vreme, această acţiune i-a descurajat pe cei ce ar fi îndrăznit să se răzvrătească. Însă, după trei decenii, în 1822, Brazilia şi-a câştigat independenţa, scăpând de sub dominaţia Portugaliei.

Comori ale artei, istoriei şi religiei

În timp, aurul de la Ouro Prêto s-a epuizat, iar oraşul şi-a pierdut din importanţă. S-au păstrat totuşi obiecte şi alte vestigii ca mărturie a istoriei oraşului. Unele dintre acestea pot fi văzute azi la Muzeul Inconfidência, din Praça Tiradentes. În trecut, în clădirea care adăposteşte muzeul au funcţionat primăria şi apoi o închisoare; acum însă aici se păstrează vii unele amintiri legate de arta şi de istoria oraşului, precum şi de evenimentele tragice petrecute în aceste locuri.

Printre exponate se pot vedea ordinul de execuţie a lui Tiradentes emis de Dona Maria I şi bucăţi din stâlpul pe care a fost spânzurat acesta. Sub lespezi de piatră aranjate în şir ca paturile dintr-un dormitor se află îngropate rămăşiţele câtorva dintre tovarăşii lui Tiradentes care au luat parte la conspiraţie. La un etaj sunt expuse obiecte de mobilier şi decoraţiuni interioare din perioada antică, colonială şi imperială.

„Utopia“ iubitorilor de pietre preţioase

Dacă vă îndreptaţi spre partea nordică a Praça Tiradentes veţi ajunge într-un alt loc plin de comori: Palatul Guvernatorului, unde locuiau guvernatorii şi preşedinţii statului. În prezent, aici funcţionează Escola de Minas, o instituţie de învăţământ superior unde se studiază ingineria minieră, geologia şi metalurgia. La muzeul acestei instituţii este expusă în toată splendoarea ei o remarcabilă colecţie alcătuită din 20 000 de mostre provenind de la 3 000 de tipuri de minerale, pietre preţioase, cristale şi, bineînţeles, ouro prêto, adică aur negru.

Azi aurul nu mai constituie o resursă principală a regiunii. Cu toate acestea, aici se extrag şi se prelucrează în continuare acvamarin şi smarald, precum şi topaz imperial galben. Cu aproximativ 50 de ani în urmă, arta tăierii pietrelor preţioase era stăpânită de numai câţiva specialişti. Acum însă există o mulţime de căutători de pietre preţioase, fără să poarte vreo lance, iar în Praça Tiradentes sunt înşirate multe magazine de bijuterii. Proprietarii magazinelor nu numai că vă vor învăţa cum să recunoaşteţi o piatră preţioasă, dar vi-i vor şi prezenta pe cei ce lucrează în atelierele din spatele magazinului la tăierea şi finisarea pietrelor. La rândul lor, muncitorii vor fi încântaţi să vă arate cum se taie o piatră. Acest gest de ospitalitate reflectă sentimentele locuitorilor oraşului, care se consideră privilegiaţi să trăiască într-un oraş cu o istorie fascinantă.

Dacă vă faceţi planuri să vizitaţi Brazilia, includeţi în traseul vostru şi o plimbare prin frumosul oraş Ouro Prêto.

[Harta de la pagina 22]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Ouro Prêto

[Provenienţa hărţii]

[Legenda fotografiei de la paginile 22, 23]

După înlăturarea oxidului de fier, pietrele negre s-au dovedit a fi pepite de aur

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Ouro Prêto, cu muntele Itacolomi în fundal

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Muzeul Inconfidência, din Praça Tiradentes

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

Acvamarin, topaz imperial galben şi smarald

[Provenienţa fotografiei]

Pietrele preţioase: Brasil Gemas, Ouro Preto, MG

TREZIŢI-VĂ!