Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Profesori În ultimii patru ani am lucrat ca învăţătoare. Am fost foarte încântată de seria de articole „Profesorii: De ce avem nevoie de ei?“ (8 martie 2002). Printre copii există tendinţa îngrijorătoare de a nu discerne între bine şi rău. Munca ne este îngreunată şi de faptul că elevii înţeleg foarte bine că au drepturi, însă nu înţeleg la fel de bine că au şi responsabilităţi. Cu toate acestea, cariera de învăţător este plină de satisfacţii, mai ales când elevii doresc să înveţe şi fac progrese.

J. K., Statele Unite

Vă mulţumesc pentru aceste articole. M-au ajutat să înţeleg cât de multe sacrificii fac profesorii pentru noi, chiar dacă, de multe ori, noi nu facem acelaşi lucru pentru ei.

S. M., Italia

Am opt ani. Articolele dumneavoastră m-au ajutat să înţeleg că învăţătorii şi profesorii îi iubesc pe elevi. Lor le face plăcere să-i înveţe pe copii chiar şi atunci când le este greu. I-am scris învăţătorului meu un bilet de mulţumire. Deoarece îi iubim pe oameni, eu şi surioara mea de patru ani învăţăm să le predăm oamenilor despre Iehova, chiar dacă uneori ne este greu.

T. M., Statele Unite

La patru ani după ce am ieşit din învăţământ, am primit o scrisoare de la o elevă care şi-a exprimat aprecierea pentru tot ajutorul acordat. Mi-a trimis şi un semn de carte făcut chiar de mâna ei. Imaginaţi-vă câtă bucurie mi-a adus acea scrisoare!

A. R., Slovenia

Le-am oferit această revistă directorului şi la două profesoare de la şcoala unde învaţă copiii mei. După două zile m-am întors să aflu ce impresie le-a făcut. Ei au cerut încă 20 de exemplare în spaniolă şi engleză pentru a le oferi părinţilor.

M. M., Statele Unite

Anul trecut am lucrat timp de patru luni ca învăţător. Câţiva colegi au afirmat că lipsa de recunoştinţă a unor părinţi le făcea munca mai grea. Aşadar, am fost cu adevărat bucuros să constat că această serie de articole laudă munca profesorilor devotaţi. Când mi-am încheiat activitatea am primit multe scrisori de mulţumire de la elevii mei. Acestea sunt ca nişte comori pentru mine!

S. I., Japonia

Baloane Vă mulţumesc pentru fascinantul articol intitulat „Una cu vântul“ (8 martie 2002). Întotdeauna mi-am dorit să fac o călătorie cu balonul, însă n-am reuşit. Articolul vostru a fost totuşi o răsplată, deoarece am simţit că parcă zburam într-adevăr cu balonul! Am „simţit“ efectiv nacela ridicându-se şi legănându-se dintr-o parte în alta. Pământul trebuie să pară atât de mic de acolo, de sus! Dar şi el, şi oamenii sunt valoroşi pentru Iehova.

S. A., Germania

Sentimente de vinovăţie Aveam cu adevărat nevoie de articolul „Potrivit Bibliei: Sentimentele de vinovăţie — sunt întotdeauna nepotrivite?“ (8 martie 2002). Aşteptam prea multe de la partenera mea în serviciul cu timp integral; de aceea, îmi era greu să-mi ţin cumpătul când aveam de-a face cu ea. Articolul arăta însă că a-i face pe ceilalţi să se simtă vinovaţi de fiecare dată când nu fac lucrurile aşa cum credem noi că ar trebui făcute nu este o dovadă de iubire şi nu duce la rezultate bune. Sunt bucuroasă că mi-am schimbat modul de a privi lucrurile. Vă rog să continuaţi să ne arătaţi punctul de vedere al lui Iehova asupra lucrurilor.

K. K., Japonia

[Provenienţa hărţii de la pagina 30]

Harta este folosită cu permisiunea © RMC, www.randmcnally.com