Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Halloween Aş dori să clarific un lucru din articolul vostru „Sărbători populare: Simple distracţii inofensive?“ (8 octombrie 2001). Aici aţi menţionat sărbătoarea „Noaptea lui Guy Fawkes“, cunoscută în Marea Britanie şi ca noaptea focurilor în aer liber. Cu siguranţă, creştinii trebuie să evite această sărbătoare. Este o sărbătoare politică, ce glorifică execuţia unui bărbat. Însă, chiar dacă data sărbătorii (5 noiembrie) este apropiată de data Halloween-ului şi chiar dacă există câteva similitudini între noaptea focurilor în aer liber şi Halloween, ea nu ţine de Halloween, care este o sărbătoare spiritistă.

P. B., Marea Britanie

„Treziţi-vă!“ răspunde: Halloween-ul a fost dat ca exemplu de obicei popular cu origini respingătoare. Sărbătoarea Felinarelor din Taiwan şi Noaptea lui Guy Fawkes au fost menţionate ca sărbători „asemănătoare“ într-o anumită privinţă cu Halloween-ul. Însă noi n-am dorit să lăsăm să se înţeleagă că vreuna dintre aceste sărbători ţine de Halloween sau că are origini similare. Totuşi, având în vedere asemănarea lor cu Halloween-ul — o sărbătoare ce are în mod clar implicaţii spiritiste —, este bine ca cititorii să vadă care e originea acestor sărbători când decid să ia sau nu parte la ele.

Vă mulţumesc pentru că aţi arătat legătura dintre Halloween şi ocultism. Oamenii consideră această sărbătoare drept o distracţie inofensivă, dar unii au avut mari probleme din cauza ei. Copiii care cutreieră străzile în acea noapte se pot accidenta sau pot primi bomboane stricate. O fetiţă din cartierul meu a trebuit să fie dusă de urgenţă la spital. Unii adolescenţi privesc Halloween-ul ca pe o ocazie de a bate străzile şi de a distruge locuinţele oamenilor. O doamnă bine intenţionată le-a oferit copiilor bomboane, pentru ca apoi să constate că generozitatea ei a avut un efect contrar: un copil a minţit acuzând-o pe nedrept că i-ar fi dat o bomboană stricată. Cu toate acestea, Halloween-ul rămâne în continuare o mare sărbătoare în cartierul meu. Sper ca toţi vecinii mei să citească aceste articole excelente.

G. H., Statele Unite

Jucării Vă mulţumesc pentru ştirea „Prea multe jucării“, apărută la rubrica „Lumea în obiectiv“ (8 octombrie 2001). Am o fetiţă de un an şi 3 luni. Înainte avea în camera ei patru cutii pline cu jucării. De obicei împrăştia toate jucăriile şi nu reuşea să se hotărască cu care dintre ele să se joace. Când tata mi-a arătat articolul din revista Treziţi-vă!, l-am citit imediat şi am redus numărul jucăriilor la o jumătate de cutie. Acum fetiţa mea se joacă din nou cu plăcere cu jucăriile ei.

P. G., Germania

Leif Eriksson Vreau să vă mulţumesc pentru articolul „Leif Eriksson — A descoperit el America?“ (22 septembrie 2001). La ora de istorie am învăţat despre Columb. Când profesorul ne-a zis că America a fost descoperită de Cristofor Columb, eu am ridicat mâna şi am spus că am citit undeva cum că Leif Eriksson ar fi descoperit-o cu 500 de ani înaintea lui Columb. Am făcut cercetări suplimentare şi am tipărit la imprimantă şi alte articole despre Columb apărute în Treziţi-vă! Profesorul meu le-a citit cu atenţie şi a fost impresionat de ceea ce găsisem.

M. D., Germania

Citirea Bibliei Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . Ce să fac pentru ca citirea Bibliei să fie mai plăcută?“ (22 august 2001). Întotdeauna am crezut că trebuie să fie plictisitor să citeşti Biblia şi că niciodată n-aş putea citi o carte atât de groasă. Dar după ce am citit acest articol m-am apucat să citesc Biblia şi am descoperit că e o carte foarte interesantă. Acum citesc cu regularitate din ea.

M. S., Germania