O reîntâlnire neobişnuită după 30 de ani
O reîntâlnire neobişnuită după 30 de ani
ÎN 1967, doi tineri s-au cunoscut întâmplător. Amândoi erau studenţi la Universitatea din Michigan (SUA) şi au ajuns colegi de cameră. Dennis Sheets, din Lima (Ohio), avea 18 ani şi era în anul întâi la silvicultură. Mark Ruge venea din Buffalo (New York) şi avea 20 de ani. El era în anul III la inginerie civilă.
Prietenia lor din anii studenţiei a fost, se pare, una trecătoare, de scurtă durată. Nici unul dintre cei doi tineri nu şi-a continuat studiile universitare; fiecare şi-a urmat drumul său în viaţă. Au trecut mai bine de treizeci de ani şi, într-o bună zi, cei doi s-au revăzut în Republica Dominicană. Această surprinzătoare reîntâlnire s-a datorat în mare parte mai multor coincidenţe. Dar la întâlnirea celor doi a mai contribuit ceva. Ce anume? Ca să aflaţi răspunsul, haideţi mai bine să urmărim cursul vieţii fiecăruia în parte.
Dennis merge la război
Dennis s-a întors acasă după primul an de facultate. Apoi, în decembrie 1967, s-a înrolat în armata SUA, iar în iunie 1968 a fost trimis în Vietnam. Aici a văzut ororile războiului. În 1969, când şi-a încheiat serviciul militar, s-a întors în Statele Unite, găsindu-şi în cele din urmă un loc de muncă la o mare companie din Ohio. Cu toate acestea, nu era mulţumit de viaţa pe care o ducea.
„Visul meu din copilărie era să mă mut în Alaska şi să am ferma mea“, povesteşte Dennis. Prin urmare, în 1971, împreună cu un prieten din anii de liceu, a pornit să-şi împlinească visul. Dar, în loc să-şi cumpere o fermă, el făcea tot felul de munci prost plătite. Un timp a locuit într-un cort, lucrând cu o echipă de supraveghere a incendiilor forestiere. Şi-a lăsat părul lung şi barbă şi a început să fumeze marijuana.
În 1972, Dennis a plecat din Anchorage ca să participe la carnavalul Mardi Gras din New Orleans (Louisiana). Apoi s-a dus în pădurile din Arkansas, unde şi-a construit o cabană mică. Aici muncea la înălţarea structurilor de lemn pentru case şi la lucrări de finisare a betonului. În iunie 1973, Dennis a început să străbată întreaga ţară făcând autostopul. Astfel a pornit în căutarea unui scop în viaţă.
Mark ia parte la mişcările împotriva războiului
Mark a mai rămas la facultate câteva semestre după plecarea lui Dennis, dar apoi şi-a dat seama că nu dorea să facă parte dintr-un sistem care sprijinea războiul. Prin urmare, s-a întors la Buffalo, unde a lucrat o vreme ca maistru la o oţelărie. Nemulţumit în continuare că ţara lui sprijinea războiul, el şi-a dat demisia, şi-a cumpărat o motocicletă şi a străbătut ţara până la San Francisco (California). Fără să ştie unul de altul, Dennis şi Mark s-au aflat un timp în San Francisco în aceeaşi perioadă.
La fel ca Dennis, Mark şi-a lăsat părul lung şi barbă şi a început să fumeze marijuana. Însă Mark s-a implicat foarte mult în mişcările împotriva războiului, luând parte la proteste şi la marşuri. Deoarece nu s-a prezentat la încorporare, era căutat de FBI. Ca să nu fie descoperit, timp
de câţiva ani el a folosit nume false. În San Francisco, Mark a dus o viaţă de hippy. În 1970 însă, doi Martori ai lui Iehova au bătut la uşa lui.Iată ce relatează Mark: „Trebuie să fi văzut ceva interes din partea mea, pentru că s-au întors. Nu eram acasă, dar mi-au lăsat o Biblie verde şi trei cărţi“. Însă Mark era prea ocupat cu mişcările politice şi cu distracţiile ca să mai aibă timp să le citească. În plus, FBI-ul era pe urmele lui. Prin urmare, s-a mutat la Washington, D.C. sub alt nume fals. Prietena lui, Kathi Yaniskivis, pe care o cunoscuse la universitate, i s-a alăturat.
În cele din urmă, în 1971, Mark a fost prins de FBI. Doi agenţi FBI l-au escortat în călătoria cu avionul de la Washington, D.C. la New York şi s-au asigurat că şi-a continuat drumul spre Toronto (Canada). Se pare că cei de la FBI nu-l considerau o ameninţare la adresa ordinii publice; nu doreau decât să-l vadă ieşit din ţară. În anul următor, el şi Kathi s-au căsătorit şi s-au mutat pe insula Gabriola (British Columbia, Canada). Ei doreau să evadeze din societate; totuşi se gândeau că viaţa trebuie să însemne ceva mai mult.
Amândoi devin Martori
După cum vă amintiţi, Dennis străbătea ţara în lung şi-n lat făcând autostopul, în căutarea unui scop în viaţă. Drumurile l-au purtat în Montana, unde şi-a găsit de lucru în afara oraşului Chinook. Aici s-a angajat la un fermier ca să-i dea o mână de ajutor la seceratul grâului. Soţia şi fiica fermierului erau Martore ale lui Iehova. Dennis a primit o revistă Treziţi-vă! şi în scurt timp s-a convins că Martorii practicau adevărata religie.
Când a plecat de la fermă, Dennis a luat şi o Biblie cu el. S-a mutat în Kalispell (Montana), unde a asistat pentru prima oară la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Cu ocazia acelei întruniri, el a cerut un studiu biblic. Nu după mult timp şi-a tăiat părul şi şi-a ras barba. În ianuarie 1974 a mers pentru prima oară în lucrarea de predicare, iar la 3 martie 1974 s-a botezat într-un jgheab de adăpat vitele, în oraşul Polson (Montana).
Cam în aceeaşi perioadă, Mark şi Kathi, care locuiau pe insula Gabriola, s-au hotărât ca, dacă tot aveau timp la dispoziţie, să încerce să cerceteze Biblia. Au început să citească versiunea King James, dar au constatat că le era destul de greu să înţeleagă engleza arhaică. Atunci Mark şi-a adus aminte că mai avea Biblia şi cărţile pe care i le dăduseră Martorii cu câţiva ani mai înainte. S-au apucat să citească Biblia şi cărţile Adevărul care conduce la viaţă eternă şi Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Mark şi Kathi au rămas foarte impresionaţi de cele aflate.
Mark explică: „Am fost deosebit de impresionat că în cartea Adevărul se vorbea despre un grup de creştini care nu mergeau la război indiferent de circumstanţe. După părerea mea, acest grup practica adevăratul creştinism“. La puţin timp după aceea, deşi Mark risca să fie arestat, el şi Kathi s-au întors la Houghton (Michigan) pentru a vizita familia ei. Aici, chiar dacă arătau ca nişte hippy, ei au asistat la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Au acceptat un studiu biblic şi au studiat întreaga lună cât au stat în Michigan.
După ce s-au întors pe insula Gabriola, ei au întâlnit pe stradă, în oraşul Nanaimo (British Columbia), un Martor şi i-au spus că doreau să studieze Biblia. În aceeaşi zi a sosit cu feribotul o maşină plină de Martori, care i-au căutat şi au început cu ei un studiu biblic. După trei luni, Mark şi Kathi au început să participe la lucrarea de predicare. Trei luni mai târziu, mai exact la 10 martie 1974, s-au botezat amândoi. Era la o săptămână după botezul lui Dennis!
Dennis în ministerul cu timp integral
Dennis a devenit pionier, adică ministru cu timp integral, în septembrie 1974. El povesteşte: „Îmi plăcea ca pionier, dar am vrut să-mi extind ministerul; aşa că în iulie 1975 am depus cerere pentru a sluji la sediul mondial, din Brooklyn (New York), al Martorilor lui Iehova. În luna decembrie a aceluiaşi an am fost invitat aici“.
Prima repartiţie a lui Dennis a fost să ajute la transformarea fostului Hotel Towers într-o clădire cu locuinţe pentru personalul care lucra la sediul mondial. El a lucrat mai mulţi ani aici, coordonând echipa care punea gresia. Apoi, dorind să se căsătorească, s-a mutat în California. În 1984, când slujea ca bătrân în congregaţia Cathedral City, s-a căsătorit cu o pionieră pe nume Kathy Enz.
Dennis şi Kathy erau hotărâţi să-şi păstreze viaţa simplă, ca să poată urmări interesele Regatului lui Dumnezeu. Astfel, Dennis a refuzat mai multe oferte de muncă foarte avantajoase din domeniul construcţiilor, în care se câştiga foarte bine în sudul Californiei. În 1988, el şi Kathy au făcut cerere pentru a da o mână de ajutor la lucrările de construcţie efectuate de Martorii lui Iehova în alte ţări. În luna decembrie a aceluiaşi an, ei au fost trimişi la proiectul de construire a filialei din Buenos Aires (Argentina).
În 1989, Dennis şi Kathy au fost invitaţi să slujească în mod permanent în domeniul construcţiilor. În această formă specială a ministerului cu timp integral, ei au slujit de două ori în Surinam şi în Columbia. Au participat şi la construirea filialelor din Ecuador şi Mexic, precum şi la un proiect asemănător în Republica Dominicană.
Mark în ministerul cu timp integral
În 1976, Mark şi alte mii de tineri americani care fugiseră în Canada pentru a scăpa de încorporare au beneficiat de o amnistie acordată de Guvernul American. Mark şi soţia lui, Kathi, au dorit şi ei să-şi păstreze viaţa simplă ca să poată dedica mai mult timp ministerului lor. Prin urmare, Mark s-a angajat cu jumătate de normă ca topograf şi au reuşit, treptat, să-şi achite toate datoriile pe care el şi Kathi le acumulaseră înainte de botez.
În 1978, când Martorii din Canada şi-au propus să construiască un nou complex de filială în apropiere de Toronto (Ontario), Mark şi Kathi au putut să-şi ofere ajutorul. Întrucât Mark avea experienţă în topografie, au fost invitaţi să participe la lucrările de construcţie. Ei au lucrat la proiectul din Georgetown până la încheierea lui, în iunie 1981. Apoi s-au mutat înapoi în British Columbia, iar în următorii patru ani au ajutat la construirea unei săli de congrese a Martorilor lui Iehova în această zonă. Când lucrările s-au încheiat, au fost invitaţi din nou să participe la lucrările de extindere a filialei din Canada.
În 1986, la câteva luni de la sosirea lor în Georgetown, Mark şi Kathi au fost invitaţi să rămână la filiala din Canada ca membri permanenţi ai personalului de aici. De atunci ei slujesc aici. În plus, au avut numeroase ocazii să participe la lucrările de construcţie din multe alte ţări. Întrucât avea experienţă în topografie, Mark a fost solicitat să se ocupe de lucrările topografice pentru multe filiale şi săli de congrese ale Martorilor lui Iehova din America Centrală şi de Sud, precum şi din insulele arhipelagului Antile.
De-a lungul anilor, el şi Kathi au slujit în Venezuela, Nicaragua, Haiti, Guyana, Barbados, insulele Bahamas, Uniunea Dominica, Statele Unite (Florida) şi Republica Dominicană. Datorită acestei forme speciale a ministerului cu timp integral, firul vieţii celor doi s-a întretăiat din nou.
Reîntâlnirea în Republica Dominicană
Fără să ştie unul de celălalt, Mark şi Dennis lucrau la proiecte asemănătoare în Republica Dominicană. Într-o zi s-a întâmplat să se întâlnească la filiala din Santo Domingo a Martorilor lui Iehova. După cum vă puteţi imagina, amândoi au fost încântaţi să-şi reînnoade prietenia. Dacă stăm să ne gândim bine, trecuseră 33 de ani şi aveau multe să-şi povestească. Uimirea lor creştea pe măsură ce îşi depănau firul vieţii, în mare parte cam ceea ce aţi citit până acum. Însă ceea ce le-a
atras atenţia în primul rând — ca, de altfel, tuturor celor care au ascultat povestea lor — au fost multele asemănări din viaţa lor.Amândoi au dus o viaţă de hippy şi s-au mutat în zone izolate ca să scape de stilul de viaţă materialist şi de toate îngrijorările legate de el. Dennis s-a căsătorit cu o fată pe nume Kathy, iar Mark cu Kathi. Amândoi au acceptat un studiu biblic când au asistat pentru prima oară la o întrunire a Martorilor lui Iehova. Amândoi s-au botezat în martie 1974. Amândoi au fost membri ai personalului de la filialele Martorilor lui Iehova: Dennis în Statele Unite, iar Mark în Canada. Amândoi au depus eforturi ca să-şi păstreze viaţa simplă pentru a urmări obiective spirituale (Matei 6:22). Amândoi au luat parte la lucrările de construcţie desfăşurate de Martori pe plan internaţional şi au primit repartiţii în numeroase ţări. Până la întâlnirea lor întâmplătoare din Republica Dominicană, ei n-au întâlnit nici un alt fost prieten care să fi acceptat adevărul biblic.
Consideră oare Mark şi Dennis că toate aceste coincidenţe uluitoare se datorează sorţii? În nici un caz. Ei sunt conştienţi că, aşa cum spune Biblia, „toate depind de timp şi de împrejurări“ neprevăzute — uneori chiar într-un mod foarte interesant (Eclesiastul 9:11). Cu toate acestea, ei au înţeles că altceva a jucat un rol important în revederea lor: dorinţa amândurora de a găsi un scop în viaţă şi iubirea lor faţă de Iehova Dumnezeu.
Povestea lui Dennis şi a lui Mark scoate în evidenţă şi alte lucruri pe care le au în comun toţi oamenii sinceri care învaţă adevărul biblic. Iată ce spune Dennis: „Povestea vieţii mele şi a lui Mark demonstrează că Iehova este conştient de situaţiile ce apar în viaţa oamenilor şi că, atunci când inima lor ajunge să aibă o dispoziţie corectă, îi atrage la el“. — 2 Cronici 16:9; Ioan 6:44; Faptele 13:48.
Mark adaugă: „Din povestea noastră am învăţat că, atunci când cineva se conformează normelor lui Iehova, îşi dedică viaţa lui Dumnezeu şi se pune la dispoziţie, Iehova se poate folosi de talentele şi capacităţile lui ca să promoveze adevărata închinare în folosul poporului său“. — Efeseni 4:8.
Povestea lor mai arată că Iehova Dumnezeu binecuvântează serviciul adus din toată inima de slujitorii săi. Dennis şi Mark se simt, fără doar şi poate, binecuvântaţi. Iată ce spune Dennis: „E un privilegiu să slujeşti intereselor Regatului în acest serviciu special cu timp integral. Am putut să ne bucurăm de un schimb de încurajări în timp ce lucram cu surorile şi fraţii noştri creştini veniţi din toate colţurile lumii“.
Mark adaugă: „În mod cert, Iehova îi binecuvântează pe cei ce pun Regatul său pe primul plan în viaţă. Consider că e o binecuvântare specială să putem sluji ca membri ai familiei Betel din Canada şi să luăm parte la programul internaţional de construcţii“.
O reîntâlnire cu totul deosebită? Într-adevăr! Mark spune şi de ce a fost aşa: „Adevăratul motiv pentru care am simţit o emoţie atât de mare când ne-am revăzut este că amândoi am ajuns să-l cunoaştem pe unicul Dumnezeu, Iehova, să-l iubim şi să-i slujim“.
[Legenda fotografiei de la pagina 21]
Dennis, 1966
[Legenda fotografiei de la pagina 21]
Mark, 1964
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Dennis în Dakota de Sud, 1974
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Mark în Ontario, 1971
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Dennis şi Mark, împreună cu soţiile lor, în 2001, la scurt timp după ce s-au revăzut întâmplător