Salt la conţinut

Salt la cuprins

Protejaţi-vă auzul!

Protejaţi-vă auzul!

Protejaţi-vă auzul!

„Peste 120 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de hipoacuzie debilitantă.“ — Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

CAPACITATEA noastră de a auzi este un dar care merită să fie preţuit. Totuşi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ea se diminuează. Societatea modernă, cu numeroasele şi variatele sunete şi zgomote pe care le generează, accelerează, după cât se pare, acest proces. Un renumit expert de la Institutul Central pentru Surzi din St. Louis (Missouri, SUA) a remarcat: „Circa 75% dintre cazurile de pierdere a auzului înregistrate în rândul americanilor nu sunt cauzate doar de procesul îmbătrânirii, ci şi de felul în care este protejat auzul în timpul vieţii“.

Chiar şi o scurtă expunere la sunete puternice poate dăuna structurilor fragile din urechea internă. Totuşi, foarte adesea, pierderea auzului este o consecinţă a „cumulării efectelor unui loc de muncă zgomotos, precum şi ale hobbyurilor şi ale activităţilor recreative zgomotoase“, a spus Margaret Cheesman, medic orelist. Ce puteţi face ca să vă protejaţi auzul? Pentru a afla răspunsul, este util să ştiţi câte ceva despre simţul auzului.

Sunetele pe care le auzim

Mediul în care trăim pare să devină tot mai zgomotos. În fiecare zi, auzul multora dintre noi este supus la sunete persistente, de diverse intensităţi, de la zgomotul maşinilor, al autobuzelor şi al camioanelor de pe stradă la zgomotul puternic şi neîntrerupt al maşinilor-unelte de la locul de muncă.

Uneori agravăm situaţia dând mai tare volumul aparatului la care ascultăm. Un mijloc larg răspândit de a asculta muzică este CD-player-ul portabil sau casetofonul portabil, prevăzute cu căşti. Marshall Chasin, cofondator al Musicians’ Clinics of Canada, a spus că, potrivit studiilor efectuate în Canada şi Statele Unite, numărul tinerilor care îşi pierd auzul deoarece ascultă muzică la căşti la un volum foarte ridicat este în continuă creştere.

Dar când se poate spune despre un sunet că este prea tare? Sunetul se caracterizează în funcţie de trei factori: durata, frecvenţa şi amplitudinea. Durata se referă pur şi simplu la intervalul de timp în care urechea este expusă la un sunet. Frecvenţa, sau tonalitatea, unui sunet, este exprimată în cicluri pe secundă, sau hertzi. Gama de frecvenţe pentru un auz sănătos şi normal este de 20 până la 20 000 de cicluri pe secundă.

Amplitudinea, sau intensitatea, unui sunet se măsoară în decibeli (dB). În timpul unei conversaţii normale, nivelul sunetului este de aproximativ 60 de decibeli. Potrivit celor spuse de audiologi, cu cât o persoană se expune mai mult la un sunet mai mare de 85 de decibeli, cu atât probabilitatea ca aceasta să-şi piardă auzul este mai mare. Cu cât sunetul este mai puternic, cu atât auzul se distruge mai repede. Într-un articol din revista Newsweek se spunea: „Urechea poate suporta două ore fără nici o problemă zgomotul unei maşini de găurit (100 dB), dar nu poate suporta mai mult de 30 de minute zgomotul dintr-un centru pentru jocuri video (110 dB). Fiecare creştere cu 10 decibeli pe scara sunetului reprezintă un zgomot care agresează urechea de 10 ori mai mult“. Testele confirmă că sunetul începe să cauzeze durere fizică la aproximativ 120 de decibeli. Este incredibil că unele aparate stereo pot produce sunete mai mari de 140 de decibeli! — Vezi chenarul aferent articolului.

Pentru a înţelege de ce sunetele puternice pot dăuna auzului, să vedem ce se întâmplă când undele sonore ajung la ureche.

Cum funcţionează aparatul auditiv

Forma pe care o are partea cartilaginoasă a urechii externe, numită auriculă, sau pavilion, este proiectată în aşa fel încât să capteze undele sonore şi să le direcţioneze spre conductul auditiv, pe unde ajung imediat la timpan. În acest moment, undele sonore fac ca timpanul să vibreze; acesta, la rândul său, transmite vibraţia la cele trei oscioare din urechea medie. Apoi, vibraţiile sunt transmise la urechea internă, o cameră umplută cu un lichid şi închisă într-un labirint osos. De aici, vibraţiile se transmit prin lichid la cohlee, acea parte în formă de melc din urechea internă care conţine nişte celule cu cili. Lichidul din cohlee acţionează partea superioară a celulelor cu cili pentru a produce impulsuri nervoase, care pot fi decodificate. Aceste impulsuri sunt apoi transmise la creier, unde sunt decodificate şi interpretate drept sunet.

Sistemul limbic ajută creierul să decidă căror sunete să le acorde atenţie şi pe care să le ignore. De exemplu, o mamă s-ar putea să nu perceapă în mod conştient sunetele obişnuite pe care le face copilul când se joacă, dar va reacţiona imediat la un ţipăt. Faptul că avem două urechi ne ajută să auzim stereo, ceea ce e foarte util. Acest lucru ne permite să identificăm locul de unde vin sunetele. Totuşi, în privinţa sunetelor vorbirii, creierul nu poate să înţeleagă decât un singur mesaj o dată. „Din acest motiv, se afirmă în cartea The Senses, când o persoană vorbeşte la telefon şi ascultă ce i se spune de la capătul celălalt al firului, ea nu mai aude ceea ce se vorbeşte lângă ea.“

Cum este afectat auzul de zgomot

Pentru a ne imagina modul în care sunetele puternice pot dăuna auzului, să luăm următorul exemplu. Un raport asupra siguranţei ocupaţionale compară cilii din urechea internă cu spicele de grâu dintr-un lan, iar sunetul care intră în ureche cu vântul. O adiere uşoară, sau un sunet încet, va mişca vârful spicelor de grâu fără să le producă daune. Totuşi, dacă vântul se intensifică, presiunea exercitată asupra firului de grâu va creşte. O rafală de vânt foarte puternică sau un vânt mai slab ce bate continuu pe o perioadă îndelungată poate provoca grâului daune iremediabile sau chiar îl poate distruge complet.

La fel reacţionează la zgomot şi minusculii şi delicaţii cili din urechea internă. O puternică şi neaşteptată „rafală“ de zgomot poate distruge ţesuturile urechii interne, lăsând cicatrice care pot duce la pierderea permanentă a auzului. În plus, expunerea îndelungată la nivele de zgomot periculoase poate distruge pentru totdeauna delicaţii cili. Odată distruşi, ei nu se mai regenerează. Efectele secundare pot fi tinitusul — ţiuitul sau vâjâitul în urechi ori în cap.

Protejaţi-vă auzul

Deşi ereditatea sau unele accidente neprevăzute pot duce la pierderea auzului, putem lua măsuri de precauţie pentru a ne ocroti preţiosul simţ al auzului. Este bine să cunoaştem dinainte posibilele pericole care ne-ar putea cauza probleme de auz. Un audiolog a spus că „a aştepta să apară o problemă înainte de a trece la acţiune seamănă cu a aplica un ecran solar după ce v-aţi ars deja“.

În general, problema o constituie nu atât ce ascultăm, cât felul cum ascultăm. De exemplu, dacă folosiţi căşti stereo, ar fi bine să reglaţi aparatul la un volum destul de mic pentru a auzi ceea ce se petrece în jurul vostru. În cazul în care aparatul stereo din maşină sau din casă este reglat la un volum atât de mare încât acoperă o conversaţie purtată pe un ton obişnuit, acest lucru ar putea fi un indiciu că sunetul este suficient de tare pentru a vă afecta auzul. Specialiştii avertizează că expunerea timp de două, trei ore la zgomote de 90 de decibeli poate dăuna urechii. Când vă aflaţi în locuri zgomotoase, sunt recomandate antifoane sau alte mijloace de protejare a auzului.

Părinţii nu trebuie să uite că cei mici sunt mai predispuşi la probleme de auz decât adulţii. Nu uitaţi cât de periculoase sunt jucăriile zgomotoase. Chiar şi o morişcă de jucărie poate produce sunete de 110 decibeli!

Urechea este un mecanism fin, mic şi minunat. Cu ajutorul ei putem auzi numeroasele sunete frumoase din lumea înconjurătoare. În mod sigur, acest preţios dar al auzului merită să fie ocrotit!

[Chenarul de la pagina 20]

Nivelul aproximativ de decibeli al unor sunete obişnuite

• Respiraţia — 10 dB

• Şoapta — 20 dB

• Conversaţia — 60 dB

• Traficul la orele de vârf — 80 dB

• Mixerul de alimente — 90 dB

• Un tren în mişcare — 100 dB

• Ferăstrăul cu lanţ — 110 dB

• Un avion în mişcare — 120 dB

• Zgomotul produs de o puşcă — 140 dB

[Chenarul de la pagina 21]

Aveţi probleme cu auzul dacă:

• daţi radioul sau televizorul la un volum mai mare, iar ceilalţi din jur se simt deranjaţi

• în permanenţă îi rugaţi pe ceilalţi să repete ce au spus

• deseori vă încruntaţi, vă aplecaţi şi întoarceţi capul ca să auziţi ce vi se spune

• nu auziţi prea bine ce se spune când sunteţi la o întrunire publică sau când în jur este zgomot, de exemplu la o reuniune sau într-un magazin aglomerat

• deseori le cereţi altora să vă spună ce s-a zis

[Diagrama de la pagina 20]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Auriculul

Cele trei oscioare din urechea medie

Timpanul

Cohleea

Nervi care duc mesaje la creier