SIDA se răspândeşte în Africa

„Avem de-a face cu un fel de apocalipsă a timpurilor noastre.“

CUVINTELE lui Stephen Lewis, reprezentant special al Naţiunilor Unite în Africa pentru probleme privind HIV/SIDA, se fac ecoul temerilor multor persoane în privinţa bolii SIDA, prevalentă în Africa subsahariană.

Există anumiţi factori care au determinat proliferarea virusului HIV. SIDA, în schimb, a agravat alte probleme. Situaţia existentă în unele ţări din Africa şi în alte zone de pe glob unde SIDA câştigă teren este deseori determinată de următorii factori:

 Moralitatea. Deoarece virusul HIV se transmite în primul rând prin contact sexual, lipsa unor norme morale clare duce, fără discuţie, la răspândirea bolii. Mulţi cred însă că nu ar fi practic să se pledeze în favoarea abstinenţei sexuale în rândul celor necăsătoriţi. „Nu-i suficient să-i sfătuieşti pe adolescenţi să se abţină de la sex“, scrie Francois Dufour în The Star, un ziar din Johannesburg (Africa de Sud). „Ei sunt bombardaţi zilnic cu scene imorale care le spun cum ar trebui să arate şi să se poarte.“

Această evaluare a situaţiei pare să fie confirmată de conduita tinerilor. Un sondaj făcut într-o ţară arăta că aproximativ o treime dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani întreţinuseră relaţii sexuale.

Violul a fost descris drept o problemă naţională stringentă în Africa de Sud. Potrivit unui articol din ziarul Citizen din Johannesburg, violul „este atât de răspândit, încât prezintă riscul cel mai ridicat de îmbolnăvire în cazul femeilor şi din ce în ce mai mult şi în cazul copiilor din această ţară“. În acelaşi articol se afirma: „Numărul de violuri asupra copiilor s-a dublat în ultimul timp . . . Aceste acte sunt comise, se pare, pentru a perpetua mitul conform căruia un purtător al virusului HIV se vindecă dacă violează o virgină“.

Bolile cu transmitere sexuală. Există o rată înaltă a bolilor cu transmitere sexuală în această parte a lumii. Ziarul  South African Medical Journal spunea: „O boală cu transmitere sexuală creşte riscul infectării cu HIV-1 de la două până la cinci ori“.

Sărăcia. Multe ţări din Africa se luptă cu sărăcia, care creează un climat prielnic răspândirii SIDA. Ceea ce în ţările dezvoltate este considerat a fi necesitate de bază, în cele mai multe ţări în curs de dezvoltare reprezintă un lux. Comunităţile mari nu au curent electric şi nici acces la apă potabilă. În zonele rurale, drumurile, în caz că există, sunt impracticabile. Mulţi locuitori suferă de malnutriţie, iar centrele medicale sunt puţine şi nu dispun de condiţii corespunzătoare.

SIDA are un impact negativ şi asupra industriei şi a afacerilor. Având în vedere că tot mai mulţi angajaţi sunt infectaţi, producţia companiilor miniere scade simţitor. Unele companii se gândesc la modalităţi prin care să mecanizeze şi să automatizeze anumite operaţii. S-a estimat că în anul 2000, la o mină de platină, numărul cazurilor de SIDA în rândul angajaţilor aproape că s-a dublat şi că aproximativ 26% dintre lucrători au ajuns să fie infectaţi.

O altă consecinţă tristă este numărul mare al copiilor care rămân orfani deoarece părinţii lor mor de SIDA. Pe lângă pierderea părinţilor şi nesiguranţa pe plan financiar, aceşti copii trebuie să poarte şi ei stigmatul bolii. Rudele lor ori ceilalţi membri ai comunităţii adesea fie sunt prea săraci să le acorde ajutor, fie nu sunt dispuşi s-o facă. Mulţi copii orfani abandonează şcoala. Unii încep să se prostitueze, iar astfel boala proliferează. În câteva ţări, guvernul sau unele organizaţii private au instituit programe de ajutorare a acestor orfani.

Ignoranţa. Un mare număr dintre cei infectaţi cu HIV nu ştiu că sunt seropozitivi. Mulţi nici măcar nu vor să-şi facă un test, pentru că sunt conştienţi că vor trebui să poarte stigmatul bolii. „De multe ori, celor care au HIV sau care sunt suspecţi de acest virus li se refuză îngrijirea medicală, nu li se acordă locuinţă sau nu sunt angajaţi la un loc de muncă; pot fi ocoliţi de prieteni şi de colegi şi li se poate refuza asigurarea medicală sau accesul într-o ţară străină“, se spunea într-un comunicat de presă al Programului Comun al Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS). Unii chiar au fost ucişi când s-a aflat că erau infectaţi cu HIV.

Cultura. În numeroase culturi din Africa, femeile nu au dreptul să-şi întrebe soţul despre legăturile lui extraconjugale, să refuze raporturile intime sau să-i spună să-şi ia mai multe măsuri de protecţie în timpul actului sexual. Credinţele specifice culturii lor reflectă adesea ignoranţă şi respingerea adevărului despre SIDA.  De exemplu, boala e pusă pe seama vrăjitoriei şi, prin urmare, oamenii caută ajutor la vraci.

Centrele medicale inadecvate. Puţinele centre medicale existente sunt şi mai aglomerate din cauza epidemiei de SIDA. Două mari spitale au declarat că peste o jumătate dintre pacienţii internaţi sunt seropozitivi. Directorul unui spital din KwaZulu-Natal spunea că saloanele funcţionează la 140% din capacitatea lor. Uneori e nevoie ca doi pacienţi să împartă acelaşi pat, iar al treilea să stea sub pat, pe podea! — South African Medical Journal.

În ciuda faptului că situaţia în Africa este tragică, dovezile arată că ea s-ar putea înrăutăţi şi mai mult. „Suntem încă în faza de început a epidemiei“, a spus Peter Piot, reprezentant al UNAIDS.

E clar că în unele ţări se depun eforturi ca să se ţină piept bolii. Pentru prima oară, la 1 iunie 2001, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a ţinut o conferinţă specială pe tema HIV/SIDA. Vor avea oare succes aceste eforturi ale omului? Când se va pune capăt pentru totdeauna acestui marş al morţii — SIDA?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

NEVIRAPINA, MEDICAMENTUL ANTI-SIDA, ŞI PARADOXUL SUD-AFRICAN

Ce este nevirapina? Potrivit ziaristei Nicole Itano, „este un medicament antiretroviral care, conform testelor, poate reduce la jumătate riscurile transmiterii virusului HIV de la mama contaminată la copilul ei“. O companie germană de medicamente s-a oferit ca în următorii cinci ani să furnizeze gratuit Africii de Sud acest medicament. Însă, în august 2001, guvernul african a refuzat oferta. De ce?

Africa de Sud are 4,7 milioane de persoane infectate cu HIV, mai multe decât oricare altă ţară de pe glob. Ziarul londonez The Economist din februarie 2002 făcea afirmaţia că preşedintele sud-african Thabo Mbeki „pune la îndoială afirmaţia general acceptată că HIV duce la apariţia bolii SIDA“ şi că „are rezerve în privinţa costului, a siguranţei şi a eficacităţii medicamentelor anti-SIDA. Nu le-a interzis, dar nici nu le-a recomandat medicilor sud-africani să le folosească“. De ce este acesta un motiv de îngrijorare? Deoarece în Africa de Sud se nasc anual mii de copii cu HIV, iar 25% dintre femeile însărcinate sunt purtătoare ale virusului.

Ca rezultat al acestui conflict de opinii s-a intentat guvernului un proces pentru a-l obliga să distribuie nevirapină. Curtea Constituţională a Africii de Sud a dat verdictul în aprilie 2002. În The Washington Post, Ravi Nessman scria că instanţa a hotărât ca „guvernul să pună medicamentul la dispoziţia instituţiilor sanitare care sunt autorizate să-l administreze“. Guvernul sud-african a oferit medicamentul în scop experimental în 18 locuri din ţară. Se spune că această nouă hotărâre a adus o rază de speranţă tuturor femeilor însărcinate de aici.

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

UN VIRUS VICLEAN PĂCĂLEŞTE CELULA

Să păşim pentru o clipă în minuscula lume a virusului imunodeficienţei umane (HIV). Un om de ştiinţă a afirmat: „După mulţi, mulţi ani de studiere a particulelor virale la microscopul electronic, încă nu am încetat să mă minunez şi să fiu fascinat de precizia şi de complexitatea structurii a ceva atât de mic“.

Un virus este mai mic decât o bacterie, care, la rându-i, este mai mică decât o celulă umană obişnuită. Potrivit opiniei unui specialist, HIV este atât de mic, încât „punctul care încheie această propoziţie ar putea cuprinde 230 de milioane de particule [ale virusului HIV]“. Un virus nu se poate multiplica decât dacă se integrează într-o celulă-gazdă şi preia controlul asupra ei.

Când invadează corpul omenesc, HIV trebuie să se lupte cu puternicele forţe ale sistemului imunitar. * În măduva osoasă se formează o reţea de apărare, alcătuită din globule albe. Acestea cuprind două mari tipuri de limfocite: celulele T şi celulele B. Din categoria globulelor albe fac parte şi fagocitele, sau celulele macrofage.

Diferitele tipuri de celule T au diverse roluri. Cele numite limfocite T auxiliare joacă un rol-cheie în strategia de luptă. Celulele T auxiliare ajută la identificarea intruşilor şi comandă formarea de celule care atacă şi distrug inamicul. În lupta sa, virusul HIV ţinteşte în special aceste limfocite T auxiliare. Celulele T ucigaşe au rolul de a distruge celulele corpului care au fost invadate de virus. Celulele B produc anticorpi; ele sunt recrutate pentru a lupta contra infecţiilor.

O strategie vicleană

HIV e considerat un retrovirus. În codul genetic al virusului HIV se găseşte ARN (acid ribonucleic), nu ADN (acid dezoxiribonucleic). HIV face parte dintr-o subcategorie de retroviruşi cunoscuţi sub numele de lentivirine, deoarece, înainte ca simptomele grave ale bolii să înceapă să se manifeste, el poate rămâne în stare latentă pentru o perioadă mai lungă.

Când se integrează în celula-gazdă, HIV poate folosi mecanismul celulei pentru a-şi atinge scopul. El „reprogramează“ ADN-ul celulei ca să facă mai multe copii ale HIV. Însă, mai întâi, HIV trebuie să utilizeze un „limbaj“ diferit. El trebuie să-şi transforme ARN-ul în ADN pentru a putea fi citit şi înţeles de mecanismul celulei-gazdă. HIV se foloseşte în acest scop de o enzimă virală numită transcriptaza inversă. După ce produce mii de alte particule HIV, celula moare. Aceste noi particule infectează alte celule.

Când numărul de celule T auxiliare scade considerabil, alte forţe pot invada corpul fără să le fie teamă de vreun atac. Corpul nu mai este rezistent la boli şi la infecţii. În acest stadiu, persoana infectată este bolnavă de SIDA. HIV a reuşit să doboare întregul sistem imunitar.

Aceasta nu este decât o explicaţie succintă. Dar trebuie să fim conştienţi că cercetătorii nu ştiu încă multe lucruri nici despre sistemul imunitar şi nici despre cum acţionează virusul HIV.

Timp de aproape două decenii, acest minuscul virus a antrenat resursele fizice şi intelectuale ale celor mai de seamă cercetători ai lumii în domeniul medicinei şi a implicat mari cheltuieli. Drept urmare, s-au descoperit multe despre HIV. Acum câţiva ani, dr. Sherwin B. Nuland, un chirurg, a făcut următorul comentariu: „E într-adevăr uimitor cât de multe informaţii despre virusul imunodeficienţei umane s-au obţinut şi ce progres s-a făcut în elaborarea unui plan de luptă împotriva atacurilor sale violente!“

Şi totuşi, acest marş al morţii — SIDA — continuă într-un ritm alarmant.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei]

HIV invadează limfocitele sistemului imunitar şi le reprogramează să producă HIV

[Provenienţa fotografiei]

CDC, Atlanta, Ga

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Mii de tineri aderă la normele Bibliei