Cel mai lung tunel rutier din lume

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NORVEGIA

DACĂ vrei să vezi fiorduri şi munţi impresionanţi, vino în vestul Norvegiei! Vei rămâne fără cuvinte! În plus, şoselele înguste care şerpuiesc prin aceşti munţi, precum şi mulţimea de tunele constituie o mărturie a ingeniozităţii omului. Recent s-au încheiat lucrările la un nou tunel — o realizare remarcabilă în domeniul ingineriei, care le depăşeşte pe toate celelalte de acest gen. Este vorba de Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume — o autostradă cu o lungime de 24,5 kilometri, săpată în rocă dură! Imaginează-ţi că intri cu maşina în tunel, iar după numai câteva minute deasupra capului ai mai bine de 1 000 de metri de munte!

Dar de ce a fost necesar un tunel atât de lung? Tunelul constituie o parte importantă a principalei căi de legătură dintre Oslo (capitala ţării, situată în est) şi Bergen (aflat pe coasta vestică), cele mai mari oraşe din Norvegia. Şoselele montane care leagă aceste oraşe sunt aproape impracticabile pe timp de iarnă din cauza zăpezii şi a vântului. Prin urmare, era mare nevoie de o nouă rută, una care să poată fi folosită şi pe vreme rea. În 1992, Parlamentul Norvegian a hotărât ca noua autostradă să includă un tunel între micile comune Aurland şi Laerdal. Lucrările au durat cinci ani, iar în noiembrie 2000 tunelul a fost deschis circulaţiei în mod oficial. Cum a fost executată această remarcabilă lucrare inginerească? Câtă siguranţă oferă tunelul? Cum e să circuli cu maşina prin el? Haide să aflăm împreună răspunsul la aceste întrebări.

Problemele din timpul construcţiei

Deşi tunelul leagă comunele Laerdal şi Aurland, muncitorii au început să excaveze simultan din trei locuri. Două echipe au pornit din cele două capete ale tunelului, iar o a treia echipă s-a apucat să sape un tunel de ventilaţie, lung de 2 kilometri, care avea să se intersecteze cu tunelul principal la 6,5 kilometri de la intrarea dinspre Laerdal. Cum au reuşit cele trei echipe să-şi coordoneze lucrările de excavaţie astfel încât să fie sigure că se vor întâlni, chiar în inima muntelui? Pentru a stabili cu exactitate locul de pornire a lucrărilor pentru fiecare echipă s-a apelat la sistemele satelitare de navigaţie, iar direcţia de executare a săpăturilor a fost ţinută cu ajutorul fasciculelor laser. Înaintarea maşinilor de excavat tunele a fost controlată de aceste lasere, găurile forate pentru explozivi fiind astfel poziţionate cu precizie.

Pentru fiecare explozie s-au forat aproximativ 100 de găuri, fiecare gaură având o adâncime de 5,2 metri. Ele au fost umplute cu aproape 500 de kilograme de material exploziv, rezultând aproximativ 500 de metri cubi de rocă dislocată. Pietrişul a fost dus afară cu camioanele. Înainte de a continua operaţiunea de excavare, pereţii şi tavanul tunelului trebuiau consolidaţi. În acest sens s-au folosit ancore de oţel, iar suprafeţele au fost injectate cu beton torcretat, în combinaţie cu plase de armare. Fiecare echipă înainta cu 60–70 de metri pe săptămână. În septembrie 1999 a fost excavată ultima  porţiune, iar cele două echipe care lucrau la tunelul principal s-au întâlnit, cu o abatere de numai 50 de centimetri! După un an şi două luni de la acest eveniment, tunelul a fost dat în folosinţă, conform planificării. Până la acea etapă, tunelul a costat 120 de milioane de dolari.

Cum este asigurată ventilaţia?

Inginerii care proiectează tunele întâmpină mereu probleme când e vorba de asigurarea unei calităţi bune a aerului din tunel. Întrucât călătoria prin Tunelul Laerdal durează aproximativ 20 de minute, este deosebit de important ca aerul să fie suficient de curat pentru a fi respirabil. Cum se realizează acest lucru?

Tunelul de ventilaţie lung de 2 kilometri, aflat la 6,5 kilometri de la intrarea dinspre Laerdal, iese într-o vale din apropiere şi are rol de coş, sau canal de evacuare. Aerul curat este aspirat în tunel la cele două ieşiri, iar aerul poluat este evacuat prin tunelul de ventilaţie, în care sunt instalate două ventilatoare puternice — având împreună o putere maximă de aspirare de 1,7 milioane de metri cubi pe oră. Ventilatoarele pot fi folosite pentru a evacua mai mult aer când tunelul e foarte poluat. Acest sistem de ventilaţie asigură necesarul de aer curat la ieşirea înspre Laerdal a tunelului; trebuia totuşi să se mai facă ceva pentru porţiunea dinspre Aurland, a cărei lungime este mult mai mare. Aşadar, pe tavanul tunelului s-au fixat 32 de ventilatoare mai mici pentru a mări cantitatea de aer împinsă spre tunelul de ventilaţie. Cu toate acestea, întrucât are de parcurs o distanţă mai mare de la intrarea dinspre Aurland până la gura tunelului de ventilaţie, aerul devine din ce în ce mai poluat. Cum putea fi rezolvată această problemă?

Soluţia a constat în construirea unei centrale de purificare a aerului într-un tunel paralel, lung de 100 de metri, situat la 9,5 kilometri de la intrarea dinspre Aurland. Ambele ieşiri ale acestui tunel paralel dau în tunelul principal. Aerul din tunelul principal este deviat în tunelul paralel, unde se extrage până la 90% din praf şi din bioxidul de azot.

Dispunând de acest sistem de ventilaţie şi de centrala de purificare, Tunelul Laerdal poate fi folosit în mod adecvat de 400 de maşini pe oră. În tunel există senzori cu ajutorul cărora se monitorizează calitatea aerului şi se reglează sistemul de ventilaţie. Dacă poluarea atinge cote prea înalte, circulaţia prin tunel este oprită, însă până în prezent nu a fost cazul.

Câtă siguranţă oferă?

Unora le este teamă să circule cu maşina printr-un tunel. Acest lucru împreună cu recentele incendii şi accidente grave care au avut loc în unele tunele din Europa au făcut ca siguranţa să devină o chestiune de mare interes în realizarea Tunelului  Laerdal. Ce măsuri s-au luat pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare în siguranţă?

Un centru de control din Laerdal monitorizează în permanenţă sistemele de siguranţă existente în tunel, iar, în cazul în care apare vreun pericol, tunelul este închis circulaţiei. S-au luat numeroase măsuri pentru a se putea opri imediat accesul în tunel şi a-l evacua rapid. În plus, la fiecare 250 de metri s-au instalat telefoane pentru cazuri de urgenţă, iar la fiecare 125 de metri există două extinctoare. Centrul de control înregistrează automat locul de unde s-a luat un extinctor. Dacă este luat unul de la locul lui, se aprinde imediat lumina roşie a unor semafoare care îi avertizează pe şoferi să nu intre în tunel, iar cei aflaţi deja în interiorul tunelului sunt îndrumaţi cu ajutorul semnalelor luminoase şi al indicatoarelor să iasă de aici urmând direcţia bună, îndepărtându-se astfel de pericol. Şoferii îşi pot schimba direcţia de mers deoarece există spaţii de întoarcere pentru maşini la fiecare 500 de metri, precum şi 15 locuri unde pot fi întoarse şi vehiculele mai mari. Tunelul este echipat şi cu un sistem de antene radio, iar şoferii pot fi ţinuţi la curent despre situaţia traficului prin intermediul aparatelor radio din maşina lor. Există sisteme de fotografiere şi de contorizare cu ajutorul cărora se monitorizează tot traficul din tunel. Autorităţile din domeniul circulaţiei rutiere consideră că siguranţa circulaţiei prin tunel este foarte bună, având în vedere că densitatea traficului de aici este relativ scăzută.

De ce e unic acest tunel?

Cum e să circuli prin tunel? Un obiectiv important pe care l-au avut în vedere inginerii a fost să facă din traversarea tunelului o experienţă plăcută, iar şoferii să se simtă în siguranţă, dar şi să conducă cu prudenţă. Pentru a atinge acest obiectiv, când s-a proiectat interiorul tunelului s-a colaborat şi cu psihologi specializaţi în domeniul rutier, de la un institut de cercetări, şi cu specialişti în domeniul iluminatului şi s-a folosit şi un simulator de conducere.

Care a fost rezultatul? Ei bine, tunelul nu este chiar drept. Curbele uşoare îi împiedică pe şoferi să aţipească la volan, aceştia având totuşi o vizibilitate de 1 000 de metri în faţă. Curbele îi ajută şi să aprecieze mai uşor distanţa până la vehiculele care vin din sens invers. Pentru ca traversarea tunelului să nu fie monotonă există trei spaţii largi, asemănătoare unor săli de peşteră. Ele creează impresia că sunt patru tuneluri mai scurte, în loc de unul lung. În aceste spaţii largi iluminatul este deosebit: lumini galbene sau verzi la nivelul carosabilului şi lumini albastre în tavan, ceea ce creează iluzia că se vede lumina zilei şi un răsărit de soare. Aceste efecte speciale, precum şi iluminatul adecvat de-a lungul tunelului le dau şoferilor, în general, un sentiment de siguranţă şi îi fac să se simtă la largul lor.

Acum călătorii pot avea parte de experienţa unică pe care o oferă traversarea celui mai lung tunel rutier din lume. Această realizare remarcabilă a ingineriei moderne a avut ca rezultat o legătură sigură între estul şi vestul Norvegiei. Ea este o dovadă clară a ceea ce poate face omul când îşi foloseşte capacităţile şi ingeniozitatea în mod constructiv.

 [Diagrama/Fotografia de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Traseul tunelului

Laerdal ← → Aurland

[Diagrama/Fotografia de la pagina 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Tunelul Laerdal

Autostrăzi

↑ spre Laerdal

→ E16 spre Oslo

* În locurile indicate sunt instalate ventilatoare suplimentare

Direcţia de evacuare a aerului

↓

spaţiu larg

↓

Staţie de ventilare → tunel de ventilaţie

↑

*

↑

spaţiu larg

↑

*

centrală de tratare a aerului

↑

*

spaţiu larg

*

↑

*

↑

Direcţia de evacuare a aerului

Aurland

↓ E16 spre Bergen

1 milă

1 kilometru

[Provenienţa]

Statens Vegvesen, Sogn og Fjordane

[Harta de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

NORVEGIA

Tunelul Laerdal

Bergen E16 OSLO

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Intrarea Laerdal

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Schema centralei de tratare a aerului

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Secţiune transversală a tunelului, unde se pot vedea ancorele de oţel care consolidează pereţii şi tavanul

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Tunelul dispune de aproximativ 100 de telefoane pentru cazuri de urgenţă şi de aproape 400 de extinctoare

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Există trei spaţii largi, unde iluminatul este realizat cu efecte speciale

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 24–26]

Vedere aeriană: fotografie: Leiv Bergum; centrala de tratare a aerului: ViaNova A/S; toate celelalte fotografii de la paginile 24–26: Statens vegvesen, Sogn og Fjordane