Noapte la miezul zilei
Noapte la miezul zilei
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ANGOLA ŞI ZAMBIA
„NOAPTE la miezul zilei? Imposibil!“, ar putea spune unii. Totuşi, nu numai că e posibil, dar se şi întâmplă de mai multe ori într-un deceniu, de fiecare dată când se produce o eclipsă totală de Soare. Ce anume determină apariţia unei eclipse de Soare şi de ce se poate spune că este un spectacol atât de neobişnuit? Înainte de a afla răspunsul, să vedem câteva informaţii despre Lună.
Ştiţi cum variază aspectul lunii în timp ce gravitează în jurul Pământului? Când Luna şi Soarele se află în puncte opuse pe bolta cerească, vedem ceea ce se numeşte Lună plină, care răsare la est în timp ce Soarele apune la vest. Apoi, Luna răsare în fiecare noapte tot mai târziu, traversând încet bolta cerească spre locul unde răsare Soarele. Porţiunea iluminată a lunii devine din ce în ce mai mică, luând în cele din urmă forma de seceră. Când Luna împarte cerul cu Soarele întreaga zi, această seceră dispare, iar Luna, având partea întunecată înspre Pământ, devine practic invizibilă. Fenomenul poartă numele de Lună nouă. Apoi procesul se desfăşoară invers, Luna îndepărtându-se de Soare şi intrând din nou în faza de Lună plină. Acest ciclu se repetă la aproximativ 28 de zile.
Pentru a se produce eclipsă de Soare trebuie să fie Lună nouă. De obicei, Luna trece prin dreptul Soarelui ziua fără să o observăm, deoarece orbitele lor nu se află în acelaşi plan. Totuşi, la un moment, dat Soarele, Luna şi Pământul se află în linie perfect dreaptă. Apoi, umbra Lunii cade pe Pământ, producându-se eclipsa.
Eclipsele solare rezultă dintr-o relaţie unică între Soare, Lună şi Pământ. Soarele are o mărime impresionantă, diametrul lui fiind de circa 400 de ori mai mare decât al Lunii. E interesant totuşi că Soarele este de circa 400 de ori mai departe de noi decât Luna. Din acest motiv, pentru un observator terestru Soarele şi Luna par să aibă aproximativ aceeaşi mărime. Astfel, uneori avem impresia că Luna acoperă perfect Soarele.
Pentru a se produce o eclipsă totală de Soare, Pământul, Luna şi Soarele trebuie să fie perfect aliniate şi, în plus, această aliniere trebuie să aibă loc când Luna se află în punctul cel mai apropiat de pe orbită faţă de Pământ. * În această situaţie, vârful conului de umbră acoperă o fâşie îngustă din suprafaţa Pământului.
În cazul eclipsei totale din 21 iunie 2001, umbra urma să aibă o lăţime de 200 de kilometri. Eclipsa a început la răsăritul Soarelui dincolo de coasta estică a Americii de Sud şi a traversat sudul Atlanticului, unde a înregistrat o durată maximă de cinci minute. După ce a traversat Angola, Zambia, Zimbabwe şi Mozambicul, ea a luat sfârşit la apusul Soarelui, dincolo de coasta estică a Madagascarului. Să vedem câteva impresii ale observatorilor din Angola şi Zambia legate de acest spectacol astronomic.
Pregătiri pentru eveniment
Plini de entuziasm, nenumăraţi oameni — cercetători, astronomi amatori şi multe alte persoane — au venit în număr mare în Africa pentru a vedea această primă eclipsă totală din noul mileniu. Întrucât Lusaka (Zambia) a fost singura capitală aflată pe traseul umbrei eclipsei, mulţi vizitatori au venit aici ca să observe eclipsa.
Acesta a fost, probabil, cel mai mare eveniment turistic care s-a petrecut vreodată în Zambia. Cu câteva zile înainte de producerea eclipsei, Lusaka era plină de mii de vizitatori. Pregătirile pentru eveniment au început cu câteva luni înainte. Hotelurile, motelurile, campingurile şi casele particulare erau pline până la refuz.
Unul dintre locurile publice de observare a eclipsei a fost aeroportul din Lusaka, unde vizitatorii au putut să vină de dimineaţă, să observe evenimentul, iar apoi, spre seară, să plece. Săptămâni la rând, posturile de radio şi de televiziune au anunţat spectacolul ce se apropia, avertizând în repetate rânduri cu privire la pericolul de a privi direct la Soare. Vânzările de ochelari de eclipsă au depăşit aşteptările, iar multe magazine şi-au epuizat stocurile.
Totuşi, pe continentul african, eclipsa avea să se observe prima dată din oraşul de coastă Sumbe în Angola. Aici, observatorii au fost martorii unei eclipse totale de patru minute şi jumătate, cea mai mare durată înregistrată pe uscat.
Cu multe luni înainte de producerea eclipsei, în capitala Angolei, Luanda, şi în alte oraşe mari au fost puse afişe care anunţau eclipsa şi avertizau în legătură cu posibilele pericole. Umbra eclipsei avea să treacă prin centrul Angolei, astfel că întreaga ţară avea să fie martoră la eveniment, chiar dacă nu toate oraşele se aflau în banda de totalitate. Luanda avea să vadă discul Soarelui acoperit în proporţie de 96%. Guvernul, în colaborare cu mai multe companii private, a importat milioane de ochelari de eclipsă, pentru a-i distribui populaţiei. Persoanelor dezavantajate li s-au distribuit gratuit.
Pe linia centrală a benzii de totalitate s-a aflat oraşul angolez Sumbe, situat într-o frumoasă câmpie îngustă de coastă, între sudul Atlanticului şi platoul central angolez. Acest oraş nu a fost afectat de cumplitele conflicte care au devastat Angola, astfel că vizitatorii au găsit un oraş intact, cu o populaţie de circa 25 000 de locuitori, oameni calzi, prietenoşi şi volubili. Pentru a-i caza pe toţi vizitatorii s-au pregătit locuri de cazare suplimentare şi s-a îmbunătăţit sistemul de furnizare a energiei electrice. Pentru oamenii de ştiinţă, miniştrii ai guvernului şi filantropii din Angola şi din alte ţări s-a organizat un simpozion pe tema eclipsei. Pe plajă s-a construit o scenă foarte mare, unde s-a ţinut apoi un mare spectacol de divertisment, cum nu s-a mai ţinut niciodată în Sumbe.
Marea zi
Un avantaj al observării eclipsei din Angola a fost acela că, în luna iunie, aici plouă foarte puţin. Dar imaginaţi-vă ce descurajaţi au fost toţi când, cu o zi înainte de eclipsă, deasupra oraşului Sumbe s-au îngrămădit nori negri! Noaptea şi dimineaţa, oraşul a fost acoperit de o pătură groasă de nori. Aveau oare norii să spulbere toate speranţele observatorilor de a vedea eclipsa? Pe la ora 10 dimineaţa, norii au început să se risipească, iar, spre miezul zilei, cerul era albastru şi senin. Ce uşurare! La fel s-a întâmplat şi în Zambia, când, la ivirea zorilor, cerul era înnorat. Dar şi aici s-a înseninat la timp. Iată cum au descris martorii oculari evenimentele.
Angola: „Am ales să vedem eclipsa dintr-un loc înalt, cu vedere la mare. Pe măsură ce se apropia ora, pe plaja oraşului şi în zonele amenajate pentru observarea evenimentului s-au adunat mulţimi mari de oameni. După-amiaza, când eclipsa era pe punctul de a începe, mulţi şi-au pus ochelarii de protecţie pentru a nu pierde momentul când luna «avea să ia prima muşcătură» din discul solar. Imediat după aceea, a început eclipsa. Cu ajutorul binoclului şi al telescopului s-au putut vedea câteva pete pe suprafaţa Soarelui, pe care umbra le-a înghiţit încetul cu încetul. Pe măsură ce eclipsa progresa, temperatura a scăzut considerabil, iar lumina a căpătat o culoare stranie. În cele din urmă, în timp ce ultima porţiune în formă de seceră a fost acoperită de umbra ce avansa tot mai mult, s-a făcut întuneric“.
Zambia: „Situată în Makeni (Lusaka), filiala din Zambia a Martorilor lui Iehova a fost un loc * Apoi am văzut cromosfera, un spectru de lumini roz-roşiatice, după care s-a produs totalitatea, aşternându-se întunericul!“
ideal pentru observarea eclipsei totale de Soare. La ora 15.07, Luna a început să acopere Soarele. Pe zidurile clădirilor se întindeau benzi de umbră, creând valuri luminoase. Vântul s-a potolit, iar păsările s-au oprit din cântat, pregătindu-se de culcare. La ora 15.09, cu câteva secunde înainte de totalitate, discul din care Luna muşca tot mai mult s-a redus la câteva pete strălucitoare de lumină, apoi la una singură. Aceste fenomene sunt cunoscute sub numele de mărgelele lui Baily, respectiv inelul de diamant.Angola: „Lumina orbitoare produsă de inelul de diamant a dat naştere la exclamaţii de uimire. Apoi, la ora 13.48, ora locală, a început faza de totalitate. Reacţiile au fost foarte variate. Unii au fost absorbiţi de fotografierea evenimentului. Alţii au început să strige: «S-a acoperit complet!», iar alţii, impresionaţi de faptul că noaptea se lăsa la miezul zilei, au început să fluiere şi să strige de uimire. Apoi, din atmosfera de milioane de grade ce formează coroana solară au început să ţâşnească raze în toate direcţiile. În jurul discului negru al Lunii puteau fi observate flăcări în formă de arce de cerc. Până să ne dezmeticim, faza de totalitate a luat sfârşit, iar o rază de soare a ţâşnit din cealaltă parte a umbrei.
Pe măsură ce discul solar creştea, petele de lumină care mai înainte fuseseră înghiţite de întuneric creşteau şi ele una câte una, ieşind din întuneric în timp ce astrul zilei îşi recăpăta încet-încet binecunoscuta formă circulară“.
Zambia: „Aici, durata eclipsei totale a fost de 3 minute şi 14 secunde; aşadar, am avut timp suficient pentru a simţi fiorul evenimentului. Se făcuse întuneric, dar la orizont se vedea o lumină crepusculară. Deşi cerul era încă albastru, se vedeau planete care de obicei sunt invizibile din cauza luminii Soarelui: Jupiter şi Saturn, de exemplu, se vedeau foarte bine. S-ar părea că cel
mai impresionant aspect al eclipsei a fost coroana solară. Ea a apărut ca o lumină albă-rozalie în jurul discului negru al Lunii. Fascinaţi de acest spectacol, observatorii l-au descris ca fiind «pur şi simplu uluitor, magnific». Treptat, discul Lunii a început să se deplaseze într-o parte, dezvelind tot mai mult faţa Soarelui şi permiţându-i astfel să-şi reverse din nou nestingherit razele spre Pământ. La ora 16.28 eclipsa a luat sfârşit!“Învăţăminte de la eclipsă
După acest spectacol, mulţi au vorbit despre efectul pe care l-a avut asupra lor evenimentul. În Angola, o doamnă a spus că a fost impresionată până la lacrimi. O altă doamnă a meditat asupra frumosului dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Iar altă doamnă a spus că numai un Creator iubitor poate oferi un asemenea spectacol, pentru ca oamenii să aprecieze inegalabila frumuseţe a sursei de energie a Pământului.
Este evident că multe persoane din Africa au un mare respect pentru Creator şi pentru Biblie. Când Martorii lui Iehova din oraşul Sumbe au vorbit cu alţii despre eclipsă şi au menţionat că aceasta este doar una dintre minunatele lucrări ale lui Iehova, Creatorul nostru, locuitorii au manifestat un real interes faţă de subiect. Mulţi au acceptat, plini de entuziasm, exemplare ale unui număr al revistei Turnul de veghere publicat în acea perioadă, în care se vorbea despre aceste minunate lucrări.
Fenomenul astronomic i-a ajutat pe milioane de oameni să uite pentru câteva clipe de problemele lor şi să-şi concentreze atenţia asupra unui lucru cu adevărat înălţător şi inspirator de teamă. Când au văzut aceste fenomene solare magnifice, de regulă invizibile, unii s-au gândit la gloria invizibilă, dar cu mult mai impresionantă a Creatorului său, Iehova Dumnezeu.
[Note de subsol]
^ par. 7 Întrucât orbita Lunii şi cea a Pământului sunt eliptice, mărimea Soarelui şi a Lunii par să varieze puţin, în funcţie de locul în care Luna şi Pământul se află pe orbita lor. Când Luna se află în punctul cel mai îndepărtat de pe orbită faţă de Pământ, partea cea mai întunecată a conului de umbră al Lunii s-ar putea să nu ajungă pe Pământ. Când se întâmplă acest lucru, observatorii tereştri care se află pe aceeaşi linie cu umbra pot vedea o eclipsă inelară, Soarele apărând ca un inel luminos în jurul discului negru al Lunii.
^ par. 19 Fenomenul cunoscut sub numele de mărgelele lui Baily se produce chiar înainte de totalitate, când lumina Soarelui pătrunde în văile de pe Lună. Sintagma „inel de diamant“ se referă la aspectul Soarelui chiar înainte de totalitate, când din Soare nu se mai vede decât o porţiune mică. Coroana Soarelui se vede ca un inel alb cu o scânteie strălucitoare, asemenea unui inel cu diamant.
[Diagrama de la pagina 21]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
→ →
Soarele → Luna ⇨ Zona eclipsei ⇨ Pământul
→ →
[Provenienţa diagramei]
© 1998 Visual Language
[Legenda fotografiilor de la pagina 23]
Mărgelele lui Baily
Totalitatea
Inelul de diamant
[Provenienţa fotografiilor]
Prin amabilitatea lui Juan Carlos Casado, www.skylook.net ▸
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Observatori ai eclipsei din Lusaka (Zambia)