Unde se duce apa?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

PANICĂ! Asta mi-a fost prima reacţie. Un lichid închis la culoare clipocind la gura de scurgere a băii mele prevestea transformarea apartamentului într-o mlaştină urât mirositoare. Am chemat imediat instalatorul. În timp ce-l aşteptam disperat, cu gura uscată şi cu şosetele ude leoarcă, m-am întrebat: „De unde vine toată apa asta?“

Pe măsură ce desfunda răbdător conducta de scurgere din baie, instalatorul îmi explica: „O persoană care locuieşte la oraş consumă între 200 şi 400 de litri de apă pe zi. Anual, pe conducta de scurgere se duc cam 100 000 de litri de apă de fiecare bărbat, femeie sau copil“. Atunci l-am întrebat: „Cum aş putea să consum aşa de multă apă? Doar nu beau atâta!“ „Evident că nu, mi-a răspuns el, dar faceţi în fiecare zi un duş sau o baie, trageţi apa la WC şi poate că folosiţi şi o maşină de spălat rufe ori una de spălat vase. Aşa ori în alte moduri, stilul de viaţă modern ne face să consumăm de două ori mai multă apă decât consumau bunicii noştri.“ Atunci mi-a venit o altă întrebare în minte: „Unde se duce toată apa asta?“

Am aflat că apa pe care o aruncăm zilnic după ce o folosim este tratată foarte diferit în funcţie de ţara sau chiar de oraşul în care locuim. În unele ţări, aceasta constituie în prezent o chestiune de viaţă şi de moarte (vezi chenarele de la pagina 27). Haideţi cu mine la o staţie de epurare a apei din oraşul meu şi veţi afla unde se duce apa şi de ce merită să ne gândim bine înainte de a arunca ceva pe gura de scurgere sau în WC, indiferent de zona în care locuim.

La staţia de epurare

Ştiu că vă gândiţi că o staţie de epurare a apei nu e tocmai locul cel mai plăcut de vizitat. Sunt întru totul de acord. Însă cei mai mulţi dintre noi depindem de o astfel de staţie de epurare, iar, dacă nu dorim să ne vedem oraşul înecat în propriile-i reziduuri, cu toţii trebuie să contribuim la buna funcţionare a acestor staţii. Destinaţia noastră este staţia principală de epurare de la Malabar, aflată chiar la sud de faimosul port Sydney. Dar cum ajunge apa din baia mea la staţie?

Când trag apa la WC, când folosesc chiuveta sau când fac duş, apa îşi începe drumul spre staţia de epurare. După o călătorie de 50 de kilometri, această apă se adaugă celor 480 de milioane de litri de apă care ajung zilnic la staţia de epurare.

Domnul Ross, reprezentantul staţiei de epurare din oraş, îmi explică de ce această staţie nu este dezagreabilă nici pentru ochi, nici pentru nas: „O mare parte din staţie se află sub pământ. Asta ne permite să captăm gazele şi să le orientăm spre scrubere, sau epuratoarele de gaze (un şir de coşuri uriaşe, de forma unor oale), care au rolul de a elimina mirosurile neplăcute. Aerul purificat este apoi degajat în atmosferă. Deşi în jurul staţiei sunt mii de case, într-un an dacă mă sună vreo zece persoane  care să mi se plângă din cauza mirosurilor neplăcute“. Dl Ross ne conduce apoi, după cum era de aşteptat, la sursa „mirosurilor-problemă“.

Ce este apa uzată?

Pe măsură ce coborâm în interiorul staţiei, ghidul ne explică: „Apa uzată este constituită din 99,9% apă plus reziduuri umane, substanţe chimice şi multe alte resturi. Apa uzată colectată de la locuinţele şi fabricile aflate pe o suprafaţă de peste 55 000 de hectare curge printr-un sistem de ţevi de 20 000 de kilometri lungime şi ajunge în staţia de epurare, la doi metri sub nivelul mării. Aici trece printr-o serie de grătare şi site prin care sunt îndepărtate cârpele, pietrele, hârtiile şi materialele plastice. Apoi ajunge în separatorul de nisip, unde, datorită bulelor de aer, materia organică rămâne la suprafaţa apei, iar nisipul sau alte materiale asemănătoare, care sunt  mai grele, se lasă la fund. Toate aceste reziduuri anorganice sunt colectate şi trimise într-un loc de depozitare a gunoaielor. Apa reziduală rămasă este împinsă 15 metri în sus, în bazinele de prelimpezire“.

Aceste bazine se întind pe o suprafaţă de mărimea unui teren de fotbal; aici îţi dai seama cât de mult s-ar putea plânge vecinii de mirosuri dacă sistemul de purificare a aerului nu ar funcţiona eficient. În timp ce apa curge încet în bazine, uleiurile şi grăsimile plutesc la suprafaţă şi sunt înlăturate. Sedimentele alcătuite din particule fine, sau nămolul, se depun la fund, iar nişte racloare mecanice mari le împing până la locul de unde sunt pompate pentru a fi supuse unui alt proces de tratare.

Apa reziduală tratată este deversată în ocean printr-un tunel subteran, lung de trei kilometri. Ea urcă până la fundul oceanului şi se împrăştie la 60–80 de metri dedesubtul valurilor. Puternicii curenţi de coastă dispersează apa reziduală, iar apa sărată, care este un dezinfectant natural, finalizează procesul de tratare. Nămolul rămas la staţia de epurare este pompat în bazine mari numite bazine de fermentare, unde microorganismele descompun materia organică în metan şi în nămol, care, din punct de vedere chimic şi fizic, va fi mai stabil.

De la nămol la sol

Cu un sentiment de uşurare îl urmez pe dl Ross înapoi afară, la aer curat. Apoi ne urcăm împreună pe un bazin de nămol închis ermetic. El continuă să-mi explice: „Metanul produs de microorganisme este folosit la alimentarea generatoarelor electrice şi furnizează peste 60% din energia necesară funcţionării staţiei. Nămolul aflat în stare stabilă este dezinfectat, iar apoi i se adaugă calcar, care-l transformă într-un material util, bogat în substanţe nutritive folosite în agricultură, numite biosolide. Staţia de Epurare Malabar produce în fiecare an 40 000 de tone de biosolide. Cu zece ani în urmă, nămolul netratat era ars ori aruncat în ocean. Acum, este folosit într-un mod mult mai profitabil“.

Dl Ross îmi întinde o broşură care-mi oferă unele explicaţii: „Pădurile din New South Wales au înregistrat o creştere mai mare — între 20 şi 35% — după aplicarea substanţelor biosolide“. Tot aici citesc că „producţia de grâu cultivat într-un sol tratat cu substanţe biosolide a cunoscut o creştere de până la 70 de procente“. De aici trag concluzia că pot să folosesc şi eu substanţele biosolide amestecate cu compost ca îngrăşământ pentru florile din grădina mea.

Ce nu vezi uiţi?

La finele vizitei noastre, ghidul îmi reaminteşte că vopseaua, pesticidele, medicamentele sau uleiurile aruncate pe gura de scurgere pot provoca moartea microorganismelor la staţia de epurare şi, astfel, procesul de reciclare poate fi dereglat. El accentuează faptul că „uleiurile şi grăsimile înfundă «arterele» instalaţiilor de apă în acelaşi fel în care ne înfundă arterele corpului, iar articolele de igienă personală, precum şi obiectele de unică folosinţă din material textil sau material plastic pe care le aruncăm în WC nu dispar, ci înfundă ţevile“. Din ce-am învăţat, gunoiul poate fi înlăturat din faţa ochilor, dar, când apa vine înapoi prin gura de scurgere, îţi aduci imediat aminte de el. Aşa că, data viitoare când veţi face duş, când veţi trage apa la WC sau când veţi folosi chiuveta, gândiţi-vă unde se duce apa.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 25]

De la apă uzată la apă potabilă

Cele câteva milioane de locuitori din Orange County — o regiune din California (SUA) unde cad puţine precipitaţii — beneficiază de o soluţie modernă la problema apei uzate. În loc ca milioane de litri de apă reziduală să fie deversaţi zilnic în ocean, cea mai mare cantitate este transformată în apă potabilă. Acest lucru se realizează de mulţi ani la o staţie de epurare a apei. După ce se aplică tratamentul de bază, apa reziduală mai este tratată o dată şi încă o dată. Asta înseamnă că apa este epurată până când devine la fel de curată precum apa de băut. Apoi este amestecată cu apă din puţuri de mare adâncime şi ajunge în bazinul de apă subterană. Ea realimentează bazinul, nepermiţând ca apa sărată să se infiltreze şi astfel rezerva de apă subterană să devină inutilizabilă. Din această rezervă de apă subterană se satisface până la 75% din necesarul de apă pentru întreaga zonă.

[Chenarul de la pagina 27]

Cinci modalităţi de a fi prudenţi când folosim apa

▪ Înlocuiţi garniturile neetanşe — un singur robinet la care picură apa poate face o risipă de 7 000 de litri pe an.

▪ Asiguraţi-vă că nu aveţi scurgeri de apă la WC — se pot pierde 16 000 de litri de apă anual.

▪ Instalaţi-vă un cap de duş bun. Printr-un cap de duş obişnuit curg 18 litri de apă pe minut; printr-unul cu debit redus curg 9 litri pe minut. O familie compusă din patru membri va economisi 80 000 de litri anual.

▪ Dacă aveţi un WC cu rezervor cu comandă dublă, folosiţi, când se poate, butonul indicat pentru o jumătate de rezervor; în felul acesta, o familie cu patru membri poate economisi peste 36 000 de litri de apă anual.

▪ Instalaţi-vă un aerator la robinete — nu este prea scump şi reduce cantitatea de apă la jumătate, fără a reduce din utilitate.

[Chenarul de la pagina 27]

Problema apei uzate la nivel mondial

„Peste 1,2 miliarde de persoane nu au încă acces la apă potabilă, în timp ce 2,9 miliarde nu beneficiază de instalaţii sanitare corespunzătoare şi nici de servicii de salubrizare adecvate, ceea ce face ca în fiecare an rata mortalităţii să ajungă la 5 milioane de persoane — în cea mai mare parte copii care suferă de pe urma bolilor transmise prin apă.“ — Al II-lea Forum Mondial al Apei, ţinut la Haga, în Olanda.

[Diagrama/Fotografiile de la pagina 26]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Procesul de tratare a apei uzate la Malabar (Schemă)

1. Apa uzată intră în staţia de epurare

2. Proces de filtrare

3. Separator de nisip

4. Spre locul de depozitare a gunoaielor

5. Bazin de prelimpezire

6. Spre ocean

7. Rezervor de fermentare

8. Generatoare electrice

9. Rezervor de depozitare a substanţelor biosolide

[Legenda fotografiilor]

În rezervoarele de fermentare nămolul este transformat în îngrăşământ şi în metan

Metanul este ars pentru a se produce electricitate