Crazy Horse — un munte transformat în monument

OARE ce anume l-ar fi putut determina pe un tânăr sculptor american de origine poloneză, extrem de talentat, autodidact, să se apuce să transforme un munte într-o sculptură ce-l înfăţişează pe un războinic indian foarte respectat? Nu se poate spune că a fost o decizie pripită, deoarece lui Korczak Ziolkowski, căci despre el este vorba, i-au trebuit şapte ani ca să se hotărască.

În 1939, Korczak a primit o scrisoare de la un şef de trib, un bătrân indian lakota pe nume Henry, zis şi Standing Bear (Ursul în Picioare), care trăia în rezervaţia de indieni Pine Ridge, din statul Dakota de Sud. În scrisoare, şeful de trib îl ruga să facă un monument în regiunea Black Hills (Dakota de Sud) în memoria unei faimoase căpetenii indiene. Pentru indienii lakota, Black Hills este un pământ sacru, iar ei n-au fost prea încântaţi când sculptorul Gutzon Borglum şi-a terminat pe Mount Rushmore, chiar în inima teritoriului lor sacru, Black Hills, gigantica sculptură înfăţişându-i pe cei patru preşedinţi americani. Căpetenia Standing Bear i-a scris lui Korczak următoarele: „Eu şi celelalte căpetenii am dori ca omul alb să ştie că şi pieile roşii au mari eroi“.

De ce Crazy Horse?

De ce l-au ales pe Crazy Horse * (Calul Nebun)? Iată ce spune Robb DeWall: „Cei care l-au ales pe Crazy Horse ca temă pentru monumentul memorial au fost chiar indienii. De fapt, Crazy Horse a fost idealul indienilor — un războinic extraordinar de curajos şi un strateg strălucit, fiind primul indian despre care se ştie că a folosit tactica atragerii în capcană. . . . Nu a semnat nici un tratat de pace şi nu a trăit niciodată într-o rezervaţie“.

Din ce s-a inspirat Korczak pentru tema sculpturii sale? El auzise o poveste despre răspunsul pe care Crazy Horse i l-a dat unui negustor alb care şi-a bătut joc de el pentru că nu a vrut să meargă să trăiască în rezervaţie, alături de majoritatea indienilor lakota care se mutaseră deja acolo. Negustorul îl întrebase: „Ei, unde-ţi sunt acum pământurile?“ Crazy Horse „a privit spre orizont şi, arătând cu degetul peste capul calului său, a rostit plin de mândrie: «Pământurile mele sunt acolo unde-mi sunt îngropaţi morţii»“.

Alegerea locului

Primul pas ce trebuia făcut era alegerea muntelui care urma să fie transformat în ceea ce se dorea a fi cea mai mare sculptură din lume, mai mare chiar şi decât cea de pe Mount Rushmore, aflat în apropiere. În 1947, Korczak şi căpetenia Standing Bear s-au decis în cele din urmă asupra unui munte care se potrivea cu proiectul lor. Era un vârf de munte înalt de 200 m, aflat la o altitudine de 2 050 m. Korczak l-a numit Thunderhead Mountain (Muntele cu Nori de Furtună), deoarece deasupra lui se adunau, uneori, formaţiuni neobişnuite de nori cumulus. Cum aveau ei să obţină permisiunea de a transforma acest munte într-un gigantic monument care să înfăţişeze un indian?

DeWall explică în cartea sa Korczak — Storyteller in Stone (Korczak — povestitor în piatră) următoarele: „În regiunea Black Hills, oricine putea să facă o cerere pentru a deschide o mină şi să devină practic «proprietarul» acelui teren atâta vreme cât presta o muncă evaluată la 100 de dolari pe an. Korczak a considerat drept o ironie a sorţii faptul că guvernului nu-i păsa dacă muntele avea să arate în final ca un indian pe cal atâta timp cât el presta o muncă evaluată la suma anuală cerută“.

Cât trebuia luat din munte?

Korczak avea resurse limitate, iar lucrarea care-i stătea în faţă era uriaşă. De aceea, la început a lucrat singur. Prima detonare cu dinamită a avut loc la 3 iunie 1948, fiind îndepărtate doar 10 t de rocă.  De atunci până în 1994, din munte au fost îndepărtate prin dinamitare aproximativ 8,4 milioane de tone de rocă. La prima explozie au asistat mai multe sute de indieni, inclusiv cinci dintre cei nouă supravieţuitori ai istoricei Bătălii din Canionul Little Bighorn (25 iunie 1876). *

Korczak s-a dedicat trup şi suflet proiectului său, muncind neobosit la realizarea lui. Folosind lemn din zonă, el a construit o scară cu 741 de trepte, care îl ajuta să urce până în vârful muntelui, unde îşi propusese să pună dinamită ca să taie în munte capul calului. Pentru perforatorul pneumatic avea nevoie de aer sub presiune şi, prin urmare, a folosit un vechi compresor care funcţiona cu benzină. Korczak a fost nevoit să monteze o conductă cu diametrul de 8 cm, lungă de 620 m, care ajungea până la locul unde făcea săpăturile. Ori de câte ori compresorul se oprea, el trebuia să coboare toate cele 741 de trepte ca să repornească motorul. Recordul său a fost de nouă coborâri şi urcări într-o singură zi! Nu-şi putea permite să angajeze pe cineva să supravegheze compresorul. Se vede clar că era foarte hotărât şi avea multă răbdare şi energie.

În 1951, folosind 660 l de vopsea albă, el a trasat conturul sculpturii sale de pe versantul muntelui. Astfel, vizitatorii îşi puteau imagina mai uşor cum va arăta lucrarea finală.

 O tragedie şi o criză

Pe parcursul anilor ’70 şi la începutul anilor ’80, Korczak s-a concentrat asupra dinamitării unei cantităţi suficiente de rocă pentru a putea începe modelarea capului calului. Avusese deja două infarcte (unul în 1968 şi altul în 1970). În vara anului 1982 a suferit o intervenţie chirurgicală, mai exact un bypass coronarian cvadruplu. Operaţia a fost reuşită. Apoi însă a urmat o tragedie: Korczak a murit subit în luna octombrie a aceluiaşi an, la vârsta de 74 de ani. Ce avea să se întâmple cu giganticul proiect Crazy Horse? Avea să-şi găsească oare sfârşitul odată cu sculptorul lui?

Korczak nici nu crezuse vreodată că o să-şi încheie lucrarea. El ştia că acest proiect avea să necesite mai mult de o viaţă de om; prin urmare, el a întocmit planuri detaliate pentru finalizarea lui. Soţia sa, Ruth, şi cei zece copii ai lor erau la fel de dornici să vadă monumentul gata. Ruth a participat la fiecare etapă a proiectului, ajutându-l la calcule, dar şi la munca fizică.

Cel mai important lucru pentru Korczak fusese terminarea capului calului. Însă moartea lui a dus la schimbarea planurilor. În 1987, văduva sa şi directorii fundaţiei nonprofit care se ocupa de proiect au decis să se concentreze asupra chipului lui Crazy Horse. De ce această schimbare? Deoarece faţa indianului era mult mai mică decât capul calului şi deci putea fi terminată mai repede, iar costul avea să fie mai mic. De asemenea, publicul ar fi putut vedea într-un timp mai scurt o imagine uşor de recunoscut, ceea ce l-ar fi stimulat să sprijine mai mult finalizarea proiectului.

Dimensiuni uimitoare

Capul lui Crazy Horse are 26,7 m înălţime şi 18 m lăţime. Se spune că „cele patru capete de pe Mount Rushmore, fiecare având 20 m înălţime, ar încăpea toate în interiorul capului lui Crazy Horse şi ar mai şi rămâne loc!“. Potrivit unor surse, Crazy Horse, stând pe cal, cu braţul stâng întins, va fi cea mai mare sculptură din lume: ea va avea o înălţime de 172 m şi o lungime de 195 m. Braţul va fi lung de 69 m, iar degetul arătător va avea 11,4 m lungime şi 3 m grosime.

Korczak nu ar fi acceptat niciodată fonduri oferite de guvernul american pentru realizarea proiectului său. De două ori i s-au oferit 10 milioane de dolari din fondurile federale, dar el a refuzat. DeWall precizează că Korczak „a rămas fidel concepţiei sale de liberă iniţiativă. În timpul vieţii, el a strâns singur peste 5 milioane de dolari, pe care i-a cheltuit pentru proiectul Crazy Horse“. N-a avut salariu şi nici cont personal de cheltuieli.

Astăzi, pentru a vizita acest loc se percepe o taxă de intrare pentru maşini şi una mai mică pentru motociclete, iar pentru persoane se plăteşte bilet de intrare. În prezent, peste un milion de persoane vin anual să viziteze monumentul Crazy Horse. Multe donaţii sub formă de echipamente şi bani au contribuit la continuarea proiectului.

Muzeul indian

În apropiere s-a ridicat un impresionant muzeu (Muzeul Indian al Americii de Nord), construit din lemn tăiat din pădurile din zonă. Muzeul adăposteşte  mii de obiecte indiene aparţinând multora dintre triburile indiene din America de Nord, triburi al căror număr total depăşeşte 500. Există şi o bibliotecă imensă cu lucrări de referinţă despre amerindieni, care pot fi consultate de studenţi şi cercetători.

În plus, câţiva amerindieni, cum ar fi Priscilla Engen şi Freda Goodsell (indiene lakota oglala), sunt gata să răspundă la întrebări şi să dea explicaţii referitoare la obiectele şi lucrările de artă expuse. În timpul vizitei la muzeu poate fi consultat şi Donovin Sprague, asistent universitar şi membru al tribului lakota miniconjou. El este stră-strănepotul căpeteniei Hump, care a participat la Bătălia din Canionul Little Bighorn în 1876.

Care e viitorul monumentului Crazy Horse?

Se intenţionează ca muzeul să fie mutat într-un alt loc. Korczak se gândise iniţial ca la baza monumentului să se deschidă un muzeu, iar clădirea care urma să-l adăpostească să semene cu un hogan navajo (locuinţa tipică a acestor indieni). Ea avea să aibă mai multe etaje şi un diametru de 110 m. Se intenţionează, de asemenea, să se înfiinţeze o universitate şi un centru de instruire medicală pentru indienii nord-americani. Însă înainte ca toate aceste idei măreţe să devină realitate trebuie terminat monumentul Crazy Horse. Cât vor mai dura lucrările? Iată ce a spus Ruth, soţia lui Korczak: „Nu putem spune o dată precisă întrucât există prea multe variabile: condiţiile meteorologice, cât de aspre vor fi iernile, banii şi alţi factori. Singurul lucru cu adevărat important este să se facă progrese constante în vederea atingerii obiectivului propus“.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la paginile 14, 15]

Modelul la scară redusă a lui Crazy Horse şi capul calului trasat pe versantul muntelui

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 2, 15]

Paginile 2 şi 15: sculptorul Korczak © Crazy Horse Memorial Fnd.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Korczak şi căpetenia Henry, zis şi Standing Bear, la 3 iunie 1948. În spatele lor se vede modelul din marmură la scară redusă şi muntele înainte de a fi dinamitat

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie: Crazy Horse Memorial archives

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Familia Ziolkowski; Ruth, soţia lui Korczak, rămasă văduvă, este a patra din stânga

[Provenienţa fotografiei]

Crazy Horse photo

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Interior din muzeul indian

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Pelerinaj organizat anual la monumentul Crazy Horse

[Provenienţa fotografiilor]

Fotografii de Robb DeWall, prin amabilitatea Crazy Horse Memorial Foundation (nonprofit)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Fotografie de Robb DeWall, prin amabilitatea Crazy Horse Memorial Foundation (nonprofit)