Împăcarea ştiinţei cu religia

„Ştiinţa şi religia nu mai sunt considerate incompatibile.“ — The Daily Telegraph, Londra, 26 mai 1999.

ATÂT ştiinţa, cât şi religia, în formele lor cele mai nobile, presupun căutarea adevărului. Ştiinţa a descoperit o lume în care domneşte o ordine magnifică, un univers care conţine indicii clare ale unui proiect inteligent. Adevărata religie dă sens acestor descoperiri arătând că la baza proiectului reflectat de lumea fizică stă capacitatea intelectuală a Creatorului.

„Am constatat că estimările mele legate de ştiinţă sunt enorm de mult îmbogăţite de religie“, a spus Francis Collins, specialist în biologie moleculară. Iată ce a afirmat el în continuare: „Când descopăr ceva despre genomul uman, sunt cuprins de un sentiment de veneraţie faţă de misterul vieţii şi îmi spun: «Oo, numai Dumnezeu ştia asta înainte». E o senzaţie extraordinară, emoţionantă, care mă ajută să-l înţeleg şi să-l preţuiesc pe Dumnezeu şi care mă face să găsesc în cercetarea ştiinţifică mai multă satisfacţie“.

Ce contribuie la împăcarea ştiinţei cu religia?

Căutări nesfârşite

Acceptaţi limitele: Căutările noastre pentru a găsi răspunsuri referitoare la universul, spaţiul şi timpul infinite nu se vor termina niciodată. Biologul  Lewis Thomas a remarcat: „Acest proces nu se va sfârşi niciodată având în vedere că omul e o fiinţă nespus de curioasă, căreia îi place să exploreze, să cerceteze şi să înţeleagă lucrurile. Nu vom găsi niciodată răspuns la întrebările pe care ni le punem. Nu-mi pot imagina un punct terminus, la care, odată ajunşi, toţi să răsufle uşuraţi şi să spună: «Acum am înţeles totul». Acest lucru este peste puterile noastre“.

Nici în privinţa adevărului religios nu există un sfârşit al cunoaşterii. Pavel, unul dintre scriitorii biblici, a spus: „Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos . . .; acum cunosc în parte“. — 1 Corinteni 13:12, Biblia Cornilescu revizuită în 1991.

Cunoaşterea parţială a chestiunilor ştiinţifice şi religioase deopotrivă nu ne împiedică totuşi să  tragem concluzii întemeiate, bazate pe faptele de care dispunem. Nu avem nevoie de o cunoaştere detaliată a originii soarelui pentru a fi absolut siguri că mâine va răsări din nou.

Lăsaţi informaţiile cunoscute să vorbească: În căutarea răspunsurilor trebuie să ne ghidăm după principii sănătoase. Dacă nu aderăm la cele mai înalte norme de stabilire a dovezilor, putem fi uşor induşi în eroare în încercarea de a găsi adevărul ştiinţific şi cel religios. Este realist să admitem că nimeni dintre noi nu poate studia toate informaţiile ştiinţifice existente, care umplu biblioteci întregi. Însă Biblia furnizează o colecţie de învăţături spirituale uşor de cercetat. Biblia se bazează pe informaţii cunoscute. *

Cu toate acestea, în privinţa cunoaşterii, pentru a distinge între fapt şi speculaţie, între realitate şi înşelătorie, atât în ştiinţă, cât şi în religie sunt necesare, în general, eforturi asidue. Aşa cum a sfătuit scriitorul biblic Pavel, trebuie să respingem „contradicţiile a ceea ce se numeşte în mod fals «cunoştinţ㻓 (1 Timotei 6:20). Pentru a pune de acord ştiinţa cu Biblia, trebuie să lăsăm faptele să vorbească de la sine, evitând, aşadar, presupunerile şi speculaţiile şi analizând modul în care fiecare fapt îl susţine şi îl întăreşte pe altul.

De exemplu, când înţelegem că Biblia foloseşte termenul „zi“ cu privire la intervale de timp de diferite durate înţelegem şi că afirmaţiile referitoare la durata celor şase zile de creare din Geneza nu intră neapărat în conflict cu concluzia ştiinţifică potrivit căreia vârsta pământului este de circa patru miliarde şi jumătate de ani. Conform Bibliei, când au început zilele de creare, pământul  exista deja de o perioadă de timp nespecificată. (Vezi chenarul „Au fost zilele de creare de 24 de ore fiecare?“.) Chiar dacă ştiinţa se corectează singură sugerând altă vârstă pentru planeta noastră, afirmaţiile făcute în Biblie rămân în continuare adevărate. În loc să contrazică Biblia, în această situaţie, ca de altfel în multe altele, ştiinţa ne oferă mai degrabă informaţii suplimentare despre lumea fizică, atât cea din prezent, cât şi cea din trecut.

Credinţă, nu credulitate: Biblia ne oferă informaţii despre Dumnezeu şi despre scopurile sale, informaţii care nu se pot obţine din nici o altă sursă. De ce ar trebui să avem încredere în ea? Biblia însăşi ne invită să-i punem la încercare exactitatea. Să ne gândim la autenticitatea ei istorică, la caracterul ei practic, la onestitatea scriitorilor ei şi la integritatea ei. Analizând exactitatea Bibliei, inclusiv a afirmaţiilor de natură ştiinţifică, şi, un lucru şi mai convingător, împlinirea în cele mai mici detalii a sute de profeţii de-a lungul timpului şi în zilele noastre, putem crede cu fermitate că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa în Biblie nu este credulitate, ci o încredere bazată pe dovezi privind exactitatea afirmaţiilor biblice.

Respectaţi ştiinţa, recunoaşteţi valoarea credinţei: Martorii lui Iehova îi invită pe oamenii lipsiţi de prejudecăţi, atât pe cei cu vederi ştiinţifice, cât şi pe cei cu vederi religioase, să caute sincer adevărul în ambele domenii. În congregaţiile lor, Martorii nutresc respectul cuvenit faţă de ştiinţă şi faţă de concluziile ştiinţifice bazate pe dovezi. Însă ei nutresc şi o credinţă profundă că adevărul religios se poate găsi numai în Biblie, care declară deschis şi cu numeroase dovezi că este Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus: „Când aţi primit cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi acceptat nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu“. — 1 Tesaloniceni 2:13.

Bineînţeles, ca şi în ştiinţă, în religie s-au strecurat neadevăruri şi practici greşite. Prin urmare, există o religie adevărată şi o religie falsă. De aceea, mulţi oameni au renunţat la religia tradiţională pentru a deveni membri ai congregaţiei creştine a Martorilor lui Iehova. Ei au fost dezamăgiţi că religiile lor refuză să respingă tradiţiile şi miturile şi să accepte adevărul descoperit şi revelat.

În plus, adevăraţii creştini au un sens real în viaţă, bazat pe o cunoaştere profundă a Creatorului, aşa cum se dezvăluie el în Biblie, şi a intenţiilor sale declarate cu privire la omenire şi la planeta pe care trăim. Martorii lui Iehova au găsit răspunsuri mulţumitoare şi logice, bazate pe Biblie, la întrebări ca: De ce existăm? Încotro ne îndreptăm? Ei vor fi foarte bucuroşi să vă împărtăşească şi dumneavoastră aceste informaţii.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 10]

Au fost zilele de creare de 24 de ore fiecare?

În opinia unor fundamentalişti, istoria preumană se explică prin creaţionism, nu prin evoluţie. Ei afirmă că întreaga creaţie fizică a fost adusă în existenţă, acum 6 000–10 000 de ani, în doar şase zile a câte 24 de ore. Ei promovează astfel o învăţătură nebiblică, ceea ce i-a determinat pe mulţi să ia Biblia în derâdere.

Se poate oare spune că, atunci când foloseşte cuvântul zi, Biblia se referă întotdeauna la un interval de 24 de ore literale? Geneza 2:4 vorbeşte despre „ziua când DOMNUL Dumnezeu a făcut pământ şi ceruri“. Această singură zi le cuprinde pe toate cele şase zile de creare menţionate în Geneza capitolul 1. În Biblie, termenul „zi“ se referă la un interval de timp determinat, care poate cuprinde o mie sau mai multe mii de ani. Astfel putem ajunge la concluzia că zilele de creare menţionate în Biblie au durat mii de ani fiecare. În plus, pământul exista deja când au început zilele de creare (Geneza 1:1). Aşadar, din acest punct de vedere, relatarea biblică este compatibilă cu adevărul ştiinţific. — 2 Petru 3:8.

Vorbind despre afirmaţiile potrivit cărora zilele de creare au avut numai 24 de ore literale, specialistul în biologie moleculară Francis Collins a făcut următoarea remarcă: „În istoria modernă, creaţionismul a cauzat conceputului de credinţă al oamenilor raţionali cele mai mari prejudicii“.

[Chenarul de la pagina 11]

Ocupă ştiinţa o poziţie de superioritate morală?

E lesne de înţeles motivul pentru care religia este respinsă de numeroşi oameni de ştiinţă dacă ne gândim la forţa cu care se opune ea progresului ştiinţific, la reputaţia ei proastă şi la ipocrizia şi cruzimea ce o caracterizează. Profesorul de microbiologie John Postgate a afirmat: „Religiile lumii . . . au adus ororile sacrificiilor umane, ale cruciadelor, ale pogromurilor şi ale inchiziţiei. În lumea modernă, această faţă mai întunecată a religiei a devenit periculoasă, deoarece, spre deosebire de ştiinţă, religia nu e neutră“.

Comparând această faţă întunecată cu presupusa raţionalitate, obiectivitate şi disciplină a ştiinţei, Postgate a spus că „ştiinţa a ajuns să ocupe o poziţie de superioritate morală“.

Dar aşa să fie oare? Răspunsul este negativ. Postgate însuşi a recunoscut că „şi în cercurile ştiinţifice există gelozie, lăcomie, prejudecăţi şi invidie“. El a adăugat că „unii oameni de ştiinţă au recurs la crimă în numele cercetărilor ştiinţifice, cum s-a întâmplat în lagărele din Germania nazistă şi din Japonia“. Când revista National Geographic a numit un reporter să afle cum s-a ajuns ca o fosilă falsă să fie prezentată drept fapt real în paginile ei, reporterul a făcut „o întreagă pledoarie despre discreţia greşit înţeleasă şi încrederea pusă în cine sau în ce nu trebuie, despre conflictele aprinse dintre oameni care insistă asupra propriilor lor opinii, despre tendinţa unora de a părea ceea ce nu sunt, despre confundarea dorinţelor cu realitatea, despre supoziţiile naive, despre greşelile la care este supusă natura umană [şi] despre încăpăţânare, manipulare, calomniere, minciună [şi] corupţie“.

Şi, bineînţeles, ştiinţa este cea care a dat omenirii instrumente de luptă oribile, cum ar fi armele biologice, gazele toxice, rachetele şi bombele aşa-zis inteligente, precum şi bombele nucleare.

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Nebuloasa Furnica (Menzel 3) văzută cu telescopul spaţial Hubble

[Provenienţa fotografiei]

NASA, ESA and The Hubble Heritage Team (STScI/AURA)

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Ştiinţa a descoperit o lume ce poartă amprenta unui proiect inteligent

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Martorii lui Iehova nutresc un profund respect faţă de adevărata ştiinţă şi faţă de credinţa în Biblie