Bursucul din Marea Britanie — stăpânul pădurilor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

LINIŞTEA pădurii a fost întreruptă de cântecul unei mierle negre. Soarele cobora încet, încet spre amurg. M-am aşezat pe un mesteacăn argintiu căzut şi îndată m-a învăluit mirosul puternic de vegetaţie udă care înmiresma aerul primelor ore ale serii, după o ploaie torenţială.

Îmi alesesem locul cu multă grijă, pentru că venisem să văd bursucii. De unde stăteam se simţea doar o uşoară adiere de vânt care bătea spre mine. Aflasem că, deşi ochii bursucului şi urechile lui albe la vârf sunt mici, nu trebuie să-i subestimezi auzul şi simţul mirosului, întrucât sunt foarte dezvoltate. Ştiam că e suficient să mă audă făcând un zgomot cât de mic sau să-mi simtă mirosul ca să intre imediat în vizuina lui subterană şi să nu mai iasă de-acolo toată noaptea.

Bursucul european este un mamifer mare, sfios. Are circa 1 m lungime şi 30 cm înălţime şi atinge o greutate de aproape 12 kg. Blana este gri, firul de păr fiind aspru; pe faţă şi pe părţile inferioare, blana e neagră. Are picioarele negre şi scurte şi o coadă gri, scurtă şi groasă. La picioare are cinci degete cu gheare puternice.

Cele trei dungi albe şi late care pornesc de la bot şi se termină dincolo de urechi nu sunt numai un semn distinctiv, ci şi subiectul unor controverse. Unii spun că bursucii se pot recunoaşte între ei în bezna nopţii după dungi. Se ştie însă că bursucii se recunosc după miros. Indiferent din ce motiv ar avea aceste dungi, ele îi dau bursucului un farmec aparte.

Bursucul e nelipsit din peisajul rural britanic. Fiind un săpător renumit, el sapă în permanenţă tunele, galerii şi camere, unde îşi amenajează locuinţa. Vizuina lui poate ajunge până la 30 m în diametru, iar labirintul de tunele poate fi lung de 300 m! Bursucul e un mamifer nocturn, iar pe timpul zilei îşi foloseşte camerele mai ales ca loc de dormit. Anumite camere, căptuşite cu aşternut proaspăt sunt folosite de femelă când dă naştere puilor.

Vizuina are la suprafaţă mai multe intrări, mai ales în apropierea aninilor negri şi a tufişurilor dese de păducel sau de mur. În Anglia se cunosc unele vizuini,  cu peste 50 de intrări, care au mai bine de 150 de ani şi care pot găzdui mai multe generaţii ale aceleiaşi familii. Bursucii pot trăi 15 ani sau chiar mai mult, dar, de regulă, ei trăiesc doar 2–3 ani.

Nu este greu de recunoscut o vizuină de bursuc, deoarece la intrări se pot vedea nişte movile mari, din materiale pe care bursucul le scoate din vizuină: pământ, pietre şi bolovani. Vă veţi da seama cât de puternic e bursucul când veţi vedea ce a scos din vizuină.

Cum puteţi şti dacă o vizuină este locuită? Mai întâi de toate, căutaţi prin apropiere latrinele bursucilor — gropi mici, de 15–23 cm în diametru şi 23 cm adâncime, aflate în jurul vizuinii. Dacă găsiţi în ele excremente şi îndeosebi dacă sunt proaspete, înseamnă că vizuina e locuită de bursuci. Apoi uitaţi-vă dacă există poteci bătătorite care ies din vizuină; vara căutaţi să vedeţi dacă vegetaţia din jur este călcată în picioare. În zonele mlăştinoase, uitaţi-vă după urme de bursuc, iar aproape de vizuină verificaţi arborii dacă nu cumva au urme de noroi şi zgârieturi, aceasta deoarece bursucii se ridică în două picioare şi, asemenea pisicilor, se întind sprijinindu-se pe ghearele lor puternice. Dacă vizuina este mare, s-ar putea să fie greu să observaţi aceste detalii, întrucât bursucii ar putea folosi o altă intrare sau ieşire. Aşadar, mergeţi înainte de a se însera şi puneţi câte un băţ la fiecare gaură. A doua zi vă veţi da seama ce gaură folosesc animalele când ies din vizuină după beţele date la o parte.

Noaptea, bursucul parcurge distanţe mari în căutare de hrană. El caută ghindă ori jir sau vreun cuib de viespi ca să le mănânce larvele ori ia urma iepurilor-de-vizuină tineri şi sapă până ajunge la ei. Care este principalul lui fel de mâncare? Râmele! Bursucul mănâncă aproape orice — inclusiv fructe de pădure, bulbi de clopoţei, ciuperci şi gândaci. Îmi amintesc că, într-o seară foarte umedă de iulie, stăteam şi priveam nişte bursuci care nu s-au îndepărtat deloc de vizuina lor pentru că în iarba din acel ţinut muntos accidentat se găseau din abundenţă limacşi (o delicatesă pentru ei), care tocmai ieşiseră la suprafaţă după ploaie.

Bursucii se împerechează, în general, în iulie, iar în februarie femela dă naştere la patru sau cinci pui. Pe la vreo 3 luni, puii ies la suprafaţă, jucându-se la gura vizuinii. În timp ce aceştia sunt afară, masculul şi femela schimbă aşternutul. Bursucii sunt animale curate şi păstrează curăţenia în vizuină cu multă grijă. Ei obişnuiesc ca primăvara şi toamna să-şi aerisească aşternutul, dar pot face acest lucru în oricare altă lună a anului. Părinţii scot afară iarba şi ferigile uscate, vechi şi le înlocuiesc cu altele proaspete, adunând nu mai puţin de 30 de mănunchiuri de iarbă şi ferigi într-o singură noapte. Ei ţin mănunchiurile sub bărbie, cu labele din faţă, în timp ce-şi târşesc labele din spate, după care coboară cu ele în vizuină.

Dintr-o glandă aflată sub coadă, bursucii secretă un lichid puternic mirositor pe smocurile de iarbă, pe pietre sau pe stâlpii de la garduri pentru a-şi marca teritoriul. Ei secretă lichidul chiar şi unii peste alţii pentru a se recunoaşte. Cu ajutorul acestor urme, bursucul poate găsi uşor intrarea în vizuină când se întoarce acasă.

Cântecul mierlei negre încetase, iar peste pădurea întunecată s-a aşternut liniştea. De-abia mai îndrăzneam să respir. Stăteam complet nemişcat. Deodată am zărit cu coada ochiului capul alb cu negru al unui bursuc. Acesta s-a oprit la gura vizuinii pentru câteva clipe şi, înainte de a se avânta în întunericul pădurii, a adulmecat aerul de seară pentru a vedea dacă exista vreun pericol. Semăna cu un stăpân care iese la plimbare pe moşia sa lăsată de străbuni.

[Legenda ilustraţiei de la paginile 12, 13]

Cameră folosită când femela dă naştere la pui

Cameră de dormit

Aşternut

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Pui de bursuc

[Legenda fotografiilor de la pagina 13]

Alimentaţia bursucului include ghinde, ciuperci şi râme

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 13]

Fotografii cu bursuci: © Steve Jackson, www.badgers.org.uk