Salt la conţinut

Salt la cuprins

Poliţiştii — Care va fi viitorul lor?

Poliţiştii — Care va fi viitorul lor?

Poliţiştii — Care va fi viitorul lor?

FĂRĂ poliţişti probabil că ar fi anarhie. Dar, chiar şi cu poliţişti, este sigură lumea în care trăim? În majoritatea oraşelor de azi, ca, de altfel, în multe zone rurale, există un sentiment acut de nesiguranţă. Ne putem aştepta ca poliţia să ne apere de organizaţiile criminale şi de infractorii recidivişti? Ne putem aştepta să mergem fără teamă pe stradă? Vor câştiga poliţiştii lupta împotriva fenomenului infracţional?

Iată părerea lui David Bayley, exprimată în cartea sa Police for the Future: „Poliţia nu previne fenomenul infracţional“, a spus el. „Poliţiştii sunt, în realitate, doar un plasture aplicat pe un cancer. . . . Nu ne putem bizui pe poliţişti nici chiar când sunt dedicaţi prevenirii şi eliminării fenomenului infracţional.“ Studiile arată că principalele trei activităţi desfăşurate de poliţişti — patrularea pe străzi, intervenţia în cazuri de urgenţă şi cercetarea infracţiunilor — nu previn infracţionalitatea. De ce?

Încercarea de a preveni fenomenul infracţional prin creşterea efectivului de poliţişti este o strategie foarte costisitoare. După cât se pare, infractorilor nici nu le pasă că poliţia îşi măreşte sau îşi poate mări numărul echipelor de patrulare. Nici intervenţia promptă din partea poliţiştilor nu contribuie prea mult la prevenirea infracţionalităţii. Poliţia a raportat că, dacă nu se ajunge la locul faptei în cel mult un minut, e puţin probabil că făptaşul va putea fi prins. Infractorii ştiu că aceasta se întâmplă foarte rar. Nici ancheta penală nu ajută prea mult. Deseori detectivii reuşesc să-i găsească vinovaţi şi să-i închidă pe infractori, dar se pare că nici acest lucru nu împiedică comiterea altor infracţiuni. Cu toate că în Statele Unite sunt închişi mai mulţi infractori decât în oricare altă ţară, rata infracţiunilor este în continuare foarte mare; în Japonia însă, deşi sunt puţini infractori închişi, există una dintre cele mai scăzute rate ale infracţiunilor. Chiar şi programele de felul supravegherii pe cartiere nu au avut un efect de durată, în special în zonele cu o rată a infracţiunilor foarte mare. Măsurile drastice luate împotriva săvârşirii anumitor infracţiuni cum ar fi traficul de droguri sau tâlhăria se dovedesc eficiente pe termen scurt, dar nu şi pe termen lung.

„Faptul că poliţia nu reuşeşte să prevină infracţionalitatea nu ar trebui să-i surprindă pe oamenii raţionali“, se spune în cartea Police for the Future. „Majoritatea ştiu că nivelul infracţional dintr-o comunitate este determinat de problemele sociale care depăşesc sfera de acţiune a poliţiei şi a întregului sistem judiciar penal.“

Ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi poliţişti?

Cum v-aţi comporta dacă în preajmă nu ar fi nici un poliţist? Aţi profita de absenţa lui ca să încălcaţi legea? Este uimitor cât de mulţi oameni aşa-zişi respectabili din clasele superioare sau de mijloc riscă să-şi păteze reputaţia şi să-şi ruineze viitorul pentru foloasele dubioase ale infracţiunilor comise de gulerele albe. În ziarul The New York Times se vorbea recent despre ‘112 persoane acuzate de fraudă, implicate într-o acţiune de escrocare a unor companii de asigurări auto. Printre persoanele implicate erau avocaţi, medici, chiropracticieni, un terapeut, o acupuncturistă şi directorul administrativ adjunct al Departamentului Poliţiei’.

De curând, un alt caz de fraudă de proporţii i-a şocat pe patronii bogaţi ai lumii artei când foştii directori administrativi ai caselor de licitaţie Sotheby’s din New York şi Christie’s din Londra au fost acuzaţi de fixare concertată a preţurilor. Ei şi casele lor de licitaţie trebuie să plătească 843 de milioane de dolari sub formă de amenzi şi despăgubiri. Aşadar, setea nestăvilită de bani se întâlneşte la orice nivel al societăţii.

Incidentul din Recife (Brazilia) petrecut în 1997 când poliţia a intrat în grevă arată că mulţi oameni sunt gata să comită infracţiuni când nu e cineva de care să le fie frică. Convingerile lor religioase — indiferent care sunt acestea — nu le influenţează în nici un fel conduita. Ei minimalizează cu uşurinţă sau abandonează principiile etice şi morale. Nu e de mirare că, în majoritatea ţărilor, poliţia duce o luptă pe care nu o poate câştiga într-o lume înclinată spre nelegiuire, indiferent că nelegiuirea e mică sau mare.

Există totuşi şi oameni care nu încalcă legile pentru că respectă autoritatea. Apostolul Pavel le-a spus creştinilor din Roma că trebuiau să se supună autorităţilor permise de Dumnezeu, întrucât ele menţin cel puţin într-o anumită măsură ordinea în societate. Iată ce a scris el despre acestea: Ele sunt „ministrul lui Dumnezeu, un răzbunător pentru a exprima mânia asupra celui care practică ceea ce este rău. Există deci un motiv imperios să fiţi supuşi, nu numai din cauza acestei mânii, ci şi din cauza conştiinţei voastre“. — Romani 13:4, 5.

Schimbarea condiţiilor sociale

Munca poliţiştilor contribuie, bineînţeles, la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. Când pe străzi nu sunt drogaţi şi nu există violenţă, oamenii încearcă să trăiască la înălţimea normelor impuse. Dar schimbarea radicală a societăţii este peste puterile oricărei poliţii.

Vă puteţi imagina o societate în care oamenii să aibă un respect atât de mare pentru lege încât să nu fie nevoie de poliţişti? Vă puteţi imagina o lume în care oamenii să se intereseze atât de mult unii de alţii încât vecinii să fie întotdeauna dispuşi să se ajute şi nimeni să nu aibă nevoie să cheme poliţia în ajutor? Probabil că vi se pare o lume utopică. Dar cuvintele lui Isus, deşi rostite în alt context, se aplică şi în această situaţie. El a spus: „Oamenilor le este imposibil lucrul acesta, dar lui Dumnezeu toate lucrurile îi sunt posibile“. — Matei 19:26.

Biblia vorbeşte despre un timp când întreaga omenire se va supune unui guvern instituit de Iehova. „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie . . . Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii“ (Daniel 2:44). Instruindu-i pe toţi oamenii sinceri în calea divină a iubirii, acest nou guvern va schimba condiţiile sociale care favorizează infracţiunile. „Pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Isus Cristos, Regele numit de Iehova, va putea pune capăt tuturor infracţiunilor. „Nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra celor întristaţi ai ţării.“ — Isaia 11:3, 4.

Nu vor mai fi nici infractori, nici infracţiuni. Nu va mai fi nevoie de poliţişti. Fiecare „va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura“ (Mica 4:4). Dacă v-ar plăcea să fiţi printre cei ce vor trăi pe ‘pământul nou’ descris în Biblie, acum este momentul să analizaţi ce promisiuni a făcut Dumnezeu în Cuvântul său. — 2 Petru 3:13.

[Text generic pe pagina 12]

Vă puteţi imagina o societate în care oamenii să aibă un respect atât de mare pentru lege încât să nu fie nevoie de poliţişti?

[Text generic pe pagina 12]

Nu vor mai fi nici infractori, nici infracţiuni

[Chenarul/Fotografia de la pagina 11]

Poliţiştii contra teroriştilor

Aşa cum au arătat evenimentele de la 11 septembrie 2001 care au avut loc în oraşele New York şi Washington, D.C., piraţii aerului, răpitorii şi teroriştii îi pun pe poliţişti în faţa unora dintre cele mai dificile probleme în ce priveşte protecţia cetăţenilor. În multe părţi ale lumii au fost instruite trupe speciale care să pătrundă rapid într-un aparat de zbor staţionat şi să preia controlul asupra lui. Membrii trupelor au fost, de asemenea, învăţaţi tehnici de a pătrunde prin surprindere într-o clădire — coborând de pe acoperiş cu frânghia, intrând prin ferestre, aruncând grenade de şoc şi folosind gaze lacrimogene. Aceşti poliţişti instruiţi reuşesc deseori să-i ia prin surprindere pe terorişti şi să-i prindă, pericolul pentru ostatici fiind minim.

[Provenienţa fotografiei]

James R. Tourtellotte/U.S. Customs Service

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Lucruri de care nu va mai fi nevoie în lumea nouă a lui Dumnezeu