Prizonieri într-o lacrimă de aur

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN REPUBLICA DOMINICANĂ

O FURNICĂ aleargă cu paşi mărunţi şi repezi pe trunchiul unui copac, nebănuind ce primejdie o pândeşte. Dintr-o dată nu-şi mai poate mişca un picioruş, apoi altul, şi aşa întreaga furnică se trezeşte prizonieră în răşina lipicioasă ca mierea. Mai cade o picătură de aur, iar furnica este înghiţită de tot. Îi e imposibil să scape. În cele din urmă, substanţa lipicioasă cade pe pământ cu tot cu furnică. Ploaia o duce pe micuţa prizonieră într-un râu şi o îngroapă în mâl. După mii de ani, furnica este descoperită, perfect conservată, într-o lacrimă de aur. Răşina s-a întărit, devenind chihlimbar — una dintre bogăţiile cele mai căutate de om.

Ce ştim despre chihlimbar? Pot chihlimbarul şi insectele înmormântate în el să ne spună ceva despre trecutul îndepărtat? Deţin ele cheia recreării formelor de viaţă dispărute demult?

Aurul nordului

De mii de ani, omul este profund interesat de originea misterioasă a chihlimbarului, precum şi de frumuseţea şi de calda lui culoare aurie. Mai mult decât atât, în trecut oamenii credeau că chihlimbarul are puteri miraculoase! Prin anul 600 î.e.n., învăţatul grec Thales a observat că, atunci când este frecat cu o cârpă, chihlimbarul are proprietatea de a atrage pene de pasăre sau paie. Această „putere miraculoasă“ este electricitatea statică. De fapt, în unele limbi, termenul pentru „electricitate“ provine din cuvântul grecesc pentru chihlimbar: elektron. Abia după mai bine de două mii de ani medicul englez William Gilbert a descoperit că şi alte substanţe produc electricitate statică.

Între 54 şi 60 e.n., împăratul roman Nero a trimis un ofiţer de armată să caute sursa acestei substanţe preţioase. Călătorind spre nord, el a găsit-o — pe ţărmul Mării Baltice — şi s-a întors cu sute de grame de chihlimbar. La Roma, chihlimbarul era apreciat pentru frumuseţea şi presupusa lui putere ocrotitoare. El era folosit şi la prepararea medicamentelor şi a unguentelor. Istoricul  roman Pliniu a spus că chihlimbarul era atât de apreciat, încât o figurină sculptată în chihlimbar preţuia mai mult decât un sclav sănătos!

Primele civilizaţii din nordul Europei dădeau chihlimbarul, numit uneori aurul nordului, în schimbul fierului, al cuprului şi al altor bunuri din sud. În Europa evului mediu, comerţul cu chihlimbar şi prelucrarea lui erau strict controlate de ordinul cavalerilor teutoni, care se întorseseră de puţin timp din cruciade. Colectarea fără autorizaţie a chihlimbarului se pedepsea cu moartea.

Între timp, pe insula caraibă Quisqueya, actualmente Republica Dominicană şi Haiti, indienii taino descoperiseră şi ei chihlimbarul. În 1492, când Columb a vizitat pentru prima dată Quisqueya, i-a dăruit unuia dintre conducătorii tineri ai insulei un şirag de mărgele de chihlimbar strălucitoare. Se spune că el a fost foarte surprins când a primit în schimb o pereche de pantofi împodobiţi cu mărgele de chihlimbar!

Ce este chihlimbarul?

Chihlimbarul din Republica Dominicană este răşina întărită a unei specii dispărute de copaci tropicali cu frunze late. Anumite specii înrudite, cunoscute pe plan local sub numele de algarroba, există şi azi în zona Antilelor, precum şi în America Centrală şi de Sud. Cu toate acestea, speciile care se aseamănă cel mai mult cu „arborele de chihlimbar“ dominican din antichitate se găsesc numai în estul Africii. Chihlimbarul din regiunea baltică a Europei provine de la un conifer.

Cum se formează chihlimbarul? Mai întâi se crapă scoarţa copacului: fie este ruptă o creangă, fie este crestat trunchiul, fie copacul este atacat de gândaci de scoarţă. Apoi răşina vâscoasă iese la suprafaţă ca să acopere rana. Insectele sau alte vietăţi mici care au neşansa de a se prinde în răşină sfârşesc prin a fi complet înghiţite. Spre deosebire de seva copacilor, care conţine apă şi substanţe nutritive, răşina conţine compuşi de terpenă, alcool şi esteri. Aceste substanţe chimice par să aibă efect deshidratant şi antibiotic. Ele îmbălsămează şi plantele, şi insectele prinse. În condiţii de mediu prielnice, răşina se întăreşte treptat, transformându-se în chihlimbar şi păstrându-şi intact conţinutul mii de ani. Prin urmare, chihlimbarul este răşina fosilizată a copacilor din timpuri străvechi.

În căutarea comorii pierdute

Deşi chihlimbarul se găseşte pe tot pământul, numai circa 20 de zone conţin suficient chihlimbar pentru a face din extragerea lui o afacere rentabilă. În prezent, cea mai mare cantitate de chihlimbar se extrage din regiunea baltică a Europei de Est, din Republica Dominicană şi din unele părţi ale Mexicului.

Extragerea chihlimbarului este o muncă migăloasă. Mulţi cercetători consideră că, de obicei, răşina se transformă în chihlimbar dacă e îngropată în pământ umed sau în sol nisipos. Multe mine din Republica Dominicană se află la mari altitudini, în zone accidentate, acoperite  de păduri subtropicale luxuriante. La ele se poate ajunge numai pe jos sau călare pe măgar, străbătând poteci de munte abrupte.

Unele mine sunt nişte puţuri adânci şi mari. Altele însă sunt tuneluri înguste şi lungi de până la 200 de metri. Întrucât utilajele şi explozivii pot sfărâma chihlimbarul, minerii trebuie să spargă pietrele tari bucăţică cu bucăţică şi să sape manual în pământul tare folosind dălţi, târnăcoape şi lopeţi. De multe ori, singura sursă de lumină a minerilor este un felinar.

De la o rocă dură la o nestemată fină

După ce îndepărtează roca în care este prins chihlimbarul, minerul îl scoate la lumina soarelui, îl spală şi dă jos crusta de rocă într-o parte. Apoi înmoaie în ulei partea curăţată ca să poată examina interiorul bucăţii de chihlimbar. El caută incluziuni: vertebrate fosilizate, insecte sau altă materie organică ce s-ar putea afla în chihlimbar. Din 100 de bucăţi de chihlimbar dominican, într-una se poate vedea o insectă. În regiunea baltică însă, numai într-o bucată din 1 000 se pot vedea insecte. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că, în regiunea baltică, chihlimbarul este, de regulă, opac, în timp ce mai bine de 90% din chihlimbarul dominican este transparent.

Chihlimbarul este sortat cu multă atenţie, în funcţie de mărime, formă, culoare şi conţinut. Dintre miile de bucăţi de chihlimbar extrase în fiecare săptămână, cele mai multe sunt mici. Dar nu toate. O bucată de chihlimbar dominican cântăreşte în jur de 8 kilograme! Bucăţile mici fără nici un fel de incluziuni sunt folosite la bijuterii, în timp ce bucăţile cele mai preţioase sunt păstrate pentru colecţionarii particulari sau pentru muzee.

În general, chihlimbarul are nuanţe de galben şi auriu. În Republica Dominicană sunt extrase în fiecare lună câteva bucăţi de chihlimbar albastru. Chihlimbarul verde este şi mai rar. Se crede că această varietate de culori se datorează diferenţelor de compoziţie chimică a răşinii şi a mineralelor din solul în care se găseşte.

Ipoteze despre o pădure străveche

Datorită caracteristicilor lui unice, chihlimbarul şi „prizonierii“ lui au dăinuit mai mult decât ecosistemele tropicale luxuriante din care provin. Materia organică a majorităţii fosilelor s-a pietrificat, structura originară fiind înlocuită de minerale. De asemenea, chihlimbarul este el însuşi o substanţă organică, întrucât poate conţine animale sau plante. Dacă este transparent, comorile lui antice pot fi studiate şi fotografiate tridimensional, fără să fie distruse. Astfel, chihlimbarul a fost numit o fereastră aurie spre trecut, deoarece furnizează informaţii nu numai despre insecte şi vertebrate mici, ci şi despre plantele şi clima ecosistemelor demult dispărute.

Care sunt cele mai preţioase incluziuni? Totul depinde de părerea colecţionarului.  Unele dintre cele mai de valoare incluziuni sunt cele cunoscute printre iubitorii chihlimbarului drept cele trei comori: scorpionii, şopârlele şi broaştele. Întrucât sunt mai mari şi mai puternice decât multe insecte, majoritatea ar fi putut să scape uşor din închisoarea de răşină. Cele care au fost prinse erau de regulă foarte mici sau, probabil, slăbite de boală ori rănite de prădători. Cât de rare sunt aceste descoperiri? Extrem de rare! Un colecţionar a estimat că până în prezent s-au descoperit numai 30–40 de scorpioni, 10–20 de şopârle şi 8, 9 broaşte. Sunt într-adevăr foarte preţioase. O bucată de chihlimbar dominican care conţine o broscuţă a fost descoperită în 1997 şi a fost evaluată la peste 50 000 de dolari.

Unii specialişti spun că există incluziuni şi mai fascinante. Deoarece insectele erau prinse în cursă repede, multe bucăţi de chihlimbar conţin „instantanee“ ale istoriei antice. Se pot obţine informaţii despre comportamentul insectelor, cum ar fi acela al unui prădător şi al prăzii sale. Unele bucăţi care conţin ouă, larve care ies din ou, coconi de păianjeni cu embrioni sau păianjeni abia ieşiţi din ou le permit cercetătorilor să studieze stadiile de dezvoltare ale insectelor. O bucată de chihlimbar păstrată într-un muzeu din Stuttgart (Germania) conţine o străveche colonie alcătuită din 2 000 de furnici.

De asemenea, pe baza incluziunilor pot fi adunate informaţii despre flora pădurilor antice. Florile, ciupercile, muşchii, frunzele şi seminţele conservate în chihlimbar oferă posibilitatea de a identifica un număr mare de plante şi de copaci din antichitate. În plus, cercetătorii sunt foarte siguri că existau şi smochini, chiar dacă nu s-a găsit nici o frunză sau ramură a acestui arbore. De ce? Deoarece s-au descoperit în bucăţi de chihlimbar câteva specii de viespi despre care se ştie că trăiesc numai în smochini. Prin urmare, e logic să conchidem că în pădure creşteau şi smochini.

Putem reconstitui trecutul?

Cu câţiva ani în urmă s-a turnat un film de mare succes, a cărui acţiune se baza pe ipoteza că s-ar putea reproduce dinozauri cu ajutorul ADN-ului din sângele de dinozaur găsit în nişte ţânţari prinşi în chihlimbar. Mulţi cercetători pun la îndoială această ipoteză. Toate organismele au propriul ADN, care conţine instrucţiunile codificate ce determină caracteristicile lor înnăscute. Cu toate acestea, deşi în cadrul unor experimente ştiinţifice s-au recuperat fragmente mici de ADN din unele insecte şi plante găsite în chihlimbar, prin aceste experimente nu se pot reproduce vietăţi dispărute.

Nu numai că ADN-ul recuperat este deteriorat, dar este şi incomplet. Potrivit unei estimări, fragmentele recuperabile reprezintă mai puţin de a milioana parte din totalul de informaţii cuprinse de codul genetic al organismului. Munca de reconstituire completă a acestui cod a fost comparată cu reconstituirea unei cărţi de mii de pagini plecând de la o propoziţie incompletă şi întortocheată. *

Oricum, ideea de a clona dinozauri a retrezit interesul pentru chihlimbar, iar acum pe întregul glob sunt organizate expoziţii de chihlimbar în muzee. La Muzeul Internaţional al Chihlimbarului din Santo Domingo, Republica Dominicană, se pot vizita expoziţii interactive şi se poate studia chihlimbarul la microscoape puternice. Într-un atelier al muzeului, artizani iscusiţi transformă bucăţi de chihlimbar în stare brută în bijuterii superbe şi în nestemate în care se găsesc fosile.

Chihlimbarul îi fascinează pe oameni de secole. În prezent, chihlimbarul este preţuit pentru frumuseţea lui caldă şi plină de mister. Totodată, el ne oferă informaţii preţioase despre trecut.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 17]

Insecte şi broaşte găsite în chihlimbar

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Bucăţile mici de chihlimbar sunt transformate în nestemate fine

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 2, 16, 17]

Insectele din chihlimbar de la paginile 2, 16 şi 17 şi bijuteriile de la pagina 18: Cortesía Museo Mundo de Ambar, Santo Domingo RD – Foto Gianfranco Lanzetti; broasca de la pagina 17: Cortesía Museo Mundo de Ambar, Santo Domingo RD e Nelson Fulgencio – Foto Gianfranco Lanzetti