Potrivit Bibliei

Ne trece Dumnezeu cu vederea slăbiciunile?

„Nu sunt un om rău! M-am străduit din răsputeri să renunţ la obiceiurile mele rele, dar pur şi simplu sunt prea slab!“

REFLECTĂ aceste cuvinte sentimentele voastre ori ale altcuiva pe care-l cunoaşteţi? Mulţi ajung la concluzia că este aproape imposibil să-ţi învingi slăbiciunile morale adânc înrădăcinate. Unii oameni sunt dependenţi de alcool, de tutun ori de droguri. La mulţi, lăcomia este o trăsătură predominantă. Mai sunt şi alţii care s-au dedat unui mod de viaţă imoral, pretinzând că sunt dependenţi de sex, incurabili.

După cum arată Matei 26:41, Isus şi-a exprimat plin de compasiune înţelegerea faţă de slăbiciunile umane. * De fapt, în întreaga Biblie se arată clar că şi Iehova Dumnezeu, şi Isus manifestă cu adevărat îndurare faţă de oameni (Psalmul 103:8, 9). Dar ne putem aştepta ca Dumnezeu să ne treacă cu vederea toate defectele?

Moise şi David

Să analizăm relatarea despre Moise. El era „mai blând decât orice om de pe faţa pământului“ şi se străduia mult să-şi păstreze această frumoasă trăsătură de caracter (Numeri 12:3). În timpul peregrinării prin deşert, israeliţii au acţionat adesea în mod nechibzuit, dovedind lipsă de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de reprezentanţii săi. De fiecare dată însă, Moise a căutat cu umilinţă îndrumarea divină. — Numeri 16:12–14, 28–30.

Dar, chiar spre sfârşitul acelei obositoare călătorii, el şi-a ieşit din fire în faţa întregii naţiuni şi nu a mai respectat îndrumarea divină. Dumnezeu l-a iertat, însă a trecut el cu vederea acel incident? Nu. El i-a spus lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine . . ., nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-am dat-o“. Moise nu avea să intre în Ţara Promisă. După 40 de ani de străduinţă pentru a se bucura de acel privilegiu extraordinar, el a pierdut totul din cauza unei grave slăbiciuni omeneşti. — Numeri 20:7–12.

Împăratul David a fost alt om cu teamă de Dumnezeu, dar care se confrunta şi el cu o slăbiciune.  Odată, el s-a lăsat pradă pasiunii, comiţând imoralitate sexuală cu soţia altui bărbat. Apoi a încercat să muşamalizeze totul punând la cale uciderea soţului femeii (2 Samuel 11:2–27). Mai târziu şi-a regretat amarnic nelegiuirile, iar Dumnezeu l-a iertat. Însă David distrusese o familie, astfel că Iehova nu l-a scutit de nenorocirile cumplite care s-au abătut asupra lui. Copilul născut din acea relaţie adulteră s-a îmbolnăvit grav; Iehova însă nu a intervenit, deşi David s-a rugat mult pentru copilaşul său. Băiatul a murit, iar casa lui David a avut apoi de suportat un şir întreg de tragedii (2 Samuel 12:13–18; 18:33). David a plătit foarte scump pentru că a cedat slăbiciunii de natură morală.

Aceste exemple arată că Dumnezeu îi trage la răspundere pe oameni pentru conduita lor. Cei care doresc să-i slujească trebuie să-şi fortifice punctele slabe ale spiritualităţii şi să devină creştini mai buni. Mulţi creştini din secolul I au procedat aşa.

Lupta împotriva păcatului

Apostolul Pavel este pe bună dreptate considerat un exemplu pentru modul de viaţă creştin pe care l-a dus. Dar ştiaţi că el a trebuit să ducă o luptă continuă împotriva propriilor slăbiciuni? Versetele 18–25 din capitolul 7 al scrisorii către romani descriu într-un limbaj foarte sugestiv conflictul său interior, sau, conform versetului 23, ‘războiul’ dus de el. Pavel a purtat necontenit această luptă, deoarece ştia că păcatul este necruţător. — 1 Corinteni 9:26, 27.

Unii membri ai congregaţiei creştine din anticul Corint fuseseră odinioară răufăcători înveteraţi. Biblia spune că fuseseră ‘fornicatori, adulteri, bărbaţi care se culcau cu bărbaţi, lacomi, beţivi’. Dar ea mai spune că ‘au fost spălaţi’ (1 Corinteni 6:9–11). În ce fel? Ei au primit forţă din cunoaşterea exactă a adevărului, din asocierile creştine şi prin spiritul lui Dumnezeu să înceteze să mai practice acele lucruri rele. În cele din urmă, ei au fost declaraţi drepţi de Dumnezeu, în numele lui Cristos. Într-adevăr, Dumnezeu i-a iertat, dându-le astfel o conştiinţă curată. — Faptele 2:38; 3:19.

Nici Pavel şi nici creştinii din Corint nu şi-au minimalizat înclinaţiile păcătoase. Mai degrabă ei au luptat împotriva lor şi, cu ajutor divin, au triumfat. Acei închinători din secolul I au fost demni de laudă pentru conduita lor morală, în ciuda mediului în care trăiau şi a înclinaţiilor lor imperfecte. Dar ce putem spune despre noi?

Dumnezeu ne cere să luptăm împotriva propriilor slăbiciuni

Lupta împotriva unei slăbiciuni nu duce neapărat la eliminarea completă a ei. Deşi nu trebuie să ne lăsăm pradă imperfecţiunii, noi nu o putem anihila. Ea generează slăbiciuni ce pot fi persistente. Însă nu trebuie să ne lăsăm răpuşi de propriile slăbiciuni (Psalmul 119:11). De ce este atât de important acest lucru?

Deoarece Dumnezeu nu acceptă ca imperfecţiunea să fie mereu un pretext pentru o conduită rea (Iuda 4). Iehova vrea ca oamenii să devină curaţi, să ducă o viaţă morală şi curată. Biblia ne spune: „Să aveţi aversiune faţă de ceea ce este rău“ (Romani 12:9). De ce este Dumnezeu atât de categoric?

Un motiv ar fi acela că este dăunător să te laşi pradă slăbiciunilor. Biblia ne spune în Galateni 6:7: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera“. Cei care se lasă stăpâniţi de vicii şi de lăcomie şi care trăiesc în promiscuitate culeg adesea roade amare în viaţă. Dar există un motiv şi mai important.

Păcatul îl supără pe Dumnezeu şi creează o „despărţire“ între noi şi el (Isaia 59:2). De vreme ce păcătoşii nu-i pot câştiga favoarea, Dumnezeu îi îndeamnă: „Spălaţi-vă şi curăţiţi-vă! . . . Încetaţi să mai faceţi răul!“ — Isaia 1:16.

Creatorul nostru este iubitor şi îndurător. El „nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). Lăsându-ne mereu pradă slăbiciunilor, nu vom obţine favoarea divină. Dacă Dumnezeu nu trece cu vederea slăbiciunile noastre, nici noi să nu o facem.

[Notă de subsol]